Prietenia
Suntem sau nu prieteni cu ceilalți?
Știm să găsim și să apreciem un prieten?
Putem noi, oare să coborâm în sufletul celuilalt până la esență, până la la acel nivel în care sufletul lui apare nud în fața noastră?
Putem noi să-l acceptăm pe celălalt atunci când depune armele și se arată fără apărare în fața noastră?
Putem să-i vedem măreția sufletului chiar în slabiciunea lui?
Dar, mai ales…
Putem noi să fim prietenii noștrii, să ne acceptăm cu bune și cu rele, fără minciuni și fără măști, iluzii sau minciuni?
Acum, la sfârșit de an, cred că uitându-ne în oglindă putem să ne întrebăm cu sincieritate: cine sunt prietenii care ne-au ajutat în acest an și ce am făcut noi pentru ei?
„Prietenia: un subiect dificil şi nu prea popular în aceste vremuri; un cuvânt despre care s-a vorbit mult, care a fost depreciat, exploatat, uzat, folosit necorespunzător.
Şi totuşi, pentru mine este un termen nobil, cel mai nobil, înţeles în dimensiunea sa autentică, originală, primordială.
De fapt, nu am numit prieten vreo persoană pe care nu o cunosc şi pe care nu o iubesc în mod profund.
Şi nici nu o voi numi vreodată.
Cu atât mai puţin nu am confundat prietenul cu un cunoscut, cu o persoană simpatică, cu una atrăgătoare, cu o persoană pe care o stimez, cu un tovarăş sau cu un frate.
Şi nici nu o voi confunda vreodată.
Scriu tocmai acum despre prietenie întrucât ea este pentru mine, în dimensiunea sa matură şi responsabilă, izvor de bucurie şi de sens.
Ea nu înseamnă privare, fugă, obişnuinţă, ceva cotidian, normalitate, comoditate sau interes.
Este o capacitate.
Este spaţiul în care viaţa poate fi sorbită din cele mai tainice, mai profunde şi mai misterioase origini.
Este un spaţiu miraculos.
Este un spaţiu pentru viaţa veşnică.
Concepută astfel, prietenia este o necontenită călătorie interioară, fascinantă, chiar dacă e dureroasă.
Pentru a atinge dimensiunea prieteniei la care mă refer, trebuie să ne curăţăm inima de mecanismele corupte ale personalităţii care denaturează, ne fac iresponsabili, fac imposibil raportul cu adevărul, deci cu noi înşine, cu ceilalţi, cu lumea, cu Dumnezeu.
Să fii prieten cu adevărat înseamnă să te trezeşti mereu la o nouă viaţă.” – Valerio Albisetti
Comentarii (5)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Cand nu te recunosti in oglinda fara fard, cand vorbesti si te comporti dupa cum ai vazut la tv – este foarte ciudat si de neinteles sa fii tu insuti atat pentru tine cat si relatia cu ceilalti care si ei, observi ca sunt asemeni tie. Comunicarea se bazeaza pe cateva cuvinte care sunt obligatorii, conform modei si trebuie sa fie simple ca sa fie usor de priceput : frumos, lol, extraordinar, ihi…sau americanisme. Batranii sunt in universul lor care nu mai au repere si putini au invatat sa imbatraneasca frumos chiar si coplesiti de realitate. Prietenia inseamna sinceritate – dar cati ne mai privim cu adevarat cu sinceritate, intelegand cine suntem si ceea ce facem pentru noi si pentru cei de langa noi. Cat oare ascultam , cat oare citim si intelegem ce citim, cat oare chiar ne pasa … sau este doar o forma de socializare impersonala pe internet in care credem ca cine ne da like sau se „imprietenesc” cu noi ne sunt in realitate prieteni ? Oare ceea ce suntem stim, stim ce vrem cu adevart si stim ce suntem dispusi sa punem in comun pentru a face ceva, ceva care sa ne ofere satisfactii comune? De la a bea un ceai, pana la a admira in tacere un apus de soare intr-un parc. Oare cati dintre noi nu am uitat de cei ce ne-au fost aproape in clipe grele ? Oare cati dintre noi isi mai amintesc de oamenii datorita carora suntem azi ceea ce suntem ? Oare cati dintre noi sunt constienti cat de mult am gresit fata de noi si fata de cei dragi din orgoliu si intoleranta crezandu-ne mai buni si de fapt … viata ne-a demonstrat ca am gresit ?Oare cati ne-am indepartat de oamenii adevarati doar pentru ca nu au temporar banii pe care credeam ca ar fi dispusi sa ii cheltuie cu noi ? Am vrea ca ceilalti sa fie buni cu noi, dar a fi bun este cel mai greu – pentru ca inseamna sa vrei sa gandesti si sa actionezi impreuna pentru un bine comun care sa cuprinda cate ceva de la amandoi. De aceea e rara prietenia adevarata pentru ca se realizeaza si se consolideaza la greu si nu la bine – este puterea de a fii langa cineva si de accepta pe cineva langa tine care este diferit si care este dispus sa imparta din timpul sau de viata cu tot ceea ce inseamna el, cu tine si tu sa fii in stare sa recunosti si sa apreciezi si sa faci acelasi lucru. Prietenia adevarata se bazeaza si faptul ca suntem atat de diferiti dar constientizam ca asta de fapt ne pune pe fiecare in valoare in relatia noastra si putem infinit daruii si primii. Si oare cati putem aprecia sa pastram secrete care sa fie mai presus de orice interes, pentru a nu fi noi, pumnalul din spate – Apara-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma apar si singur. Intr-o viata esti fericit daca poti numara pe degetele de la o mana prietenii, inseamna ca ai invatat multe si ai puterea de a fii tu insuti o valoare intre valori umane cu calitati si defecte – dar om intreg ca suflet. O calda imbratisare intr-o zi friguroasa de iarna.
Este mult adevar in comentariul de mai sus, dar ma intreb daca oare gresesc considerandu-i totusi prieteni si pe cei cu care mai comunic pe internet ? Asa virtuali cum sunt aceste cunostinte , simt ca se creeaza o anumita legatura in subtil intre mine si ei…Poate relatia de prietenie este mai pura, caci nu ne transmitem decat numai si numai ganduri alese, ganduri curate, nu ai cum sa fii interesat…Prietenia este intr-adevar „izvor de bucurie” ! Cum il pot numi oare pe Razvan daca nu PRIETEN, atata timp cat apreciez articolele postate, grija lui de a-i delecta pe…cititorii sai … este o comunicare subtila , chiar de la inima la inima. Nu ma consider un simplu receptor sau o simpla cititoare , asa ca : Iubire multa va doresc, dragi prieteni!
Draga Irina uneori desi eu personal recunosc ca am pareri diferite de lui Razvan ii multumesc in sinea mea in fiecare zi ca exista. Au fost zile cand mi-a fost, fara sa stie, singura alinare a sufletului. Uneori doar si atat conteaza enorm. Si le multumesc celor ce au avut curajul de a comenta indiferent cum, dar au comentat ceva… au avut curajul de se manifesta in scris ca fiind ei insisi sau a unor pareri. Si asta conteaza . Cel putin pentru mine mi-a fost mai usor sa depasesc cateva momente dificile fata de care ma simteam cumplit de singura. Mi-e dor de carcotelile cu Clement cu Vali sau chiar si cu Ela care de ceva timp nu a mai scris dar asta nu inseamna ca nu am apreciat-o. Fiecare comentariu este unic si arata un mod de viata dar si de curaj de a se exprima.Pe acest site am ras, am plans, am sperat, m-am suparat si m-am regasit.Am invatat de la fiecare ceva si mi-am pus intrebari despre mine – deci fara sa stie poate mi-a fost cel mai bun prieten care m-a criticat sau m-a acceptat. Temele propuse … au fost o forma de analiza … care … am inteles-o uneori asa cum a fost propusa si alteori … i-am descoperit noi sensuri. Personal eu m-am redescoperit pe mine si bucuria de a scrie, poate si altii si-au descoperit propriile daruri latente nemanifestate pana acum. Asa incat pot sa afirm ca pentru mine acest site a insemnat „o gura de rai si un prieten sincer”. Iti doresc sa iti gasesti chemarea sufletului si darul tau de a te manifesta plenar in aceasta lume. Cu drag si cu respect.
Fata de ceea ce spune autorul „… nu am confundat prietenul cu un cunoscut, cu o persoană simpatică, cu una atrăgătoare, cu o persoană pe care o stimez, cu un tovarăş sau cu un frate.” as spune ca fata de un adevarat prieten, si acestia sunt extrem de putini intr-o viata (daca macar este vreunul!), am INCREDERE totala, ii dau oricand atat cheia de la casa in absenta mea, cat si cheia de la sufletul meu! Cheia de la casa pot sa i-o dau si fratelui meu, dar nu si a sufletului meu.
In asemenea prieten am cateodata mai multa incredere decat in mine insumi cand este vorba de a cerceta ce am in suflet in aspecte foarte sensibile si nu mie rusine sa-i arat cele mai ascunse unghere si „intunecate” ale sufletelului meu …. stiu ca nu va abuza niciodata de ce va vedea si afla chiar daca va fi torturat sa spuna!
Pentru ca doua suflete sa ajunga la un asemenea grad de incredere si deci de prietenie este insa necesar timp indelungat din experienta mea. Increderea trebuie probata prin foc, nu asa la declaratii melodramatice gen „Suntem prieteni pe viata si pe moarte!” „Oricand ai nevoie de mine cauta-ma” etc.
O adevarata prietenie pentru mine este de fapt ceea ce se numeste „o mare dragoste”, doar ca am scapat de partea cu sexul
E greu de definit prietenia!
Unde se incheie simpla relatie interumana si unde incepe „marea dragoste”, cum spune Claudiu, e intrebarea!
Totul e un schimb energetic de fapt.
Cu cat e mai pur si mai echitabil, adica spre folosul fiecaruia, cu atat mai bine!
Daca dupa o intalnire cu un astfel de prieten „adevarat” unul dintre ei se simte magnific si celalalt secatuit, e clar ca „schimbul” in cauza nu se numeste schimb ci altceva. De astfel de prieteni ne vom lepada fiindca discomfortul rezultat nu va putea fi ignorat la nesfarsit.
De aceea, sunt de parere ca doar relatia numita prietenie in care acest schimb e cat mai armonios va dainui.
Mai intervin aici si alte aspecte generate de contractele sufletelor prin care intalnim anumite suflete care ne insotesc o parte din drum si care de indata ce si-au incheiat misiunea, dispar fara surle si trambite.
Ma mai gandesc ca un „decalaj” energetic intre cei doi va trebui sa existe fiindca la o perfecta balansare se opreste curgerea energiei dintr-o parte in alta si va disparea mobilul, apoi interesul!
De aici o fi provenit si senzatia ca intr-o „prietenie” unul „da” mai mult decat celalalt!
Tot de aici s-ar putea deduce si ca intalnind un „prieten” de la care putem „primi” mai mult decat putem da suntem mai motivati sa „tinem” aceasta prietenie!
Trebuie sa ne straduim, cum am spus, ca balanta sa nu se incline prea tare astfel incat amandoi sa iesim inobilati din aceasta prietenie!