skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Umbra sfântului

 

A existat odata un om atat de sfant incat pana si ingerii se bucurau vazandu-l. Cu toate acestea , el nu avea nici cea mai mica idee de faptul ca este un sfant.
Isi vedea linistit de treburile zilnice impartind bunatatea la fel de inconstient cum isi raspandesc florile parfumul in jurul lor si felinarele de pe strada lumina lor.
Sfintenia lui consta in faptul ca el uita instantaneu trecutul persoanei pe care o avea in fata,. privind-o ca si cand ar fi avut-o in fata pentru prima oara. De aceea el vedea, dincolo de aparentele exterioare, in insasi esenta fiintei, acolo unde oamenii erau inocenti si nevinovati si mult prea ignoranti pentru a stii ca gresesc. De aceea el ii ierta si ii iubea pe toti deopotriva, fara sa ii para nimic iesit din comun in atitudinea lui, caci ea nu era rezultatul unei decizii, ci a felului in care el, ii privea pe oameni.
Intr-o zi un inger i-a spus:
– Dumnezeu m-a trimis la tine. Poti sa imi ceri orice vei dori, si dorinta iti va fi indeplinita. Vrei sa primesti darul vindecarii?
– Nu, a raspuns omul. As preferea sa-L las pe Dumnezeu sa vindece, El insusi.
– Vrei sa ai puterea de a-i aduce pe pacatosi inapoi pe drumul cel drept?
– Nu a spus el, nu am eu dreptul sa ating inima omului. Acest drept divin, le este rezervat numai ingerilor.
– Vrei sa fii un model de virtute, pentru ca oamenii sa fie atrasi de tine si sa te imite?
– Nu, a spus sfantul, caci in acest fel as deveni centrul atentiei.
– Atunci, ce doresti? a insistat ingerul?
– Gratia lui Dumnezeu a spus omul. Daca voi dispune de aceasta gratie, voi avea tot ceea ce mi-am dorit vreodata.
– Nu, trebuie sa-mi ceri ceva miraculos, i-a spus ingerul. In caz contrar o asemenea insusire ti se va distribui in mod obligatoriu.
– Bine, in acest caz, iata ce doresc: lasa binele sa se faca prin mine, fara ca eu sa fiu constient de acest lucru.
De aceea, Dumnezeu i-a daruit urmatoarea calitate: umbra sa capata puteri vindecatoare, dar numai atunci cand cadea in spatele lui. In acest fel bolnavii care cadeau sub incidenta umbrei sfantului- dar numai daca acesta era cu spatele la ei- erau vindecati pe loc, pamantul devenea fertil, izvoarele tasneau, iar fetele celor doborati de greutatile vietii se colorau din nou.
Sfantul nu stia nimic din toate acestea, caci atentia celor din jur, era atat de centrata in jurul umbrei incat ei au uitat de omul care o raspandea.
Si Sfantul a obtinut ce si-a dorit, sa faca adevaratul bine, atunci cand binefacatorul lasa sa treaca prin el compasiuea si darurile pentru cei din jur, fara a astepta ceva din partea lor.

Autor: necunoscut

Comentarii (9)
  1. Ma gandesc ca daca asi reaminti cateva detalii „tehnice” a „aparitiei” si manifestarii unui sfant, se va putea intelege si mai bine mesajul din articolul de azi.
    Trebuie sa diferentiem de la inceput intre un sfant adevarat si multitudinea de asanumiti sfinti creati de institutia numita biserica.
    Aici sunt necesare cateva detalii „organizatorice” pentru a intelege mai bine cum functioneaza „intregul”!
    „Stocul” de suflete creat pentru aceasta planeta e in jur de 11,2 miliarde! In timp ce cam jumatate sunt incarnate restul indeplinesc alte sarcini in multitudinea de actiuni ce au loc la toate nivelele ceresti.
    Sufletele sunt organizate in „familii de suflete” care cuprind intre 300 pana la aproape 900 de membri.
    Scopul tuturor e desavarsirea, acum ne referim la cea in plan terestru. Fiecare suflet va trebui sa treaca prin lantul de sute si uneori chiar mii de incarnari pana va obtine desavarsirea in acest plan. Aceste suflete se ajuta intre ele cu mare iubire si daruire, indiferent cat de oribila pare „comportarea” unora fata de altii! Toate acestea sunt cuprinse in contractele sufletelor facute inainte de incarnare si actualizate permanent in functie de rezultate, fiindca doar „o parte” din acest maret „bulgare” energetic, care se intinde pana la marginile unversului, numit suflet se incarneaza in acest trup.
    O alta parte ajuta alte suflete incarnate in calitate de inger pazitor (a nu se confunda cu ingerii creati special pentru astfel de functii si care de regula nu se incarneaza pe pamant) in timp ce o alta parte a acestui suflet ia permanent parte la intalniri cu celelalte suflete unde se reactualizeaza fervent contractele in cauza pentru a se obtine maximul de roade posibil.
    Cum spuneam, intreaga familie de suflete are ca scop primordial trecerea cu succes prin lantul acesta de reincarnari pana la dobandirea de catre fiecare a maiestriei in acest plan terestru.
    In momentul in care si ultimul din aceata familie a dobandit aceasta desavarsire (fac precizarea ca un singur suflet indaratnic poate compromite miile si miile de incarnari ale intregii familii!), toate aceste suflete fuzioneaza intr-un nucleu energetic care da nastere unui „sfant”!
    Acest nucleu inglobeaza asadar sutele de suflete desavarsite in miile de incarnari!
    Acest sfant nou aparut incarneaza intr-un trup si se manifesta pe pamant cu vointa lui libera!
    Acestia se recunosc dupa faptele lor indiferent in ce colt de lume se manifesta!
    Permanent sapte astfel de sfinti sunt incarnati pe pamant pentru a arata omenirii calea.
    A nu se confunda acestia cu un maestru inaltat sau altul de calibru mai mare sau mai mic cere sa manifesta de asemenea pe pamant mai mult sau mai putin glorios.
    Sufletele din familiile care nu au absovit toate cerintele necesare desavarsirii si prin asta fuzionarea, vor fi „depozitate” in „locuri” speciale din univers ca „ciorchinii de struguri” intr-o stare de conservare si vor fi folosite in alte programe din univers. Nimic nu se pierde asadar!
    Chiar intr-una din serile trecute am vizionat o emisiune in care un „om de stiinta” arata descoperirile facute in ultima vreme si se arata convins ca numai in galaxia noastra (care cuprinde peste o mie de miliarde de stele si care nu sunt altceva decat sori mai mici sau mai mari ca al nostru), exista un numar si mai mare de planete fiindca in jurul fiecarui soare graviteaza mai mult de o planeta!
    Nu a spus ceva nou; a recunoaste insa asta e un pas important fiindca omenirea a fost dresata mii de ani si adusa in starea actuala de dependenta fata de puterea care controleaza destinele ei.
    Ca sa revin la postarea zilei, „manifestarea” unui sfant ca cel din material e mai usor de inteles si aprofundat.
    Si pusa in proza si vers! Va pricepeti mai bine!

     
  2. Meditația, după Realizarea Sinelui

    „Voi sunteți asemenea unor emițători. Oriunde vă aflați în meditație, voi emiteți vibrații, știți asta?

    Dar dacă în acel moment vă gândiți, să spunem, la jobul vostru și la alte lucruri personale care v-au preocupat înainte de Realizare (activarea energiei Kundalini, n.tr.), emiterea este mai slabă.

    Gândiți-vă la iubire. În acel moment gândiți-vă la întreaga țară, gândiți-vă la întreaga lume. Voi sunteți emițători ai acestor unde de iubire și iubirea va curge din voi…”

    Shri Mataji Nirmala Devi, 15 octombrie 1979, Londra :)

     
  3. ,, Dovezi stiintifice care arata ca noi incepem sa devenim pur si simplu zei! Iluminarea noastra a inceput deja!
    ………………………………………………………………………………………………
    Asadar, avem o evolutie accelerata a omenirii, atat din punct de vedere fizic cat si intelectual. Daca evolutia accelerata continua in ritmul acesta, in 1000 ani vom fi pur si simplu zei, in comparatie cu starea noastra actuala. Vom avea de tehnologii si abilitati pe care acum doar le visam, iar trupurile noastre vor fi atat de evoluate, incat, daca ne vom uita inapoi un mileniu, ne vom intreba cum am avut o astfel de viata primitiva. Poate ca suntem cu adevarat in epoca de aur a evolutiei spirituale si fizice. ,, :)

     
  4. Eu am cunoscut sfinti adevarati in viata – in copilarie pe Parintele Arsenie Boca, apoi mai tarziu pe Parintele Teofil Paraianu. Din lumea medicala – a oamenilor cu har dincolo de orice limite umane a fost Dl. Prof. Alexandru Pesamosca. Un om inca in viata dar coplesitor ca valoare umana si profesionala cat si intelepciune este Dl.Prof. Florin Colceag. Am cunoscut si multi oameni simpli dar de o deosebita valoare umana si a intelepciunii adevarate practice. Am crescut cu si printre oameni de exceptie. Ei sunt intradevar altfel, dar nu inseamna ca au o viata linistita sau de recunostere si bogatie materiala. Ei sunt dedicati si vor doar sa faca ceea ce stiu mai bine cu daruire si pasiune avand un trai de bun simt . Nu pot sa faca altceva si lucrurile necesare vietii zilnice le pot avea daca cei din preajma i le pot oferi. Pentru cei din ordinul monahal acestea au fost oferite de comunitate. Pentru cei din viata civila de catre mediul unde au profesat sau profeseaza – dar ei sunt mai mult decat atat. Asa s-au nascut. Ei au merite reale si au revolutionat umanitatea daruindu-se … Sunt sigura ca sunt in multe domenii dar nu sunt cunoscuti si mediatizati. De ei aflam de obicei cand ceva se publica sau sunt cunoscuti doar in domeniul lor de activitate. Si pentru ca ei pot aparent imposibilul …..si pentru ca se simt aparte si se transfigureaza in acceptarea ca fiind doar instrumente de comunicare sau de realizare a unor fapte de exceptie se poate spune ca prin ei actioneaza o constiinta divina atotcuprinzatoare si atotstiutoare. In situatii exceptionale si noi actionam deosebit ca si cum am stii …. poate ca cineva ne ocroteste pe fiecare in parte si ne invata sa depasim ceea ce nu intelegem cu mintea si nu putem explica cu ratiunea. Cu respect.

     
  5. Aceasta poveste nu are autor necunoscut… e culeasa din literatura ortodoxa… originalul ei este asa cum a fost publicat pe un blog, acum 2 ani jumatate… insa povestea a fost revizuita dupa bunul plac si propriile viziuni si cautari, al celor care nu au nici in clin nici in maneca cu ortodoxia, asa cum s-a facut cu multe alte povestiri… Originalul e mult mai frumos prin simplitatea sa si poate fi gasit la adresa: http://dakiniwhite.blogspot.ro/2012/03/umbra-sfanta.html

    Multumesc, si Doamne Ajuta!

     
    1. Darurile cu care este inzestrat orice om pot iesi la iveala mai ales atunci cand omul iese din orice tipare:dogme,comuniati spirituale,religii etc….Cu alte cuvinte,cand este LIBER.”EU sunt in inima voastra” si „Imparatia cerurilor ese in voi” ne-au fost spuse pentru a constientiza ca intre Dumnezu si oricare om nu e nevoie de intermediari.Cum ar fi altfel,daca El e chiar in om?

       
      1. Este si asta o abordare, da. Este si asta o parere, da… Este asta Adevarul absolut? …Doar Dumnezeu stie! Ca tot s-a amintit notiunea de libertate, fiecare om e liber sa-si construiasca parerea/credinta/ care il ajuta sa se apropie tot mai mult de Sine si sa-si cultive samanta divina care a fost pusa in acel Sine… Parerea mea, de exemplu e ca, darurile cu care e inzestrat un om ies la iveala atunci cand omul are smerenia/umilinta sa recunoasca ca nu el are acele daruri, ci ca Dumnezeu a pus in el acele daruri care oricand pot fi retrase inapoi… Lucifer a fost cel mai luminat inger pana a crezut despre sine ca e asemenea si chiar Dumnezeu… si a decazut… Multumesc!

         
  6. Legenda cu decaderea a fost creata de religii pentru a putea tine masele in frica.Frica inoculaa in inimile oamenilor a ajutat la mentinerea lor in starea de nevolnic,mic,pacatos,nemerituos etc.,stari necesare controlului si supunerii.Ignoranta „clientilor” a ajutat prosperitatii materiale a institutiei religioase,cea mai retrograda institutie de pe pamant si cea mai interesata in mentinerea ignorantei.Lucifer,cel mai luminat inger,a avut curajul sa isi ia rolul de „magazie” sau „depozit” al tutuor trairilor aducatoare de suferinta create de oameni,ca o contrapondere in „cer” a ceea ce e pe pamant,sau pentru a avea adevar in „ceea ce este sus,este si jos”.A facut-o din Iubire Divina (greu de inteles de mintea umana).TOTUL E DUMNEZEU ! „Decaderea” e un basm religios in slujba fricii.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top