skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Femeia ridicată la cer

 

O femeie aflată în comă era pe punctul de a muri. Dintr-o dată, ea s-a simțit ridicată la cer și s-a trezit în fața Scaunului Judecății de Apoi.
– Cine ești? a întrebat-o o Voce.
– Sunt soția primarului, a raspuns ea.
– Nu te-am întrebat a cui soție ești, spune-mi cine ești tu.
– Sunt mamă a patru copii.
– Nu te-am întrebat a cui mamă ești, spune-mi cine ești tu.
– Sunt învaățătoare.
– Nu te-am întrebat ce profesie ai, spune-mi cine ești tu.
Și dialogul a continuat în același fel. Orice ar fi răspuns femeia, cuvintele ei nu puteau să răspundă la întrebarea: Cine ești tu?
– Sunt creștină.
– Nu te-am întrebat care este religia ta, spune-mi cine ești tu.
– Sunt cea care a fost la biserică în fiecare zi și le-a dat de pomană celor sărmani.
– Nu te-am întrebat ce ai facut, spune-mi cine ești tu.
În mod evident, ea nu a trecut de examen, și a fost trimisă înapoi pe pământ. Cand s-a trezit din comă, femeia s-a decis să afle cine este. Și astfel, întreaga ei viață s-a schimbat.
Tu, cel care citești aceste rânduri, știi cine ești?

Adaptare după un text trimis la redacție – autor necunoscut

Comentarii (15)
  1. Cun as putea sa aflu cine sint cine ma poate ajuta ii voi fi recunoscator sint sigur ca nu este deloc usor sa te regasesti pe tine insuti sa stii cine esti ce vrei pentru ce te-ai nascut sita in vuiata!Cea mai buna ocupatie vce poate fi pe fata pamitului sa te cunosti pe tine insuti sa te invingi pe tine insuti si sa fii in echilibru cu ytine insuti!

     
  2. Si eu ma intreb inca. Eu stiu ca sunt eu, dar cine sunt eu inca ma intreb si eu si inca ma descopar in fiecare zi, asa incat am mult de lucru inca aici.
    Va doresc o duminica magica impreuna cu cei dragi si parfum de placinte cu dovleac.

     
  3. …… Salut voios si luminos dragii mei luminosi ? … O intrebare atat de profunda … ” Cine esti tu ? …”
    … Cine sunt eu ? … Cine suntem noi , de fapt ? … Intrebari , intrebari … Uneori chiar evitam sa privim
    in profunzimea lucrurilor … Pentru ca asta ne sperie … Ne sperie gandul ca , de fapt , am putea descoperi
    ca nu stim cu adevarat cine suntem …. Cu cat acel CINEVA ar reprezenta – mai mult , mai mare , mai
    important , mai semnificativ , mai diferit … ei bine … cu atat ne ar speria mai mult gandul asta … Ar insemna
    ca pana acum am trait cam … anapoda ….Nu-i asa ?! …. Sau am putea alege sa fim fara de frica … Sa avem
    curajul sa privim … si …sa ne dam seama ca suntem cu mult mai mult decat ceea ce credeam … Si ca rolul
    nostru pe acest pamant este cu mult mai mare … Cu mult mai important … Cu mult mai semnificativ … Fiind
    acel CINEVA ai o misiune de indeplinit … Realizezi asta … Esti mai constient de imensa putere pe care o ai …
    …. Poti sa te comporti ca atare … Poti sa te comporti in consecinta …. Poti sa decizi ca ” … Dumnezeule , chiar
    trebuie sa fac ceva cu Viata mea …. pentru ca eu , de fapt , sunt EU , pentru ca eu sunt … CEL CE SUNT …. ” …
    ….. Ai crezut ca esti om … Esti … OM … Este total diferit …. Esti Putere Divina … Esti parte din Dumnezeu Tatal…
    …. Esti Energie , esti Lumina , esti Bucurie …. Esti Iubire … Esti toate acestea la un loc … In fiecare dintre noi exista
    o putere imensa … Care ar putea fi folosita … Un potential fantastic …
    …. Oare constientizam indeajuns toate aceste lucruri ?…. Va doresc sa puteti …
    …. Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! …

     
  4. In general oamenii nu gandesc la ce sunt eu, se gandesc la ve vreau eu, de fapt ce vreau eu defineste din fata ce e in spate – ce sunt eu. Nu neaparat cum actionez la stimulii externi este ce vreau sau este ce sunt pt ca exista bagajul de rani, de frustari, de frici, de dependente, de egou, de factori conjuncturali, de cum sunt, ce vor, cum actioneaza cei din jur, egoul lor , de fricile lor etc. Important sa ai prieteni buni sa fie intelegere reciproca, sa fie armonie, sa te simti bine, sa fie compatibilitate, sa fie sinceritate. Sa ai familie armonioasa, sa nu existe lacomie, Sa nu fie dominare, orgolii, impunere aiurea, suspiciuni nefondate. Sa ai o profesie care sa iti placa, sa o faci din daruire, pasiune ca si invatatul ceea ce iti place. Sunt multe de spus trebuie sa fii ceea ce iti place nu ceea ce te constrange sau sa faci ceva care contravine fiintei tale ca sa obtii ceva care da iti doresti. Totul tb sa fie ancorat la constiinta, suflet, la cine esti tu chiar daca nu obtii un lucru pe care ti l doresti pt ca nimic in ac lume sau viata nu depinde de tine in totalitate si nu poti face orice si mai multe lucruri cat de perfectionist sau muncitor ai fi.
    Frumoasa parabola- toti alegem in viata asa ca trebuie sa ne lasam fiecare sa ne facem proprile alegeri nu sa impunem ca noi avem dreptate si sa judecam, sa manipulam. Rolul nostru e sa fim alaturi, sa sprijinim, sa dam sfaturi dar nu sa impunem punctul nostru de vedere si apoi sa ne simtim jigniti ca nu am fost ascultati si sa respingem persoana sau sa pastram ura ca cineva ne a respins, nu ne vrea in preajma lui/ei. Nu poti impune cuiva sa te accepte daca nu poate sau nu mai poate indifetent de ce iti doresti sau de asa zisul frumos sau moral care de foarte multe ori doar ne folosim ca sa obtinem ce vrem chiar doar ca sa dea bine sau sa ne fie imaginea buna sau multe sau-ri. Suntem totusi oameni nu ingeri, nu DUMNEZEU. Suntem mai mult nevoie si avem neputinte.

     
  5. Eu aleg iubirea, daruirea, pasiunea pt ceea ce imi place in orice plan al vietii fara sa incalc vointa cuiva, fara sa impun, vreau armonie. Nu inseamna insa ca o sa accept sa fiu pres ca sa ma bage cineva in seama, sa plac cuiva anume sau sa fac eu pres pe altcineva pres din ac considerente sau ca sa imi fie mie bine, pt ca sunt om si am defecte.

     
  6. Comunicarea reala, directa, onesta, intelegerea fiecaruia e cea mai buna cale, calea cea lunga si grea e cea mai buna, nu scurtaturile, uneori merg dar uneori se intorc impotriva ta si complica lucrurile
    Raspunderea si alegerea e a ta, nu a celorlalti, sunt lucruri pe care tb sa le faci tu, nu prin reprezentanti pt ca viata e a ta nu a celorlalti.
    Cand faci ceva racordat la ce simti sincer faci si moralul sa existe, compromisul numai ca sa iti fie cald si bine aduce plati, nerespectarea liberului arbitru al celuilalt aduce iar plati pe care tb sa ti le asumi. Nu exista deci reteta.

     
  7. Minunata tema la care consider ca merita sa reflectam .Multumesc draga Razvan. Reamintindu-mi cateva „secvente” din cele traite in timpul scurtei mele ” plecari” datorate unui infarct (la care am mai facut referire) , consider ca sunt o creatura ( in DEX : creatura inseamna fiinta vie , faptura ,om) formata din : corp fizic , corp energetic (aura ) , corp mental (cu care am dialogat cu ” Fiinta de Lumina ” ) si corp astral ( care se ridicase deasupra corpului meu fizic si cu ai carui „ochi ” mi-am vazut propriul trup si aura care il inconjura si care ” plecase la plimbare „. Cu timpul am constientizat ca una din Misiunile pentru care am venit in aceasta viata este aceea sa ma straduiesc sa le mentin Armonie si Echilibru . Care este una din metode :SA-TI FACI TIMP PENTRU TINE INSUTI ……adica :sa Incetinesti Alergatura prin Lume , sa ai Curajul chiar sa te Opresti din cand in cand – infruntand cu Seninatate atitudinile celor din jurul tau , sa Te Cunosti si sa Cunosti , sa redevi Liber , sa fii Onest cu tine insuti si cu ceilalti , sa Daruiesti ,sa te Ierti si sa Ierti , sa Te Iubesti si sa Iubesti TOT si TOATE . Va imbratisez

     
  8. DRAGUL MEU BATRANE DAN : O intrebare pe cat de banala ,aici pe pamant,pe atat de incuietoare ACOLO SUS. Sant convins ca la aceasta intrebare fooarte putini ar sti sa raspunda,sa se autodefineasca,noi punand valoarea fizica,a faptelor dincolo de ESENTA.De aceea nu stim sa raspundem ,confundand adevarata scara de valori ,aici avand greutatea si utilitatea in fata semenilor-deci a valorii si importantei materiale,a E-goului ,pe cand in fata judecatii are un ecou secundar sau deloc. Te intreb prietene BATRANE DAN,fiindca ai amintit de acea moarte clinica-un rau necesar- ,te rog deci,daca-ti mai amintesti ETAPELE -atat cat ratiunea nu ti-a fost afectata,sau uitarea care se spune ca face ca mintea sa intre in confuzie- ATAT ALE RIDICARII ,PRIN CREAREA UNEI IMAGINI SAU A MAI MULTORA ,RIDICAREA ,PATRUNDEREA IN TUNELUL DE LUMINA SI INTALNIREA. Am citit destule carti cu fenomenologia tipica,am vazut pe you tebe filme si filmuletze,am ascultat marturisiri zguduitoare ale celor ce au experimentatiesirea din trup,fara stiinta si voia lor.Aici este vorba ,si asta vreau sa scot in evidenta,TRAIREA INTIMA,SENTIMENTELE DOMINANTE,STARILE DESTRUPARII IN INFINITA PANOPLIE DE IMAGINI SI SENTIMENTE…..dar cred ca ma repet,scuze ca nici nu stiu ce cuvinte sant potrivite in astfel de aspecte,care sa redea un asa tablou. Raymond Moodi ,Robert A Monroe si tot mai multi autori se apleaca in mod stiintific asupra fenomenului de decorporalizare voita sau instantanee,dar parca niciodata nu suficient sau poate ca ei nu fac decat o radiografie „la rece” asupra fenomenului ,desi vorbind de suflet ei ,am senzatia ca tocmai sufletul cu miliardele de aspecte,fatzete si trairi il exclud. MUltzumeste tie si lui Razvan ,dar si celor cu adevarat IMPLICATI IN FENOMENELE CUNOASTERII ETERNITATII GeorgedeDrobeta.

     
    1. Cu multa placere imi reamintesc acele clipe . Te invit sa citesti comentariul meu din Fila de Lumina -” Experienta mortii iminente ” din data de 28.09.2013 ” unde am relatat „filmul” acelor clipe . Te imbratisez

       
  9. Cine suntem? Pai o mica parte/scanteie din Creatorul Suprem ce s-a proiectat pe planeta aceasta, aici si acum, ca sa experimenteze acest sfarsit de ciclu al speciei numita umanitate …. Traim vremuri interesante, chiar foarte interesante, de intensa accelerare a constiintei de masa, sub presiunea senzationala si in crestere permanenta a vibratiei/radiatiei de prana/Energie Universala/chi sau cum o mai numesc unii si altii provenita din centrul galactic.
    Ca atare un procentaj mult mai mare de suflete acum isi pune asemenea intrebari despre „Cine sunt eu?” fata de secolele si mileniile anterioare. In fond cu totii suntem ET, desi am fost invatati sa-i cautam in nave pe cer :) . Fiecare din noi, din sufletele noastre, ne-am tot incarnat pe mii de planete traind viata dupa viata in diferite corpuri si adunand experiente care ne-au imbogatit (adica pe mine/noi Creatorul Suprem).
    A fost introdus principiul iluziei separarii intre suflete pentru a putea totusi crea scenete dinamice intre sufletele aflate in corpuri, altfel de unde dinamica pentru experiente de grup? Daca eram toti in unitate eram incremeniti si nu se mai produceau experiente si Creatorul Suprem nu mai evolua.
    Cine vrea sa afle cine este cu adevarat, trebuie mai intai sa-si examineze tiparele mentale de gandire si sa le elibereze. Daca nu dai „straturile” mentale la o parte cum poti trece dincolo de ego?? Meditatia este un instrument in acest sens, dar nu este complet, mai ai nevoie si de ghidaj din propria mea experienta.
    Recomandarea mea in acest sens este:
    1. Analizati-va propriile tipare/prejudecati din subconstientul mental colectiv la care suntem conectati (ex., teama de ce aduce ziua de maine, nesiguranta fizica, teama de a ramane fara bani, teama ca nu suntem suficient de buni, teama de moarte, de batranete, ca cei din jur ne vor raul, ca nu sunt resurse pentru toti, ca trebuie sa fii cel mai bun altfel esti terminat, ca trebuie mancat carne, etc). Va asezati linistiti undeva, faceti 3-5 respiratii adanci si apoi va spuneti cu voce tare tiparul respectiv si daca simtiti ceva reactie de orice fel (teama, impunsaturi pe trup, caldura, etc) inseamna ca aveti acel tipar si trebuie eliberat. Faceti o lista cu ele.
    2. Analizati-va propriile tipare/prejudecati din subconstientul mental personal dobandite de-a lungul vietii (ex, teama de paianjeni, teama de a fi inselat/a de partener, supararea pe un parinte care v-a abuzat psihic, etc). Faceti o lista cu ele. La fel ca mai sus testati tiparul si faceti o lista.
    3. Eliberati-va tiparele mentale subconstiente, unul cate unul, de pe aceasta lista! Unele provin din aceasta viata si destule altele din vieti trecute, dar important este ca se manifesta acum. Sunt mai multe metode de eliberare, nu v-o spun pe a mea deoarece fiecare are preferintele sale.
    4. Folositi eventual meditatia, daca o practicati, ca sa va linistiti si centrati inainte de aceste eliberari de tipare mentale subconstiente (care sunt lectiile de viata de fapt).
    5. O data eliberate tiparele, macar 50% din ele, veti afla cu buna acuratete cine sunteti cu adevarat (ca suflet), de ati venit in acest corp aici si acum, si ce aveti de facut. Veti putea face aceasta deoarece ati trecut dincolo de mental/ego, ati scapat de majoritatea atasamentelor din aceasta lume si vi s-a ridicat “valul” pus din copilarie care va impiedica sa “vedeti” Adevarul asa cum este. Pentru cei mai tehnici dintre voi, ridicandu-va vibratia suflet si trup va gasiti acum deasupra vibratiei medii a majoritatii umanitatii de 3D si evident ca vedeti “de sus” mult mai clar.
    Cand o veti face veti face un mare salt de vibratie atat pe suflet cat si pe corp si aveti toate sansele sa avansati in 4D.
    Astfel au procedat marii initiati gen Buddha, Iisus, Krishna, Profetul Mohamed, etc.
    Succes, cu mult drag.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top