Rugăciunea broaștei
Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:
– Tăcere! Îmi fac rugăciunile!
Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.
în mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:
– Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?
– Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioară a insistat:
– De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşit la fereastră şi a strigat:
– Cântă!
Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc tăcerea nopţii.
Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul şi pentru prima oară în viaţă, el a înţeles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.
Autor: Anthony de Mello
Comentarii (7)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Asa cum vad eu, aici este vorba despre starea de Prezenta. Prezenta nu exclude nimic, nu exista reactii. Orice din exterior sau interior este o expresie a Constiintei in manifestare. Este loc pentru toti. Ce-ar fi ca broscuta sa fie deranjata de rugaciunea mea? Oare cu cine sunt conectata atunci cand sunt observatorul echidistant a tot ce exista, fara judecata, fara reactii, inclusiv a gandurilor mele? Cand ma dau la o parte din fata mea, cu cine ma unesc in rugaciunea fara cuvinte?
Ce am scris a trecut prin mine, ca experienta. Recunosc ca in starea de liniste, chiar si atunci cand ma rugam, am avut o broasca pe langa mine. Oracaia, doar, doar imi ies din fire… si adevarul ca am reactionat cu un ,,Dumnezeu sa te ierte”. Broasca m-a invatat ca ea exista in lume, si ca de o las in plata Domnului, ea ma va forta sa-i inteleg menirea. A fost uimitor sa vad ca, pana la urma, nimic si nimeni nu ma intoarce din drum… continui sa traiesc frumos… insa acum stiu rostul broastei. Binecuvintate fie toate broastele din lume!
Mai de mult , intr-o emisiune TV, s-a predat muzica, cum sa intelegem muzica simfonica classica, abia asteptam ora de muzica. Am simtit deodata ca orchestra nu este „acolo” si eu „aici” , ci este in mine. Si de atunci asa aud orice sunet. Suport si zgomotele, chiar pot introduce in marea orchestra a universului. A fost o revelatie minunata de care ma bucur si acuma….Multumesc pt. mesaj.
Cu alte cuvinte spus, opunanad rezistenta vietii ce ne incojoara, capatam o perceptie de dizarmonie. Acceptarea a ceea ce deja exista ne aseaza in rezonanta sau armonie cu tot ceea ce exista. Tot ceea ce exista este interconectat, si noi facem parte din acest tot, fiind conectati cu tot si cu toate.
Foarte frumos si profund acest mesaj. Multumesc!:) Iubire si Lumina.
Dar poate……. si broscuta se ruga . Dar oare „oracaitul ‘ broastei Il deranja cu adevarat pe Bruno , sau ….Propriul Orgoliu ii „murmura ” la ureche : „Adica o broasca „Indrazneste ” sa-Ti tulbure Linistea Ta , in momentele in care Tu , Iti Faci rugaciunile ? Consider ca Neopunerea de Rezistenta , Cursului Vietii (acceptarea Situatiilor ce nu pot fi Schimbate ) , poate fi comparata cu un Aparat de masura al Orgoliului ,pe o scala si a Dispretului pe alta scala , ele fiind in stransa interdependenta . Nota : scrierea unor cuvinte cu litera mare ….nu este intamplatoare…..Si inca ceva : consider ca ,Opunerea de Rezistenta in timp ….dauneaza grav Sanatatii Sufletului , Mintii si Trupului . Pace ,acceptare si armonie
Este vorba de vechea lectie, dar mereu noua daca este sa ne uitam in jur :), a Acceptarii tuturor aspectelor Creatiei, si nu numai ale celor ce ne convin noua, mai ales daca avem si un oarece orgoliu mai inflatat, ca al sfantului din fabula ….
Si daca mai constientizam ca Dzeu nu este o entitate mai mare, mai inteleapta si mai puternica asa cum cred cei mai multi, aflata undeva inafara noastra, si ca este de fapt inauntrul nostru, fiind de fapt cea mai inalta versiune a Sinelui nostru superior, incepe sa fie de-a dreptul interesant, pentru ca asta ar insemna ca insusi Sinele superior al „sfantului” i-a „aranjat” sceneta cu broscutele ca sa-l ajute sa-si inteleaga limitarile asa-zisei sale sfintenii
la ce nu opui rezistenta dispare…