Bătea la poarta cerului
Batea la poarta cerului o raza,
Batea sfios si-ncet ca o straina
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat, uimit de palida lumina.
Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca
Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.
Apoi, grabit a luat-o-n cer la dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o, plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!
Ea le-a zambit, stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatiseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;
„Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntunerec ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!
Cat am luptat cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
Dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.
Si-n van am ars un creier, neindurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.
Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-apoi trecui oceane-ntregi de sange!”
Cum sta smerita in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza – far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.
„Tu vii aicea singura si-nvinsa?
Grai cel vesnic nevazutul Tata
Tu fugi de teama de a nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?!
De te-am trimis in lumile-nvrajbite
Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam s-aduci pe toti la noi!
Dintr-un biet sambur nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fii crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan la Mine!
Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?!”
Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:
„Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci puteri si-ntoarce-te-napoi!
Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, ca tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!”
poezie de Vasile VOICULESCU
Comentarii (20)
Dă-i un răspuns lui Fulgerica Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
O poezie deosebită!!!!! <3. Felicitări autorului!! Haideţi să amplificăm raza de lumină divină din inimile noastre şi s-o transformăm într-o iubire fără de margini.
Raza de lumina divina din sufletele noastre este o iubire fara margini, noi nu trebuie decat sa-i dam voie sa iasa la suprafata, sa spargem barierele ce o tin incatusata.
Superb,
Eu nu prea m-am apropiat de versuri, nu mi-a placut zona aceasta, dar exista si exceptii….Aceste versuri m-au transpus intr-o stare in care am captat energii celeste, si le percep si ,,fizic” sa spunem ca pe un curent, sau furnicaturi pe trup….Stare pe care o am cand fac unele exercitii sau preiau informatii din diverse surse, carti, filme, etc.
Mii de multumiri pentru muzica, imagini si versuri !
Sunt binecuvantati cei ce aduc Lumina in aceste timpuri Intunecate !
Cristian Demetrescu
Va inteleg perfect, versurile sunt si pentru mine o zona in care nu ma simt prea confortabil. Evident, ce este frumos se distinge imediat si merita aprecierile noastre.
o poezie absolut MINUNATA !!!!! … parca nu-ti vine sa crezi ca asa o poveste frumoasa, cu talc si adancime, mai este si in versuri !
… salut cu tot respectul Autorul! si inima din care curge asa un rau minunat … 
Intr-adevar este minunata.
Wowww!!!!Extraordinare versuri!!!!Felicitari autorului!!!O poezie ce contine un mesaj minunat,felicitari inca o data!!!Multa iubireeee!!!
Daca ne pun pe ganduri versurile lui Vasile VOICULESCU inseamna ca si-au atins scopul.
Doamne cat este de frumoasa aceasta poezie.
Aproape ca mi-au dat lacrimile.
Ne bucuram ca am putut sa va oferim un material care sa va emotioneze atat de tare.
Versuri cu o sensibilitate ridicata,subtile si cu incarcatura emotionala.
Le-am apreciat si noi extrem de mult si am considerat ca putem sa le impartasim tuturor intr-un mod cat mai placut.
Minunata postare. Si numai prin versurile scrise de el ,Voiculescu e sigur un manunchi imens de raze de lumina acolo,in cer!
Evident, aveti dreptate, numai o persoana deosebita putea sa realizeze o asemenea poezie.
Multumesc pentru ziua mai frumoasa pe care mi-ai facut-o prin aceasta poezie. Ma voi stradui din tot sufletul sa luminez si eu in jur cat mai puternic. M-a impresionat placut!!!
MULTUMESC ! Foarte frumoase . Intradevar sunt File de LUMINA !
”De piatra seaca sa fiu si tot ar curege apa din mine.” Este frumoasa poezia si daca este ziua Martisorului as avea si eu o poezie. Sper sa va placa.
Martisor
de Ion Pillat
Privesti de pe poteca ce urca-n deal la noi,
Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi.
Vezi trenul care intra incet de tot in gara
Si omul care sapa plugul care ara.
A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi
Auzi pe sub podgorii un caine care latra
Te simti legat de toate – nu poti urni o piatra.
Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt !
Ce sfanta bucurie descoperi pe pamant.
Ce limpede te cheama un cuc : o data,doua –
De fiecare data ti-e inima mai noua.
De fiecare data mai trainic te unesti
Cu farmecul acestor privelisti campenesti
In gara,iata trenul a inceput sa se miste.
Toti pomii ninsi,pe dealuri ii flutura batiste.
Galgaitor,din iarba un sipot s-a trezit
In tine si prin ramuri e cerul limpezit.
Ce rasete,ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii.
O noua viata astazi de viata veche legi,
Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi.
Cu apa ei lumina ti-a botezat campia.
Ce pace e pe omul in alb ce sapa via,
Pe barza ce se duce pe Arges tot in sus,
Pe-adancul rost al vietii la care te-ai supus.
toti suntem niste mici raze, ajutandu-ne, respectandu-ne si iubindu-ne unii pe altii, invatam sa stralucim impreuna.
Iubire pentru voi toti si o primavara minunata!
Cu drag
Vasile Voiculescu,a trait intre anii 1884-1963, si s-a nascut in jud . Buzau. cam tirzii felicitarile !
Supebe imagini,poezie şi muzică
Înălţătoare pentru suflet şi minte .
Mulţumesc Răzvan că te gândeşti să le împărtăşeşti cu noi!