skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Musca și Boul

 

Pe un izlaz plin de verdeaţă,
Ce-avea conturul unui ou,
O muscă, de trei zile-n viaţă,
Ţinea morală unui bou:
– „Te ştiu blazat, steril, bicisnic,
Fără un scop, un ideal,
Şi mă cutremur când văd zilnic
Că faci acelaşi ritual!
Privesc şi scârba mă cuprinde,
Căci hrana-ţi este un gunoi –
Doar ierburi, boabe!… Tu n-ai minte?
Chiar nu vezi ce consumăm noi?!…
Şi zborul clar… Tu ştii ce-i zborul?
Să te ridici spre-albastre zări…
Nu pot să cred că nu duci dorul
Unei ieşiri spre depărtări!…
Ascult-aici!… Te iau discipol
Şi-ţi jur că nu vrei regreta!
Ai fi al doilea după bivol,
Dar primul eşti în faţa mea!
Vei învăţa să zbori departe
Şi multe altele, pe rând…
În schimb, o să mă ţii pe spate
Ca să te pişc din când în când.”
Cuprins de vraj-ameţitoare
A ăstor lucruri foarte noi,
Boul crezu cu îngâmfare
Că-i altfel decât ceilalţi boi.
Apoi, ca lumea să o vază,
Nu mai mâncă nici fân, nici grâu
Şi îşi propuse-n prima fază
Să treacă-n zbor peste-un pârâu.
– „Căci zborul de-astăzi îmi e viaţa!”
Îşi spuse boul fericit.
– “Şi-abia acum e dimineaţa
Unui destin de împlinit!”
Astfel, multe trăznăi, îndată
Făcu sărmanu-n acea zi,
În încercarea disperată
De-a-şi lua zborul, de-a pluti…

Văzând acestea, gospodarul,
Şi bănuind c-a-nebunit,
Aduse-n grabă măcelarul
Iar boul fuse căsăpit!…

MORALA

Nu te-avânta pe căi străine!
Urmează-ţi calea, orice-ar fi!
Numai ce e-n acord cu tine
Îţi dă progresul. Să o ştii!

 

de Daniel Roxin

A-aparut-File-de-Lumina

Comentarii (5)
  1. Nu mai am vorbe,versurile spun tot si sper ca sunt destui care le citesc.Apropo draga Razvan am 3 prieteni care ar vrea sa primeasca aceste articole.Am sa-ti dau e-mailul si daca nu-i nici o problema te rog sa le trimiti…..yrenetuiu@yahoo.com;;;tulituprimar@yahoo.com;;;nutimar60@yahoo.com;;;;

     
  2. …,, intr-o buna zi vei fi un Om Nou… In acea zi vei intelege ca tu iti construiesti realitatea, ca fericirea adevarata este parte a naturii tale, ca nimic nu iti vine din exterior pentru ca tu esti Totul. ,, ….
    Am avut nevoie de mult timp ca sa inteleg acest lucru …
    Sunt asemeni semintei ….
    …”O sămânță se oferă pe sine pentru a crește din ea un copac. Văzută din afară, sămânța este pierdută. Dar acea sămânță care este sacrificată, este întrupată în copac, în ramurile lui, în flori și în fructe. Dacă existența continuă a acelei semințe nu ar fi fost sacrificată pentru copac, nu s-ar fi dezvoltat nici ramuri, nici flori sau fructe.”- Abdul -Baha
    Fabula ,, Musca si Boul ,, cuprinde tocmai aceste etape ale transformarii noastre interioare …
    Daca la inceput te amuza , incet , incet reusesti sa te abandonez cu totul povestirii…Patrunzi fara sa vrei , in esenta lucrurilor …pentru ca ….Daniel Roxin ne atrage… printr-un siretelnic , numai de el stiut , si recunosc ca il stapaneste destul de bine …in acea etapa a transformarii ,in care… dezorientat ,nu mai esti sigur pe tine , nu mai stii exact care este Calea Adevarului….
    Morala ,spune totul ….
    ,, Nu te-avânta pe căi străine!
    Urmează-ţi calea, orice-ar fi!
    Numai ce e-n acord cu tine
    Îţi dă progresul. Să o ştii! ,,
    Multumesc File de Lumina ca existi !
    Multumesc ,Razvan !
    Multumesc ,Daniel Roxin !
    Multumesc ,tuturor …. si lista poate continua …
    Ce-mi doresc mie va doresc si voua , cu toata inima ! :)

     
  3. Buna dimineata.
    M-a facut sa rad aceasta fabula si morala este buna dar trebuie sa incercam s-o intelegem.A nu te avanta pe alte cai…a-ti urma calea ta.Da,din pacate multi din noi nu prea ne cunoastem calea.Este dificil sa cernem din toate influientele ce determina drumul vietii,adevarata cale care ne-ar apartine.Exista azi,in aceste vremuri, o modalitate de a ne gasi calea adevarata : IUBIREA.De fapt aceasta modalitate a existat dintotdeauna,numai ca in zilele noastre se vorbeste mult despre iubire si in alt fel de sens decat cel cunoscut in mod obisnuit.Iubirea si compasiunea,care ne lamureste despre iubirea asociata cu intelegerea celor de langa noi .Banuiesc ca daca gasim adevarata intelegere despre viata incercam sa nu ne gresim calea,calea noastra,nu a altiua.
    O zi buna,Sefora

     
  4. Consider ca urmatoarele mici modificari si adaugiri la morala fabulei „Nu dauneaza grav Sanatatii ” :
    Cand te avanti pe cai straine !
    Asculta-ti Sinele , ori ce-ar fi !
    Numai ce e-n Acord (Armonie ) cu tine !
    Iti da Progresul (Evolutia) .Sa o stii !
    Asta-nseamna sa Fii in lume …..
    Insa sa nu-i Apartii !

     
  5. „-Veniti pana la margine !
    -Este prea sus !
    -Veniti pana la margine !
    -Am putea cadea !
    -Veniti pana la margine !
    Ei au venit,noi i-am impins,
    Iar ei si-au luat zborul.”

    Totdeauna pot exista doua sau mai multe interpretari ale unei povesti/situatii.
    Daca in poveste este vorba despre un simplu bou,da,interpretarea este adevarata,adica boul poate fi „manipulat” foarte usor de o musca,dar una aroganta,autosuficienta si perversa :)
    Dar cand „boul”nu e chiar atat de bou,ci (iesind din cercul fabulei) o fiinta macar mediocra,poate sa-si depaseasca mai mult sau mai putin conditia.Prin renuntarea la acceptarea tiparelor si limitarilor sau chiar prin ruperea barierelor,prin curajul de a visa si de a materializa visele s.a.m.d.

    Zuzu

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top