Întrecerea înțelepților
La un înţelept din vechime, pe numele lui Atreides, au venit, într-o bună zi, câţiva cunoscuţi și i-au povestit despre un oarecare Providius, a cărui înţelepciune părea să fie nemaiîntâlnită.
Auzind asta, Atreides a hotărât să-l cheme pe Providius, pentru a-l pune la încercare, conform obiceiurilor vremii, când înţelepţii se întreceau pentru titlul de cel mai înţelept om din lume.
Aşa se face că Providius a acceptat provocarea. Totuşi, pentru că era foarte bătrân, Atreides s-a gândit că ar fi prea obositor să-şi încerce forţele cu Providius în foarte multe probe, care mai de care mai sofisticată.
– E de ajuns o singură probă, i-a spus el, îndrăzneţului Providius.
– Pur și simplu, dacă reuşeşti să faci ceea ce îţi voi cere doar prin puterea minţii, voi recunoaşte că eşti mai înţelept decât mine. Replica lui Providius nu s-a lăsat aşteptată.
– O singură încercare mi se pare şi mie suficientă. Voi încerca să fac ceea ce îmi ceri, doar prin puterea mintii, a spus el, cerând ca întrecerea să înceapă imediat.
Obiceiul era ca la astfel de competiţii să asiste bătrânii locului, care să depună mărturie pentru câştigător. Bătrânii, au venit în casa lui Atreides, s-au aşezat în cerc în jurul celor doi competitori și li s-au explicat regulile jocului. Atunci când toate au fost puse la punct, Atreides i-a spus lui Providius în ce consta încercarea.
– Tu, despre care se spune că eşti mai înţelept decât mine, dacă vrei să dovedeşti aceasta, atunci determină-mă, doar prin puterea minţii şi a cuvântului tău, să ies din această cameră, a spus el şi apoi s-a instalat şi mai bine, între perne.
Surpriza a fost mare, nu numai pentru Providius, dar și pentru bătrânii prezenţi. Indiferent de vârstă sau de experienţa lor, cu toţii și-au spus în bărbi că Atreides este, evident, câştigătorul, care își va păstra titlul de cel mai înţelept om din lume, pentru că nu are altceva de făcut decât sa stea între perne, indiferent ce îi va spune Providius.
Cu toate astea, Providius nu s-a dat bătut. A stat multă vreme pe gânduri, după care i-a spus lui Atreides:
– Sub nici o formă nu voi putea să te determin să ieși din această încăpere, doar prin puterea minţii mele. Totuși, daca ai fi dispus să accepţi propunerea mea, cred că știu un mod de a te determina să intri în această încăpere.
Incitat, Atreides a acceptat provocarea și a ieșit în curte, așteptând să vadă ce va face Providius, pentru a-l determina să intre înapoi.
Se spune că în clipa imediat următoare, când a înţeles ce s-a întâmplat, lui Atreides i s-au muiat picioarele și a început să respire neregulat.
– Am câștigat, Atreides, a spus Providius, pentru că mi-ai cerut ca prin puterea minţii mele să te fac să ieși din încăpere – iar acum, aşa cum poate vedea oricine, te afli afară.
Se spune ca un intelept asculta cu atentie si raspunde la subiect – poate si printr-o parabola de tipul „bate seaua sa priceapa iapa” – acest tip de parabole spun mai mult decat un raspuns direct. Dar la obiect. Cand inteleptul e convins ca este cel mai mare si accepta o infruntare pe conditiile lui are cea mai sigura sansa sa demonstreze cat e de prost. Un intelept este o fiinta umana care are puncte forte si puncte slabe. Cel mai important este cand comunici, sa asculti si sa intelegi ce doreste interlocutorul tau sa spuna si sa iti lasi un scut timp de gandire – aceasta este o dovada de intelepciune. Toti suntem si intelepti si prosti de aceea este frumoasa viata.Si se spune ca tot patitu-i intelept dar …. daca invata. In lumea perfecta care spun unii initiati ca Dumnezeu a creat-o – viata are legile ei bazate pe invatare , pe greseli, pe caderi si ridicari, pe bine si rau, pe suferinta si fericire. Viata este viata cu de toate, de aceea trebuie apreciata si traita ca atare e tot ce ai. Viata este armonica – perfectiunea este o iluzie pentru ca nu poate fi determinata unitar. Fiecare are alta viziune privind perfectiunea – armonia o inteleg toti si face parte din realitate. Cu drag, un om obisnuit.
Yukichi Fukuzawa, : „Se zice că cerul nu i-a creat pe oameni inferiori sau superiori unii altora“ in consecinta ,fiecare avem intelepciunea noastra .Nu inteleg ,competitia dintre cei doi intelepti .Din momentul in care au initiat aceasta competitie ,dupa parerea mea ,intelepciunea lor lasa de dorit … ,,Nu te stradui sa-ti arati intelepciunea ! Daca ai intelepciune ea se va exprima fara nici un efort . – B.C.Chattopadhay Multumesc ! pentru acest dar despre intelepciune Pace si Armonie ,sa aveti in suflete ! Va imbratisez !
Bifat !
Draga Rhoda te apreciez in a comenta cu parerile altora. Dar TE APRECIEZ SI TE RESPECT daca comentezi cu parerile tale. Sunt sigura ca esti mult mai desteapta autentic decat acest copy-past parerile altora.Parerea ta, comentariul tau la momentul prezent din experienta ta este cel mai ADEVARAT si autentic. Este pur sange, este viu. Restul sunt povesti din experienta altora care pe undeva se potrivesc si au fost spuse in anumite momente si evenimente.Tu esti tu – unica, reala, adevarata Rhoda. Te rog frumos fii tu insati – esti mult mai desteapta si autentica neascunzandu-te dupa cuvintele altora. Crede-ma ca nu doare. S-ar putea sa descoperi ca stii si ai foarte multe de spus tu, Cea care ai ajuns sa fie ceea ce esti in urma a multor experiente de viata – nu roz dar vii, pe care le-ai invins si te-ai invins dar asa te-ai cunoscut si ai devenit ceea ce esti. Te pot infrunta intelectual si te pot persifla cu cuvintele tale fiind un exercitiu de orgoliu dar ar fi de fapt un exercitiu de prostie din partea mea. Te rog frumos sa scrii cu adevarat ce simti nu ceea ce iti imaginezi si se prabuseste fara sustinere autentica. Trandafirii lumea ii iubeste cand infloresc, in rest seamana cu orice planta si mai au si tepi. Dar cand infloresc ……. si chiar daca dureaza putin daruiesc atat frumusete, delicatete, gingasie, desavarsire si fiecare floare este unica.Dar trandafirul este un tot de la radacina pana la seminte. Asa esti si tu. Cu drag si cu respect.
Draga ,Luiza Bratu ..Multumesc ca m-ai intrebat ,,Cine esti ?,, ,iti voi raspunde cu Modestie si sinceritate ,fara a ma influenta din intelepciunea , altcuiva
…Sunt Iubire ,Sunt un trandafir care a inflorit …Un trandafir fara spini …Indiferent de vorbele tale ,eu nu mai stiu altceva decat sa-ti daruiesc iubirea mea ,parfumul iubirii ce s-a cuibarit pana in cel mai ascuns ungher al fiintei mele ..Cand esti iubire ,fiinta ta este un foc viu ,care nu stie altceva decat sa trimita caldura catre toate lucrurile ,insufletite sau neinsufletite …Cand esti iubire ,esti ca o Raza care penetreaza pana si zidurile ,si piatra …dandu-le din caldura sufletului sau ..E o stare pe care o traiesc de ceva timp ,e o stare pe care jur ca nu o voi mai pierde niciodata ,e o stare pe care daca vei reusi sa o traiesti vreodata nu vei mai putea renunta la ea …A fi iubire este mai mult decat o Iubire adevarata ,este o iubire care depaseste toate limitele cunoscute de Om..Nu pot sa-ti spun decat cum am ajuns aici ..Pot sa-ti descriu ,bucatica cu bucatica traseul facut in viata din prima zi in care m-am nascut ,chiar de la momentul cand nu eram nimic..Pentru ca… M-am nascut din iubire ..Pot sa-ti povestesc cum ma simteam in burta mamei ..Dumnezeu s-o ierte … …si as continua la infinit …. Doamne iti cad in genunchi :Te rog din suflet ,Ajuta-i si pe ei sa vada ce m-ai ajutat pe mine sa Vad .Binecuvanteaza-i Doamne ,cum m-ai Binecuvantat pe mine …Multumesc ,Tie ! Te imbratisez cu multa iubire !
Minunat……Multumesc, pentru parfumul Iubirii, pe care ni-l daruiesti. Dumnezeu sa te binecuvanteze, in continuare.
In DEX pentru adjectivul Apreciat (Apreciata) avem ca sinonime :pretuit , stimat ,admirat ,determinat ,masurat ,judecat ,degustat , si …Respectat !!!! Fara alte comentarii .
Atreides, era un Rege, Providius, un profet. In multe legende sau mituri, si-n Biblie inclusiv, apare infruntarea in ale ”intelepciunii”, intre un Rege si-un profet. De pilda profetul Daniel si regele Nabucodonosor etc. Este vorba de drama vietii, in care puterea pamanteasca, simbolizata prin rege, infrunta la un moment dat, puterea spirituala simbolizata prin profet.
Intotdeauna, puterea spirituala are castig de cauza. In alta prezentare, Sinele Divin, are castig de cauza in fata Sinelui personal. Personificarile acestor aspecte ale fiintei uname, sunt pur alegorice. Asa zisa confruntare, este un moment decisiv, in viata fiecarui om. la timpul lui.
Cu mult respect si-apreciere, o sfatuiesc pe Rhoda, sa-si inalte cat mai des spiritul, pana la inaltimea conceptelor celor pe care-i citeaza. Este un mod, de-a bate la noi porti de intelegere. De-aceea au si fost si sunt transmise, aceste perle de-ntelepciune. Nu din vreun moft
Mintile visatorilor, au tintit intotdeauna mult mai sus, decat asa zisa realitate din jurul lor. Visatorii, au transformat lumea si tot ei o vor face in vecii vecilor.
Iar omul, este, si nimic altceva nu este, decat un visator, prin excelenta.
ella ,Multumesc !
Cand am citit ,povestioara , mi-am pus la fel ca si Rhoda intrebarea : doi intelepti sa intre in competitie ? Consider ca asta ar insemna ca sunt ambii Dominati de Orgoliu – si fac asta pentru a si-l satisfactie…ceea ce inseamna ca ar fi pseudo- intelepti . Consider ca Ella ,a facut lumina si-i multumesc .
Si eu, va multumesc, pentru gandurile frumoase pe care le impartasiti cu noi.
Dragii mei,va apreciez si va respect pentru tot ceea ce scrieti aici,numai ca,avand in vedere nivelul vostru intelectual si de cultura (care razbate din toti porii),nu imi explic motivul pentru care puneti virgula intre subiect si predicat…aproape toti si aproape mereu,ceea ce inseamna ca nu e doar o scapare de moment.
Din spirit neconventional nu e doar o scapare de moment. Adica din spirit spontan. Dvs ce banuiati?
Multi dintre cei de-aici sunt mai mici sau mai mari uzurpatori de conventii. Personale educationale sociale religioase si uite ca si gramaticale.. A uzurpa o conventie gramaticala este fleac pe langa a uzurpa o conventie despre D-zeu ori despre Ego sau sisteme sociale.
Altfel virgula se foloseste in scrierea multor limbi. In toate limbile cu alfabetul latin si o parte din celelalte. Din cate am auzit. Acolo unde se foloseste ea are doar rolul de a stuctura fraza si a evita posibilele ambiguitati.
Rolul pe care il joaca vigula este similar cu pauzele variatiile de ritm si intonatia in limba vorbita. Similar deci .Utilizarea virgulei este impusa de normativele fiecarei limbi.
O distinsa doamna v-a explicat faptul ca majoritatea scriu aici in varianta de prezentare ca in limbaj oral.
Credeti-o. Stie ce spune.
Una peste alta aici se exprima Idei. Nu este un cenaclu literar . Se scormoneste in Spirit cu mintea pentru a descoperi si impartasi alte sensuri decat tiparele ne-au obisnuit in legatura cu diverse teme. Care-i diferenta intre Spirit si minte nu stau acum sa va explic. Mie insumi mi-a trebuit mult timp sa-nteleg.
Structurarea este mai putin importanta. Ideea primeaza. Ideile nu emana din conventii literare. Si nu se supun lor. Pot fi incadrate. Asta este altceva. Spiritul Ideile nu se supun gramaticii vreunei limbi. Daca ar fi asa normativele gramaticale ale carei limbi de pe pamant sunt corecte? Va reamintesc caci cu siguranta stiati ca nebunia a inceput odata cu aparitia mai multor limbi pe pamant.
Asadar fiecare isi structureaza frazele asa cum ii vine la mana evita posibilele ambiguitati cum crede pe moment fara sa acorde intaietate acestor detalii in detrimentul exprimarii Ideii.
Ca sa inchei intr-o lume atat de relativa in care nici Ideea de D-zeu n-a scapat relativitatii adica Supremul Adevar Etern acelasi Imuabil si indescriptibil care nu poate fi interpretat pe baza de conventii nici vigula nu poate face opinie separata.
Fiecare din cei de aici isi stabileste semantica in functie de felul in care simte ca poate exprima cat mai bine o Idee. Sarind peste normativele de limba. Focalizandu-se insa pe normativele de Suflet unde limba este doar una . Pe Idee.
Idee intelegeti? Mai in gluma mai in serios aici se vorbeste alta limba. Intelegeti? Incercam fara sa stim daca reusim de fiecare data sa vorbim pe limba sufletului.
Fiti convins insa ca multi de-aici daca isi propun sa sa faca o arta din scrisul lor o pot face. Sunt destui openmind in zona asta.
Sper ca nu mi-a scapat vreo virgula. Va acord privilegiul de a stabili dvs semantica acestui comentariu. Puneti virgula unde credeti dvs ca ii este locul. O puteti pune insa in mai multe locuri. Schimband in acest de fiecare data mesajul. Scrierea fara virgule este un pic multidimensionala nu-i asa?
Luati aparenta ironie ca pe-o gluma. Nu este altceva.
Apropo.
Schimbati-va nickname-ul. De ce-l indragiti? Cuvintele au putere. Produc efecte. Puterea si efectul Ideii pe care-o exprima. Cuvintele fiind corpul Ideilor noastre .In care sunt imbracate Ideile adica. Porii prin care razbate ideea. Despre noi insine sau despre altii.
Nu e gluma.
Draga Narrowmind ai dreptate. In dorinta de a scrie o idee care iti vine navala in minte, este foarte posibil sa nu fim foarte atenti la punctuatie. Daca doresti sa analizezi textele sub lupa vei constata ca sunt si greseli de scriere, cuvinte incomplete sau incorecte din punct de vedere ortografic. Poate si punerea in pagina pe idei, poate si calitatea frazei din punct de vedere al topicii. Da, cu siguranta avem multe greseli dar ne apreciem reciproc si remarcam ideea, asumandu-ne greselile. Scriem la ore diferite, avem mai mult sau mai putin atentia concentrata si calma asupra tastelor. Te asteptam cu drag printre noi spunandu-ti parerile nu numai asupra tipului de scriere ci si asupra ideilor tale. Dupa cum ai remarcat noi scriem in varianta de prezentare ca in limbaj oral, nu text literar. Se spune ca cine se scuza, se acuza – nu si in acest caz. Eu personal recunosc ca am multe greseli daca stau sa ma analizez. Deci – te asteptam pe tine si comentariile tale. Bine ai venit.
Oare Regasirea Sinelui Propriu , poate fi impiedicata de o „virgula” ? Pentru Delfini consider ca atunci cand scriu sau citesc un comentariu , Simtirea celor scrise si Perceptia Mesajului , nu sunt inflluentate de virgule . Cand eram Sticla conta tare mult ,unde puneam virgula (am indragit tare mult gramatica , imi aduc aminte ca fiind in clasa a 5-cea profesorul , m-a dus pentru a fi dat ca exemplu , la o lectie de gramatica a celor din clasa a 8- a ca) E adevarat ca a trecut ceva vreme de atunci , dar nu asta e cauza ca acum o mai „comit ” si eu , ci ce am spus inainte. Oricum personal va multumesc pentru atentionare.Cu sau fara virgule intre subiect si predicat …tot Fiinte Minunate Suntem cu Totii si consider ca important pentru Fiecare este …ce Considera Fiecare ca Este ……..