Povestirea râului și a nisipului
Un rau, ce venea de departe de la izvoarele sale din munti, trecuse de toate obstacolele imaginabile pana atunci si ajunsese la nisipurile din desert. Asa cum trecuse peste orice bariera pana atunci raul incerca sa treaca si peste desert dar afla ca atunci cand intra in desert apele ii dispareau in nisipuri.
Era insa convins ca destinul sau era sa traverseze desertul dar nu gasea nicio cale. Deodata, o voce ce parea venita de niciunde, dar care provenea chiar de la desert sopti:
- Vantul strabate desertul si asa poate si raul.
Raul obiecta ca a incercat sa se arunce in nisipuri si doar a ajuns sa fie absorbit in timp ce vantul zboara pe deasupra si de aceea strabate desertul...
Interesanta parabola care deschide multe teme care au putea fi comentate. Una dintre ele este educatia pe care o dam copiilor, prin care ei invata sa relationeaze cu natura, in acest caz cu un animal cumparat pentru bucuria copilului. Copilul a inteles ca este a lui, s-a bucurat de ea si apoi s-a intamplat un fenomen posibil decesul, pe care pentru a ii tempera suferinta sau pentru a ii proteja sentimentele tatal a luat o decizie ce in lumea oamenilor , a societatii in care isi desfasoara viata este firesca ca o forma de respect si un omagiu adus celui plecat. Copilul a inteles ineditul situatiei la care poate, pana atunci nu a fost participant si a vrut sa traiasca acel moment de „maturizare” si solemnitate a evenimentului. Dar, viata are alte surprize si copilul obisnuit sa i se indeplinesca toate promisiunile parintelui, s-a trezit ca nu se va intampla acel eveniment – deci – hai sa il facem posibil – conta mai mult bucuria noului eveniment decat bucuria ca fiinta pe care a crezut ca o iubeste, de fapt e vie si isi urmeaza viata. Cine a spus ca este usor sa fii parinte si sa iti ajuti copilul sa se maturizeze, cautand sa il protejezi de durere ? Oare ca parinti ne putem respecta toate promisiunile pe care le facem de dragul copilului ? Oare cum sa il invatam responsabilitatea fata de sine si fata de altii si limitele pana la care putem interfera in viata celorlalti ? Cum il invatam sistemul de valori umane si de relationare cu alte fiinte cu care convietuim ? Stim oare sa fim modele comportamentale prin ceea ce facem zilnic , constienti ca copii nostrii fac ce facem noi, nu ceea ce zicem ? Sau ca ceea ce zicem trebuie sa fie in acord cu propriile fapte si decizii ? Care sunt limitele intre iubire si rasfat excesiv ? Ne asumam cu adevarat responsabilitatea de a creste oameni, minti, suflete si trupuri care sa fie constienti de valorile lor, drepturile si obligatiile fata de sine si societate cat si de natura inconjuratoare ? Sau luam doar ce este modern azi ca fiind valabil si tehnologic ignorandu-ne calitatile umane si abilitatile native cat si limitele reale ? Cat avem dreptul sa interferam in viata altora care nu se pot apara de noi ? Oare tot ceea ce facem este bine ? Chiar trebuie sa distrugem masiv natura pentru a ne manifesta forta si a creea dezastru ecologic doar pentru unele „resurse” finite ? Oare credintele noastre intr-o divinitate ne justifica intoleranta umana fata de altii oameni cu alta credinta si comportamentele atroce ? Care este diferenta intre un sarac si un om inarmat fata de specia umana ? Poate este mai mult decat o povestire – este un mod de a ne gandi la cine suntem de fapt si ce ramane dupa noi generatiilor pe care noi spunem ca le educam pentru viata ? – Care viata inseamna modern ce, ca valoare ? Viata nu o cumperi, nu o vinzi, nu o aduci inapoi cand ai distrus-o – raspunde altor legi decat celor umane si sunt legile vietii universal valabile la toate fiintele – .Viata este conditionata de pamant si calitatea acestuia pentru a ne sustine si de a rodii, de existenta si calitatea apei, a aerului, a tuturor vietuitoarelor care fac ca si viata umana sa fie posibila, fara ele nu avem nimic nici macar nu existam – tehnologia nu poate inlocuii vreodata viata naturala in esenta ei de manifestare si nici banii sub nici o forma ( ei reprezinta doar un miljoc arbitrar de schimb de material – valabil doar pentru oameni). E doar o parere . Cu drag.
Poate nu e locul potrivit sa scriu un banc , dar e in legatura cu cele de mai sus :o femeie isi cauta disperata sotul pierdut pe plaja. Intreaba plangand peste tot de el si cand il gaseste langa o blonda tanara, frumoasa, ii striga „Te distrug, te omor!” inca suntem copii…Trebuie sa trecem de faza „e al meu”…