skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Piramida holografică din Ceahlău

 

Începutul lunii august aduce, în fiecare an, grupuri de turiști care urcă pe muntele Ceahlău cu un scop precis, să asiste la un fenomen unic în lume, care pentru cunoscători, face România mai interesantă dintr-un anumit punct de vedere, decît Stonehenge sau chiar piramidele egiptene. Vorbim tot despre o piramidă. Mai exact, holograma uneia. Sună a film științifico-fantastic, dar trebuie să știți că această hologramă poate fi văzută doar în primele zile ale lunii august, în masivul Ceahlău. Și nu de oriunde. Acolo, la răsărit, stâncile formează niște umbre care, cu ajutorul norilor de ceață, formeaza imaginea 3D a unei piramide perfecte. Nu este singurul mister al acestui munte, intrat în mentalul colectiv, deloc întâmplător, drept “muntele sfânt al românilor”. Mai mult, părintele Ioanichie Bălan considera că, după Muntele Athos, Ceahlăul este al doilea munte sfânt al creștinătății ortodoxe, fapt dovedit de susținuta activitate monahală, desfășurată pe acest munte cu cea mai bogată toponimie creștin ortodoxă din România. Toate acestea arată că aici a avut loc un transfer de sacralitate, de la dacii zamolxieni la cei creștini ortodocși, ceea ce le impune celor ce îl vizitează, un respect cuvenit atâtor milenii de sacralitate.

Holograma și Calea Sacră

Un alt argument – și poate cel mai important, dar de data aceasta ținând într-o oarecare măsură de miracol – constă în faptul că, în prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală, cu aspect de piramidă perfectă. Prin unicitate și măreție, fenomenul constituie, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, o autentică hierofanie și, după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfășurarea, în timpul apariției sale, în prima decadă a lunii august, a Sărbătorii Muntelui, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5.000 de ani (peste care s-a suprapus o sărbătoare creștină).

Doar doi munți din România au sărbătoarea lor, Ceahlău și Găina. Ziua Muntelui, organizată în fiecare an pe 6 august în Ceahlău, are o semnificație ce se pierde în negura timpurilor și a ajuns fie confundată cu “Schimbarea la față”, sărbătorită de ortodocși la aceeași dată. Oamenii pleacă de cu noapte, pentru a ajunge în vârf dimineața, când răsare soarele.

Înainte de apariția piramidei hologramă, un alt fenomen optic se produce în Ceahlău, poate chiar mai important decît ea. Este de mai scurtă durată și constă în apariția spre vest, pentru cîteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini și umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se proiectează pe cer, pierzându-se în adîncimile acestuia, astfel încât pare că între cer și pământ s-a deschis un imens și nesfîrșit drum întunecat, mărginit în stânga de un parapet luminos. Este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoți, din cele mai vechi timpuri.

Nu întâmplător, Dimitrie Cantemir, celebrul domnitor-cărturar, un inițiat, amintește în lucrarea “Descrierea Moldovei” despre Calea sacră, care urma drumul Bâcului, pînă la Chișințu și de acolo mai departe, spre est. Drumul, interesant, este marcat de megaliți și chiar de mici piramide orientate pe aceeași direcție.

În aceeași idee a unui mesaj inițiatic, putem aminti și faptul că în anul 1791 era publicată o stemă a Daciei, Calea Cerului corespunzând întru totul, “piramidei” foarte ascuțite de aici.

După opinia noastră, prin unicitatea și măreția lor, cele două fenomene succesive, Calea Cerului și Umbra Piramidă au constituit hierofanii (termen prin care se înțelege că ceva sacru ni se arată, mister) de prim ordin, din cele mai vechi timpuri și pot justifica nu numai Sărbătoarea Muntelui și caracterul de Munte Sfânt al Ceahlăului, dar și Calea Sacră ce pornea de la poalele estice ale muntelui.

* “Am motive să cred că Ceahlăul este unul dintre munții sfinți ai dacilor. Strămoșii dacilor și chiar dacii înșiși practicau, cum o arată numeroase dovezi arheologice, o religie în care Soarele ocupa un loc central. Această credință ne-ar putea fi transmisă pînă astăzi, prin cuvântul “rază”: RA – numele zeului (identic la egipteni) și ZA – zeu. Apoi, între credința dacilor în viața de apoi, prezentată de Herodot și cea a egiptenilor antici, prezentată de Diodor, nu există practic nici o deosebire”, explică Ioan Șicleanu.

* Recent, J. Deruelle (1997) a emis ipoteza plecării din spațiul carpato-balcanic, în timpul neoliticului, a unor grupe de populații de agricultori, împreună cu sacerdoții lor și instalarea acestora în zone similare câmpiei dunărene, cum sunt câmpiile Nilului, Tigrului și Eufratului.

Tot așa, W. Rayan și W. Pitman (1997) găsesc catastrofa geologică care a determinat prăbușirea Bosforului, permițând invazia apelor Mediteranei peste cele ale Lacului Euxinic, cu potopul biblic și susțin că toate popoarele existente la anul 5.200 î.H. au migrat din jurul lacului, în alte direcții și au generat, mai târziu, numeroase popoare sau grupe de popoare, printre care pe așa-zișii indo-europeni, dar și pe sumerieni, semiți etc. În acest fel se poate explica și transferul modelului piramidei și al ziguratului din Kogaionon.
În Munții Vrancei există chiar o zonă numită Valea Serapusului. “Serapus” este un cuvînt inexistent în limba română, dar obișnuit în limba egipteană. În concepția popoarelor antice, zeii trăiau sau intrau în legătură cu oamenii, pe vârful munților. Piramidele puteau reprezenta dorința faraonilor de a fi cât mai aproape de zeul suprem RA, zeul soarelui. Toate invaziile barbare au ocolit Ceahlăul.

(Valentin BĂLĂNESCU – http://mesagerulneamt.romisterele-ceahlaului-piramida-holografica-si-calea-sacra/)

Comentarii (14)
  1. Sa zicem adevarat „muntii nostri aur poarta” ! Din punct de vedere religios asta se intampla in jurul sarbatorii ortodoxe „Schimbarea la fata'” . Se mai spune ca atunci muntele trebuie urcat in post si rugaciune. O fac numai cei care stiu de ce o fac. Si sa mai zica cineva ca Romania nu este un loc ales de Dumnezeu! Mult succes mai departe Razvan.

     
  2. “Iar Geţii, cei ce se cred nemuritori… ei cred că nu mor şi că cel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis…”- Herodot…… ,,Va lua tara foc din Prislop ”-Profetia parintelui Boca ….Acel foc ,despre care el vorbeste este cel al religiei Zamolxiene,care dupa cum stim se bazeaza pe cultul focului …Spiritualitatea geto-dacilor ,reinvie …Exista o explozie de interes in aceasta directie …Prin natura acestei tari suntem Binecuvantati de Zeul Dumnezeu …………..”Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul.
    Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu – si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie.
    Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii – si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti.
    Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.
    Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii – si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.
    Ideea cea Mare este ca nimeni nu „detine” cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul – sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.
    Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti – si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.
    Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei.”
    Neale Donald Walsch – „Dumnezeul de maine” ..Razvan ,acesta este ,,impactul ,, avut in urma vizionarii acestui filmulet …Mi-am reamintit ..Ce Oameni Minunati suntem noi Romanii … Multumesc ! Pace ,Acceptare ,Armonie si Multa ,Multa Iubire ! :)

     
  3. Multumesc din toata inima mea pentru acest dar minunat ! Sa ai zilele asemenea bucuriilor de care ni le faci !

     
  4. Iti multumesc Razvan pentru tot ceea ce faci. Poate ca nu as fi comentat niciodata aici, dar locuiesc in judetul Neamt. Cu foarte mult timp in urma, cand eram in clasa a V-a, am facut o excursie pe Ceahlau. Profesorul de geografie a insistat sa plecam foarte de dimineata pentru a vedea un fenomen neobisnuit atunci cand rasare soarele. Asadar am plecat pe la 3 -4 dimineata, nu imi aduc bine aminte exact. Drumul pana la Ceahlau a luat aproximativ o ora. Ceea ce am vazut cand a rasarit soarele a fost culoarea diferita a copacilor de pe munte, de un violet ireal. Parca cerul cazuse peste copaci si le imprumutase culoarea.
    Amintirea aceasta a copacilor violet mi-a ramas undeva in memorie si ceea ce am citit acum despre piramida din Ceahlau mi-a readus-o la suprafata.
    De altfel, zona Ceahlaul a fost si o zona ramasa necooperativizata pe vremea lui Ceausescu cand se stie foarte bine ce a insemnat cooperativizarea in anii 50-60 ai secolului trecut.

     
  5. Oare prin cate Manifestari Continue , pe care de multe ori noi oamenii , le numim Miracole sau …Intamplari sau…Coincidente ,Divinitatea ne Arata si ne Demonstreaza ca Este in Tot si Toate ? Recunostinta si Apreciere pentru Prezentarea acestei Manifestari in File de Lumina , si tuturor celor ce Si-au Facut Timp sa Surprinda aceasta Manifestare a Divinitatii.

     
  6. Un moment foarte special pentru care multumesc si sunt profund recunoscatoare celor care au impartasit si cu mine bucuria acestui Miracol.

     
  7. Scriu acest comentariu pentru a multumi si in acest fel Domnului Dumnezeu si Tatalui Ceresc pentru sansa extraordinara de a ma fi nascut in aceasta tara binecuvantata. In afara de bogatia naturala si spirituala a acesteia, ca simple daruri din abundenta Vietii, cel mai frumos dar sunt cei care traiesc, contemporani cu mine, si nu numai acestia. Nu conteaza cum s-a ajuns aici, insa cred cu toata fiinta ca aici exista foarte multi copii de Dumnezeu, carora le-a facut parte sa-L cunoasca pe El… si mai intuiesc ca exista si foarte multi Fii de Dumnezeu pe aceste meleaguri… este singurul aspect care ar face diferenta in aceasta lume care alege in fiecare secunda, cu inima libera, inspre cine alearga.
    Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti cu tot ce stie El pentru a trai adevarata Viata! Doamne ajuta! Amin.

     
  8. pacat de flecareala celor din jur….insa o separam cand vizualizam minunea Ceahlaului. multumim. superb.

     
  9. Oamenii chiar nu mai pot sa-si foloseasca creierul… vad o umbra si dau vina pe supranatural.
    Si biziitul inregistrat.. ia sa vedem ce se vede in spate intre 0:05 si 0:30… ANTENE!!! Wow, chiar nu poate nimeni sa-si dea seama ca nivelul cimpului electromagnetic linga o antena este foarte mare si induce semnal in circuitele camerei??? Sigur e mai simplu sa dai vina pe divinitate…

     
  10. Sint fericita sa vad acest filmat ,acum emotionata pt manifestarea acelei zone in direct si pregatita pt anul viitor , eu sint ! Multumesc Razvan si celor care mi-au trimis aceasta frumusete de manifestare subtila a energiilor . Stiam ca Ceahlaul e pe spirala anahatei Pamintului , acum am aflat data cind acaste infuzii energetice Universale ejecteaza prin acea piramida „Hrana Pamintului ” ! Apsolt sublim !

     
  11. Multumesc RHODA !

    pentru tot ce ai exprimat. Pot sa confirm ca Piramida Holografica din Ceahlau apareevident in zorii zilei de 06 August caci am vazut-o si am filmat-o in anul 2012. Mi-am promis atunci ca in fiecare an pe 6 August sa fiu acolo pentru a o saluta , dar in acest an nesansa m-a obligat sa fiu prezent intr-un loc pentru a ma apara de atacul intunericului.
    Toti sintem UNUL si una cu Mama GEEA ! si cine nu crede are tot dreptul sa fie nefericit. In 2012 , pe Toaca erau circa 200 – 300 de oameni prezenti sa salute Piramida. In 2012 la Sarmizegetusa REGIA am intilnit 3 oameni , si pe traseu 3 – 4 masini ; in 2013 in site mai erau circa 20 de persoane iar pe traseu , la intoarcere am intilnit circa 20 autoturisme , un autocar si 2 microbuze. SPIRITUL GETIC si cel al lui Zamolxe chiar renaste in tara noastra !

     
  12. Multumesc mult pentru efort, informatie si daruire. Avem o tara binecuvantata si trebuie sa ne ridicam si noi prin gand-vorba-fapta la frumusetea, bogatia fizica si spirituala a acestui pamant numit – ROMÂNIA. Doamne ajuta! Amin.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://pastebin.com/raw/V8SVyu2P?/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top