Cântecul propriului suflet
Când o femeie dintr-un vechi trib african îşi dă seama că este însărcinată, se pregăteşte pentru cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă în aşteptarea copilului. Se retrage în afara comunităţii cu prietenele, se roagă şi meditează împreună, până când ea sau o alta aude cântecul celui care se va naşte peste câteva luni.
O credinţă a locurilor spune că fiecare suflet are propria vibraţie, care îi exprimă amprenta unică şi menirea existenţei. Femeia care a prins cântecul din invizibil, îl îngână cu glas tare, iar celelalte frendonează împreună cu ea, ca să-l memoreze şi să-l poată repeta fără şovăire. Apoi se întorc în trib, unde îl vor învăţa şi ceilalţi.
În momentul naşterii, întreaga suflare se adună în jurul pruncului şi îi cântă cântecul propriului său suflet. În anii următori, tribul este prezent la fiecare dintre lecţiile de viaţă pe care le primeşte copilul şi îi sărbătoreşte fiecare reuşită, cu acelaşi cântec. Mai târziu, când intră în rândul bărbaţilor sau al femeilor, când se căsătoreşte, când are primul copil… Omul îşi aude cântecul, din nou şi din nou. De fiecare dată primeşte celebrarea colectivă a esenţei sale sufleteşti. Când se pregăteşte să părăsească această existenţă, îl ascultă pentru ultima oară. La fel ca în prima zi de viaţă, toţi membrii tribului vin la căpătâiul său şi cântă cântecul care-i însoţeşte naşterea în lumea de dincolo.
Comunitatea aceasta se conduce după reguli simple. Dacă cineva din grup comite o greşeală gravă, o nedreptate, un act imoral sau violent, este convocat întregul trib. Oamenii fac cerc în jurul celui vinovat. Ce fel de judecată şi ce fel de pedeapsă urmează? Niciuna.
Grupul începe să-i cânte celui care a greşit, cântecul propriului său suflet. Tribul ştie că nu pedeapsa este cu adevărat folositoare pentru cineva care a încălcat codul de convieţuire, ci iubirea şi reamintirea esenţei reale a fiinţei sale. Căci atunci când un om îşi recunoaşte cântecul propriului suflet, nu mai are nici cruzimea, nici slăbiciunea de a face lucruri care îi rănesc pe cei din jur.
Un prieten adevărat îţi ştie cântecul pe dinafară şi ţi-l cântă, când tu l-ai uitat. Cei care te iubesc nu se lasă înşelaţi de greşelile pe care le-ai făcut sau de imaginea catastrofală pe care o poţi avea uneori, despre tine însuţi. Îţi amintesc frumuseţea unică a sufletului tău, tocmai când te simţi mai urât şi mai nevrednic. Îţi amintesc faptul că eşti complet, chiar în momente când te consideri neputincios şi rupt în bucăţi; îţi aduc aminte că eşti curat, exact când te simţi mai vinovat. Şi te fac să vezi din nou care-ţi este menirea în această viaţă, tocmai când eşti mai confuz şi mai puţin încrezător.
Te-ai născut şi ai crescut departe de tribul african care, în momentele de răscruce, ii fredonează omului, cântecul esenţial al sufletului său. Dar viaţa îţi arată când ţii linia melodică şi când nu. Dacă te simţi împăcat şi senin, ceea ce faci i se potriveşte cu adevărat, cântecului tău; dacă suferi, te frămânţi, te revolţi sau te blamezi, probabil că ai început să falsezi. În cele din urmă însă, toţi vom ajunge să ne recunoaştem propriul cântec şi să-l cântăm desăvârşit.
Nu te îngrijora dacă te simţi nesigur uneori şi ai senzaţia că glasul îţi derapează. Chiar şi marii cântăreţi păţesc asta câteodată. Bucură-te de fiecare clipă şi cântă fără oprire pe drumul tău de întoarcere acasă.
Autor text: necunoscut
Comentarii (8)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Articolul de azi mă aruncă din nou într-o întâmplare de viață. Lucram la IGO și eram singura artistă
a poporului de acolo, așa că m-au înscris la un concurs de muzică folk la Bârlad. Repertoriul? Muzică pentru lauda partidului. Până atunci cântasem de plăcere, după ureche în serile minunate din familia mea. Nu mă dusesem să câștig ceva, ci doar să cânt și să fiu în Moldova. Urc pe scenă și încep cu ,,laudele”. În sală nimeni nu asculta, forfoteau, schimbau locurile, șușoteau, ce să mai… emulația era pe-afară… Mircea Baniciu era în juriu, eu dau să plec grăbită, însă el îmi indică să revin și să cânt ce vreau eu… hmmm… aveam un cântec de suflet, tare drag mie: ,,Tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă/ Că ochii mei sunt când senini, când verzi/ Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă/ Ai să mă ierți, altfel ai să mă pierzi…” Iertările…dintr-o dată s-a făcut liniște și toți ochii și inimile erau lângă mine… până și eu primeam senzații de piele de găină auzindu-mi vocea și asta datorită celor din sală și a participării lor, fără ei nu e la fel… am luat o mențiune, care mi-a ,,menționat” oficial că doar cântecul care-mi trece prin inimă este sunet ziditor… restul e can-can 
O zi deosebită în Oceanul de Sunet!
Frumos, extraordinar de frumos si simplu. O zi frumoasa si senina tuturor.
Minunat si… ATAT
Articolul de azi a fost ca o revelatie pentru mine. De mic copil aud o melodie de care nu pot sa scap, nici nu-mi aduc aminte cum a aparut.
E ca o inganare dar ceva mai solumna, aproape ca un imn lent. Ma trezesc de multe ori ca-l fredonez si ziua cand merg pe strada si cand lucrez si cand pur si simplu stau. Il aud si-n somn si atunci visez ca zbor si vad lumea de sus… ca o pasare sau altceva. Si de cate ori o aud simt ca o usurare, ca o plutire, o relaxare mai benefica decat orice “terapie”.
Repet, nu stiu de unde stiu melodia asta, dar o port cu mine de cand ma stiu.
Articolul de azi nu-mi clarifica exact dar imi da un indiciu foarte plauzibil (desi sunt roman din tata-n fiu si sunt nascut la o maternitate din Bucuresti :))) ).
Buna ziua.
Foarte frumos articolul de azi.Chiar mi-a strecurat in suflet un sentiment placut .Foarte frumos.Ce inseamna sa ramai conectat cu natura inconjuratoare,sa-ti duci existenta in preajma naturii vii.Nu degeaba inteleptii si ganditorii la care putem avea acces acum incearca sa ne ajute
sfatuindu-ne sa ne intoarcem pe cat posibil la natura,sa traim cat mai aprope de spatiile verzi.
Din cand in cand eu imi simt sufletul cantand,fara a afirma ca-mi cunosc cantecul sufletului,dar atunci cand simt sufletul cantand sunt vesela,dispusa sa rad din toata inima.De fapt,eu rad mult,foarte mult,chiar daca sunt singura.Cand eram copil stiam ca oamenii se uitau ciudat la un adult care vorbea sau radea singur.Acum,la anii care-i am si care inainteaza spre ultimul drum,eu ma trezesc desori vorbind si razand singura.Uneori chiar margand pe strada…bineinteles,traiul intr-o societate cu tot felul de concepte,ma determina sa ma uit in jur,sa observ daca este careva prin preajma.Ha ha ha !!!
Razvan,ma bucur ca mi-ai adus cantecul sufletului meu pe buze,si zambetul,in aceasta dimineata de noiembrie,o zi frumoasa,chiar daca nu este soare.
Va iubesc,Sefora
„Un prieten adevărat îţi ştie cântecul pe dinafară şi ţi-l cântă, când tu l-ai uitat. Cei care te iubesc nu se lasă înşelaţi de greşelile pe care le-ai făcut sau de imaginea catastrofală pe care o poţi avea uneori, despre tine însuţi. Îţi amintesc frumuseţea unică a sufletului tău, tocmai când te simţi mai urât şi mai nevrednic. Îţi amintesc faptul că eşti complet, chiar în momente când te consideri neputincios şi rupt în bucăţi; îţi aduc aminte că eşti curat, exact când te simţi mai vinovat. Şi te fac să vezi din nou care-ţi este menirea în această viaţă, tocmai când eşti mai confuz şi mai puţin încrezător”. Te-am citat, Razvan. Of, Doamne ! Cat de frumos ai spus-o! Fie ca toti sa fim inconjurati de asemenea prieteni Adevarat, iar noi la randul nostru sa fim sprijin de nadejde tuturor celor care au nevoie si sa daruim iubire, multa iubire. Mi-ai bucurat Sufletul cu acest articol.
Doresc Tuturor sa ne gasim Cantecul Sufletului !
O seara Linistita !
Buna seara Razvan si salut cu drag pe toti participantii ce participa prin comentariile lor la articolele postate de tine.Fiecare are o parere sau un sfat de daruit celorlalti si este minunat ceea ce se intampla…Venim din atatea locuri si culturi diferite si totusi,reusim cu respect si bunavointa sa trecem mai departe de unele momente care ne pun la incercare bunavointa sau credintele noastre.Fiecare dintre noi mesterim in curtea din spatele casei tot felul de experimente care ne fac sa crestem si mai mult si sa intelegem mai bine faptul ca noi toti participam la aceasta imensa tesatura numita VIATA.Nu avem cum sa stam deopartesi constientizam faptul ca avem un cuvant de spus.Atunci cand citim articolele tale ,ne conectam la cimp ce ne uneste pe toti si ne aduce la o respiratie distanta.Fiecare este un sunet distinct ,dar care impreuna cu ceilalti reusim sa cream un cantec pe minunat ,un cantec pe care sufletele noastre il cunosc de dinainte de a ne naste.
Este cantecul Gratiei Divine ce ne acordeaza cu muzica creatiei pentru a nu uita de unde venim si cine suntem cu adevarat :spirit pur invelit in materie …
Mi-a placut faptul ca cei din trib l-au adus cu iubire pe calea cea buna. Multumesc.