skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Rugăciunea unui copil

 

Într-o zi, un preot aude o voce în biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găseşte un copil care spunea ceva, şi îşi dă seama că nu-i înţelegea cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul. Atunci preotul l-a întrebat:
– De ce tot repeţi literele?
– Păi, aşa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
– Cum aşa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
– Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii şi atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că ştie El să le pună în ordinea care trebuie…

Autor: necunoscut

A-aparut-File-de-Lumina

Comentarii (17)
  1. Vreau să cunosc necunoscutul :), să fiu uimită… orice cuvânt întârzie această cunoaștere pe care doar mintea o limitează prin așteptări. Folosesc mintea ca antenă receptoare a miracolelor zilnice… miracolul nu se imaginează, el doar surprinde mintea îmbătrânită de dorințe până ce o vindecă. Copiii sunt trăiți de Viață, restul sunt limitați la a-și trăi viața.

     
  2. ……..Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! …… Copii au un stil de a spune si de a face
    lucrurile atat de simplu …. Este uimitor …. Noi , adultii , devenim pe zi ce trece mai complicati …..
    ….Pare atat de complicat sa fii simplu si atat de simplu sa fii complicat …. Paradoxal , nu ? ….
    …. Ne numaram fricile , ne inregistram temerile , ne pregatim in fiecare zi pentru cei mai rau
    …. Suntem atat de pregatiti pentru tot ce e mai rau …. Dar , nu suntem pregatiti pentru tot ce e
    mai bun …. Suntem pregatiti sa murim , dar , nu suntem pregatiti sa traim ..Nu suntem pregatiti sa
    ne bucuram , sa visam , sa iubim ….. Iar toti care fac asta in mod spontan , simplu , sunt priviti
    ciudat de ” oamenii mari ” si respectabili …. Oare de ce ? … Sa invatam de la copii sa ne bucuram,
    sa invatam de la copii sa visam , sa invatam de la copii sa cantam , sa invatam de la copii sa ne
    rugam ….. Sa ne rugam simplu , sa iubim simplu , sa iertam simplu …. Sa avem curaj sa spunem
    un ” te iubesc ” in plina strada …. Sa avem curajul sa radem cu gura pana la urechi …. Sa spunem
    lucrurile simplu , sa facem lucrurile spontan …. Avem atatea de invatat de la copii despre simplitate
    …. Este o arta in ziua de azi sa spui si sa faci lucrurile simplu …. Sa invatam de la copii …. Copilul
    tau poate veni la tine cu o floare care a smuls o de pe nu stiu unde … poate sa se uite la tine si sa
    ti spuna simplu ” te iubesc ” …. „Mami , te rog sa ma ierti ….” …. Dar noi ? ….. Sa invatam simplitatea !
    ….. Sa ne bucuram mai mult …. Sa radem mai mult …. Va iubesc pe voi toti …. Si … Va doresc numai bine !

     
  3. …….. M am intors pentru ca mi am amintit ceva …. Astazi este Ziua Indragostitilor , Valentine’ s Day ….
    …. Bineinteles ca acum imi asum un risc … Acela ca unii sa sara pe mine si sa spuna ca asta este doar
    o sarbatoare americana importata si asa mai departe … Imi asum acest risc… Dar , stiti ceva , eu cred
    ca toate sarbatorile Dragostei , sarbatorile Iubirii merita sarbatorite … Asa ca putem sarbatori si acum si
    de Dragobete … De fapt putem sarbatori in fiecare zi … Pentru ca fiecare zi poate fi considerata o
    sarbatoare … Sarbatoriti Dragostea in fiecare zi a Vietii voastre , sarbatoriti Iubirea , sarbatoriti Bucuria
    , sarbatoriti Viata …. Spuneti i celui de langa voi ” te iubesc ” in fiecare zi … Nu lasati sa treaca vreo zi
    fara sa faceti asta … Iubirea e un cadou , Bucuria e un cadou , Viata e un cadou …. Bucurati va de Viata!…
    ….. Deci LA MULTI ANI tuturor celor care se iubesc , tuturor celor care cred cu putere in Dragoste ! …..
    ….. Va iubesc pe voi toti ! …. Si …. Va doresc numai bine ! ….

     
      1. …… Draga ” nimeni de nicaieri ” cu siguranta ca tu de fapt esti
        ” cineva de undeva ” …. Iti doresc sa poti sa crezi asta … Cu siguranta
        porti in tine multa Bucurie si Dragoste … Daca nimeni nu ti a spus ce
        persoana minunata esti atunci eu o voi face …. Iti doresc sa ai parte de
        multe clipe minunate in Viata ta …. Numai bine … Dan….

         
  4. Buna dimineata.
    Istet copilasul ! Mi-a adus bucuria la exterior razand din toata inima.
    Dane , multumesc pentru urarile ce le faci.Fie ca bucuria sa inunde sufletele tuturor celor care vor prin iubire sa-si traiasca viata.
    Multumim si tie Razvan si iubirea sa-ti fie calauza.
    Un val de iubire din inima mea trimit tuturor celor cu care am schimbat cate-o idee,opinie,controversa si acord.
    Fie ca iubirea sa ne fie tuturor calauza,iubirea si bucuria,Sefora

     
  5. George Tarnea
    ORICE COPIL

    Orice copil are un nume,
    Orice copil are o zi,
    Lumina lui aprinsa-n lume
    De noapte ne-ar putea pazi.
    Orice copil are o tara,
    Orice copil are parinti,
    Descoperind din vara-n vara
    Alt joc al pasilor cuminti.
    Orice copil are o cale,
    Orice copil are un gand,
    Calatorind pe cer la vale
    Si printre spini din cand in cand.
    MAI STIM SA FIM COPII ? :)
    Orice copil are un leagan,
    Orice copil crede-n povesti,
    Adapostind o lume-ntreaga-n
    Curatii ochi copilaresti.
    Orice copil are o mare
    Pe care-si poarta barca lui,
    Dar nu se-asteapta sa coboare
    La tarmul marii nimanui.
    Orice copil culege fluturi,
    De dorul unei mangaieri,
    Si-ntoarce vremea la-nceputuri
    Cu teama de-al rosti pe “ieri”.
    Orice copil se poate face
    Si floare si paun si cerb,
    Silabisind cuvantul pace
    Pe limba fiecarui herb.
    Orice copil are sub gene
    Si stropi de roua si ghetari,
    Hraniti din legile viclene
    Din jocul unor oameni mari.
    Orice copil reface-n minte
    Destinul primului cuvant,
    Putand sa stranga in cuvinte
    Lumina-ntregului pamant.
    Orice copil e o minune
    Irepetabila precum
    Ivirea zilei din genune
    Si focul soarelui din scrum.

     
  6. Buna ziua in fiecare zi cu o dragalasenie. Celelalte vin de-a valma oricum. Copiii vad si simt ceea ce adultii ignora pentru ca ei vor sa aiba dovezi. Adultii vor miracole dar si explicatia lor. Trebuie ca altii sa le confirme ceea ce nu sunt in stare sa constate singuri. Adultii se acopera cu diplome, haine, farduri, carduri dar nu acopera nimic din ceea ce un copil chiar vede si poate demonstra ca intradevar vede. Copiii mici in special spun de la prima vedere daca te plac sau nu. Cand fetele mele erau mici asa ca pana in trei ani doar privindu-le reactia, stiam cum sunt cei ce ne intra in casa. Dupa trei ani au devenit mai parsive putin raportat la ceea ce primeau dar tot aflam care este de fapt reactia lor. Ma distram mai ales cand dupa ce aveam o discutie cu prietenele mele fiica mea cea mare venea la mine si ma intreba „chiar ai crezut ceva mami ?” Cred ca copii sunt cei mai buni psihologi si analisti, pentru ca ei simt sufletele asa cum sunt si interpreteaza comportamentele direct punand intrebari sau punandu-te ca adult in ipostaza sa iti dai seama cat de caraghios esti in propria viata cu comportamente sarite de pe fix. Copiii stiu care este comportamentul firesc chiar daca nu i-a invatat nimeni inainte.. Odata la un curs de „spiritualitate platita” cineva a venit cu o fetita de vre-o trei anisori care, in timp ce maestra dirija o meditatie, a inceput sa vorbesca spunand ca la unele tantii vede stelute colorate deasupra capului dar ca doamna care vorbeste este neagra. Mama a facut fete-fete si maestra s-a zburlit ca probabil copilul are probleme de personalitate si educatie. Eu m-am gandit ca copilul spunea adevarul si timpul a aratat apoi ca cel putin pentru mine si pentru alte cateva persoane, maestra chiar a fost neagra. De fapt a reusit din cele ce am venit prietene sa nu ne dorim a ne mai vedea vre-odata in viata. Asta da maestrie spirituala.
    Fiica mea cea mica avea vre-o doi ani cand am mers la niste prieteni la tara care aveau intr-o cutie ratuste de cateva zile iesite din ou. Fiica mea s-a aplecat putin, a ridicat un pui tinandu-l bine de altfel si se se uita mirata ca da din picioruse si apoi cateva secunde s-a oprit batandu-i foarte tare inimioara. „Mami n-are cheie – a oprit piciorusele” Mi s-a oprit inima in loc gandindu-ma sa nu stranga pumnuletul sau sa se sperie si sa tranteasca puiul. Dar ratusca si-a revenit si a inceput sa se zbata asa ca fiica mea a pus-o usor jos batand din palme spunand „Are cheia in ea”. Ma uitam la amandoua cum descopera gradina si se bucura sa miroasa florile si sa alerge fluturi – „Uite mama zboara florile”. De fapt odata cu copii avem sansa de a invata lectia adevarata a vietii, a iubirii a respectarii si pretuirii aproapelui. Ei au curaj si au vise frumoase si ne iubesc cel putin cand sunt mici asa cum suntem. Cand sunt mari e alta poveste si adolescenta pentru orice parinte este cea mai grea piatra de incercare, dar bine ca trece, dar depinde cum trece.
    Oricum ar fi, experienta de a fi parinte este in sine un drum al sinelui fata in fata cu viata in diversitatea ei. Treci prin toate starile , emotiile, fricile, temerile, bucuriile, visele, sperantele si mai ales responsabilitatile de la care nu ai cum, decat daca vrei, sa le ignori. Si chiar traiesti in fiecare zi prezent in Azi si Acum.
    Si mai au un farmec ca stiu si pot cu o imbratisare sa te vindece. „Te iubesc atat de mult incat nu vreau sa pleci niciodata – fa-te bine. Eu stiu ca poate e altfel dincolo, dar eu ce fac fara tine aici. Te rog sa te faci bine repede” Asa i-au spus copii mei bunicii mele care le-a spus ca unii oameni pleca si alti oameni vin pentru ca lumea sa fie mai buna si mai inteleapta.
    Peste ani fiicele mele spun ca poate au plecat prea multi buni si cei ce au venit sunt cam defecti dar….buni sau mai putini buni suntem oameni care experimentam viata.
    Acum ceva ani in urma famiile erau mai unite, mai apropiate si se intalneau la evenimente de familie trei, patru generatii. Acum chiar ca a ajuns un eveniment cand reusim sa ne vedem.
    Dar azi chiar daca este o sarbatoare a a altora, poate fi si a noastra si ne bucuram ca este sfarsit de saptamana si vreme frumoasa afara, si flori, si gaze si pasarele si copii cu glasuri zglobii si tineri indragostiti si cadouri cu inimioare care sunt valabile oricand, pentru oricine, la orice varsta si este magic sa traiesti bucuria iubirii implinite si sa poti sa spui si sa primesti un „Te iubesc”. Calde imbratisari.

     
  7. “Dar te întreb eu acum: de ce totul trebuie trăit? De ce totul trebuie consumat? N-ajunge că sîntem siliți să mîncăm? Trebuie să ne mîncăm și sufletele?― Marin Preda, Marele singuratic”

     
  8. „Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria, și a văzut că era bună.

    Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, dacă oamenii suferă, dacă sunt strâmbătăți în jurul tău, dacă sunt adevăruri neștiute în jurul tău, dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, dacă nu te desfeți cu joaca asta extraordinară a umanității din veacul nostru cu fluizii electrici și cu undele – dacă nu știi tot și nu iubești tot.

    Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, exista o ordo gaudii. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei !” -Constantin Noica; Scrisoare catre Rafail

     
  9. “Copilăria este inocenţă. În sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor.” Anonim

    http://vimeo.com/80801573

     
  10. Consider ca unul din Mesajele pe care a dorit sa ni le transmita „Autorul Necunoscut ” este faptul ca este mai importanta Conexiunea dintre Inima si Mintea noastra (prin gand ) cu Divinitatea decat Vorbele noastre (spuse in gand sau cu voce tare ) ,mai ales ca „vorbele ” spuse sub forma de Rugaciune se fac deseori doar cu Mintea si nu si cu Inima ,iar multe din aceste Rugaciuni doar Cer Ceva …..si Nu si Multumesc pentru Tot si Toate . Fiti Voi Insiva….avand (cine reuseste) si Inocenta Acestui Copil !
    Nota din DEX : Inocenta = Curatenie Sufleteasca , Nevinovatie , Candoare ,Simplitate.

     
  11. Draga „nimeni de nicaieri” pentru fragmentul de „Scrisoare catre Rafail” al carei autor este Constantin Noica ai din partea mea 100 de like.

     
  12. Draga „nimeni de nicaieri” pentru fragmentul de „Scrisoare catre Rafail” scrisa de Constantin Noica, ai din partea mea 100 de like. Spune tot si tu l-ai plasat perfect. Sanatate, succes, bucurii si prosperitate in fiecare zi.

     
  13. 1-,, Tacerea creeaza o stare de liniste a mintii care poate in felul acesta sa se ocupe cu patrunderea intr-o lume necunoscuta inca si pe care cauta sa o inteleaga. Cand se scufunda in Dumnezeu si in cunoasterea smereniei sale in fata lui Dumnezeu, ea da nastere rugaciunii. ,,
    2-Cuvantul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea talcuieste cuvantul. (Antonie cel Mare)47
    3- ,, De ce iubeşte lumea zgomotul?…În trecut oamenii se adunau la şezători să cânte doine, cântece de leagăn, ghicitori etc. Azi? Se uită bogăţia folclorului, fiindcă oamenilor nu le mai place tăcerea creatoare… Zgomotele cad ca un potop. Cine va fi în stare să construiască o nouă arcă a lui Noe salvatoare din noul potop al decibelilor? Tăcerea, în faţa oamenilor şi a celor înconjurătoare, nu este o fugă din faţa vieţii, ci este condiţia indispensabilă ca sufletul să se reîntoarcă mai autentic în faţa oamenilor şi a tuturor celor înconjurătoare. Astăzi când dincolo de fiecare vietate care caută să-şi facă simţită prezenţa, băile de tăcere sunt necesare omului ca să tacă în el glasurile discordante ale orgoliului şi egoismului, dar mai ales pentru a asculta ,,
    4- ,,Rugăciunea nu este aceea care zboară de pe buze când în suflet este furtună, deoarece cu Dumnezeu nu ne întâlnim undeva în cosmos, ci în intimitatea inimii…rugăciunea trebuie scăldată în tăcere, astfel este lipsită de mediul său vital. A fi tăcut nu înseamnă a fi mut sau ursuz. Trebuie să ne păzim de tăcerea rea ca de flecăreală, pentru că tăcerea nu este ceva absolut în sine, o raţiune de a fi.,,
    5-,,.Să medităm mult Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu ajungem sclavii cuvintelor noastre, dar să fim liberi prin inspiraţia Duhului Sfânt.,, :)

     

Dă-i un răspuns lui Mirela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top