3 lucruri pe care le-am învățat în timp ce avionul meu se prăbușea
Ric Elias a avut un loc în față în zborul 1549, avionul care aterizat în râul Hudson din New York. Ce i-a trecut prin minte în timp ce avionul blestemat se prăbușea? Acum, el spune povestea în mod public, pentru prima dată.
Imaginaţi-vă o explozie mare, în timp ce urcați la 1000 de metri înălțime Imaginaţi-vă un avion plin de fum. Imaginaţi-vă un motor care face poc, poc, poc, poc, poc, poc, poc. Sună înfricoşător. Ei bine, am avut un loc unic în acea zi. Stăteam în 1D. Am fost singurul care putea vorbi cu însoţitorii de zbor. Aşa că m-am uitat la ei imediat, şi mi-au spus, „Nicio problemă. Probabil am lovit niște păsări.” Pilotul întorsese deja avionul, și nu eram așa departe. Puteam vedea Manhattanul. Două minute mai târziu, trei lucruri s-au întâmplat în acelaşi timp. Pilotul aliniază avionul cu râul Hudson. Asta nu e de obicei ruta. (Râsete) Oprește motoarele. Acum imaginați-vă că sunteți într-un avion fară niciun sunet. Şi apoi, el spune trei cuvinte — cele mai lipsite de emoție trei cuvinte pe care le-am auzit vreodată. El spune, „Pregătiţi-vă de impact.” Nu mai trebuia să vorbesc cu însoțitorul de zbor. (Râsete) Am putut vedea în ochii ei teroarea. Viața era pe sfârșite.
Acum vreau să împărtăşesc cu voi trei lucruri pe care le-am învăţat despre mine în acea zi. Am învățat că totul se schimbă într-o clipă. Avem această listă cu ultimele dorințe, avem aceste lucruri pe care vrem să le facem în viață, şi m-am gândit la toţi oamenii pe care voiam să îi ajut și nu i-am ajutat, la toate lucrurile pe care am vrut să le îndrept, la toate experiențele pe care am vrut să le am și nu le-am avut. Cum m-am gândit la asta mai târziu, mi-a venit o vorbă în minte, ea fiind, „colecționez vinuri proaste.” Deoarece, dacă vinul este pregătit și persoana se află acolo, îl deschid. Nu mai vreau să amân nimic în viață. Și acea urgență, acel scop, mi-a schimbat cu adevărat viața.
Al doilea lucru pe care l-am învăţat în acea zi — și asta în timp ce am trecut peste podul George Washington, la o distanță nu prea mare — M-am gândit la … Am avut un singur regret adevărat. Am avut o viață bună. Cu umanitatea și greșelile mele, am încercat să devin mai bun în tot ceea ce fac. Dar umanitatea mea i-a făcut loc și propriului meu ego. Și am regretat timpul pe care l-am pierdut făcând lucruri care nu contează, cu oameni care contează. Și m-am gândit la relația cu soția mea, cu prietenii, cu oamenii din jur. Și după ce am reflectat la acest lucru, am decis să elimin toată energia negativă din viața mea. Nu e perfect, dar este mult mai bine. Nu m-am mai certat cu soția mea de doi ani. Este grozav. Nu mai încerc să am dreptate. Aleg să fiu fericit.
Al treilea lucru pe care l-am învățat — și asta în timp ce ceasul minții începe, „15, 14, 13…” Poți vedea apa pătrunzând. Îmi zic, „Te rog, explodează.” Nu vreau ca avionul să se sfărâme în 20 de bucăți, cum vedem în acele documentare. În timp ce ne prăbușeam, am avut sentimentul că moartea nu este înfricoșătoare. Este ca și cum ne-am pregăti pentru asta toată viața. Dar era foarte trist. Nu voiam să mor. Îmi iubesc viața. Și acea tristețe s-a încadrat într-un singur gând. Îmi doresc un singur lucru. Îmi doresc să îmi pot vedea copiii crescând. O lună mai târziu, am fost la o piesă de teatru a fiicei mele — în clasa întâi, nu foarte mult talent artistic … … încă. (Râsete) Și eram fericit, plângeam ca un copil mic. Și asta avea tot sensul din lume pentru mine. Atunci am realizat, conectând aceste două puncte, că singurul lucru care contează în viața mea este să fiu un tată minunat. Mai presus de toate, singurul scop pe care îl am în viață este să fiu un tată bun.
Mi s-a oferit șansa, un miracol, de a nu muri în acea zi. Mi s-a oferit șansa de a vedea în viitor, de a veni înapoi și de a trăi altfel. Pe voi, cei care zburați cu avionul astăzi, vă provoc să vă imaginați că vi se va întâmpla același lucru — și vă rog să nu — dar imaginați-vă, ce ați schimba? Ce ați face din ceea ce așteptați să faceți pentru că credeați că veți trăi pentru totdeauna? Cum v-ați schimba relațiile și energiile negative din ele? Și mai presus de toate, sunteți cel mai bun părinte care puteți fi?
Comentarii (19)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Buna Razvan. Am un respect deosebit pentru realizatorii acestor fimultete din seria TED. Ele sunt sustinute de specialisti in comunicare, oameni de stiinta sau de oameni simpli. Explica lucruri fantastice sub o forma aparent banala. Fiecare are cate o tema despre potentialul uman in anumite situatii care ating sau depasesc niste limite ale „normalului”. Sunt oameni care vorbesc despre ei, visele si realizarile lor sau experientele lor. Cand ei povestesc totul pare incredibil de simplu – in realitate….. si acesta este farmecul acestor filmulete sa te puna pe ganduri simplu si frumos.Viata este un Dar si o Scoala asa ca merita a fi traita intens cu bucurii in fiecare zi. Cu drag si cu respect.
Aici găsești frumusețea și măreția omului. În modestia cu care iminența unei ,,prăbușiri” te dezbracă de tot ce nu ești și te înalță. Experiențele fiecăruia, împărtășite cu simplitatea adevărului, au puterea de a ne aduna înăuntrul nostru și cu ceilalți. Îmi răsună în urechi… autenticitate… tu însuți… astfel înțelegerea are loc pentru că avem aceleași ingrediente în constituție. Unii dintre noi au trăit clipe similare prăbușirii vehiculului cu care ne purtăm sufletul… unii au văzut imediat că au irosit foarte mult timp fiind orice altceva în afară de ei înșiși. Dintre aceștia câțiva au primit șansa de a fi mai buni, după experiența iluminatoare. Alții, nu au mai apucat să îndrepte ceea ce au strâmbat în mintea lor. Totul începe cu a-ți dori să fii constructorul treaz al vieții tale. Cu aceeași ocazie mi-am spus: ,,trezește-te și reflectă-ți frumusețea dăruită în afară, ceilalți sunt oglinda și prietenii tăi, nu poți alege altfel decât să te iubești pe tine și vei iubi Viața întreagă!” O zi cu toate cele necesare traiului în cumpătare, seninătate și omenie!
Asa, frumoaso…!!!
Ia uite ce ”vede” omul frumos….si ce emana. In ce fel, schimba el lumea.
Minunat.
Te-ntrebase Nicu, acum ceva timp, daca te-ai indragostit.
De ce nu i-ai spus, ca te-ai indragostit de tine?
Frumos….nespus, de frumos….
Multumesc pentru impartasirea visului…’:Wink:’
Va veni momentul cand le vei tine numai pentru tine.
Pana atunci, recunostinta.
Nu am putut sa vad si filmuletul – din motive tehnice..- dar mister Ric Elias , printre rasete si voia buna creata nu a amintit nimic de PILOTI.
Acei OAMENI ADEVARATI CARE EI AU INFRUNTAT MOARTEA …. salvand pe toti ceilalti, care apoi au devenit eroi… Daca prin absurd va inchipuiti ca cineva din pasageri a si multumit din suflet pilotilor pentru acea salvare …Acela nu a fost Elias…..La fel au simtit si trait momentele tragice si pasagerii de pe D 32 ,,,,,( fara sa fie ca Clasa I…) Stiu o sa spuneti ca gandesc ,,inginereste ”….dar nici sa cad in extaz mistic privind imaginea de salvare a pasagerilor nu pot.
Zbor cu avionul de ani de zile….aproape pot spune ca fac naveta , au fost si momente mai ,,delicate ”….Cand apar turbulentele de aer si avionul incepe sa se zguduie , poate mai si cade in gol cateva secunde , se lasa o tacere adanca , privesti la vecini de scaun si ai vezi ca dau din buze…cuvinte doar de ei stiute. Stiu , se roaga la Dumnezeu pentru viata ….. asta e sigur. Ce pot sa afirm e ca in momentele alea mintea ta e ,,setata ” pe supravietuire ….Nu te gandesti la nevasta la copii , soacra sau catel….Esti doar tu – sufletul tau – si Dumnezeu….
Ce povesti spui tu cu enfaza , dupa ce totul sa terminat cu bine….e problema ta si a celor care te asculta si te si cred….
Un scriitor celebru a scris undeva o afirmatie . Erau vorbele unui Camilar , un om simplu , care spunea asa…:,, Daca mor azi sau peste un an e totuna , eu sunt pregatit oricand sa dau ochi cu Dumnezeul meu…Am trait si traiesc impacat cu mine cu lumea si cu Dumnezeu…”’
Revenind la tema ,am incercat sa-mi imaginez ce spune Elias ….Personal nu as schimba nimic din viata mea.Sunt multumit si inpacat cu toate cele lumesti , si constient ca daca Dumnezeu vrea se va termina …oricand.Nu cred si nu am crezut niciodata ca as trai vesnic…- cum probabil ca si-a inchipuit acelasi domn….Cand copiii sunt mici , esti cel mai bun parinte , pe masura ce se maresc optiunile se schimba …..Dar indiferent de pareri esti acelasi parinte pentru copiii tai. Nu exista , Cel mai bun parinte , Cea mai buna mama sau Cel mai bun tata . Deoarece prin vocatie Tu esti Parinte .
Doamna Daniela , cuvintele dvs. sunt pline de incarcatura emotionala , si exprima Tot adevarul unei astfel de experiente….Sa aveti o viata plina si fericita….
Cu respect.
Buna ziua.
Candva,cand eram un pic mai tanara,am realizat dintrodata ca nu trebuie sa fac anumite afirmatii despre cum m-as comporta eu in situatii critice sau dificile.Aceasta a fost o lectie invatata nu dintr-un anume pericol,ci din observarea cu atentie a vietii celor din jur si apoi raportata la mine insami.Nu-mi voi imagina ce-as face daca m-as gasi intr-un moment ca acela din povestioara de mai sus.Pur si simplu gandesc ca totul este imprevizibil si reactiile umane apar cum nici nu te astepti.Aceasta datorita felului cum ti-ai condus emotiile de-a lungul vietii sau a mai multor vieti.La un moment de pericol poti reactiona complet altfel decat ti-ai imagina pentru ca nu cunastem ce emotii neprelucrate apar.
Lectiile vietii le inveti traind si observand ce este in jurul tau.Avand capacitatea de a discerne ce este bine si ce este rau.Nu ai aceasta capacitate,esti la discretia emotiilor nemuncite,nelucrate.
Sa aveti o zi buna,Sefora
Am zburat si eu mult pe liniile de pasageri si cum spunea si comentatorul Vali, la atatea zboruri mai nimeresti si prin turbulente si cand te prabusesti brusc cateodata cateva sute de metri prin goluri de aer cu avionul cam vezi moartea cu ochii, sau macar asa o percepi …. De la caz la caz, observandu-ma dinafara ca sa zic asa, mi se activau fie instinctele de supravietuire (citeste groaza de a te trezi prins intr-o cutie de tinichea ce se prabuseste si n-ai unde sa fugi, si vezi in jur in ochii celorlalti aceeasi frica cam abjecta), fie, odata ce am devenit in ultimii ani mai constient, s-a trezit in mine brusc curiozitatea si interesul Observatorului. As spune ca sufletul observa constient reactiile corpului/mintii lui Claudiu … si au fost multe de invatat
In cateva randuri mintea mea a simtit in acele momente ce spunea si Ric ca a simtit: regrete pentru lucruri nefacute, oportunitati de viata ratate, lucruri nespuse la cei iubiti, etc …. Oricum, Observatorul din mine a evaluat ca aceste emotii le traiam pe un nivel superior decat anterior, cand ma lovea doar groaza de prabusire si ma incercau doar instincte primare.
Acum cativa ani dupa o asemenea aventura, imediat dupa ce am ajuns acasa, am avut o discutie in meditatie cu Observatorul/sufletul meu si l-am intrebat ce-i cu afluenta asta de emotii prin mine si prin ceilalti, fie de frica fie de regrete, si stiti ce mi-a raspuns?
Mi-a spus „… pai daca nu traiesti in momentul prezent, Claudel draga, la ce te astepti? In timpul zilei, ca aproape toti ceilalti, ori esti cu mintea in trecut ori te gandesti la planuri de viitor si nu traiesti momentul prezent, care este singurul divin. Ca urmare trec pe langa tine experientele din momentul prezent fara sa le intelegi si sa le pretuiesti si rezultatul este ca emotiile netraite/ratate se reprima in subconstient. Ele nu dispar, nici nu au cum de fapt, conform principiului universal al echilibrului energiei. In momente extreme de genul prin care ai trecut aceste emotii netraite se elibereaza brusc din subconstient si stii de ce? Pentru ca in fata mortii mintea pentru prima data nu mai are timp sa rataceasca prin trecut sau s-o munceasca planuri de viitor, pentru prima data de muuuuult timp este obligata sa constientizeze momentul prezent caci acolo este amenintarea suprema si trebuie sa ia o decizie instanta…. Atunci insa se reface instant legatura suflet-minte, si atunci tot ce ai reprimat cu anii si zecile de ani este brusc eliberat si vazut si evaluat de suflet de data aceasta, caci sufletul traieste doar in prezent… Si cand sufletul evalueaza nebuniile create de minte in trecut iti apar gandurile acestea de regret … Acesta-i si motivul pentru care oamenilor aflati in fata mortii le defileaza prin fata ochilor in cateva secunde viata trecuta. A, si Claudel, o metoda mult mai buna si mai controlata de a te conecta cu sufletul este evident in meditatie.”
Ric Elias, ca si atatia altii inaintea lui in situatii asemanatoare, pur si simplu s-a vazut pus fata in fata cu sufletul lui pentru prima data probabil, suflet care i-a facut o „evaluare” a experientelor/lectiilor de pana atunci si i-a tras un semnal de alarma … i-a spus de fapt sa inceapa sa traiasca in prezent, sa pretuiasca ficare clipa, si sa se lase dus pe calea maximului entuziasm, este atat de simplu.
se spune ca nu aduce anul ce aduce ceasul !
Extraordinar cu ce viteza alearga gindul in momente ca acestea…ultimele momente din viata !
O sa am un nepoteeel ,o nepotica ? ! …Oare la vestea asta mare , mai am timp sa ma gandesc la ce am facut bine sau ce am facut rau ? Oricat de mult m-as stradui nu as reusi ,pentru ca , intr-o asemenea situatie nu-ti mai ramane decat sa te bucuri . Viata merge mai departe chiar daca noi am avut momente cand poate nu ne-am iubit cat am fi meritat nici pe noi insine dar pe altii…Dumnezeu ne iubeste neconditionat pe fiecare in parte fara sa faca nici o diferenta , si fara a se intreba daca il iubim cu aceeas intensitate …..In asta sta farmecul vietii . Este atata iubire in jurul nostru incat noua nu ne ramane decat sa deschidem ochii , sa o putem vede , brate sa o cuprindem cu intrega fiinta si timp pentru a trai clipa in bucurie , acceptare si recunostinta : doar atat .
Sa-ti traiasca, printul sau printesa. Sa te bucuri de el.
Sa vezi acum, ce avant iei….ce-ntineresti….\
E ” norocos” sa aiba o astfel de bunicuta.
Multumesc ! ella Te imbratisez !
Stimati domni Vali si Claudiu comentariile voastre mi-au adus aminte de o intamplare de acum vre-o 8 ani in urma. Am asteptat la aeroport o prietena care mi-a fost foarte draga si am respectat-o pentru modul ei de a fi foarte cald si intelept. Ea era nascuta in Romania dar plecata cu parintii inca din copilarie si acum era cetatean elvetian. Minunata doamna avea atunci varsta de 70 de ani, fiind de aceasi varsta si data a nasterii cu mama mea. Provenea dintr-o familie de diplomati de cariera si ca profesie a imbratisat farmacologia. Datorita unor probleme din tinerete nu a avut copii dar a compensat acest lucru deschizand o locatie si ingrijind copii fara parinti intr-o localitate in apropierea orasului Zurich. M-a invitat la dumneaei, dar viata a facut sa nu ajung iar ea cu sufletul ei mare a plecat dintre noi. Dar – asa cum va spuneam am asteptat-o la aeroport urmand sa participam ulterior la un eveniment caritabil si unul de manifestari spirituale.Cand a ajuns in aeroport m-a rugat sa am putina rabdare ca avea sa ii multumesca cuiva si m-a rugat sa o insotesc. Orice intalnire cu ea era ca si cum ai fi mers de mana cu o entitate sfanta. Niciodata nu o intrebam de ce face ce face iar ea simtea ca mie imi poate povesti cate ceva cu simtul umorului si ca ma bucur sincer intelegand uneori dincolo de cuvinte mesajele ei. A intrebat la informatii despre piloti si unde ii poate intalnii deoarece doreste sa le multumesca.. Cat timp am asteptat venirea lor am auzit si de la ceilalti pasageri ca au trecut prin momente dificile, o furtuna meteo si cateva goluri de aer produse de schimbari bruste ale vremii si a trecerii prin cateva zone muntoase cu diferente majore de presiune. Doamna Ruthi pentru ca asa o chema era calma si fericita, senina ca si cum avea pe fata doar bucuria revederii. Ma uitam la ea si incercam sa o las pe ea sa povesteasca si ea mi-a spus sa am un pic de rabdare si a rugat pe cei ce au venit impreuna cu acel zbor sa mai ramana putin sa le multumesca pilotilor. Oameni diferiti care poate se grabeau sa plece impreuna cu cei dragi s-au oprit si cand pilotii au venit lumea a aplaudat si fiecare le-a multumit . Am inteleles atunci ca intradevar a fost ceva exceptional si sincer nu stiu cum s-a auzit glasul ei in aeroport si cum de oamenii atunci s-au oprit si au participat la acel moment impreuna asa cum le-a fost si drumul. Emotia a fost covarsitoare si lacrimile imi curgeau fara sa le pot oprii fata de acest moment intr-un fel aproape fara cuvinte. Pe drum ma gandeam ce femeie puternica este si cat de calma si placuta in pofida recentelor evenimente din viata ei care putea avea un alt drum. Uitasem de acest eveniment dar citind comentariile voastre mi l-am reamintit brusc si sincer ma gandesc ca daca ar fi sa plec am atatia oameni magici si frumosi din toate punctele de vedere dincolo incat ….. dar mai am aici treaba sa fiu fiica, mama, sotie, partenera,prietena, soacra intr-o zi , apoi bunica, strabunica si ce-o mai fi sa fie. Sanatosi sa fim ca si bucuriile sunt si mai vin. Personal chiar daca am unele regrete fata de unele evenimente din viata mea care m-au afectat in toate planurile le-am trecut la capitolul experiente si gandesc acum tinand cont si de acele evenimente in asa fel incat sa pot sa scriu si cei ce vor citi sa nu le mai traiasca sau sa stie ca au cel putin o solutie sa le depasesca si incredere in ei ca merita orice sansa. Viata se traieste in prezent si se imbogateste cu experienta trecutului pentru a avea un viitor traibil in orice situatie. Va multumesc pentru aducerea aminte a unui om drag pe care l-am cunoscut prea putin – dar care mi-a luminat cu intelepciunea ei cateva luni din viata vorbind despre familie si copii. Cu respect.
Oare cati dintre pasagerii acelui naufragiu aviatic au Constientizat ca acea Intamplare …nu este intamplatoare ci s-a produs ca Ei sa Invete Ceva ? Oare cati au invatat Ceva ? Oare cati au Schimbat Ceva in Atitudinea lor fata de Propria lor Viata ? Oare cati au Constientizat ca Divinitatea s-a Manifestat prin intermediul pilotilor ? Oare cati au Constientizat ca Viata este Comprimata in Clipa Prezenta ?…si multe alte intrebari a caror Raspunsuri nu le vom cunoaste vreodata . Consider ca pentru a a cauta raspunsuri la intrebari despre Noi Insine si despre Viata Noastra ,nu trebuie sa asteptam Momente de Rascruce -de Viata si Moarte ci putem face aceasta Cautare ……..Oricand si cu Perseverenta .Consider ca Rezultatele Benefice nu se vor lasa asteptate prea mult.
NAÚTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de navigația pe apă; propriu navigației pe apă
NAUFRÁGI//U ~i n. 1) Avariere a unei nave în urma unui accident, care poate provoca scufundarea sau imposibilitatea de a-și continua calea; catastrofă maritimă.
Asistam la aparitia unui cuvant nou! Aducem dovada ca limba e vie!?
„naufragiu aviatic”!
Termenul naufragiu a fost creat pentru navele „nautice” pe vremea cand inca nu se zbura!
Sa avem curajul sa folosim termenul nou creat, sau sa nu riscam, folosind ceva ambiguu de gen: accident aviatic…
Tema de casa!
Uzual se foloseste cuvantul – amerizare . Inginereste (fara ghilimele ) : avionul este denumit uzual -nava ,iar aceasta nava datorita avarierii nu a reusit sa-si continue drumul (in aer ) si a aterizat fortat pe apa ceea ce consider ca nefiind o aterizare normala (pe sol) poate fi privita ca un naufragiu (find vorba de o Plutire pe apa a unei nave (avion). Multumesc pentru Provocarea din Tema de casa . Noapte buna .
Chiar ca a fost o provocare pentru compartimentul:
„Engineering thinking and rhetoric”!
Sigur ca m-am gandit de doua ori inainte sa abordez tema mai ales ca nu demult ne-am stressat pe marginea limbii!
Dar e prea „dulce” ca sa nu o luam „nitel” sub lupa!
„Amerizare fortata” se potriveste, cred, cel mai bine! Fiindca „nefortata” se face obisnuit de hidriavioane & capsule spatiale reintoarse pe pamant. Numai cele rusesti „aterizeaza” in Kazachstan!
Aterizare (terra) se face pe sol. Amerizare (mare) pe apa. „Aterizat fortat pe apa” e poate cam „fortat”!
Va imbratisez.