Marele Maestru

Zece ani au trecut de când am fost numit Mare Maestru. Acum toți mi se închină, până și regele îngenunchiază în fața mea. Dar asta nu este o bucurie, ci este o mantie grea.

Eu trebuie să port pe umerii mei credința neamului și să i-o ofer, ca jertfă, zeului. În schimb, el va avea grijă de noi, de toți copii lui.

El e Lumina și Intunericul, el este Inceputul și Sfârșitul, Bărbatul și Femeia, pe el îl slujim cu toții, Lui ne închinăm.

– Astăzi cu ce mă întâmpini, Mare Maestru? spuse regele, călcând cu hotărâre pe treptele din fața altarului.

Îi întind mâna să mi-o sărute și mă uit cu atenție la chipul său plin de riduri. Au trecut anii… nu mai este tânăr. Îmi place de el, e un rege bun. Avem deja 37 de ani de pace și prosperitate. Lui i se datorează toate victoriile ce au întărit regatul. De la începutul domniei sale, nimeni nu a mai avut îndrăzneala să mai pornească un război împotriva noastră.

Eu îi datorez cinstea de a fi Mare Maestru, șeful bisericii, suntem prieteni de peste jumatate de secol. Eu am plecat pe calea credinței, el a devenit rege.

– Astăzi, sunt cu fața la măria ta!, îi spun, zâmbind.

– Dar mâine?, mă întreabă el curios..

– Mâine voi fi cu spatele…

– E trist. M-am întrebat mereu de ce iubitul și veneratul nostru zeu are două fețe, una blâdă și iubitoare și alta răzbunătoare și tristă.

– Legea spune că…

– Știu ce spun cărțile sfinte. Nu-mi da citate din ele, nu-mi spune ce a zis cutare sfânt sau ce e scris la versetul X. Vreau să știu părerea ta, prietenul meu.

– Măria ta, am auzit că în Regatul din Nord există zeul Soarelui și Zeul Întunericului, iar tot ceea ce este bun și frumos vine de la Lumină și toate necazurile și supărările sosesc pe Calea Întunecată.

– Și ce legătură are asta cu noi? Ce ne privește pe noi, credința veneticilor din Nord.

– Ai răbdare… în Sud, credința lor este bazată pe sute de zei, fiecare dintre aceștia are câte o calitate sau defect, are ceva bun sau rău în el.

– Acum spune-mi ceva ce nu știu…

– Vezi, Măria-ta, în credința noastră, dar și în toate celelalte există atât partea luminoasă și frumoasă, cât și cea neagră și urâtă. Aceasta are două motive. În primul rând pentru că religia, indiferent care este ea, trebuie să fie la fel cu viața. Cum poți explica Întunericul, dacă religia ta nu vorbește despre el?

– Înțeleg, dar de ce avem nevoie de supărări? De ce e nevoie de tristeți și de necazuri?

– Fără ele nu putem aprecia bucuria, fericirea și Lumina. Necazurile ne plămădesc, ele sunt dalta care ne sculptează sufletele și ne fac să fim ceea ce suntem.

– Bine… e clar, dar mâine de ce mă vei primi cu spatele? De ce mă primești cu Întunericul? Cel de Sus e supărat pe mine?

– Ha, ha… mâine te primesc, Măria-ta, cu spatele… pentru că plec… mă duc la mine în Peștera Sacră, mă duc să mă rog, să meditez. E Retragerea de Primăvară, cele 40 de zile în care trebuie să fiu lângă El, nu lângă oameni.

– Deja? A… da… a venit primăvara. Nu mi-am dat seama că a venit timpul. Îmi este greu fără prietenul meu, atâtea zile. Ție îți este ușor, Mare Maestru, tu ești cu cele sfinte, eu în schimb, rămân să conduc regatul, fără cel mai de preț prieten. Și asta se întâmplă de două ori pe an…

– Așa trebuie să fie, așa este scris… Dar să știi că nici mie nu mi-e ușor.

– E prima dată când aud că te plângi… Ai îmbătrânit? Ce te deranjează?

– E un câine care latră fără motiv. L-am alungat de nenumărate ori, dar se întoarce mereu și îmi deranjează rugăciunile. Cele 40 de zile din Retragerea de Toamnă au fost un coșmar.

– Voi trimite oamenii să-l omoare.

– Nu! A călcat pe pământul sfânt, e protejat, nu avem voie să-l omorâm.

– O să-l pun în lanț departe, să nu te mai deranjeze.

– Nu! El dacă a venit acolo, locul lui este lângă Peștera Sacră!

– Mă omori cu zile! Ce pot să fac cu acest câine?

– Trimite doi oameni, unul sa-i țină companie ziua și altul noaptea, iar dacă are poftă de lătrat să-l plimbe sus pe munte, astfel încât să nu-l aud.

– Așa se va face, voi da poruncile necesare.

…

Și timpul a trecut, la început lunile, apoi anii Marele Maestru s-a dus, la fel și regele și nenumărate generații au trecut în zbor. Dar, la fecare perioadă de Retragere întru meditație și rugăciune, doi oameni viteji plimbau un câine pe pământul sacru din jurul peșterii. Unul îl plimba ziua, altul noaptea.

În cartea Sfântă s-a introdus încă un capitol, Capitolul Câinelui. Aici erau mii de versete înțelepte, ce explicau viziunea transcedentală a plimbării Câinelui Sfânt, în timpul Retragerii spre rugăciune. Miile de temple din tot regatul aveau acum fiecare câte un câine ce era plimbat timp de 40 de zile primăvara și 40 de zile toamna.

Fiecare câine avea desemnat câte doi gardieni. Aceștia erau o forță de elită, denumită Lanțul, erau selectați doar nobilii și fii de nobili.

Ei aveau uniforme proprii, jurăminte proprii pe care le depuneau în fața Marelui Maestru.

De-a lungul timpului, au fost războaie pentru posturile cele mai importante – Maestrul de Zi și Maestrul de Noapte – conducătorii Lanțului. Ei aveau o imensă putere și nenumărate bogății. Lumea îi venera alături de Marele Maestru. Ofrandele le soseau zilnic, din toate colțurile regatului și chiar dincolo de el. Au devenit atât de bogați, încât împrumutau regatul atunci, când regele era la strâmtoare și mii de sacrificii se făceau în onoarea lor.

“Nu crede in ceva, doar pentru ca asa ai auzit. Nu crede in ceva, doar pentru ca asa zic cei multi. Nu crede in ceva, doar pentru ca asa scrie in cartile tale sfinte. Nu crede in ceva, doar pentru ca are la baza autoritatea batranilor si a invatatorilor tai. Nu crede in traditii, doar pentru ca au fost purtate de la o generatie la alta. Accepta-ti si urmeaza-ti crezul, abia dupa ce ai observat si analizat, dupa ce te-ai convins ca totul se bazeaza pe ratiune si urmareste binele tau si al celorlalti.” – Budhha

poveste din cartea File de Lumină de Răzvan Serbu

De acelasi autor: Trepte spre Cer, File de Lumina, Vise de Înger