Povestea bunicii
Era odată o casa îndepărtată unde trăia o mică bătrânică. Ea trăia într-un sat îndepărtat, aproape închisă în căsuţa ei. Stătea în camăruţa ei şi torcea cu furca şi caierul de in în brâu. Şi trăgea şi răsucea firele lungi şi subţiri de in cât era ziua de lungă. Doar copiii din sat ce mai veneau şi se uitau pe gemuleţ la ce lucrează bătrânica.
Într-una din zile, unul dintre nepoţi s-a întors la căsuţa în care adormea cândva legănat de poveştile bunicii şi de scârţâitul caierului. Şi ce se gândi el: “Cred a venit timpul să îmi ajut scumpa mea bunicuţă.”
A început să facă mici modificări prin odaia în care abia, abia intra lumina zilei. A schimbat uşile, a schimbat geamurile, până chiar şi soba cea veche a bunicii unde asculta trosnitul lemnelor seara.
Aşa azi, aşa mâine, şi încet – încet căsuţa bunicii se transformă, devenind un loc de care nepotul bunicii era foarte mândru.
– Ei bunicuţo, ce zici? Ce casuţă frumoasă ai acuma!
– Da, dragul bunicii, dar mie îmi plăcea mai mult vechea fereastră şi vechea uşă.
– Dar de ce bunico? – întreabă nelamurit.
– Păi vezi… eu prin această fereastră am privit lumea toată viaţa mea, am văzut oameni care trec pe stradă, am văzut tinerii care se iubeau şi bătrânii care îşi asteptau pe pridvor nepoţii. Am văzut bucuria cu care un tată îşi îmbrăţişează copilul întors de departe, precum şi lacrimile de mamă când a plecat de acasă în găsirea unui rost în viaţă. Prin acea uşă am primit în viaţa mea singura mea iubire, şi tot prin acea uşa m-a şi părăsit. Iubitul bunicii, când vei învăţa că nu contează în viaţă ce dai omului ci mai ales cum dai celui care este lângă tine, vei putea să iubeşti aşa cum te iubesc şi eu.”
Tânărul, stătu liniştit, iar lacrimile începuseră să-i curgă şiroaie din ochi.
– Ţine minte dragul meu, în lume sunt oameni atât de săraci încât nu au nimic altceva decât bani.
Comentarii (5)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Corect, insa, chiar daca o sa stric atmosfera/emotia creata prin povestea de mai sus, tot as zice ca, dupa cum se stie, exista totodata si altii care nu au nici bani, nici suflet, nici nimic…si atunci, cum e mai bine? si cu bani si cu suflet!
. In alta ordine de idei, multumim mult pentru timpul si efortul alocat in incercarea de a ne face un pic mai buni si/sau mai luminati la minte, zi de zi..merita, zic eu, chiar daca uneori, lipsa de reactie a oamenilor la frumusete, bunatate si lumina, pare dezamagitoare, cel putin pe moment…noapte buna! Maria
In lume sunt oameni atat de saraci ca n-au decat bani si ce poti cumpara cu bani
Daca intelegi ca e foarte important cum dai si dai cu sufletul atunci ce dai nu poate sa fie decat ceva ce se poate da din suflet.
Buna ziua.
Povestioara este frumoasa si inteleg foarte bine parerea bunicutei….Cand ajungi la o varsta anumita nu-ti mai plac schimbarile novatoare ale celor tineri si din punct de vedere emotional,dar si pentru ca obisnuit intr-un anume fel greu accepti schimbarea.Poate ca nici nu mai ai chef de schimbare in sensul aratat in povestioara respectiva.
Cat priveste mesajul ce ni-l vrea a transmite aceasta poveste…hm! exista anumite considerente de luat in seama.Sa va spun cate ceva din intelegerile mele despre a incerca sa te spiritualizezi si ,ca urmare, a vedea situatiile asa cum ne transmite mesajul acestei povestiri.
Am existat si exist intr-o lume care are ca prioritar pentru existenta banul.La un nivel de incepator in a deveni un om spiritual si a te detasa de considerentele lumii in care traim,eu afirm ca esti naiv incercand sa traiesti precum mesajul acestei povesti.Este frumos sa compatimesti pe cei care sunt asa de saraci incat nu au decat bani,dar cand nu ai nici bani si nici un nivel spiritual asa inalt ca sa traiesti fara sa-ti pese daca ai sau nu bani?Vreau sa fac presupunerea ca multi din cei ce comenteaza pe aici afisand invataturi spirituale nu cred ca traiesc cu bani putini sau aproape deloc.
Inteleg o batrana care poate compatimi pe cei saraci ,dar care au bani pentru ca si eu sunt in devenirea de a ma bucura de viata cu putinii bani ce-i am,dar cand esti la o varsta cand ,prin natura firii,trebuie sa fii activ si nu ai bani….ce-i de facut atunci?Anumite vorbe mari afisate pe aici drept invataturi spirituale mie nu-mi plac pentru ca nu se potrivesc decat ca vorbe intelepte,dar a trai intr-o lume care este depedenta de ban pe multi nu-i ajuta vorbele mari.
In sfarsit,sper ca sunt inteleasca cum trebuie , va doresc o dupa amiaza buna.
Citind aceasta povestioara , mi-am adus aminte de o ” vorba ” : Ajuta …atunci cand ti se cere Ajutorul ….nu impune ajutorul tau cu forta …deoarece poti pati ce a patit nepotul …..reticenta din partea bunicii.