Astăzi, personajul principal ești chiar tu cel care citești aceste rânduri.
Astăzi este rândul inimii tale să-și deșerte bucuria și amărăciunea. Asta te va elibera pe tine și îi va îmbogăți pe ceilalți. Încearcă să răspunzi la două provocări. Dă-ți jos măștile și fii sincer. Doar așa povestea ta va ajunge la inimile celorlalți, doar așa ceilalți te vor înțelege.
Provocările sunt următoarele: 1. Povestește unul dintre momentele în care ți-a venit să intri în pământ de rușine. Poate ți-a fost rușine că ești român, poate ți-a fost rușine că ești bărbat, respectiv femeie, sau poate ți-a fost rușine că ești om.
2. Povestește unul dintre momentele în care ai simțit că ești mândru. Un moment în care inima îți zbura din piept către albastrul cerului de bucurie și mândrie.
Fiecare din noi am avut asemenea momente. Sunt de neuitat. Astăzi e timpul să le împărtășim cu ceilalți.
Nimeni nu vă judecă, nimeni nu vă dă note, așa că pentru o zi să lăsăm tracul, să lăsăm rușinea deoparte, astăzi povestim.
E o zi minunată!
….. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! …. Foarte , foarte interesanta tema de azi …
… Cred ca este foarte usor sa povestesti despre cum te ai simtit rusinat cand ai auzit sau ai vazut
cum anumiti oameni sau anumiti romani au facut …. anumite fapte …. Este si mai usor s o faci cand te
uiti foarte des la anumite emisiuni de la tv. …. Si cand concentrarea ta e pe anumite fapte … Este insa mai
greu sa povestesti despre cum ti a venit sa intri in pamant de rusine in legatura cu o fapta pe care ai facut o
tu …. Eheeeiiii ! …. Aici e problema … Pentru ca asta inseamna sa ti recunosti greseala , sa ti asumi responsabilitatea
…. Si aici chiar e o mare problema …. Cu siguranta exista in viata fiecaruia cel putin o fapta de care mai apoi
sa i fi fost rusine … Dar cred eu … nimeni n ar vrea sa vorbeasca despre asa ceva … E mult mai usor sa dam vina
pe ceilalti … Si e mult mai usor sa te ” topesti” de rusine de …. ce au facut altii …. Cam asa stau lucrurile …
….. Dar eu as prefera ca cineva sa ma contrazica … Ar fi minunat …
…. Oricum , voi reveni mai tarziu …. Numai Bine ! …
1. Eram prima oara in vizita in Suedia acum multi ani si locuiam chiar acasa la familia prietena care ma invitase. Era cu mult inainte de Schengen, UE si calatoriile libere, eu insumi avand nevoie de aprobari, invitatii scrise si altele doar ca sa imi vizitez prietenii suedezi. Intr-o zi ei au organizat pentru mine o mica petrecere la care au mai invitat cativa prieteni si vecini, repet, pentru mine. Gratar, bautura, eu eram in centrul atentiei. Seara stateam cu totii in sufragerie uitandu-ne la televizor, la stiri, discutand, mai ciocnind cate un pahar. Deodata incepe o stirea cu niste cersetori care s-au batut chiar in centrul turistic al orasului si au facut scandal de a trebuit sa intervina politia. Eu n-am ce face si zic „aha, deci aveti si voi cersetori pe aici”. Stirea continua specificand ca respectivii cersetori scandalagii/huligani au intrat ilegal in tara si sunt din Romania. Moment in care toti cei din sufragerie s-au intors spre mine si m-au sfredelit cu cele mai rautacioase priviri pe care le-am avut atintite asupra mea vreodata! Va dati seama ce-mi venea sa fac in momentul ala!
Noroc cu gazda, prietenii mei, care sunt niste oameni extraordinari, si care au vazut cat de mult ma inrosisem, la propriu, si au intervenit „nu-ti face griji, stim ca tu nu esti asa, intelegem ca astia vin din tara ta dar nu sunt ca voi”. Bineinteles ca am luat cuvantul si am explicat ce si cum, reusind sa salvez situatia.
Ulterior ei au venit de cateva ori in Romania, iar eu am fost ghid local. Nu numai ca am pastrat legatura, dar relatia noastra a evoluat atat de frumos si au ajuns sa ma aprecieze atat de mult, incat cand i-am anuntat ca ma mut de tot in Suedia, mi-a chiut de bucurie la telefon de mi-au tiuit urechile.
2. Vorbeam cu un pateon de firmulita suedeza si cand ii spun ca sunt roman el zice „super, dentista mea e romanca si e CEA MAI BUNA DENTISTA” (am scris cu majuscule ca sa incerc sa redau entiziasmul omului si cat de apasat a pronuntat cuvintele). Apoi mi-a explicat ca incercase la mai multi dentisti, toti dezamagitori, pana a intalnit-o pe romanca si acum e incantat si o recomanda tuturor. Nu mi-a venit sa cred cand omul a continuat spunand ca, datorita dentistei a inceput sa de documenteze despre Romania si ca e mai atent la stiri cand se spune de noi. Si cireasa de pe tort: „Nu inteleg de ce NU se spune despre voi, romanii, si ca echipele voastre olimpice de chimie, fizica etc. au facut furori la olimpiadele internationale. Si despre toti specialistii romani extraordinari care lucreaza la noi in tara, cum ar fi dentista mea.” Atunci am ramas ca la… dentist.
Buna ziua , incitanta provocare…Dupa cum ati putut constata , eu am mai povestit cate o intamplare din viata mea, sub inpulsul exemplului personal..Cea mai buna invatatura se transmite prin povesti , fapte ,exemple , toate duc spre o intelegere cat mai amanuntita a cea ce vrem sa transmitem…
Cu mici exceptii, nu pot spune ca am avut vreo intamplare atat de ,,rusinoasa’’in viata , poate doar …jenanta.Asta din cauza ca educatia si spiritual meu sau format undeva la ,,tara’’ , printre oameni simpli ,cu suflet curat , pe campiile pline cu flori ,marginite doar de bolta cerului , in padurile pline de vietati si cu soaptele vantului prin par…
,,Ce tie nu-ti place – altuia nu-i face ‘’…vorbele astea cred ca mi-le spunea mama de cand eram in scutece…Acesta este ,,mottoul ‘’ vietii mele.
Eram spre finalul anilor de liceu , implinisem 18 ani , fiind liceu industrial faceam practica intr-o intreprindere de profil…Acolo am cunoscut un om.Ma fascinat de la inceput cu inteligenta lui . Catalin era technician si avea un mic defect la un picior .Mergea un pic leganat…Ceilalti il evitau , nu prea avea prieteni la cei aproape 40 de ani ai lui.Vorbea frumos – elevat ,folosind apelativul domnule…Ori in epoca tovarasilor…Suna prost.Nimeni nu stia prea multe despre el si deja ii pusesera o ,,eticheta’’…Eu eram totusi un copil pe langa el, dar eram indraznet ,frumusel , un pic tupeist si foarte increzator in ,,destepatciunea’’ mea…Discutiile noastre au inceput lejer…Ajungand sa abordam teme culturale , istorice si religioase…Atat timp cat ne puteam permite il petreceam in interminabile discutii…Colegii ai mei si ai lui , ii vedeam zambind ,,complice’’ si nu intelegeam ironia…Pana cand un cineva ,,binevoitor’’ mi-a atras atentia sa am grija ca tipul e …,,homosexual’’.M-am inrosit ..,,sfecla’’…Auzisem eu de ,,dusmanii poporului’’…,,chiaburi’’ si alte cele…da de ,,homosexuali ‘’ nu auzisem …Cateva zile l-am evitat asta vazandu-se clar…Il ,,etichetasem’’ si eu …fara sa stiu macar ce inseamna asta. In acest timp am aflat ce inseamna asta ….si nici nu stiam cum as fi putut sa reactionez in continuare…O jena teribila (sau rusine) ma coplesea…Eu fiind unul din,,adoratii’’ fetelor , colegii radeau pe fata si faceau aluzii jenante…
Pana intruna din zile cand el ma oprit si pur si simplu ma intrebat ce sa intamplat…Foarte jenat , i-am spus tot ce auzisem si ce am fost ,,sfatuit’’..Ma privit lung , si a zambit…,,Uite Duminica esti invitatul meu…- .,,Duminica ies cu prietena ‘’ am replicat eu..- Cine a spus ca nu poti trece cu ea..?’’ si mi-a spus o adresa ..O straduta undeva la marginea orasului…
Nu pot descrie rusinea care ma cuprins , cand am fost intampinati de familia sa, sotia si cei doi copiii .Ceva mai tarziu cand mai erau cativa prieteni el a povestit , de fata cu mine toata intamplarea cu mult mai multe amanunte…
Aceea a fost una din lectiile vietii. Nu am nimic cu ..homosexualii , martienii , masochistii sau ..culegatorii de fructe de padure…Fiecare isi traieste viata asa cum crede de cuviinta.Am invatat ca nu suntem cu nimic mai speciali decat semenii nostrii – cei pe care ne grabim sa ii ,,etichetam’’…
Unii cauta Iluminarea , altii cauta aur …fiecare cu metodele lui.E loc pentru toata lumea. Cei mai multi vrem doar sa traim linistiti impacati cu noi insine , deoarece lumii in general prea putin ii pasa de tine …cititorule. Am venit pe lumea asta pe rand….si vom pleca ,,pe sarite ‘’ , ordine care depaseste puterea noastra de intelegere .Traiti frumos si pretuti fiecare clipa,fiecare zi.Poate fi ultima…
O zi buna.
….. Felicitari domnule Vali pentru povestire …. Si … Felicitari si pentru comentariul de la
„Drumul” care , deasemeni , mi s a parut foarte bun ….
…. In legatura cu tema de astazi chiar am stat si m am gandit ce as putea sa scriu … Despre ce
anume sa povestesc …. Cred ca fiecaruia dintre noi i a fost rusine de ceva ce a facut …. sau … de ceva
care nu a facut , de ceva care ar fi putut fi facut in mod diferit … Cu totii gresim … Cred ca cel mai important
este sa ne recunoastem greseala , sa ne asumam responsabilitatea … Si … la fel de important e sa stim sa
invatam din acele greseli …. Da , imi amintesc si acum privirea mamei … Era prin clasa a saptea si se intorsese
de la o sedinta cu parintii … Tinea in mana carnetul meu de note si ma privea … Da , ati ghicit … Da , ascunsesem
niste note mici … Asta e … Eram rosu ca un rac si imi venea sa intru in pamant … Mi a spus cateva lucruri despre
ce inseamna sa ti asumi responsabilitatea … Lucruri care m au ajutat mai tarziu … Au trecut anii , am terminat liceul…
…. Am luat bacalaureatul si m am pregatit de facultate …. Doamne , cat de rusine mi a fost in ziua in care a trebuit sa
le spun ca nu am reusit …. Dar viata merge inainte cu bune si cu mai putin bune … M am angajat , am fost in armata ,
am prin Revolutia in plin Bucuresti , m am intors din armata , m am reangajat …. Alti ani … M am casatorit si am o relatie
minunata cu sotia mea … Suntem bine … Castigam bani dintr o afacere la care lucram impreuna … Cautam sa invatam
tot timpul … Ne preocupa foarte mult dezvoltarea noastra interioara …. Citim carti , ascultam CD uri , invatam …
…. Avem visuri , avem scopuri , avem o directie in care ne indreptam …. Am avut realizari de care suntem mandri si
cu siguranta ele vor mai fi …. Prin felul nostru de a fi am construit relatii frumoase in jurul nostru si cred ca si asta e un
aspect foarte important …. Ne bucuram pentru tot ceea ce avem si ceea ce suntem si nu uitam sa i multumim lui Dumnezeu
in fiecare zi pentru asta ….Cam asta ar fi despre mine , adica despre noi ….
…. Va doresc numai Bine domnule Vali , atat domniei voastre cat si intregii famili ! …. Chiar daca uneori perspectivele
sunt diferite putem sa ne respectam reciproc si putem face parte cu totii dintr un imens puzzle , putem schimba idei , putem
colabora …… Cam atat … O seara frumoasa ! ….
Multumesc ca imi dati ocazia sa povestesc, poate-mi trece , dar vine din copilarie asa ca nu am de la cine sa cer intelegere,
doar o alta actiune mai buna ar putea contracara…. Eram in clasa a VII-a inainte de sfarsit de an, pe atunci se dadea examen de sfarsit de an, urma liceul. Ni s-a interzis sa mergem la cinematograf, dar eu si inca doua colege totusi ne-am dus.O profesoara m-a vazut numai pe mine, iar eu trebuia sa divulg cu cine am mai fost. Nu am vrut nici cum, au iesit discutii si in cancelarie, dar m-au avertizat ca nu ma lasa sa dau examenele. Asa ca am „tradat”. Eu care eram convinsa despre mine ca n-as face asa ceva (asta am hotarat cand vedeam filme multe cu „partizani”_) De atunci tot port rusinea fata de mine insumi, poate ceilalti au si uitat imediat. Acuma, cu „energia noua” mi s-a recomandat sa fac exercitii „Echilibrarea Energiilor” si „Coduri Vindecatoare” acolo am gasit o modalitate, de a soate la iveala si a vindeca ceea ce s-a depus adanc in cellule. Bine ca am ocazia sa scot la iveala, cand mi s-a propus de File de Lumina, la asta m-am gandit. Multumesc!
A, mai am si punctul doi? Mi-a placut de mine cand am scapat un caine de la innec, trebuia sa cobor intr-o rapa, destul de anevoios am coborat si urcat pe urma cu cainele in brate. Ma tot felicit pt. asta mai ales ca si cainele a fost recunoscator si mereu ma conducea la servici.
De mult cand eram mai tanara si nestiutoare ma mai rusinam de compania unor persoane cu care nu eram intr-u totul de acord.
Acum fiindca am crescut si am mai acumulat ceva intelepciune stiu ca nu este nevoie sa ma rusinez de nimeni si cu nimeni.
Fiecare om este responsabil de alegerile sale asa ca de ce m-as rusina eu ca anumiti compatrioti ai me cersesc sau fura sau imi denigreaza tara sa zicem.
Eu stiu ca iubesc acesta tara , am propriile mele alegeri de care sunt responsabila.
La fel si cu mandria . Ma bucur de reusitele celorlati , de ale mele , nu ma gandesc daca sunt mandra sau nu.
Pur si simplu ma bucur sau mai pe scurt asat incerc sa manifest indiferent daca nu imi iese intodeauna .
Buna ziua.
Interesanta provocare.Pentru varsta mea trebuie sa-mi pun memoria la grea incercare pentru a aduce in prezent ceva intamplari din care sa reiese ca am intrat in pamant de rusine sau am zburat la ceruri de mandrie.Gandind serios la aceasta chestiune,sincer,,nu prea am mare lucru de povestit.
Despre rusine….copil fiind , ma simteam rusinata din cauza faptului ca ma stiam copilul unor parinti crestini dupa evanghelie.In anii de dupa razboi oamenii aveau o atitudine cam dispretuitoare pentru persoanele care nu faceau parte din marea masa a crestinilor ortodoxsi.Si nu doar o atitudine dispretuitoare,chiar o atitudine agresiva afisau unii.Aceste situatii ma determinau pe mine sa – mi fie rusine ca ma nascusem intr-o astfel de familie.Au trecut multi ani din viata ca sa pot spune ca nu-mi mai pasa din ce categorie religioasa faceam parte.Dupa cum observati,acum povestesc fara jena ca m-am nascut intr-o familie cu alta viziune religioasa decat majoritatea.
Cat despre mandrie,ce sa spun?In general sunt un om temperat,nu ma manifest exagerat referitor la ceva realizari ale male.Poate si pentru ca nu consider ca as avea ceva realizari iesite din comun.Pentru anumite intamplari mai mult manifest bucurie decat mandrie.Chiar nu-mi amintesc nimic in viata mea care sa-mi fi starnit un sentiment de mandrie.As putea spune ca nici nu detin un astfel de sentiment.Ma bucur.Pur si simplu ma bucur de anumite realizari,dar nu ma mandresc,pentru ca nu gandesc sa am motive de mandrie.Dar de bucurie,da.
Acum ca am scris ce am avut de spus voi citi si comentariile celorlati.
Un sfarsit de saptamana bun va doresc tuturor.
Revin cu o completare,mai ales ca am observat ca nu a mai adaugat nimeni nici o intamplare rusinoasa,dar nici un motiv de mandrie.
Mi-am vazut de treburi prin casa,dar gandul meu revenea mereu la …inexistenta motivatiei de mandrie in viata mea.Mi-am dat seama dintr-odata ca mai degraba as avea motiv sa NU fiu mandra de mine din anumite motive,decat sa fiu mandra.
NU sunt mandra uneori de mine pentru ca nu gasesc curajul necesar de a lua o atitudine corecta in anumite situatii.Din diverse motive,ba sa nu jignesti,ba sa nu superi,ba sa nu fii interpretat gresit,in unele situatii in care ar fi necesar,din partea mea,daca asa simt,sa iau o atitudine,nu o fac si aceasta imi transmite constientizarea ca nu am de ce sa fiu mandra de mine.Alte ori,daca totusi iau o atitudine,dar „ma-nvart in jurul cozii”,deasemenea ma determina sa nu fiu prea mandra de mine.Din toate acestea eu concluzionez ca asa se dezvolta constiinta umana,fiind constient de ce faci sau nu bine.Poate cate odata nici nu-i nevoie sa iei o atitudine,dar daca in constiinta ta pui lucrurile la punct asumandu-ti partea ta buna sau rea,eu cred ca va conta la evolutia constiintei.
Multumesc pentru motivatia de a gandi la aceste aspecte privind evolutia constiintei mele.
O zi buna sa aveti.
Strasnica provocare!!! Sa incerc sa caut in sacul cu amintiri ( cam bogat din pacate ?!).
O intamplare din copilarie mi-a ramas in memorie si nu am putut sa o uit pana acum. Imi aduc aminte mereu de senzatia ( puternica) de jena, de rusine pe care am trait-o. Deci:…eram copil … sa fii avut vreo 7-8 ani. Era vara , cald si era buna o inghetata. Eram pe la Podul Izvor ( Bucuresti, pentru cei ce nu cunosc zona…), iar pe trotoar se afla o taraba , la care o femeie vindea inghetata pe bat ( va mai aduceti aminte de ea..!?…oh! ce buna era!). Caldura , pofta m-a facut sa o doresc. Am inceput sa ma scotocesc prin buzunare sa vad ce banuti am..Pe langa bile, creta, sfori, capace de bere ( turtite..), o placuta de plumb ( si aia turtita…va mai aduceti aminte ce jucam cu capacele de bere si aceasta placuta de plumb??), am gasit si cateva monede de 5, 10 bani. Fericit am numarat bani . Dezastru! Inghetata costa 65 de bani , iar eu avem numai 55 de bani. Ce sa fac? O urmaresc pe vanzatoare cum incaseaza , cum numara banii., cum da restul si imi trece prin cap s-i dau pumnul de maruntei pe care ii aveam, in speranta ca nu o sa-i numere cu atentie si o pacalesc. Speranta mea a murit cand am vazut ca ii numara cu atentie si evident mi-a zis ca mai trebuie 10 bani. Rusinat , incerc sa mai caut ceva prin buzunare ( desigur ca nu mai aveam nimic…) si cu o mare dezamagire pe fata intind mana sa-mi iau banii innapoi. Vanzatoare i se face mila de mine si imi retine bani si-mi da inghetata. Trebuie sa recunosc ca am inghitit-o cu noduri, fiind convins ca am facut acel gest cu intentie , iar eu am fost miluit , crezut in neputinta mea de a scoate mai multi bani. Deci o incercarea de pacalire ( cu 10 bani- cei drept) a unui copil a fost dejucata de bunavointa acelei femei. Daca ar fi fost numai o primire a acelei inghetate , fara a fii incercat pacalirea , ar fi fost o pomana ( sa zicem) deci mult mai bine, pe cand asa …!!??Eiii! Iata ca acel gest ma marcat toata viata si nu am putut sa-l uit !
Cat despre o fapta buna?? Fara falsa modestie, cred ca am ajutat multe personae in viata mea, nu neaparat in mod deosebit si nici pentru a ma simti cumva mandru sau bagat in seama de cei din jurul meu. Am incercat mereu , pe masura posibilitatilor mele sa ajut pe cei din preajma mea fara a cere recunostinta sau …stiu eu ceva beneficii morale sau materiale. Deci cred ca nu am iesit, cu ceva in mod deosebit, in evidenta si nici nu pot sa calific o astfel de situatie ca ar fi demna de amintit aici. Sunt un om obisnuit, care in anumite situati, avand posibilitate prin functiile avute in munca mea , am facut si fapte bune ( cel putin asa cred…) Poate am si gresit ..iar despre astea ramane sa ma judece cei fata de care (eventual) am gresit si evident Dumnnezeu!!!AH! Mi-am adus aminte de o intamplare de care ma simt tare mandru ! Desi cred ca totul s-a datorat exesului de adrenalina… dar sa va povestesc. Eram déjà mult mai in vartsat , adica aveam vreo 25 de ani.HA! Era perioada cand toti bucurestenii eram inebuniti sa prindem posturile TV bulgares,. si chiar in preajma unui campionat mondial de fotbal ( sau european?).
Drept pentru care mi-am confectionat un inel din aluminiu cu doua diode …( ma rog un motaj ce se credea ca poate asigura o receptie mai buna a bulgarilor) si m-am suit pe terasa blocului ( un bloc cu 8 etaje din Berceni) sa o montez. Pe terasa ( pe atunci nu aparusera antenele colective ) erau niste placi hexagonale din beton , groase de vreo 30 de cm. si cu o bucata de teava la mijlocul ei pentru asi putea monta posesorii de televizoare antenele individuale. Am dat mai multe amanunte ca sa intelege-ti situatia urmatoare. O pereche de batranei , vecini cu mine pe scara blocului isi montau si ei antena de bulgari. Numai ca ei au avut ideea “mareata” de a urca placa de beton pe casa liftului ce era mai sus decat terasa propriuzisa. Ori au ajuns intr-o pozitie foarte periculoasa ..ei doi cu placa aia care cantare cred cca. 60-70 Kg. agatati de scarita casei liftului ..gata , gata sa cada cu placa peste ei. Am sarit imediat de unde eram , am luat un segment din teava mea , am bagat-o in stutul placi de beton si , urcat pe casa liftului, am ridicat placa ca pe un fulg si am asezat-o pe acoperisul casei . Nu am simtit niciun efort, de parca , asa cum spuneam as fi ridicat ceva foarte usor. Batraneii au ramas blocati, eu nu-mi explicam cum am reusit, dar am fost tare mandru de ce am realizat . Dupa mai mult timp , analizand intamplarea am ajuns la concluzia ca adrenalina a fost ceea care ma ajutat sa fac aceasta performanta.
Crede-ti ca am scapat usor de aceasta provocare ?!
‘:Angel:’
Intrucat am lansat aceasta provocare, ma simt obligat sa raspund si eu la ea.
1.Eram in clasa a doua, si langa scoala unde-mi desfasuram orele se afla din intamplare o piata. Acolo erau multe tarabe cu fel si fel de minunatii. Banii proveneau numai de la parinti, atunci cand socoteau in masura sa-mi dea pentru o ingetata sau altceva. De regula, nu aveam prea multi bani. Adeseori niciun leu.
As putea spune ca tentatia era mare si eu eram mic, pentru a-mi scuza comportamentul ulterior, insa n-ar fi deloc adevarat. Stiam foarte bine ceea ce fac, dar ceea ce m-a impins inainte a fost curiozitatea. Vedeam cum cersetorii castiga bani, si erau destul de multi in jurul pietei. Prin urmare, am decis sa vad cum e sa fii cersetor.
Un mic pusti blond, cu haine de scoala, imbracat curat si cu ghiozdanul in spate, aceasta era fata mea de cersetor.
Va marturisesc ca mi-a fost foarte greu. Ma indreptam spre cate o persoana ca sa-i recit celebrele cuvinte care le auzisem de mii de ori pana atunci: „da si mie nenea un leu.” si in ultima clipa renuntam. Mi-era frica, mi-era jena, ma simteam ingrozitor. Dar… pana la urma, mi-am luat inima in dinti si le-am rostit in fata unui domn foarte inalt. Eram rosu ca racul de rusine si intinsesem mana, asa cum vazusem la cersetorii din piata. Omul s-a oprit, m-a privit cu surprindere, apoi a bagat mana in buzunar si mi-a dat un leu. N-a spus o vorba. A plecat.
Eu am luat leul, l-am strans in mana si m-am dus pana la prima banca unde m-am asezat. Tremuram tot. Inima imi batea precum clopotele bisericii din apropiere. Leul imi ardea mainile si ma uitam fix la el, fara sa pot face nimic. Cred ca am stat 10 minute acolo pana mi-am revenit un pic. Apoi m-am intrebat ce sa fac cu acel leu. Nu simteam nevoia de nimic. Stiu ca ma plimbam prin piata si chiar nu imi mai doream nimic. Nici ciresele mari si zemoase, nici capsunile apetisante, nimic, nimic. Apoi am plecat spre casa. Iam dat banii primului cersetor intalnit. Mi-a ramas in minte cat de dificil este sa ceri ceva pentru care n-ai facut nimic. Niciodata n-am sa uit rusinea pe care am simtit-o in fata acelui domn. A fost o experienta pe care am avut-o, dar care m-a invatat atat de multe. Atunci am invatat ca trebuie sa-i respect si pe cersetori si pe cei care sunt mult sub statutul social al omului mediu.
2. cel mai mandru de mine am fost atunci cand eram in armata. Intr-una din zilele lunii septembrie, atunci cand soseau recrutii de la casele lor, pentru a fi incorporati eu am fost trimis in gara. Eram trei soldati in gara din Arad si in general ofeream informatii celor care coborau din trenuri cu celebrele geamantane din lemn. Le indicam cum sa ajunga la unitate. Deja se intunecase, si unul dintre trenuri se pregatea sa plece. L-am trimis pe unul dintre soldati la capatul trenului, pe celalalt spre locomotiva si eu am ramas pe la jumatate. Lumea se imputínase, ora era deja tarzie. Atunci am auzit un cantec al unui betiv. Era in tren. M-am apropiat si am vazut o fata rosie al unui tanar cum apare brusc la scari. Era un recrut mort de beat. Ma intreba daca trenul a ajuns in Timisoara, ca acolo trebuia sa se prezinte la unitate. I-am spus ca nu. El cred ca nu mai auzea nimic pt. ca si-a dat jos din tren valiza, si m-a privit buimac. eu i-am explicat inca o data ca trebuie sa plece, dar nu aveam ce sa-i fac mai mult de atat. Intre timp, colegul care se intorcea de la locomotiva m-a strigat. Am plecat spre el si am facut aproximativ 10 m cand am constatat ca trenul a pornit.
De aici incolo in mintea mea, si astazi, totul se desfasoara cu incetinitorul. Tanarul beat se impiedica de propria valiza, cade asemenea unui copac si incepe sa se rostogoleasca sub rotile trenului. Cei 10m i-am parcurs intr-o fractiune de secunda, l-am prins de haine pe nefericit si cu toata forta ma arunc pe spate, sctyandu-l de sub rotile trenului.
Atunci m-am simtit mandru.
Da …mi-se pare corect ca ai raspuns si tu. Experienta cu cersitul mi-sa parut tare interesanta…Acum cateva luni sa fie , in parcarea unui supermarket , cand asezam cumparaturile in portbagaj , o voce pitigaiata dar clara sa facut auzita…,,Nene a-mi dai si mie bani sa-mi iau cereale..?”.Langa caruciorul meu se afla un pusti , imbracat curat , simpatic foc…De obicei cereau banutul de 50 de bani ….Dar asta stia exact ce vrea….A urmat o discutie foarte interesanta , din care am inteles ca mama lui se plansese ca e foarte greu cu banii iar el , care avea 6 ani sa gandit ca ar fi timpul sa faca si el ceva in acest sens…Avea un vocabular care ma ,,dat ” pe …spate…Ne-am intors impreuna in magazin eu ,sotia si el …Am cumparat exact cerealele ( si o masinuta ) pe care le-a dorit el…si apoi tot impreuna l-am dus acasa deoarece nu locuia foarte aproape….Traversase un bulevard si o strada semaforizate…sa ajunga acolo….Stia foarte bine unde locueste.Cu amanunte -repere exacte…
Nu spun cum a ramas mama lui care credea ca el se joaca afara in parculetul de visavi…
Povestea ta mi-a amintit de aceasta istorioara amuzanta…Sa sti ca si cersitul e o arta , o abilitate , un talent daca vrei…Ca si talentul de a fi un bun vanzator…Multi o fac , dar putin au cu adevarat ,,talent”…
O zi buna
De cate ori constat cat am fost/sunt ajutata de catre divinitate, de atatea ori ma rusinez….. si asta se intampla tare des…..
Sunt mandra – desi nu cred ca acesta este cuvantul cel mai potrivit – sau mai bine zis, cu inima cantand de bucurie, de cate ori simt gratia divina si armonia in tot ce ma inconjoara….. si, har Domnului, si asta se intampla des….
O zi binecuvatata sa aveti cu totii!
Revin cu o noua amintire si nu pentru a-mi arata sufletul meu milos ci pentru ca am fost provocat de cele doua povestiri anterioare : a lui Razvan si a lui Vali. Asta apropos de tehnica si ce se simte la un cersetor “ de meserie” si ce simte , de fapt , unul conjuctural.
Deci…intr-o vara , cand pe tarabele din piata se lafaiau pepenii , am intrat intr-o piata , impreuna cu sotia mea sa facem diferite cumparaturi si ne-am oprit si la pepenii galbeni. Cu aerul de “mare cunoscator” am inceput sa-i pipai , sa-i miros , in speranta ca voi alege cel mai dulce si mai parfumat pepenas. Langa noi am remarcat o persoana in varsta, cu parul alb, saracut imbracat , dar cu hainele foarte curate si calcate cu mare grija. A luat un pepenas cat un pumn de barbat , ceva mai marisor si cu un glas slabut a intrebat-o pe precupeata cat costa….Nu mai retin cat era pretul, dar acesta a multumit cu parere de rau in glas si l-a pus la loc. S-a indepartat incet de taraba. In clipa urmatoare , eu si sotia ne-am privit reciproc si am luat un pepene mai mare , l-am cantarit si am lasat-o pe sotie sa discute pretul, iar eu m-am grabit sa-l ajung pe acel batran. Pe drum, m-am gandit ce sa-i spun, cum sa-l abordez fara sa-l jignesc, pentru ca era clar ca pe un astfel de om nu poti , asa din senin sa-l miluiesti.
Ajuns langa el, singurul mod de al aborda a fost:..” nu va suparati stimate domn, v-am remarcat mai devreme si am avut in ochi imaginea bunicului meu. Semanati foarte mult cu el si pentru ca lui ii placeau foarte mult pepenii galbeni, indraznesc sa va rog sa primiti, in amintirea lui, aceasta mica ofranda!” Batranul m-a privit in ochi, m-a mangaiat pe obraz si mi-a spus :” Ei tinere ..nu prea imi vine sa cred asta, dar pentru modul in care m-ai abordat , il primesc si iti multumesc, chiar in amintirea bunicului dumitale” Sincer acum cand scriu asta , ochii mei s-au umezit ! (am…facut o pauza..)Cand m-am innapoit langa sotie , ea avea lacrimi in ochi si ii zicea ceva de “dulce “ precupetei…! Vedeti cata noblete se poate gasii in oamenii simpli , cu venituri mici , dar cu un suflet mare ca la acest batran. Altii ar fi intins mana , ar fi cersit si poate s-ar fi certat cu vanzatoarea ca nu i-a dat acel pepene. Povestea mea nu se inscrie neaparat in tema data , ci a fost inspirata , asa cum spuneam la inceput , de ce simti cand cersesti, sau dupa, sau cand primesti ceva din mila,pentru a fi ajutat, din dorinta de a ajuta…..NAMAST
1. Cel mai jenant moment, as putea spune, a fost acela cand am intrebat o colega pe care o cunosteam din vedere: ” Cine e tipa care se ocupa de aprovizionarea cu materialele pe care le solicit prin necesare si mi le tot amana de aproximativ 4 luni de zile”…M-am intrebat :”De ce?” .”Pentru ca este foarte mult timp de cand le solicit si revin peste ele in fiecare luna si ca ma obliga sa fac “artificii” sa pot realiza lucrarile… aproape ca am ajuns “ sa sap tunele cu lingurita”.
Imi raspunde:”EU”….
In momentul acela as fi vrut sa se surpe pamantul, sa intru in el, sa ma fac o gaura de branza Schweitzer…. OMG dintre toti tocmai pe EA am gasit s-o intreb….
Acum ne amuzam de situatie si se intampla sa ne intalnim cu alti amici la cate-o sueta si bineinteles ca povestim despre situatia penibila…
Pentru ca si ea se mira ce este cu mine.. cand ne intalneam vorbeam frumos… dar la telefon sau prin e-mailuri aproape ca nu ne scoteam ochii..
O cunosteam dar nu stiam cum o cheama…. Nu cunosc decat persoanele care lucrez direct cu ele.. mi-e imposibil sa cunosc 2500 de oameni care lucreaza in institutie.. pe unii ii stiu dupa figura doar,pe alti doar dupa nume ….
Lucrurile nu s-au schimbat dupa acel incident… la fel de greu ma descurc… dar intre timp am aflat ca exista oameni pe care te poti baza si ca te pot ajuta oricand, dar ca sa ajung la ei trebuie sa incalc “procedurile”.
2.Moment de mandrie…e cam mult spus…
Da, m-am bucurat enorm de mult cand a aparut pe lume ,nepotica mea …. atunci mi-am spus
“ viata continua”.. pentru ca la un moment dat nu am mai crezut…priveam prea mult spre “radacini”si nu mi realizam ca pomul poate “inflori”……
……. Draga Mariana de mult nu ai mai scris pe File … Te provoc
sa ne scrii parerea ta in legatura cu Crezul Optimistului … Esti un om
deosebit si sunt sigur ca o sa accepti provocarea ….. Numai Bine ! ….
Doamne, ce frumos! Multumesc tuturor! Ce diferiti suntem cu totii si totusi cat de identici! In esenta toti am venit aici sa invatam, sa experimentam, sa crestem, sa facem lumea mai buna prin gandurile, vorbele si faptele noastre.
Momente de rusine si jena- o multime, unele din prea mult ego altele din prea mult patos. Dar stiu ca daca mi a fost rusine am asimilat greseala si am invatat lectia, usturimea din suflet a fost pretul platit. Momente de mandrie- cu modestie, o multime de asemenea, ca recompensa pentru toatele faptele bune facute instinctiv din adancul sufletului si din recunostinta ca sunt, ca am primit cand nu am avut, ca am fost ridicat cand am cazut, ca am fost inteles cand am gresit, ca am fost incurajat cand mi a fost teama, ca miracole au aparut exact cand nu vedeam nici o rezolvare. Azi femeia de servici mi a cerut voie sa ma imbratiseze si mi a spus ca i am lipsit toate zilele astea cand nu ne am vazut, ca nimeni nu i a mai dat buna dimineata si i a zambit…. Azi am fost tare mandra de mine, de cine sunt, de radacinile mele.
Aveam 7 ani.
Ma indreptam catre scoala, gatita pana in varful nasului, cu uniforma scrobita, cu un guler brodat alb, impecabil, cu pantofiori roz, lacuiti cu mare arta si cu pampoane mari cat ghiozdanul lipite de cele doua codite firave. Din cand in cand ma aplecam si imi stergeam cu degetul aratator cate o urma de praf de pe pantofii mei de zana. Pe drum mi-a iesit in cale o colega. Ne-am luat de brat si am mers vesele spre scoala. La poarta scolii, o invatatoare ma opreste, ma trage de maneca si imi sopteste rastit la ureche:
– Auzi? Tu nu mai ai cu cine sa umbli decat cu tiganca asta? Ia vezi, poate te spun acasa!
Colega mea a simtit ca este vorba despre ea, dupa privirea fioroasa cu care era tintita de la distanta.
Vazandu-i reactia, am simtit ca inima incepe sa imi bata tot mai tare, obrajii imi ardeau, urechile imi luasera foc si picioarele imi tremurau atat de tare incat ma vedeam deja lesinata pe asfalt.
M-au invadat valuri de emotii si de o coplesitoare rusine. Imi era rusine mie, un copil cat o musculita, ca exista . Nu puteam scoate un sunet si clatinandu-ma, am inceput sa pasesc usor catre usa scolii. Cand am reusit sa ridic privirea, am vazut-o pe colega mea chiar langa mine. M-am oprit, am privit-o in ochi si am intins usor mana catre ea. Da, a fost pactul nostru. Nu mi-a pasat de nimeni si de nimic. Ma simteam puternica si sigura pe mine. Ne-am luat de mana, am intrat in clasa si am cerut sa stam in aceeasi banca. Am fost prietene si colege de banca pana in clasa a sasea, cand ea s-a mutat in alt oras.
Dupa 5 ani am primit o felicitare. Am fost mirata. Nu era Craciun sau Paste si nici macar ziua mea. Uite asa, fara nici o ocazie speciala, o felicitare draguta, cu multe urari de bine…si la final, un rand subliniat cu doua linii: Iti multumesc pentru tot!
Având în vedere noile reglementări cu privire la protecția datelor cu caracter personal, introduse prin Regulamentul UE 2016/679, ce reprezintă baza legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și a protecției acestor date, pentru statele membre UE și care sunt aplicabile începând cu 25 mai 2018, dorim să reconfirmăm angajamentul nostru pentru transparența și legalitatea cu care operăm datele personale ce ni le încredințezi.
Acest lucru înseamna că, pentru a vizita site-ul nostru, trebuie să avem acordul tău explicit.
În acest scop, apăsând butonul de mai jos vei găsi elementele principale pe care considerăm că este util să le cunoști pe această temă, în calitate de „persoană vizată”.
Informarea completă privind prelucrarea datelor cu caracter personal
În informare vei găsi răspunsuri la întrebările:
1. Ce înseamnă prelucrarea datelor?
2. Ce date cu caracter personal prelucrăm?
3. În ce scopuri prelucram datele personale?
4. Ce se întamplă dacă nu dorești ca datele cu caracter personal să fie prelucrate?
5. Către cine pot fi transmise datele cu caracter personal?
6. Se pot transmite datele în afara țării?
7. Care sunt drepturile tale privind protecția datelor personale?
8. Cât timp sunt prelucrate datele personale de către Mediafax Group?
Pentru orice cerere, solicitare de informare sau sesizare cu privire la exercitarea drepturilor tale, inclusiv în eventualitatea în care dorești să îți retragi acordul cu privire la prelucrarea datelor în scop de marketing sau cu privire la interogarea bazei de date, poți să ne contactezi folosind următoarele metode de comunicare:
Menționăm ca informațiile prezentate mai sus vor fi permanent la dispozitia ta, în format actualizat, pe website-ul filedelumina.ro.
Echipa File de Lumina
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site utilizează cookie-uri
Folosim cookie-uri doar pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, pentru a analiza traficul și pentru a evita atacurile informatice.
Nu oferim nici partenerilor noștri, nici altor rețele de socializare datele dumneavoastră cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
De asemenea, newsletterul nostru se bazeaza pe grupul Yahoo File de Lumina. Abonarea, dezabonarea sau modificarea datelor dumneavoastra pot fi gestionate de dumneavoastra direct din cadrul Grupului. Va rugam sa va conectati la Grupul Yahoo FileDeLumina pentru cazul in care doriti sa va stergeti din lista celor care primesc Newsletterul.
Personal..n-am avut.!!! Am fost mandra de succesele tuturor romanilor..si mi-a fost rusine..cu comportamentul…altora…la fel..!!! Multumim..!!!
….. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! …. Foarte , foarte interesanta tema de azi …
… Cred ca este foarte usor sa povestesti despre cum te ai simtit rusinat cand ai auzit sau ai vazut
cum anumiti oameni sau anumiti romani au facut …. anumite fapte …. Este si mai usor s o faci cand te
uiti foarte des la anumite emisiuni de la tv. …. Si cand concentrarea ta e pe anumite fapte … Este insa mai
greu sa povestesti despre cum ti a venit sa intri in pamant de rusine in legatura cu o fapta pe care ai facut o
tu …. Eheeeiiii ! …. Aici e problema … Pentru ca asta inseamna sa ti recunosti greseala , sa ti asumi responsabilitatea
…. Si aici chiar e o mare problema …. Cu siguranta exista in viata fiecaruia cel putin o fapta de care mai apoi
sa i fi fost rusine … Dar cred eu … nimeni n ar vrea sa vorbeasca despre asa ceva … E mult mai usor sa dam vina
pe ceilalti … Si e mult mai usor sa te ” topesti” de rusine de …. ce au facut altii …. Cam asa stau lucrurile …
….. Dar eu as prefera ca cineva sa ma contrazica … Ar fi minunat …
…. Oricum , voi reveni mai tarziu …. Numai Bine ! …
1. Eram prima oara in vizita in Suedia acum multi ani si locuiam chiar acasa la familia prietena care ma invitase. Era cu mult inainte de Schengen, UE si calatoriile libere, eu insumi avand nevoie de aprobari, invitatii scrise si altele doar ca sa imi vizitez prietenii suedezi. Intr-o zi ei au organizat pentru mine o mica petrecere la care au mai invitat cativa prieteni si vecini, repet, pentru mine. Gratar, bautura, eu eram in centrul atentiei. Seara stateam cu totii in sufragerie uitandu-ne la televizor, la stiri, discutand, mai ciocnind cate un pahar. Deodata incepe o stirea cu niste cersetori care s-au batut chiar in centrul turistic al orasului si au facut scandal de a trebuit sa intervina politia. Eu n-am ce face si zic „aha, deci aveti si voi cersetori pe aici”. Stirea continua specificand ca respectivii cersetori scandalagii/huligani au intrat ilegal in tara si sunt din Romania. Moment in care toti cei din sufragerie s-au intors spre mine si m-au sfredelit cu cele mai rautacioase priviri pe care le-am avut atintite asupra mea vreodata! Va dati seama ce-mi venea sa fac in momentul ala!
Noroc cu gazda, prietenii mei, care sunt niste oameni extraordinari, si care au vazut cat de mult ma inrosisem, la propriu, si au intervenit „nu-ti face griji, stim ca tu nu esti asa, intelegem ca astia vin din tara ta dar nu sunt ca voi”. Bineinteles ca am luat cuvantul si am explicat ce si cum, reusind sa salvez situatia.
Ulterior ei au venit de cateva ori in Romania, iar eu am fost ghid local. Nu numai ca am pastrat legatura, dar relatia noastra a evoluat atat de frumos si au ajuns sa ma aprecieze atat de mult, incat cand i-am anuntat ca ma mut de tot in Suedia, mi-a chiut de bucurie la telefon de mi-au tiuit urechile.
2. Vorbeam cu un pateon de firmulita suedeza si cand ii spun ca sunt roman el zice „super, dentista mea e romanca si e CEA MAI BUNA DENTISTA” (am scris cu majuscule ca sa incerc sa redau entiziasmul omului si cat de apasat a pronuntat cuvintele). Apoi mi-a explicat ca incercase la mai multi dentisti, toti dezamagitori, pana a intalnit-o pe romanca si acum e incantat si o recomanda tuturor. Nu mi-a venit sa cred cand omul a continuat spunand ca, datorita dentistei a inceput sa de documenteze despre Romania si ca e mai atent la stiri cand se spune de noi. Si cireasa de pe tort: „Nu inteleg de ce NU se spune despre voi, romanii, si ca echipele voastre olimpice de chimie, fizica etc. au facut furori la olimpiadele internationale. Si despre toti specialistii romani extraordinari care lucreaza la noi in tara, cum ar fi dentista mea.” Atunci am ramas ca la… dentist.
Buna ziua , incitanta provocare…Dupa cum ati putut constata , eu am mai povestit cate o intamplare din viata mea, sub inpulsul exemplului personal..Cea mai buna invatatura se transmite prin povesti , fapte ,exemple , toate duc spre o intelegere cat mai amanuntita a cea ce vrem sa transmitem…
Cu mici exceptii, nu pot spune ca am avut vreo intamplare atat de ,,rusinoasa’’in viata , poate doar …jenanta.Asta din cauza ca educatia si spiritual meu sau format undeva la ,,tara’’ , printre oameni simpli ,cu suflet curat , pe campiile pline cu flori ,marginite doar de bolta cerului , in padurile pline de vietati si cu soaptele vantului prin par…
,,Ce tie nu-ti place – altuia nu-i face ‘’…vorbele astea cred ca mi-le spunea mama de cand eram in scutece…Acesta este ,,mottoul ‘’ vietii mele.
Eram spre finalul anilor de liceu , implinisem 18 ani , fiind liceu industrial faceam practica intr-o intreprindere de profil…Acolo am cunoscut un om.Ma fascinat de la inceput cu inteligenta lui . Catalin era technician si avea un mic defect la un picior .Mergea un pic leganat…Ceilalti il evitau , nu prea avea prieteni la cei aproape 40 de ani ai lui.Vorbea frumos – elevat ,folosind apelativul domnule…Ori in epoca tovarasilor…Suna prost.Nimeni nu stia prea multe despre el si deja ii pusesera o ,,eticheta’’…Eu eram totusi un copil pe langa el, dar eram indraznet ,frumusel , un pic tupeist si foarte increzator in ,,destepatciunea’’ mea…Discutiile noastre au inceput lejer…Ajungand sa abordam teme culturale , istorice si religioase…Atat timp cat ne puteam permite il petreceam in interminabile discutii…Colegii ai mei si ai lui , ii vedeam zambind ,,complice’’ si nu intelegeam ironia…Pana cand un cineva ,,binevoitor’’ mi-a atras atentia sa am grija ca tipul e …,,homosexual’’.M-am inrosit ..,,sfecla’’…Auzisem eu de ,,dusmanii poporului’’…,,chiaburi’’ si alte cele…da de ,,homosexuali ‘’ nu auzisem …Cateva zile l-am evitat asta vazandu-se clar…Il ,,etichetasem’’ si eu …fara sa stiu macar ce inseamna asta. In acest timp am aflat ce inseamna asta ….si nici nu stiam cum as fi putut sa reactionez in continuare…O jena teribila (sau rusine) ma coplesea…Eu fiind unul din,,adoratii’’ fetelor , colegii radeau pe fata si faceau aluzii jenante…
Pana intruna din zile cand el ma oprit si pur si simplu ma intrebat ce sa intamplat…Foarte jenat , i-am spus tot ce auzisem si ce am fost ,,sfatuit’’..Ma privit lung , si a zambit…,,Uite Duminica esti invitatul meu…- .,,Duminica ies cu prietena ‘’ am replicat eu..- Cine a spus ca nu poti trece cu ea..?’’ si mi-a spus o adresa ..O straduta undeva la marginea orasului…
Nu pot descrie rusinea care ma cuprins , cand am fost intampinati de familia sa, sotia si cei doi copiii .Ceva mai tarziu cand mai erau cativa prieteni el a povestit , de fata cu mine toata intamplarea cu mult mai multe amanunte…
Aceea a fost una din lectiile vietii. Nu am nimic cu ..homosexualii , martienii , masochistii sau ..culegatorii de fructe de padure…Fiecare isi traieste viata asa cum crede de cuviinta.Am invatat ca nu suntem cu nimic mai speciali decat semenii nostrii – cei pe care ne grabim sa ii ,,etichetam’’…
Unii cauta Iluminarea , altii cauta aur …fiecare cu metodele lui.E loc pentru toata lumea. Cei mai multi vrem doar sa traim linistiti impacati cu noi insine , deoarece lumii in general prea putin ii pasa de tine …cititorule. Am venit pe lumea asta pe rand….si vom pleca ,,pe sarite ‘’ , ordine care depaseste puterea noastra de intelegere .Traiti frumos si pretuti fiecare clipa,fiecare zi.Poate fi ultima…
O zi buna.
….. Felicitari domnule Vali pentru povestire …. Si … Felicitari si pentru comentariul de la
„Drumul” care , deasemeni , mi s a parut foarte bun ….
…. In legatura cu tema de astazi chiar am stat si m am gandit ce as putea sa scriu … Despre ce
anume sa povestesc …. Cred ca fiecaruia dintre noi i a fost rusine de ceva ce a facut …. sau … de ceva
care nu a facut , de ceva care ar fi putut fi facut in mod diferit … Cu totii gresim … Cred ca cel mai important
este sa ne recunoastem greseala , sa ne asumam responsabilitatea … Si … la fel de important e sa stim sa
invatam din acele greseli …. Da , imi amintesc si acum privirea mamei … Era prin clasa a saptea si se intorsese
de la o sedinta cu parintii … Tinea in mana carnetul meu de note si ma privea … Da , ati ghicit … Da , ascunsesem
niste note mici … Asta e … Eram rosu ca un rac si imi venea sa intru in pamant … Mi a spus cateva lucruri despre
ce inseamna sa ti asumi responsabilitatea … Lucruri care m au ajutat mai tarziu … Au trecut anii , am terminat liceul…
…. Am luat bacalaureatul si m am pregatit de facultate …. Doamne , cat de rusine mi a fost in ziua in care a trebuit sa
le spun ca nu am reusit …. Dar viata merge inainte cu bune si cu mai putin bune … M am angajat , am fost in armata ,
am prin Revolutia in plin Bucuresti , m am intors din armata , m am reangajat …. Alti ani … M am casatorit si am o relatie
minunata cu sotia mea … Suntem bine … Castigam bani dintr o afacere la care lucram impreuna … Cautam sa invatam
tot timpul … Ne preocupa foarte mult dezvoltarea noastra interioara …. Citim carti , ascultam CD uri , invatam …
…. Avem visuri , avem scopuri , avem o directie in care ne indreptam …. Am avut realizari de care suntem mandri si
cu siguranta ele vor mai fi …. Prin felul nostru de a fi am construit relatii frumoase in jurul nostru si cred ca si asta e un
aspect foarte important …. Ne bucuram pentru tot ceea ce avem si ceea ce suntem si nu uitam sa i multumim lui Dumnezeu
in fiecare zi pentru asta ….Cam asta ar fi despre mine , adica despre noi ….
…. Va doresc numai Bine domnule Vali , atat domniei voastre cat si intregii famili ! …. Chiar daca uneori perspectivele
sunt diferite putem sa ne respectam reciproc si putem face parte cu totii dintr un imens puzzle , putem schimba idei , putem
colabora …… Cam atat … O seara frumoasa ! ….
Multumesc ca imi dati ocazia sa povestesc, poate-mi trece , dar vine din copilarie asa ca nu am de la cine sa cer intelegere,
doar o alta actiune mai buna ar putea contracara…. Eram in clasa a VII-a inainte de sfarsit de an, pe atunci se dadea examen de sfarsit de an, urma liceul. Ni s-a interzis sa mergem la cinematograf, dar eu si inca doua colege totusi ne-am dus.O profesoara m-a vazut numai pe mine, iar eu trebuia sa divulg cu cine am mai fost. Nu am vrut nici cum, au iesit discutii si in cancelarie, dar m-au avertizat ca nu ma lasa sa dau examenele. Asa ca am „tradat”. Eu care eram convinsa despre mine ca n-as face asa ceva (asta am hotarat cand vedeam filme multe cu „partizani”_) De atunci tot port rusinea fata de mine insumi, poate ceilalti au si uitat imediat. Acuma, cu „energia noua” mi s-a recomandat sa fac exercitii „Echilibrarea Energiilor” si „Coduri Vindecatoare” acolo am gasit o modalitate, de a soate la iveala si a vindeca ceea ce s-a depus adanc in cellule. Bine ca am ocazia sa scot la iveala, cand mi s-a propus de File de Lumina, la asta m-am gandit. Multumesc!
A, mai am si punctul doi? Mi-a placut de mine cand am scapat un caine de la innec, trebuia sa cobor intr-o rapa, destul de anevoios am coborat si urcat pe urma cu cainele in brate. Ma tot felicit pt. asta mai ales ca si cainele a fost recunoscator si mereu ma conducea la servici.
De mult cand eram mai tanara si nestiutoare ma mai rusinam de compania unor persoane cu care nu eram intr-u totul de acord.
Acum fiindca am crescut si am mai acumulat ceva intelepciune stiu ca nu este nevoie sa ma rusinez de nimeni si cu nimeni.
Fiecare om este responsabil de alegerile sale asa ca de ce m-as rusina eu ca anumiti compatrioti ai me cersesc sau fura sau imi denigreaza tara sa zicem.
Eu stiu ca iubesc acesta tara , am propriile mele alegeri de care sunt responsabila.
La fel si cu mandria . Ma bucur de reusitele celorlati , de ale mele , nu ma gandesc daca sunt mandra sau nu.
Pur si simplu ma bucur sau mai pe scurt asat incerc sa manifest indiferent daca nu imi iese intodeauna .
Buna ziua.
Interesanta provocare.Pentru varsta mea trebuie sa-mi pun memoria la grea incercare pentru a aduce in prezent ceva intamplari din care sa reiese ca am intrat in pamant de rusine sau am zburat la ceruri de mandrie.Gandind serios la aceasta chestiune,sincer,,nu prea am mare lucru de povestit.
Despre rusine….copil fiind , ma simteam rusinata din cauza faptului ca ma stiam copilul unor parinti crestini dupa evanghelie.In anii de dupa razboi oamenii aveau o atitudine cam dispretuitoare pentru persoanele care nu faceau parte din marea masa a crestinilor ortodoxsi.Si nu doar o atitudine dispretuitoare,chiar o atitudine agresiva afisau unii.Aceste situatii ma determinau pe mine sa – mi fie rusine ca ma nascusem intr-o astfel de familie.Au trecut multi ani din viata ca sa pot spune ca nu-mi mai pasa din ce categorie religioasa faceam parte.Dupa cum observati,acum povestesc fara jena ca m-am nascut intr-o familie cu alta viziune religioasa decat majoritatea.
Cat despre mandrie,ce sa spun?In general sunt un om temperat,nu ma manifest exagerat referitor la ceva realizari ale male.Poate si pentru ca nu consider ca as avea ceva realizari iesite din comun.Pentru anumite intamplari mai mult manifest bucurie decat mandrie.Chiar nu-mi amintesc nimic in viata mea care sa-mi fi starnit un sentiment de mandrie.As putea spune ca nici nu detin un astfel de sentiment.Ma bucur.Pur si simplu ma bucur de anumite realizari,dar nu ma mandresc,pentru ca nu gandesc sa am motive de mandrie.Dar de bucurie,da.
Acum ca am scris ce am avut de spus voi citi si comentariile celorlati.
Un sfarsit de saptamana bun va doresc tuturor.
Revin cu o completare,mai ales ca am observat ca nu a mai adaugat nimeni nici o intamplare rusinoasa,dar nici un motiv de mandrie.
Mi-am vazut de treburi prin casa,dar gandul meu revenea mereu la …inexistenta motivatiei de mandrie in viata mea.Mi-am dat seama dintr-odata ca mai degraba as avea motiv sa NU fiu mandra de mine din anumite motive,decat sa fiu mandra.
NU sunt mandra uneori de mine pentru ca nu gasesc curajul necesar de a lua o atitudine corecta in anumite situatii.Din diverse motive,ba sa nu jignesti,ba sa nu superi,ba sa nu fii interpretat gresit,in unele situatii in care ar fi necesar,din partea mea,daca asa simt,sa iau o atitudine,nu o fac si aceasta imi transmite constientizarea ca nu am de ce sa fiu mandra de mine.Alte ori,daca totusi iau o atitudine,dar „ma-nvart in jurul cozii”,deasemenea ma determina sa nu fiu prea mandra de mine.Din toate acestea eu concluzionez ca asa se dezvolta constiinta umana,fiind constient de ce faci sau nu bine.Poate cate odata nici nu-i nevoie sa iei o atitudine,dar daca in constiinta ta pui lucrurile la punct asumandu-ti partea ta buna sau rea,eu cred ca va conta la evolutia constiintei.
Multumesc pentru motivatia de a gandi la aceste aspecte privind evolutia constiintei mele.
O zi buna sa aveti.
Strasnica provocare!!! Sa incerc sa caut in sacul cu amintiri ( cam bogat din pacate ?!).
O intamplare din copilarie mi-a ramas in memorie si nu am putut sa o uit pana acum. Imi aduc aminte mereu de senzatia ( puternica) de jena, de rusine pe care am trait-o. Deci:…eram copil … sa fii avut vreo 7-8 ani. Era vara , cald si era buna o inghetata. Eram pe la Podul Izvor ( Bucuresti, pentru cei ce nu cunosc zona…), iar pe trotoar se afla o taraba , la care o femeie vindea inghetata pe bat ( va mai aduceti aminte de ea..!?…oh! ce buna era!). Caldura , pofta m-a facut sa o doresc. Am inceput sa ma scotocesc prin buzunare sa vad ce banuti am..Pe langa bile, creta, sfori, capace de bere ( turtite..), o placuta de plumb ( si aia turtita…va mai aduceti aminte ce jucam cu capacele de bere si aceasta placuta de plumb??), am gasit si cateva monede de 5, 10 bani. Fericit am numarat bani . Dezastru! Inghetata costa 65 de bani , iar eu avem numai 55 de bani. Ce sa fac? O urmaresc pe vanzatoare cum incaseaza , cum numara banii., cum da restul si imi trece prin cap s-i dau pumnul de maruntei pe care ii aveam, in speranta ca nu o sa-i numere cu atentie si o pacalesc. Speranta mea a murit cand am vazut ca ii numara cu atentie si evident mi-a zis ca mai trebuie 10 bani. Rusinat , incerc sa mai caut ceva prin buzunare ( desigur ca nu mai aveam nimic…) si cu o mare dezamagire pe fata intind mana sa-mi iau banii innapoi. Vanzatoare i se face mila de mine si imi retine bani si-mi da inghetata. Trebuie sa recunosc ca am inghitit-o cu noduri, fiind convins ca am facut acel gest cu intentie , iar eu am fost miluit , crezut in neputinta mea de a scoate mai multi bani. Deci o incercarea de pacalire ( cu 10 bani- cei drept) a unui copil a fost dejucata de bunavointa acelei femei. Daca ar fi fost numai o primire a acelei inghetate , fara a fii incercat pacalirea , ar fi fost o pomana ( sa zicem) deci mult mai bine, pe cand asa …!!??Eiii! Iata ca acel gest ma marcat toata viata si nu am putut sa-l uit !
Cat despre o fapta buna?? Fara falsa modestie, cred ca am ajutat multe personae in viata mea, nu neaparat in mod deosebit si nici pentru a ma simti cumva mandru sau bagat in seama de cei din jurul meu. Am incercat mereu , pe masura posibilitatilor mele sa ajut pe cei din preajma mea fara a cere recunostinta sau …stiu eu ceva beneficii morale sau materiale. Deci cred ca nu am iesit, cu ceva in mod deosebit, in evidenta si nici nu pot sa calific o astfel de situatie ca ar fi demna de amintit aici. Sunt un om obisnuit, care in anumite situati, avand posibilitate prin functiile avute in munca mea , am facut si fapte bune ( cel putin asa cred…) Poate am si gresit ..iar despre astea ramane sa ma judece cei fata de care (eventual) am gresit si evident Dumnnezeu!!!AH! Mi-am adus aminte de o intamplare de care ma simt tare mandru ! Desi cred ca totul s-a datorat exesului de adrenalina… dar sa va povestesc. Eram déjà mult mai in vartsat , adica aveam vreo 25 de ani.HA! Era perioada cand toti bucurestenii eram inebuniti sa prindem posturile TV bulgares,. si chiar in preajma unui campionat mondial de fotbal ( sau european?).
Drept pentru care mi-am confectionat un inel din aluminiu cu doua diode …( ma rog un motaj ce se credea ca poate asigura o receptie mai buna a bulgarilor) si m-am suit pe terasa blocului ( un bloc cu 8 etaje din Berceni) sa o montez. Pe terasa ( pe atunci nu aparusera antenele colective ) erau niste placi hexagonale din beton , groase de vreo 30 de cm. si cu o bucata de teava la mijlocul ei pentru asi putea monta posesorii de televizoare antenele individuale. Am dat mai multe amanunte ca sa intelege-ti situatia urmatoare. O pereche de batranei , vecini cu mine pe scara blocului isi montau si ei antena de bulgari. Numai ca ei au avut ideea “mareata” de a urca placa de beton pe casa liftului ce era mai sus decat terasa propriuzisa. Ori au ajuns intr-o pozitie foarte periculoasa ..ei doi cu placa aia care cantare cred cca. 60-70 Kg. agatati de scarita casei liftului ..gata , gata sa cada cu placa peste ei. Am sarit imediat de unde eram , am luat un segment din teava mea , am bagat-o in stutul placi de beton si , urcat pe casa liftului, am ridicat placa ca pe un fulg si am asezat-o pe acoperisul casei . Nu am simtit niciun efort, de parca , asa cum spuneam as fi ridicat ceva foarte usor. Batraneii au ramas blocati, eu nu-mi explicam cum am reusit, dar am fost tare mandru de ce am realizat . Dupa mai mult timp , analizand intamplarea am ajuns la concluzia ca adrenalina a fost ceea care ma ajutat sa fac aceasta performanta.
Crede-ti ca am scapat usor de aceasta provocare ?!
‘:Angel:’
Intrucat am lansat aceasta provocare, ma simt obligat sa raspund si eu la ea.
1.Eram in clasa a doua, si langa scoala unde-mi desfasuram orele se afla din intamplare o piata. Acolo erau multe tarabe cu fel si fel de minunatii. Banii proveneau numai de la parinti, atunci cand socoteau in masura sa-mi dea pentru o ingetata sau altceva. De regula, nu aveam prea multi bani. Adeseori niciun leu.
As putea spune ca tentatia era mare si eu eram mic, pentru a-mi scuza comportamentul ulterior, insa n-ar fi deloc adevarat. Stiam foarte bine ceea ce fac, dar ceea ce m-a impins inainte a fost curiozitatea. Vedeam cum cersetorii castiga bani, si erau destul de multi in jurul pietei. Prin urmare, am decis sa vad cum e sa fii cersetor.
Un mic pusti blond, cu haine de scoala, imbracat curat si cu ghiozdanul in spate, aceasta era fata mea de cersetor.
Va marturisesc ca mi-a fost foarte greu. Ma indreptam spre cate o persoana ca sa-i recit celebrele cuvinte care le auzisem de mii de ori pana atunci: „da si mie nenea un leu.” si in ultima clipa renuntam. Mi-era frica, mi-era jena, ma simteam ingrozitor. Dar… pana la urma, mi-am luat inima in dinti si le-am rostit in fata unui domn foarte inalt. Eram rosu ca racul de rusine si intinsesem mana, asa cum vazusem la cersetorii din piata. Omul s-a oprit, m-a privit cu surprindere, apoi a bagat mana in buzunar si mi-a dat un leu. N-a spus o vorba. A plecat.
Eu am luat leul, l-am strans in mana si m-am dus pana la prima banca unde m-am asezat. Tremuram tot. Inima imi batea precum clopotele bisericii din apropiere. Leul imi ardea mainile si ma uitam fix la el, fara sa pot face nimic. Cred ca am stat 10 minute acolo pana mi-am revenit un pic. Apoi m-am intrebat ce sa fac cu acel leu. Nu simteam nevoia de nimic. Stiu ca ma plimbam prin piata si chiar nu imi mai doream nimic. Nici ciresele mari si zemoase, nici capsunile apetisante, nimic, nimic. Apoi am plecat spre casa. Iam dat banii primului cersetor intalnit. Mi-a ramas in minte cat de dificil este sa ceri ceva pentru care n-ai facut nimic. Niciodata n-am sa uit rusinea pe care am simtit-o in fata acelui domn. A fost o experienta pe care am avut-o, dar care m-a invatat atat de multe. Atunci am invatat ca trebuie sa-i respect si pe cersetori si pe cei care sunt mult sub statutul social al omului mediu.
2. cel mai mandru de mine am fost atunci cand eram in armata. Intr-una din zilele lunii septembrie, atunci cand soseau recrutii de la casele lor, pentru a fi incorporati eu am fost trimis in gara. Eram trei soldati in gara din Arad si in general ofeream informatii celor care coborau din trenuri cu celebrele geamantane din lemn. Le indicam cum sa ajunga la unitate. Deja se intunecase, si unul dintre trenuri se pregatea sa plece. L-am trimis pe unul dintre soldati la capatul trenului, pe celalalt spre locomotiva si eu am ramas pe la jumatate. Lumea se imputínase, ora era deja tarzie. Atunci am auzit un cantec al unui betiv. Era in tren. M-am apropiat si am vazut o fata rosie al unui tanar cum apare brusc la scari. Era un recrut mort de beat. Ma intreba daca trenul a ajuns in Timisoara, ca acolo trebuia sa se prezinte la unitate. I-am spus ca nu. El cred ca nu mai auzea nimic pt. ca si-a dat jos din tren valiza, si m-a privit buimac. eu i-am explicat inca o data ca trebuie sa plece, dar nu aveam ce sa-i fac mai mult de atat. Intre timp, colegul care se intorcea de la locomotiva m-a strigat. Am plecat spre el si am facut aproximativ 10 m cand am constatat ca trenul a pornit.
De aici incolo in mintea mea, si astazi, totul se desfasoara cu incetinitorul. Tanarul beat se impiedica de propria valiza, cade asemenea unui copac si incepe sa se rostogoleasca sub rotile trenului. Cei 10m i-am parcurs intr-o fractiune de secunda, l-am prins de haine pe nefericit si cu toata forta ma arunc pe spate, sctyandu-l de sub rotile trenului.
Atunci m-am simtit mandru.
Da …mi-se pare corect ca ai raspuns si tu. Experienta cu cersitul mi-sa parut tare interesanta…Acum cateva luni sa fie , in parcarea unui supermarket , cand asezam cumparaturile in portbagaj , o voce pitigaiata dar clara sa facut auzita…,,Nene a-mi dai si mie bani sa-mi iau cereale..?”.Langa caruciorul meu se afla un pusti , imbracat curat , simpatic foc…De obicei cereau banutul de 50 de bani ….Dar asta stia exact ce vrea….A urmat o discutie foarte interesanta , din care am inteles ca mama lui se plansese ca e foarte greu cu banii iar el , care avea 6 ani sa gandit ca ar fi timpul sa faca si el ceva in acest sens…Avea un vocabular care ma ,,dat ” pe …spate…Ne-am intors impreuna in magazin eu ,sotia si el …Am cumparat exact cerealele ( si o masinuta ) pe care le-a dorit el…si apoi tot impreuna l-am dus acasa deoarece nu locuia foarte aproape….Traversase un bulevard si o strada semaforizate…sa ajunga acolo….Stia foarte bine unde locueste.Cu amanunte -repere exacte…
Nu spun cum a ramas mama lui care credea ca el se joaca afara in parculetul de visavi…
Povestea ta mi-a amintit de aceasta istorioara amuzanta…Sa sti ca si cersitul e o arta , o abilitate , un talent daca vrei…Ca si talentul de a fi un bun vanzator…Multi o fac , dar putin au cu adevarat ,,talent”…
O zi buna
Multumesc Razvan,multumesc tuturor comentatorilor ! O zi de Duminica,superba, cu bucurii,liniste si pace in suflet va doresc.
De cate ori constat cat am fost/sunt ajutata de catre divinitate, de atatea ori ma rusinez….. si asta se intampla tare des…..
Sunt mandra – desi nu cred ca acesta este cuvantul cel mai potrivit – sau mai bine zis, cu inima cantand de bucurie, de cate ori simt gratia divina si armonia in tot ce ma inconjoara….. si, har Domnului, si asta se intampla des….
O zi binecuvatata sa aveti cu totii!
Revin cu o noua amintire si nu pentru a-mi arata sufletul meu milos ci pentru ca am fost provocat de cele doua povestiri anterioare : a lui Razvan si a lui Vali. Asta apropos de tehnica si ce se simte la un cersetor “ de meserie” si ce simte , de fapt , unul conjuctural.
Deci…intr-o vara , cand pe tarabele din piata se lafaiau pepenii , am intrat intr-o piata , impreuna cu sotia mea sa facem diferite cumparaturi si ne-am oprit si la pepenii galbeni. Cu aerul de “mare cunoscator” am inceput sa-i pipai , sa-i miros , in speranta ca voi alege cel mai dulce si mai parfumat pepenas. Langa noi am remarcat o persoana in varsta, cu parul alb, saracut imbracat , dar cu hainele foarte curate si calcate cu mare grija. A luat un pepenas cat un pumn de barbat , ceva mai marisor si cu un glas slabut a intrebat-o pe precupeata cat costa….Nu mai retin cat era pretul, dar acesta a multumit cu parere de rau in glas si l-a pus la loc. S-a indepartat incet de taraba. In clipa urmatoare , eu si sotia ne-am privit reciproc si am luat un pepene mai mare , l-am cantarit si am lasat-o pe sotie sa discute pretul, iar eu m-am grabit sa-l ajung pe acel batran. Pe drum, m-am gandit ce sa-i spun, cum sa-l abordez fara sa-l jignesc, pentru ca era clar ca pe un astfel de om nu poti , asa din senin sa-l miluiesti.
Ajuns langa el, singurul mod de al aborda a fost:..” nu va suparati stimate domn, v-am remarcat mai devreme si am avut in ochi imaginea bunicului meu. Semanati foarte mult cu el si pentru ca lui ii placeau foarte mult pepenii galbeni, indraznesc sa va rog sa primiti, in amintirea lui, aceasta mica ofranda!” Batranul m-a privit in ochi, m-a mangaiat pe obraz si mi-a spus :” Ei tinere ..nu prea imi vine sa cred asta, dar pentru modul in care m-ai abordat , il primesc si iti multumesc, chiar in amintirea bunicului dumitale” Sincer acum cand scriu asta , ochii mei s-au umezit ! (am…facut o pauza..)Cand m-am innapoit langa sotie , ea avea lacrimi in ochi si ii zicea ceva de “dulce “ precupetei…! Vedeti cata noblete se poate gasii in oamenii simpli , cu venituri mici , dar cu un suflet mare ca la acest batran. Altii ar fi intins mana , ar fi cersit si poate s-ar fi certat cu vanzatoarea ca nu i-a dat acel pepene. Povestea mea nu se inscrie neaparat in tema data , ci a fost inspirata , asa cum spuneam la inceput , de ce simti cand cersesti, sau dupa, sau cand primesti ceva din mila,pentru a fi ajutat, din dorinta de a ajuta…..NAMAST
1. Cel mai jenant moment, as putea spune, a fost acela cand am intrebat o colega pe care o cunosteam din vedere: ” Cine e tipa care se ocupa de aprovizionarea cu materialele pe care le solicit prin necesare si mi le tot amana de aproximativ 4 luni de zile”…M-am intrebat :”De ce?” .”Pentru ca este foarte mult timp de cand le solicit si revin peste ele in fiecare luna si ca ma obliga sa fac “artificii” sa pot realiza lucrarile… aproape ca am ajuns “ sa sap tunele cu lingurita”.
Imi raspunde:”EU”….
In momentul acela as fi vrut sa se surpe pamantul, sa intru in el, sa ma fac o gaura de branza Schweitzer…. OMG dintre toti tocmai pe EA am gasit s-o intreb….
Acum ne amuzam de situatie si se intampla sa ne intalnim cu alti amici la cate-o sueta si bineinteles ca povestim despre situatia penibila…
Pentru ca si ea se mira ce este cu mine.. cand ne intalneam vorbeam frumos… dar la telefon sau prin e-mailuri aproape ca nu ne scoteam ochii..
O cunosteam dar nu stiam cum o cheama…. Nu cunosc decat persoanele care lucrez direct cu ele.. mi-e imposibil sa cunosc 2500 de oameni care lucreaza in institutie.. pe unii ii stiu dupa figura doar,pe alti doar dupa nume ….
Lucrurile nu s-au schimbat dupa acel incident… la fel de greu ma descurc… dar intre timp am aflat ca exista oameni pe care te poti baza si ca te pot ajuta oricand, dar ca sa ajung la ei trebuie sa incalc “procedurile”.
2.Moment de mandrie…e cam mult spus…
Da, m-am bucurat enorm de mult cand a aparut pe lume ,nepotica mea …. atunci mi-am spus
“ viata continua”.. pentru ca la un moment dat nu am mai crezut…priveam prea mult spre “radacini”si nu mi realizam ca pomul poate “inflori”……
……. Draga Mariana de mult nu ai mai scris pe File … Te provoc
sa ne scrii parerea ta in legatura cu Crezul Optimistului … Esti un om
deosebit si sunt sigur ca o sa accepti provocarea ….. Numai Bine ! ….
Doamne, ce frumos! Multumesc tuturor! Ce diferiti suntem cu totii si totusi cat de identici! In esenta toti am venit aici sa invatam, sa experimentam, sa crestem, sa facem lumea mai buna prin gandurile, vorbele si faptele noastre.
Momente de rusine si jena- o multime, unele din prea mult ego altele din prea mult patos. Dar stiu ca daca mi a fost rusine am asimilat greseala si am invatat lectia, usturimea din suflet a fost pretul platit. Momente de mandrie- cu modestie, o multime de asemenea, ca recompensa pentru toatele faptele bune facute instinctiv din adancul sufletului si din recunostinta ca sunt, ca am primit cand nu am avut, ca am fost ridicat cand am cazut, ca am fost inteles cand am gresit, ca am fost incurajat cand mi a fost teama, ca miracole au aparut exact cand nu vedeam nici o rezolvare. Azi femeia de servici mi a cerut voie sa ma imbratiseze si mi a spus ca i am lipsit toate zilele astea cand nu ne am vazut, ca nimeni nu i a mai dat buna dimineata si i a zambit…. Azi am fost tare mandra de mine, de cine sunt, de radacinile mele.
Aveam 7 ani.
Ma indreptam catre scoala, gatita pana in varful nasului, cu uniforma scrobita, cu un guler brodat alb, impecabil, cu pantofiori roz, lacuiti cu mare arta si cu pampoane mari cat ghiozdanul lipite de cele doua codite firave. Din cand in cand ma aplecam si imi stergeam cu degetul aratator cate o urma de praf de pe pantofii mei de zana. Pe drum mi-a iesit in cale o colega. Ne-am luat de brat si am mers vesele spre scoala. La poarta scolii, o invatatoare ma opreste, ma trage de maneca si imi sopteste rastit la ureche:
– Auzi? Tu nu mai ai cu cine sa umbli decat cu tiganca asta? Ia vezi, poate te spun acasa!
Colega mea a simtit ca este vorba despre ea, dupa privirea fioroasa cu care era tintita de la distanta.
Vazandu-i reactia, am simtit ca inima incepe sa imi bata tot mai tare, obrajii imi ardeau, urechile imi luasera foc si picioarele imi tremurau atat de tare incat ma vedeam deja lesinata pe asfalt.
M-au invadat valuri de emotii si de o coplesitoare rusine. Imi era rusine mie, un copil cat o musculita, ca exista . Nu puteam scoate un sunet si clatinandu-ma, am inceput sa pasesc usor catre usa scolii. Cand am reusit sa ridic privirea, am vazut-o pe colega mea chiar langa mine. M-am oprit, am privit-o in ochi si am intins usor mana catre ea. Da, a fost pactul nostru. Nu mi-a pasat de nimeni si de nimic. Ma simteam puternica si sigura pe mine. Ne-am luat de mana, am intrat in clasa si am cerut sa stam in aceeasi banca. Am fost prietene si colege de banca pana in clasa a sasea, cand ea s-a mutat in alt oras.
Dupa 5 ani am primit o felicitare. Am fost mirata. Nu era Craciun sau Paste si nici macar ziua mea. Uite asa, fara nici o ocazie speciala, o felicitare draguta, cu multe urari de bine…si la final, un rand subliniat cu doua linii: Iti multumesc pentru tot!