skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

O gustare cu Dumnezeu

 

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să Îl întâlnească pe Dumnezeu, aşa ca s-a gândit el într-o zi, să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, deci, înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea, din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui, a zărit un parc mare şi umbros şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul, înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să bea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o ptivire extrem de flămândă, de parcă vroia să-l mănânce cu totul. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă, doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată, copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să-şi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul se simţi obosit şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria, în zia următoare. Deabia a facut câţiva paşi, că s-a intors înapoi pentru a-l îmbraţişa pe colegul său de bancă. Bătrânul, surprins de gestul copilului, i-a oferit cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul, în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, îl întrebă: “Ce ai făcut tu azi, de eşti atât de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi, înainte ca mama lui să apuce să-i răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, l-a întrebat: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat dulciuri în parc, cu Dumnezeu!”. Şi, înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!

Sursa text: Editura For You

Comentarii (20)
  1. Cum am mai scris Dumnezeu este inauntrul nostru si nu afara..De aceea prin acceptarea celui de langa noi asa cum este il intalnim pe dumnezeu.Se pare ca este destul de dificil pentru multi sa inteleaga creatia umana dupa chipul si asemanarea creatorului.Ne multumim sa privim cum arata cel de langa noi si imediat ne formam o parere. adevarata asemanare este in interiorul nostru.Multumesc ,Razvan!

     
  2. Omul il concepe pe Dumnezeu ca pe o forta atotputernica, capabila sa faca totul pentru oameni.
    Noi,in schimb,nu ne dam seama ca Dumnezeu bate cu staruinta la poarta sufletului nostru,suntem indiferenti, spunem ca suntem prea ocupati, dar gresim!
    Ne amintim de El insa,in special atunci cand suntem in nevoi…
    Minunata povestea!
    O seara buna!

     
  3. De regula citesc seara mesajele si imi amintesc ca atunci cand ma uitam la copilul meu adormit, zambind in somn imi spuneam ca viseaza ingeri si ca este acolo cu Dumnezeu. Si eu in noaptea aceasta voi adormi zambind.Multumesc pentru poveste. Eu tot cred ca este adevarata.Am visat toata viata iar acum traiesc viata visata.Va doresc sa zambiti la noapte si de acum incolo.

     
  4. Dle Razvan va multumesc din toata inima pentru aceasta pilda. Pentru ca eu o consider o pilda. Minunat, magnific. Multumesc!

     
  5. Aceste superbe file de lumina ne zgîlţîie conştiinţa ne readuce cu picioarele pe pămînt şi ne reaminteşte că suntem seminţe şi scîntei de Dumnezeu.

     
  6. Da, exact Asa Este ! Si baiatul a luat masa cu Dumnezeul si batranul a luat masa cu Dumnezeul. In fiecare din Noi, se afla Scanteia Divina, deci Suntem parte de Dumnezeu. Daca, noi toti, am zari in cel de langa noi, in cel pe care-l intalnim pe strada, sau cu oricine cu care venim in contact, asadar am zari Divinul din spatele mastilor afisate, a corpului fizic, atunci, am fi deja intr-o dimensiune mai inalta, cu o perceptie si o intelegere mai avansata a Tot Ceea Ce Este. Dar, nu conteaza, in ritmul nostru mergem inainte, tot mai sus, incet, dar Bine, si ajungem acolo unde trebuie sa Fim. Dumnezeul ne ghideaza si ne indruma pe toti in egala masura, doar sa vedem, sa simtim. Pe niciunul din Copii Sai nu-l lasa de izbeliste. Namaste !

     
  7. Stimati prieteni! Dupa citirea acestor minunate randuri, va recomand sa privit intr-o oglinda ….si veti vede un zambet foarte frumos,! Nu este neaparat al vostru ,
    ci al lui Dumnezeu , ce are casa in sufletul fiecaruia! Uitati-va , o sa va convingeti de acest adevar ! Numai pace si iubire va doresc!

     
  8. Cele mai frumoase momente din viata mea si cele mai importante lectii de viata le-am luat si invatat de la bunicii mei si de la copii mei. Iubirea, rabdarea, iertarea, intelepciunea, compasiunea, emotiile extreme,dorinta de invata in permanenta pentru a sti sa le raspund la intrebari, creativitatea si speranta la o lume mai buna si mai frumoasa pentru ca ei exista.Cine nu are batrani sa „ii cumpere” si cine nu are copii, sa creasca un copil. Nu este usor. De abia atunci inveti de fapt sa te cunosti pe tine.
    Si iti trebuie sa poti sa daruiesti multa iubire iar ceea ce primesti sunt lectii si lectii si bucurii. Datorita lor am invatat sa ma comport cu „adultii”. Cu drag si cu respect.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top