Decalogul Ieromonahului Savatie Bastovoi
1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută, pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori, ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau, ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare dată, că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă, despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale, ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală – principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă, te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
Pe langa faptul ca S Bastovoi este un profund ganditor crestin, Mai mult decat atat cunoaste omul si fiinta umana cu toate ale sale.
Buna ziua.
Ai dreptate Razvan,numai cine cunoaste natura umana destul de bine poate sa spuna ceia ce doar ce am citit.Mi-a placut ce am citit,sunt cuvinte pline de intelepciune.Din cand in cand este minunat sa auzim cuvinte intelepte,desi unii doar repeta ce aud de la altii sau citesc din carti.Important este sa stii ce sa faci cu ceia ce intelegi din cuvinte intelepte.
O dupa amiaza placuta tuturor.Sefora
Multumesc pentru painea cea de azi, Razvan! Daca nu ma cunosc pe mine insami, nu cunosc nimic. Sa nu furi devine si ,,nu-ti fura singur caciula!” Sa nu minti devine si,,pe cine crezi ca minti, in afara de tine?!” Toate notele disonante ale discursurilor noastre strica Linistea si Pacea Fiintei noastre in care numele lui Dumnezeu este sfintit. Scriu din preaplinul inimii, iar acum las sa se astearna tacerea. Te iubesc!
…. Cu mai multi ani in urma , la firma unde eram angajat ca inginer de Vanzari , am participat la un curs de Vanzari , sustinut de un Specialist in Vanzari din Italia. Sublinierea lui din timpul cursului : „Atentie , cand stati fata in fata cu un potential client , fiti atenti la faptul daca ati reusit sa-i captati ATENTIA asupra discutiei….. deoarece uneori , oamenii AUD dar …..NU ASCULTA !!!!!!!!!!!!! ” . De multe ori ,pe parcursul timpului ,i-am multumit ,in gand , deoarece RECOMANDAREA e VALABILA si in VIATA . Batranul Dan ar transpune aceasta „VORBA ” in cazul acestei FILE DE LUMINA si ……nu numai aici…….. ca oamenii CITESC insa ……OAMENII SIMT CEEA CE CITESC , oamenii CITESC DESPRE LECTII DE VIATA si LE IGNORA …..insa OAMENII INVATA LECTIILE DE VIATA , LE MEMOREAZA ,LE TREC PRIN FILTRUL MINTII SI SUFLETULUI LOR si LE APLICA , oamenii vor sa se MATURIZEZE citind…..OAMENII SE MATURIZEAZA SIMTIND si TRAIND FIECARE CLIPA ASCULTANDU-SI INIMA. Asa ca …… ESTE DECIZIA FIECARUIA dintre noi , daca doar va CITI PILDELE din acest DECALOG (fiind foarte incantati . pe moment de de ELE ) sau……. le LE VA RECITI ,LE VA SIMTI (cum BINE zice Daniela ), LE VA ASCULTA ,LE VA INTELEGE (cum BINE zice Sefora ) , LE VA INVATA, LE VA MEMORA si LE VA APLICA ca…….. FIINTA UMANA (cum BINE zice Gabriel ) ………Namaste
Scuze , am uitat sa adaug , ca toate acestea sunt simple pareri , si simtiri ……si in nici un caz ADEVARURI IMPUSE . Am facut aceasta adaugire pentru ca ….”PRIETENII ….. STIU DE CE „…..Namaste …din nou (Consider ca de „n”NAMASTE nu dauneaza grav sanatatii …SPIRITULUI…..)
Ce mi-a placut intotdeauna la acest ieromonah este ca toate scrierile dumnealui sunt duhovnicesti dar impregnate cu o mare doza de „uman”. Nu face filozofie goala sa se impauneze cu expresii pretentioase sau idei alambicate. Scrie pentru oameni.
E ortodoxism pur: simplu si profund!
Asa e Batrane Dan! Nu e suficient sa citesti acest decalog ( sau orice alte astfel de ganduri) daca nu le auzi in sufletul tau, daca nu le inregistrezi pentru a le intelege si numai asa sa le poti urma si in viata de zi cu zi! E ca si cum ai urmari un spectacol, un film, un concert, sau ai citi o carte, dar dupa ceva timp sa nu poti spune nimic din ceea ce ai vazut (citit-auzit). Ramai rece si uitat de toate si de toti! Avem ocazia de multe ori sa intram in contact cu experiente de viata, cu sfaturile si gandurile unor oameni de bine, dar din pacate, luati cu treburile zilnice, cu frustrarile si necazurile prin care trecem, nu le AUZIM, nu le primim in suflet si atunci degeaba le auzi, citesti, vezi! Asta e si menirea „Filelor de Lumina” sa ne faca sa primim in suflet astfel de frumuseti morale …NAMASTE!!
Draga Gabriel, am trecut putin prin filtru ceea ce ai scris si am ,,vazut” o imagine. Ma voi folosi tot de legea corespondentei. Cand dai peste o informatie cu valoare mare de adevar o descarc la nivelul mintii, insa ,,initierea” mea nu are loc daca nu apas pe ,,deruleaza”. Salvez informatia in minte, pe desktop, insa nu incerc sa traiesc conform acelor pretioase date. Si uite asa peste ea se asterne praful si uitarea. Este o mare, mare diferenta intre ,,ganditi” ca mine si ,,faceti” ca mine. Marele avantaj de a alege sa fii in locuri ca cel al Filelor de Lumina, este ca se intampla sa ti se activeze, la momentul oportun in experienta de viata, o varianta expusa de altcineva pe care o aplici cu succes. Astfel de hrana te creste din ce in ce mai bun, fara a controla in detaliu ce e de facut.
Superb!
Multumesc pentru acest articol, dupa ce am citit comentariile, am recitit articolul punct cu punct . La prima lectura mi s-a parut normal sa te gandesti ca si autorul, apoi, recitind, am gasit si eu un punct slab, repede cad in deznadejde. Trebuie sa-mi recladesc incet, incet increderea in sine. E bine sa stim sa constientizam si sa avem responsabilitate pt. a ne repune pe drumul bun.
S. Bastovoi se remarca prin intelepciune in ciuda varstei tinere pe care o are. Plin de modestie , ne poate calauzi gandurile prin puterea exemplului. Depinde de noi daca auzim si ce auzim din spusele dumnealui.