skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Cel mai mare idiot

 

Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe Pământ? Se spune că trăia odată, într-un oraş, un mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înţelept, lumea începea să râdă, chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al oraşului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrân înţelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori îşi lua viaţa.
Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă aşa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi şi orice spuneau ceilalţi, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfinţitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumuseţe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar zgomot. Au urmat şapte zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele şapte zile, prostul se întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos îmbrăcat. Faţa lui radia fericire. Urmând poveţele bătrânului, a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea complet negativist. Iar trucul a funcţionat atât de bine, încât acum toţi ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipoli.
Oare de câte ori, în viaţa noastră, am ajuns, la fel ca omul din poveste – să punem sub semnul întrebării lucruri importante, ce nu pot fi înţelese cu mintea, ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existenţa acestor lucruri, pentru că mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii, doar pentru a face faţă traiului de zi cu zi, după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?

de Ivan Sergheevici Turgheniev

Comentarii (11)
  1. Desigur, Ivan Sergheevici Turgheniev……Iar noi, pe cand?
    Sa nu lasam povestea ca poveste si …hai sa fie, de acuma!

     
  2. Ca raspuns la ultima intrebare: eu cred ca facem asta in fiecare zi din pacate..avand prea multe ganduri, griji. Gandurile noatre ne impiedica sa traim din inima, judecand fiecare actiune dupa cum am fost educati de societate. Dar gandurile pot fi controlate, nu? Putem sa invatam ce ganduri provin din cauza interactiunilor noastre cu cei din jur, din cauza emotiilor si care provin din adancul nostru, din inima noastra si merita luate in serios. Si cel mai important putem sa invatam sa traim in prezent, fara ganduri. O zi placuta tuturor!

     
  3. Gândurile ar trebui să fie pline de Lumină și să ne ducă către iubire, către suflet, nu să ne îndepărteze de acestea.
    O zi minunată!

     
  4. Deci :
    In momentul in care idiotul a pus sub semnul intrebarii tot ce il inconjoara, a fost considerat un mare intelept…
    Deci :
    Cand era ( considerat ) idiot, accepta tot ce il inconjura si toata lumea radea de el…

    Imi e si frica si jena sa trag concluzia …

     
    1. Turgheniev este senzational in aceasta povestire.
      Asa se intampla cel mai des. Asa zisii intelepti pun doar intrebari si nu dau nicio solutie. Evident, nedand solutii nu vor gresi niciodata.
      Poate ati vazut in filmele americane fragmente din sedintele de la psihiatri. De multe ori aceste sedinte sunt platite cu bani grei.
      Intrebari de genul: „Si atunci cum v-ati simtit?” „Ce parere aveti despre gandurile dvs.?” etc. Astfel incat pacientul vine, povesteste si nu primeste niciun raspuns.

       
  5. La ultimele 3 intrebari din finalul acestei „povestiri cu…talcuri” raspunsul meu la toate cele trei, este : DE MULTE ORI ……….pana cand MI-AM PUS INTRBARI DE GENUL : CARE ESTE ROSTUL NOSTRU PE ACEST PAMANT ?, DE CE OAMENII SUNT NEFERICITI si CUM POT DEVENI FERICITI ?, DE CE ESTE ATATA RAUTATE IN LUME ?, CE POT FACE CA SA FAC SA POT IERTA ? , ATITUDINEA OAMENILOR POATE FI SCHIMBATA ?, CUM SA-MI „STRUNESC” MINTEA CA SA NU MA „STRUNEASCA ” EA PE MINE.? , CE TREBUIE SA FAC SA MA BUCUR CU ADEVARAT DE VIATA ? …si altele de acest gen . CAUTAND ASIDUU , RASPUNSURI la aceste intrebari …incet ,incet ACESTEA AU VENIT pe cai nebanuite si cum foarte bine zice Razvan au venit o data cu ele si SOLUTIILE DEMNE DE URMAT , la fiecare SECVENTA din „FILMUL VIETII” mele . In continuare IMI PUN INTREBARI ….si CAUT RASPUNSURI si SOLUTII DEMNE DE URMAT…….Pace si bucurie

     
  6. Apoi,Dumnezeule mare,ce sa mai zic?Eu am citit mai mult povestiri de vanatoare scrise de Turgheniev.Nu ma mira ca rusul acesta sensibil era si atat de profund.

     
  7. Extraordinara povestire! sa ti se puna eticheta de „prost” cand traiesti in inima, si sa fii „destept” cand traiesti in minte..Doamne ajuta sa ne trezim cu totii, noi, umanitatea!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top