Blesteme si Binecuvântari
Astăzi vă îndemn să vă gândiți la puterea cuvintelor și a gândurilor trimise odată cu ele. Puteți face mult bine, sau aduce mult necaz celorlalți, în funcție de starea dumneavoastră sufletească. Dar, să nu uitați, că orice blestem se întoarce și împotriva celui care l-a pronunțat. Indiferent dacă credeți sau nu, dacă luați acest lucru ca pe un adevăr sau doar o superstiție, o inimă curată, plină de bucurie, ce radiază doar bunătate și binecuvântări este întodeauna o sursă de fericire, atât pentru el cât și pentru cei din jur.
Poveștile următoare sunt edificatoare și se referă la evenimente petrecute in al doilea razboi mondial.
Prima poveste
La începutul celui de-al doilea război mondial, când soarta evreilor din Europa era pecetluită, dar încă mai existau căi de salvare, câteva sute de evrei înstăriți au cumpărat un vapor în scopul de a-și duce familiile în America. Dar aveau nevoie de viză, așa că s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra. În fond nu prezenta nici un obstacol obținerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni disperați, determinați să-și salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fără aprobările necesare. Când ambasadorul SUA a aflat, s-a grăbit să înștiințeze guvernul american că se apropie de țărmul țării o navă cu emigranți ilegali.
Evreii care reușisera să scape din pericolele războiului, s-au trezit la capătul drumului în imposibilitatea de a coborî pe țărm. Lipsiți de noroc au trebuit sa se reîntoarcă în Europa devastată de război unde au fost arestați și arși în lagărele de exterminare.
Cănd s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA în Londra și i-a spus:
-Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai funcției pe care o ai, ci și din punct de vedere uman. De acum înainte, pentru că din vina ta s-a petrecut această crimă, tu și toți urmașii tăi sunt blestemați !
Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy.
A doua poveste
Tot la începutul celui de-al doilea război mondial când oamenii au înțeles soarta evreilor, în Lituania ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea crimele naziștilor și a avut grijă de evreii din Europa acordându-le viza de intrare în Japonia de unde puteau pleca oriunde doreau.
Astfel a salvat două mii de evrei.
Când au aflat naziștii, au ordonat Japoniei, care le era aliată, să îl destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Până la termenul de părăsire a funcției mai erau două săptămâni, timp în care s-a lucrat zi și noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate și ajutoare echipe suplimentare de lucru, astfel că au salvat încă mulți evrei.
Aceasta era o faptă de mare curaj. Înainte de plecarea ambasadorului a venit o delegație de la Templul din Vilnius pentru a-i mulțumi.
„Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit veșnic și noi ne vom ruga ca Cel de Sus să te binecuvanteze și să-ți răsplătească ție și urmașilor tăi.”
Bunul ambasador s-a întors în Japonia și, spre surprinderea lui, nu a fost pedepsit, ci doar concediat și pensia anulată. Pentru a-și ocroti familia a deschis un mic atelier de reparații auto.
Acest atelier se numea Mitzubishi.
fara cuvinte : bine faci ,bine gasesti ! astept alte comentarii ! cu drag Doina !
Da frumoase povesti, nu stiu daca sunt si adevarate dar nu conteaza am inteles ideea. Totusi Schindler a fost adevarat! O zi mirobolanta!
Buna seara.
Aceste povesti le-am primit mai de multisor printr-o corespondenta cu fosti colegi de liceu,evrei,ce traiesc acum in Israel.
Incep sa fiu satula de aceste povesti cu evrei,mai ales ca in ultimul timp apar destule informatii care dezvaluie altfel de adevaruri despre ce s-a intamplat cu evreii in cel de al 2-lea razboi mondial.Si cum acest blog nu promoveaza informatii alternative despre istoria evreilor,nu am sa insist pe subiect.Doar ca vreau sa consider ca titlul acestei postari are valabilitate si in afara evreilor si a vietii lor ce nu mai seamana deloc cu viata unui popor prigonit.Eu personal cred in puterea cuvintelor ,fie blesteme , fie binecuvantari.Dar in acelasi timp cred ca blestemele nu te vor atinge daca ai o viata curata,onesta si consideri adevarul o cale de urmat in viata indiferent de ceea ce faci.La anii mei , uitandu-ma inapoi,pot spune ca nu am de ce sa-mi fie frica nerecunoscand nimic care sa-mi atraga blestemul cuiva.Si daca totusi cineva,din diferite motive necunoscute de mine,m-ar blestema sau m-a blestemat,pe mine nu ma va atinge tocmai din motivele aratate mai sus.
In ce privesc binecuvantarile,acestea te ating extrem de silentios si poti foarte usor sa le confunzi cu starea ta de bine pe care te straduiesti sa o ai.De fapt,daca ai o stare de bine fireasca poate fi rodul unor binecuvantari trimise de cineva de care nu ai habar.
Pot aici face o referire la un comentariu dintr-o alta postare referitoare la evolutia fiintei umane in conditii grele,aspre,dificile.Eu consider,ca parere personala,ca poti evolua prin bucurie si nici decum prin suferinta.Incercand sa negi avantajul evolutiei prin suferinta si orientandu-te numai prin dorinta de a evolua prin bucuriile ce le ai in viata,ce incerci sa le faci altora,razand mult si gandind frumos despre ceilalti semeni,ai mai multe sanse sa evoluiezi decat acela ce-si imagineaza ca suferind va evolua.
Asa ca…de blesteme,nu ai a te teme daca nu ai facut rau nimanui,de binecuvantari bucura-te daca-ti place sa faci bucurii altora si gandesti frumos despre oameni sau alte fiinte.
Va doresc numai binecuvantari tuturor, o seara buna.
Apropos!
Știți care e cauza spirituala a bâlbâitului!?
Cel în cauza a blestemat pe cineva în viata trecuta.
Vindecarea se face prin ștergerea acestui program.
Meditațiile de iertare susțin procesul.
Bună seara, oameni buni! Ceea ce voi scrie poate v-a speria, dar e nivelul de experiență personală și înțelegere pe care-l am la momentul acesta. Orice gând are culoare, miros, luminozitate… l-ați trimis, va ajunge la destinatari. Va aduna de pe traseul cosmic gânduri asemenea, poate va afecta destinatarul, dar… acel gând se întoarce și mai puternic la inițiator. Blestemi, așa vei ajunge tu sau veriga cea mai slabă din apropierea ta… ca efectul să fie mai mare. Nu este abracadabra… este și fizică cuantică. Câmpurile noastre au o mișcare toroidală, de gogoașă, cu noi între Intrare și Ieșire. Adică ce gândești se întoarce întotdeauna tot la tine de la exterior. Bârfești, vei fi bârfit! Blestemi, te-ai blestemat singur! Binecuvântezi, pe tine te-ai binecuvântat. Se poate ca blestemele să te afecteze pe tine, sau familia, neamul tău în cazul în care ai și tu erori de gândire. Sau oricât de tare te-ar blestema cineva, propria ta nevinovăție în gândirea de zi cu zi, nu te va afecta cu nimic. Așa că protecția omului este funcționarea pe natura lui firească: gânduri, vorbe, comportament armonioase. Nu e doar un moft religios!!!!! E adevăr testat în experiențe! Să-ți binecuvântezi ,,dușmanii” este cel mai mare bine pe care-l faci lor, dar mai ales ție! Mulțumesc!
Buna seara.Daniela, nu te supara, dar nu sunt de acord cu tine in incercarea de a demonstra cu ajutorul fizicii cuantice actiunea, repectiv reactiunea unui gand, cu campuri toroidale etc.etc.Actiunea este mult mai complexa, tine de mai multe aspecte, pornind de la vointa si putere si terminand pana la energie si rezonanta cu destinatarul.Cuvantul, de fapt gandul (cuvantul e doar o unealta) poate reusi sau nu in actiunea sa catre cine a fost trimis si isi pune amprenta negativa sau pozitiva pe karma expeditorului.Efectul de bumerang nu exista decat in foarte rare cazuri si presupune o protectie energetica foarte puternica.Ne amagim singuri ca daca X m-a barfit si Y m-a blestemat, acestea se vor intoarce intotdeauna la ei.Asta este doar parerea mea si iti doresc numai bine.
Fiecare avem dreptate, în felul nostru! Îți mulțumesc pentru răspuns. Partea cea mai practică a ceea ce am gândit mai sus, este veghea permanentă a mea să am gânduri luminoase, pentru că există o lege universală, valabilă peste tot și de care nu scapă nimeni, nici măcar eu. Folosesc rugăciunea, iar pentru blestemători, bârfitori, invidioși, etc. spun din toată inima: Nu le da lor după măsura gândului lor!
Scuze… ,, va speria” …