skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Obiecte pierdute

 

Nu de puţine ori, din cauza grabei sau a aglomeraţiei, ne-am uitat pur şi simplu în avion diverse obiecte mai mici sau mai mari şi pe care de multe ori nu am mai reuşit niciodată să le recuperăm. Chiar şi această situaţie neplăcută are de curând o rezolvare cât de poate de fericită – un câine simpatic din rasa Beagle. Acest patruped este dresat să recupereze de la personalul din avion obiectele uitate şi mai repede decât ne aşteptăm, să le înapoieze în siguranţă proprietarilor.

Compania de transport aerian KLM a găsit un „angajat” model pe impresionantul aeroport Schipol din Amsterdam. Rivalizând cu celebrul detectiv Sherlok Holmes, de la care a primit şi numele, câinele recuperează obiectele pierdute de pasageri pentru ca apoi să meargă direct la proprietari pentru a le înapoia lucrurile.

Câinele face parte din echipa care se ocupă de obiectele pierdute, iar profesionalismul şi comportamentul pe care le adoptă la locul de muncă sunt exemplare. El miroase obiectul pierdut, apoi adulmecă locul unde a stat pasagerul respectiv, astfel reuşind să ajungă cât poate de repede la persoanele în cauză, chiar înainte ca acestea să părăsească aeroportul. Uneori pasagerii sunt surprinşi de promptitudinea cu care le sunt înapoiate obiectele.

Deseori câinele a fost văzut cărând în buzunarele echipamentului de lucru diverse obiecte precum jucării, căşti audio chiar şi telefoane mobile. În aceste imagini îl putem vedea cum tocmai înapoiază unei doamne telefonul mobil pe care îl uitase din întâmplare în avion.

În schimbul faptelor bune, patrupedul primeşte mângâieri şi vorbe frumoase din partea celor care sunt surprinşi de prezenţa lui de spirit.

„De multe ori, personalul de la serviciul „Lost & Found” reuşeşte să înapoieze pasagerilor anumite obiecte personale, chiar înainte ca aceştia să-şi fi dat seama că le-au pierdut” – mărturiseşte purtătorul de cuvânt al companiei aeriene KLM.

Text clip:
Da, este multa distractie. Personal cred ca este de o reala valoare pentru companie. Si el poate cu adevarat sa face ceea ce nimeni altcineva nu poate. Principala noastra misiune este sa inapoiem obiectele pierdute proprietarilor lor. Cat mai repede cu putinta. Pentru a face asta, monitorizam social media. Iar echipajul verifica avionul dupa fiecare zbor. Este cu adevarat un ajutor pentru noi, in activitatea noastra.
Este antrenat pentru a-si pune in valoare forta musculara, rezistenta si bineinteles socializarea.
Cand vezi reactiile pasagerilor este cu adevarat uimitor. Care cu regularitate, dar trebuie sa admit: nu-i strica acest lucru.

Text: LiveBiz Clip: YouTube

Comentarii (2)
  1. Multumesc Divinitatii ,pentru faptul ca am un colocatar din rasa lui Sherlok , care desi a implinit varsta de 10 ani a ramas acelasi MARE CAUTATOR de … mancare .

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top