Cine este șeful?

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, un șoarece micuț și fricos. Toată ziua el tremura prin colțurile mici și umbroase ale curții pe care cu drag o numea, casă. Din păcate, șoricelul nostru nu avea niciodată timp să se bucure de nimic. Frica lui era atât de mare, încât nici noaptea nu avea liniște.

Fiecare zgomot, fiecare pas, fiecare nou miros îi producea o panică de nedescris. Pisica din vecini era un motiv de spaimă, apoi mai era și un șoricar, pe care nici în ruptul capului n-ar fi vrut să-l întâlnească. Dar… astea erau doar câteva din miile de amenințări care-i bântuiau micuța minte.

Într-o zi de vară, el s-a întâlnit cu un greiere ce stătea leneș la soare și cânta o doină plină de jale.

– Greierașule, de ce cânți tu acest cântec trist? îl întrebă șoricelul nostru.

– Au venit stăpâni noi, șoricelule. Știai că schimbarea stăpânilor este bucuria nebunilor?

– Nu știam… și cei noi cum sunt?

– Aprigi, răi și tare fioroși. Au venit tocmai din Africa și arată ca Miruna, mâța din vecini, dar sunt mult mai mari și au blana pătată.

– Văleu!!! Ce mă fac?

– Adică? Ce s-a întâmplat, de te sperii atât de tare?

– Cum de ce mă sperii? Nu-mi ajungeau vulturii ziua, bufnițele noaptea, pisicile, câinii, oamenii și mii de alte pericole de care să fiu speriat? Acum deja mor de frică și mai tare.

– Totul e o problemă de atitudine, șoricelule!

– Ce bazaconii spui, greierașule… știi că n-am mai mâncat nimic de două zile, pentru că nu am avut curajul să ies din gaura mea? Tu îmi vorbești de atitudine.

– Da, pentru că tu nu trăiești. Tu doar te ascunzi și fugi…

– Ce-ai vrea să fac? Tu cum poți fi atât de liniștit? Ești chiar mai mic decât mine, poți fi mâncat oricând…

– Este adevărat, dar nu-mi pasă! Probabil că voi fi o masă gustoasă, dacă n-o să-i rămân în gât cuiva.

– Și nu te deranjează asta?

– Ba da, mă deranjează, dar cel mai tare mă deranjează să trăiesc în frică. De fapt, asta nu e viață! Vezi tu, eu sunt acum bucuros, plin de viață și… mi-e o leneee… așa că stau tolănit la soare și cânt. De fapt, eu acum trăiesc și sunt fericit. Pe de altă parte, tu tremuri și ești îngrozit. Mă scuzi, dar dacă comparăm cele două variante, eu prefer bucuria şi nu spaima.

– Și dacă mă întâlnesc cu unul dintre dușmanii mei, ce fac?

– Arată-le cine este șeful!

– Și dacă mă mănâncă?

– Atunci… ai avut ghinion. Ei te mănână dacă te simt ca pe o pradă, dacă îți miros neputința și spaima.

Din acel moment, șoricelul nostru s-a decis să se bucure de viață și să uite de frică. Și-a adus aminte că îi era foame, așa că a început să caute ceva de mâncare.

Nu a trecut prea mult timp și un miros îmbietor a ajuns până la el. S-a repezit prin iarba deasă și a văzut câteva bucățele de carne. Lângă ele, un leopard se pregătea să le mănânce. Era noul șef din curte. În ochii șoricelului, leopardul era cel care îi va pune capăt zilelor, dar nu conta, nu mai putea trăi în frică.

S-a dus hotărât la bucățelele de carne și a început să se ospăteze, fără să țină cont de părerea prădătorului.

Leopardul a fost atât de surprins, încât nu a știut cum să reacționeze. După două trei minute în care l-a privit curios pe micul șoricel, i s-a adresat fioros.

– Ce faci aici, micuță lighioană? Nu ți-e frică de mine?

– Te rog să mă lași în pace! N-ai altă treabă decât să mă deranjezi de la masă?, spuse șoricelul, pe un ton hotărât.

– Păi… e mâncarea mea. Ai venit să-mi mănânci măncarea…

– E mâncarea ta? Înseamnă că faci cinste. Îți mulțumesc, eu sunt foarte înfometat, așa că aș dori să încheiem conversația, după ce termin.

Leopardul a încercat să-l dea cu laba la o parte, a încercat să-l determine pe șoricel să fugă, dar nu a reușit.

După un timp, șoricelul s-a săturat, a luat cu el o porție și pentru acasă, i-a mulțumit leopardului și a plecat lăsându-l pe acesta, total uluit.

Tu cum trăiești? Ți-e frică de ziua de mâine sau lași bucuria să-ți fie partener?

Autor text: Răzvan