Generalul și înțeleptul
samurai_warrior_by_harveytolibao
Se spune că odată trăia un om înțelept într-un mic sat la malul mării.
Vremurile erau tulburi și mereu nobilii se luptau între ei.
Generalii și soldații mărșăluiau peste tot. Distrugerea, jalea și nenorocirea lovea satele și orașele. Țăranii și meșteșugarii fugeau mereu din calea războinicilor.
Într-o zi năvălitorii au pătruns în micul sat. Toată lumea fugise din calea lor cu excepția înțeleptului, ce a rămas să-și servească ceaiul. Curios, generalul înconjurat de soldați pătrunse în casa Maestrului. Înțeleptul își savura cu calm cana de ceai fără să-i acorde generalului atenția sau cinstea pe care acesta o pretindea de la toată lumea. Nervos, că omul sfânt nu îngenunchiase în fața lui, generalul scoase sabia și i-o puse la gâtul acestuia.
– Tu știi că eu te pot oricând omorî. Ești nebun? De ce nu mă tratezi cu respectul cuvenit? Stai în fața unui om care te poate ucide într-o clipită.
– De ce nu mă tratezi tu pe mine cu respectul cuvenit? Nu știi oare că stai în fața unui om ce poate fi omorât într-o clipă? a fost răspunsul înțeleptului.
Comentarii (22)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
foarte dragut! imi plac oamenii ca dvs, care transmit ganduri pozitive. FELICITARI!
CRED CA IN CURAND O SA FIM CAT MAI MULTI.
VA IUBESC!
Asa sa fie, va multumim. Pe acest site dorim sa transmitem numai ganduri bune.
Daca in aceasta viata nu am lasa ego-ul sa ne dirijeze destinul nostreu ar fi mult mai luminos.Asa si acest general plin de mandria functiei lui .Toate cele bune tuturor si multumiri.
Generalul este un personaj colateral ce facea ceea ce era de asteptat sa faca. Batranul este deosebit
Înţelepciunea bătrânului samurai
Lângă Tokio trăia un vestit samurai care îi îndruma pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă: aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi, apoi, contraataca cu viteză.
Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima. Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până şi strămoşii. Timp de câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat.
Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
– “Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit sabia, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în fata tuturor?”
– “Dacă cineva vine la tine cu un cadou şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul?” a întrebat bătrânul samurai.
– “Celui care a vrut să ţi-l ofere” a replicat unul dintre discipoli.
– “La fel se întâmplă şi cu orice mânie, insultă sau invidie” spuse maestrul. “Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”
În viaţa de zi cu zi sunt nenumărate situaţiile în care ne trezim prinşi fără să vrem în tot felul de situaţii nedorite.
Fiecare clipă îşi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcă. Totul depinde de noi. Putem alege să acceptăm orice dar şi să ne lăsăm atraşi în jocul altora, sau să fim selectivi… şi să acceptăm doar acele daruri care ne ajută în creşterea şi maturizarea noastră.
Sursa: “Casa trezirii”
http://psihointegrativa.ro/intelepciunea-batranului-samurai
Aceasta povestire mai avea o varianta in care in locul maestrului samurai era un mare maestru in arta ceaiului care nu pusese in viata lui o sabie in mana. La sfarsit, tanarul samurai se recunostea invins si pleca.
Numai ginduri bune.Cu drag….
Si dumneavoastra asemenea. Numai ganduri bune, si sa aveti o zi minunata.
Interesanta povestioara,n-o cunosteam!
Este o cale lunga pana la dobandirea puterii spirituale,aceasta de fapt ii da si tarie in fata sabiei generalului.
Inteleptul a reusit sa-i tina piept si sa-i dea si replica,fara sa se incline sau sa arate respect…cand poti sa-ti controlezi emotiile si esti impacat poti evita multe.
A spune ceea ce este just,intr-o stare de severitate,denota curaj.
Multumesc ,o seara buna!
Important este ca daca s-ar scoate din context, cine merita mai mult respect. Cel care poate ucide oricand pe cineva sau cel care este la un pas sa fie ucis?
Si in context,si in afara lui…inteleptul ramane demn de respect.
Seara buna!
Amandoi merita acelasi respect. Respectul nu ar trebui sa aiba conditii.
In popor se gaseste adevarata comoara si intelepciunea sedimentata de mii de ani. In zicale,proverbe,in toate formele de exprimare. Asa am intalnit si eu o „urare” adresata la despartire de cineva-„SA NE VEDEM CA MAINILE” primita de la un batran cu muulti ani in urma.As fi recunoscator daca alaturi de cititorii acestui minunat site as gasi o poezie plina de intelesuri ,a unui autor anonim . Daca o aveti in perlele voastre de adanca reverberatie ,v-as fi recunoscator. In aceasta poezie este vorba despre un batran singuratic ce traia retras undeva la marginea unui sat, iesind rar ,doar la cateo petrecere campeneasca,niciodata cersind,dar oamenii cu suflet bun oferindu-i din putinul lor,iar el in semn de multumire spunea : ”CINE DA LUI ISI DA TAICA,CINE FACE LUI ISI FACE”. Si povestea versificata mai zice ca in acel sat traia la o casa bogata o femeie care de mai multa vreme ii urzea gand rau bietului batran. Si la o sarbatoare,omul carandu-si desaga lui in spate , aceasta femeie haina la suflet i-a pregatit de cu seara o paine in care a pus otravuri ,cu gandul de a nu-i mai dernja pe sateni. Cand a primit batranul painea ,in semn de multumire ia raspuns: CINE DA LUI ISI DA TAICA, CINE FACE LUI ISI FACE” .Vino vreme,du-te vreme sarbatoarea a fost uitata….daaar dupa un timp ,fiul acelei femei fiind la vanatoare cu calau si cainele ,lihnit de foame dupa o zi de vanat s-a abatut pe la bordeiul mosneagului, cerandu-i pentru el si cateleul sau un colt de paine. Bineinteles ca omul fara ezitare ,cu drag i-a intins o painica din cele primite de la sateni. Tanarul in drum spre casa se infuleca din paine multumind omului pentru bunatatea-i. Dar nici nu ajunse bine in fata portii ca acesta se simti tot mai rau,catelul cazindu-i rapus. Maica-sa deschizand poarta se lua cu mainile de cap cand afla ca fiul sau primise de la un ”cersetor”, tooocmai acea painica . Desigur moartea iminenta a fiului si jalea ce a cuprins-o a facut-o sa auda acea zicala a batranului- ”CINE DA LUI ISI DA TAICA, CINE FACE LUI ISI FACE”……Nu sant inzestrat eu cu darul povestirii,dar cred ca m-am facut inteles ca cei care mai detin aceasta superba poezie sa mi-o trimita , cu respectuoasele multumiri…..anticipate din partea mea.
Noi nu avem versurile la care va referiti, dar daca cineva le are ii rog sa ni le trimita. Le vom publica cu mare placere.
Cine da lui isi da
Langa-un sat un biet batran
Chinuit de vremuri grele,
Isi facuse-un mic bordei
Din pamant si din nuiele.
Chiar la marginea padurii,
L-adapostul unui fag,
Unde soarele straluce,
Unde pasari cant cu drag.
Fara nici-o mangaiere,
Far-de nici-un ajutor,
Rezemat in niste carje,
Sprijinea al sau picior.
Chinuit asa, sarmanul,
Isi ducea al vietii fir,
Pana cand soarta l-o duce
Din bordei, la cimitir.
Cate-o data, pleca mosul
Catre satu-n sarbatoare,
Garbovit cu traista in spate
Sa cerseasca demancare .
Aratandu-si trist durerea
Prin zicala lui de pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”!
Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa
Ii da-n traista demancare .
Atunci el cu voce slaba,
Exclama strigand in pace :
-,, Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”!
Ani trecura de-arandul,
Multi din vremea lui murira,
Pe el harul si indurarea
Domnului il sprijinira .
Si din cand in cand pornea
Catre sat mosul, sarmanul,
Far-asi mai schimba tinuta :
Carja, traista si sumanul .
Cand si cand rasuna satul,
De zicala lui blajina,
Cand la poarta unei case,
Iese iute o gospodina .
Cersetorul isi ia darul,
Fara glas, dar tot nu tace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”!
Intr-o zi o gospodina
Din-nalta societate,
Egoista, far-de mila,
Lipsita de bunatate…
Vru s-aduca la tacere
Glasul celui cersetor,
Ce batea de multa vreme
Pe la poarta tuturor.
Repede facu o paine
Din faina cea mai alba,
Si in ea otrava puse,
Apoi o coace de graba.
Cum ii dete aceasta paine,
In ea inima-i tresalta,
-De acuma, stiu eu bine,
Nu te-oi mai vede la poarta!
Cersetorul isi ia darul
Privindu-l cu bucurie,
Fiind asa frumoasa painea
Se gandeste s-o mai tie…
Si repeta apoi zicala
Ce atat de mult ii place :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”!
Dupa ce colinda satul
Se intoarce la bordei,
Si-obosit se odihneste
Pe un scaunel de tei .
Dar nu se-odihneste bine,
Ca se arata pe carare,
Un fecior voinic ce vine,
De la a sa vanatoare…
Obosit si rupt de foame…
Dupa el venea un caine ;
Ratacise prin padure,
Fara nic-un pic de paine.
Venind la al sau bordei
Il intreba cu mirare :
-Mosule, de nu te superi,
Nu ai ceva de mancare ?
-Cum sa nu? raspunde el,
Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale
Aceasta paine mi-a dat.
Ia-o toata, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”!
Dupa ce mananca painea,
Multumindu-i, a plecat,
Fara a banui misterul
Si de cele ce-au urmat .
Ajungand acasa bine
Mama lui ‘l-mbratiseaza,
Dar deodata rau ii vine
Si la fata se intristeaza .
-Ce-i cu tine? mama-ntreaba,
Spune iute ce-ai mancat?
Insa el cu vocea zlaba,
Ii raspunde innecat :
-Doar atata am mancat,
Paine alba si frumoasa
Ce la cersetor i-ai dat,
Astazi, cand a fost acasa! .
Un fior de groaza mare,
Mamei, inima-i cuprinde,
Fiul ei de-acuma moare,
Si in fata ei se intinde.
In necaz, priveste fapta,
Cea cruda si fara mila,
Vazandu-si acum rasplata
Inima-i de amar e plina .
La urechi rasuna glasul
Mosului trecand in pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”!
http://www.youtube.com/watch?v=8cpDDbwUWNM
Nu trebuie sa existe suferinta, nu trebuie sa existe samurai, nu trebuie sa existe generali.
MULTUMESC
Multe Aprecieri pentru acest articol! E Superb poemul postat de Indrani „Cine da, lui isi da, Cine face, lui isi face”. Nu l-am mai auzit. Si chiar este adevarat. Sunt interesante si comentariile. Mie nu-mi mai ramane nimic de spus, decat multumesc Razvan! O zi superba la Toata Lumea!
multi dintre noi dorim sa avem credinta inteleptului ? Multumiesc ,Razvan !
Chiar asa !!!!! ce-am eu cu mania ta ? cu gunoaiele tale ? cu egoul tau ? nu ar trebui sa ma respecti pentru ca si eu voi pleca la fel ca si tine ?
Minunate toate povestile prezentate astazi! Citind comentariile , am ajuns la prima interventie a lui INDRANI si ma pregateam sa intrerup citirea si sa caut in arhiva mea de net acest poem. Dar mi-am zis sa termin si apoi…Dar vad ca a aparut! Intr-adevar pilduitoare este si aceasta poezie. Cum te poate pedepsi soarta, Dumnezeu cand ai ganduri murdare . Din nefericire ( ca si in poemul amintit..) de multe ori primii care sufera sunt cei nevinovati. Aici e durerea cea mai mare. Cand se fac astfel de fapte nu ne gandim la urmari si mai ales la cei ce vor fi loviti, raniti din cauza faptelor noastre! In privinta celor doua de la inceputul prezentarii, nu am ceva in plus de spus! Cei care au postat deja, au aratat foarte frumos intelesul si demnitatea reiesita din „morala” povestilor!!Numai bine! NAMASTE…
Yogananda,imediat ce a ajuns in America,a fost calcat de hoti.Acestia i-au pus intrebarea cunoscuta:”Banii,sau viata?” si el le-a raspuns fara a se impotrivi ca alegerea era facuta dinainte,oferindu-le el toti dolarii pe care-i avea ,stiind,dupa spusele lui,ca fiecare s-a ales cu ce pretuia mai mult.