Diferența dintre victorie și succes
Cu o profundă simplitate, antrenorul John Wooden redefinește succesul și subliniază faptul că fiecare trebuie să dea tot ce are mai bun în tot ceea ce face. În acest discurs el ne arată liniile pe care le-a urmat de-a lungul întregii sale vieți ca antrenor la UCLA (una dintre cele mai prestigioase universitati americane). Cu această ocazie ne plimbă prin poezie și ne prezintă învățăturile pe care le-a primit în copilărie de la tatăl său.
Am inventat o definiţie proprie pentru succes În 1934, când predam la un liceu în South Bend, statul Indiana Fiind un pic dezamăgit şi probabil deziluzionat de felul în care părinţii tinerilor din clasele mele de Lb. Engleză se aşteptau ca odraslele lor să ia un 10 sau un 9. Credeau că o nota mai mică era potrivită pentru copiii vecinilor, pentru că aceşti copii ai vecinilor nu sunt străluciţi. Dar nu erau mulţumiţi când ai lor luau note mai mici. şi îl făceau pe profesor să simtă că a greşit, sau pe copil că a greşit. Şi asta nu e corect. Bunul Dumnezeu cu înţelepciunea Sa infinită nu ne-a făcut pe toţi egali în ceea ce priveşte inteligenţa, la fel cum nu ne-a făcut egali în mărime sau înfăţişare. Nu toată lumea putea avea 9 şi 10, şi nu mi-a plăcut mentalitatea asta.
Şi ştiam cum absolvenţii diferitelor şcoli în anii ’30, judecau antrenorii şi echipele sportive. Dacă le câştigai pe toate, erai considerat ca având un succes rezonabil Nu maxim. Pentru că am aflat… au fost un număr de ani la UCLA când n-am pierdut nici un meci. Dar se pare că n-am câştigat fiecare meci în parte la diferenţa pe care unii absolvenţi ai noştri o preziseseră. Şi foarte adesea – (Râsete) — foarte adesea chiar am simţit că şi-au susţinut prezicerile într-un fel mai materialist. Dar asta era realitatea în anii ’30, aşa că am înţeles asta. Dar nu-mi plăcea. Şi nu eram de acord cu ea. Şi am vrut să vin cu ceva care am sperat că m-ar putea face un profesor mai bun şi să dau tinerilor pe care-i supravegheam — fie în sport fie la ora de Engleză — ceva la care să aspire, altceva decât o notă mare în clasă sau mai multe puncte în vreo competiţie sportivă.
M-am gândit la asta o bucată de vreme, şi am vrut să vin cu o definiţie proprie. M-am gândit că asta s-ar putea să ajute. Şi ştiam definiţia Dlui. Webster (n.t. Webster e un dicţionar celebru): acumularea de bunuri materiale sau dobândirea unei poziţii cu putere şi prestigiu sau ceva de genul ăsta. Probabil împliniri demne de luat în seamă, dar după părerea mea nu neapărat indicii ale succesului. Aşa că am vrut să vin cu ceva propriu.
Mi-am adus aminte – am fost crescut la o fermă mică în sudul statului Indiana. Şi tata a încercat să mă înveţe pe mine şi pe fraţii mei că nu trebuie să încerci niciodată să fii mai bun decât altcineva. Sunt sigur că la vremea când a spus asta, nu am – nu a – ei bine, undeva, probabil în adâncimile ascunse ale minţii, a apărut ani mai târziu. Niciodată nu încerca să fii mai bun decât altcineva, totdeauna învaţă de la alţii. Nu înceta niciodată să încerci să dai ce ai mai bun – asta poţi controla. Dacă devii prea absorbit şi implicat şi îngrijorat în legătură cu lucrurile asupra cărora n-ai nici un control, o să afecteze negativ lucrurile asupra cărora ai control. Apoi am dat peste o poezie simplă care zice, „La picioarele Domnului ca să se mărturisească, un biet suflet a îngenuncheat, cu capul plecat. „Am eşuat!” plânse el. Domnul spuse: ‘Ai făcut tot ce ai putut, asta înseamnă succes”
Bazat pe acestea şi pe altele probabil, Am inventat propria definiţie pentru succes. Care este: pacea interioară obţinută numai prin satisfacţia proprie ştiind că ai făcut efortul necesar pentru a da ce e mai bun din ceea ce poţi. Cred că asta e adevărat. Dacă faci efortul până la nivelul maxim la care eşti capabil, încerci să faci mai multe din situaţia în care te afli, cred că asta înseamnă succes. Şi nu cred că alţii pot să judece asta. Cred că e precum caracterul şi reputaţia. Reputaţia e ceea ce eşti perceput ca fiind; caracterul e ceea ce eşti de fapt. Şi caracterul cred e mult mai important decât ceea ce eşti perceput a fi. Speri că amândouă vor fi bune. Dar nu vor fi neapărat la fel. Ei bine, asta era idea mea pe care urma să încerc să o transmit tinerilor.
Au mai fost şi alte lucruri. Îmi place să predau, şi a fost menţionat şi de vorbitorul anterior că îmi place poezia, şi că măzgălesc chiar un pic şi ador să fac asta. Sunt anumite lucruri care m-au ajutat, cred, să fiu mai bun decât aş fi fost. Ştiu că nu sunt ceea ce ar trebui să fiu, nici cum ar trebui. Dar cred că sunt mai bun decât aş fi fost dacă nu m-aş fi intersectat cu anumite lucruri. Unul a fost doar o mică poezioară care zicea,
„Niciun cuvânt scris, nicio pledoarie vorbită, nu pot să-i înveţe pe tinerii noştri ceea ce trebuie să fie. Nici toate cărţile de pe toate rafturile – ci ceea ce profesorii sunt ei înşişi.”
Asta m-a impresionat în anii ’30. Şi am încercat să folosesc asta cât de cât în activitatea mea didactică, fie ca a fost în sport sau la ora de Engleză. Iubesc poezia şi totdeauna m-am arătat cumva interesat de ea. Poate din cauză că tata obişnuia să ne citească seara. Lampa de petrol – nu aveam curent electric în casa noastră de la fermă. Şi tata ne citea poezie. Aşa că totdeauna mi-a plăcut. Aproximativ în acelaşi timp am mai dat peste o poezie. Am dat peste alta. Cineva a întrebat pe o doamnă profesoară de ce preda. Şi ea — după ceva timp, pentru că a spus că vrea să se gândească la asta. Apoi a venit şi a spus,
„mă întreabă de ce predau, şi răspund, „Unde aş putea fi într-o companie aşa minunată?” Acolo stă un om de stat, puternic, imparţial şi înţelept. Un alt Daniel Webster (n.t. politician faimos sec. XIX), cu limba iscusită. Lângă el stă un doctor, a cărui mână sigură şi rapidă poate repara un os, sau poate altera cursul sângelui vieţii. Şi acolo e un constructor. În sus se ridică arcul bisericii pe care o construieşte, unde preotul va putea să propovăduiască cuvântul Domnului şi să facă un suflet rătăcit să-l atingă pe Hristos. Şi totul e o adunare a profesorilor, ţăranilor, comercianţilor, muncitorilor. Aceea care muncesc şi votează şi construiesc şi plănuiesc şi se roagă spre un mâine mai bun. Şi pot să spun, s-ar putea să nu văd biserica, sau să le aud cuvântul sau să mănânc mâncarea făcută de mâinile lor. Dar din nou, s-ar putea totuşi. Şi mai târziu o să pot să spun, L-am ştiut cândva, şi era slab sau puternic, sau curajos sau mândru sau vesel. L-am ştiut odata, dar pe atunci era un băieţel. Mă întreabă de ce predau şi le răspund, ‘Unde aş putea fi într-o aşa minunată companie?’
Şi cred că profesoratul – e adevărat, ai aşa de mulţi tineri. Şi mă gândesc la tinerii mei de la UCLA – 30-şi ceva avocaţi, 11 dentişti şi doctori, mulţi, foarte mulţi profesori şi alte profesii. Şi asta îţi dă o satisfacţie enormă, să-i vezi mergând înainte. Totdeauna am încercat să-i fac pe tineri să simtă că sunt aici să dobândească o educaţie, asta e numărul unu. Baschetul e pe locul doi, pentru că le plateşte calea pe care au ales-o, şi au nevoie de un pic de timp pentru activităţi sociale, dar lasă activităţile sociale să o ia un pic înaintea celorlalte două şi nu o sa le mai ai în curând pe niciuna. Deci astea au fost ideile pe care am încercat să le transmit tinerilor de sub supravegherea mea.
Am avut trei reguli, mai mult sau mai puţin, de care m-am ţinut practic tot timpul. Le-am învăţat pe acestea înainte să vin la UCLA, şi am hotărât că erau foarte importante. Prima era – nu întârzia niciodată. Niciodată nu întârzia. Apoi am spus anumite lucruri – I-am obligat pe jucători ca, dacă plecam undeva, trebuiau să fie aranjaţi şi curaţi. A fost o vreme când i-am făcut să poarte sacou şi cămaşă şi cravată. Apoi l-am văzut pe directorul nostru administrativ venind la şcoală în blugi şi bluze pe gât şi m-am gândit, nu e corect să mai menţin regula asta. Aşa că îi lăsam – doar trebuiau să fie aranjaţi şi curaţi. Am avut unul dintre cei mai mari jucători de care probabil aţi auzit, Bill Walton. A venit să se urce în autobuz, plecam undeva să jucăm. Şi nu era aranjat şi curat, aşa că nu l-am lăsat să meargă. Nu l-am lăsat să se urce în autobuz. A trebuit să se ducă acasă să se spele înainte să ajungă la aeroport. Aşa că eram obsedat de curăţenie. Credeam în asta. Cred în timp. Foarte important. Cred că trebuie să soseşti la timp. Dar am considerat că, la antrenament de exemplu, începem la timp, terminăm la timp. Nu trebuia ca tinerii să simtă că o să-i ţinem peste program.
Când vorbesc la cursuri de antrenoriat, le spun adesea antrenorilor tineri — şi la cursurile de antrenoriat, în general, sunt antrenori tineri care abia încep profesia. Majoritatea sunt tineri, înţelegeţi, şi probabil proaspăt căsătoriţi. Şi le spun, „Nu ţineti antrenamentele până târziu. Pentru că o să mergeţi acasă prost dispuşi. Şi nu e bine ca un tânăr soţ să meargă acasă prost dispus.” Când îmbătrâneşti nu mai contează. Dar –
Aşa că am crezut în timp. Cred în începerea la timp, şi cred în terminarea la timp. Şi altă regulă pe care am avut-o a fost – nici măcar un singur cuvânt vulgar. Un cuvânt vulgar şi ai plecat de aici pentru astăzi. Dacă vad că o faci în timpul jocului, o să ieşi din joc şi o să şezi pe bancă. A treia era să nu critici niciodată un coechipier. Nu vroiam asta. Le ziceam că eu eram plătit ca să fac asta. Asta e datoria mea. Sunt plătit ca să o fac. Extrem de puţin, dar sunt plătit să o fac. Nu ca antrenorii de azi, pentru Dumnezeu, nu. E un pic diferit decât era în zilele mele. Astea erau cele trei lucruri de care m-am ţinut tot timpul. Şi, de fapt, astea le-am împrumutat de la tatăl meu. Asta a încercat să mă înveţe pe mine şi pe fraţii mei tot timpul.
M-am gandit la o piramidă până la urmă, dar nu am timp acum să intru în detalii. Dar asta m-a ajutat, cred, să devin un profesor mai bun. E ceva de genul ăsta: Astea ar fi cărămizile din piramidă. Şi pietrele de temelie ar fi muncitul silitor şi entuziasmul, muncitul din greu şi a-ţi place ceea ce faci venind spre vârf. Bazat pe definiţia mea pentru succes. Şi sus de tot – încredere şi răbdare. Şi vă spun, în orice faceţi, trebuie să aveţi răbdare. Trebuie să ai răbdare ca să — vrem ca lucrurile să se întâmple. Vorbim despre tineretul nostru ca fiind foarte nerăbdător. Şi sunt. Vor să schimbe totul. Cred că orice schimbare înseamnă progres. Şi apoi îmbătrânim – într-un fel lăsăm lucrurile să meargă de la sine. Şi uităm că nu există progres fără schimbare. Aşa că trebuie să ai răbdare. Şi cred că trebuie să avem încredere. Cred că trebuie să credem, să credem cu adevărat. Nu doar cu gura spunând; să credem că lucrurile o să iasă aşa cum trebuie, având în vedere că facem ceea ce trebuie. Cred că tendinţa noastră e să sperăm că lucrurile vor iesi aşa cum vrem noi să iasă, mai tot timpul. Dar nu facem ceea ce e necesar ca acele lucruri să devină realitate. Am lucrat la asta vreo 14 ani, şi cred că m-a ajutat să devin un profesor mai bun. Dar totul s-a învârtit în jurul acelei definiţii inţiale a succesului.
Ştiţi că acum ceva ani era un oficial din Liga Mare de Baseball pe nume George Moriarty. Îşi scria numele Moriarty doar cu un „i”. N-am mai văzut asta până atunci, dar aşa făcea. Jucătorii din liga mare de baseball — sunt foarte atenţi cu lucrurile astea, şi au observat că avea doar un „i” în numele său. V-aţi mira dacă aţi şti cât de mulţi i-au spus că mai era de fapt încă ceva faţă de ce avea el în cap la diverse momente.
Dar a scris ceva ce cred că are acelaşi efect cu ce am încercat să fac eu în această pirmaida. A numit-o „Drumul Dinainte, sau Drumul din Urmă” „Câteodată cred că Destinele trebuie să se strâmbe când le acuzăm şi insistăm că singurul motiv pentru care nu putem câştiga sunt Sorţii înşişi care greşesc. Totuşi există înţelepciunea străveche: câştigăm sau pierdem în interiorul nostru. Trofeele strălucitoare de pe rafturile noastre nu o să câştige niciodată meciul de mâine. Tu şi eu ştim, undeva în adâncul nostru, că totdeauna există o şansă de a câştiga coroana. Dar când eşuăm să dăm ce avem mai bun, pur şi simplu n-am trecut testul, de a da totul şi a păstra nimic până când meciul e într-adevăr câştigat. De a arăta ce se înţelege prin scrâşnire. De a juca în continuare când alţii renunţă. De a juca în continuare, de a nu abandona. E suferinţa care câştigă cupa. De a visa că e un scop în faţă. De a spera când visele ne sunt moarte. De a ne ruga când speranţele ne sunt spulberate. Şi totuşi de a pierde fără frică de eşec, dacă am dat totul curajos. Pentru că cine poate cere mai mult unui om decât să dea tot ce îi stă în putinţă. Dând totul, mi se pare mie, nu e prea departe de victorie. Aşa că Sorţii rareori greşesc, nu contează ce fac şi dreg. Tu şi cu mine suntem aceia care fac Soarta noastră — deschidem sau închidem porţile de pe drumul din faţă sau drumul dinapoi.”
Îmi aduce aminte de alte trei lucruri pe care tata a încercat să ni le transmită. Nu te smiorcăi. Nu te plânge. Nu căuta scuze. Pur şi simplu mergi şi fă şi, indiferent ce faci, fă cât poţi mai bine. Şi nimeni nu poate face mai mult decât atât. Am încercat să transmit de asemenea că — adversarii mei vă pot spune că nu m-au auzit niciodată zicând că am câştigat. Niciodată să nu zici „câştigat”. Părerea mea e că poţi pierde atunci când ai scor mai mare decât adversarul de joc. Şi poţi câştiga când ei au scor mai mare. Am simţit asta cu anumite ocazii, în diverse momente. Şi am vrut doar ca jucătorii să poată să-şi ţină capul sus după un meci. Obişnuiam să spun că atunci când se termină un meci, şi vezi pe cineva care nu ştie rezultatul, Că sper că nu poate să-şi dea seama din comportamentul tău fie că ai bătut la scor un adversar sau că te-au bătut ei.
Asta e ce contează cu adevărat: dacă depui efortul să faci de fiecare dată cât poţi de bine, rezultatele trebuie să fie aproximativ cele care trebuie să fie. Nu vor fi obligatoriu cele pe care le-ai vrea tu să fie, dar vor fi aproximativ pe unde trebuie să fie, şi nu mai tu vei şti dacă puteai face asta. Şi asta am vrut de la ei mai mult decat orice altceva. Şi pe măsură ce a trecut timpul şi am învăţat mai multe despre alte lucruri, Cred că a funcţionat un pic mai bine, în ceea ce priveşte rezultatele. Dar am vrut ca scorul unui meci să fie produsul secundar al acestor alte lucruri, şi nu scopul în sine. Cred că era — un mare filosof a spus — nu, nu… Cervantes! Cervantes a spus, „Călătoria e mai importantă decât sfârşitul ei”. Şi imi place asta. Cred că asta e — e ajunsul acolo. Câteodată când ajungi acolo se întâmplă aproape ca o renunţare. Dar e ajunsul acolo care e interesant. Îmi plăcea — ca antrenor de baschet la UCLA – îmi plăcea ca antrenamentele noastre să fie călătoria, şi meciul să fi fost sfârşitul ei. Rezultatul final. Îmi plăcea să merg în tribune şi să mai uit la jucători cum joacă, şi să văd dacă am facut o treabă decentă în timpul săptămânii. Şi, din nou, e despre a-i determina pe jucători să aibă acea satisfacţie proprie, ştiind că au facut efortul să dea ce era mai bun din ce sunt în stare.
Câteodată sunt întrebat care a fost cel mai bun jucător pe care l-am avut, sau cele mai bune echipe. Nu pot să răspund niciodată, în ceea ce priveşte persoanele. Am fost odată întrebat despre asta, şi mi-au spus, „Să presupunem că într-un fel aţi putea — aţi putea să faceţi jucătorul perfect. Ce v-aţi dori?” Şi am zis, „Ei bine, aş vrea unul care ştie de ce e la UCLA: ca să primească o educaţie, ca să fie un student bun, să ştie cu adevărat de ce e acolo în primul rând. Dar aş vrea pe cineva care poate de asemenea să joace. Aş vrea pe cineva care să realizeze că apărarea în general câştigă campionatele, şi să muncească din greu în apărare. Dar aş vrea pe cineva care să fie de asemenea ofensiv. L-aş vrea să fie altruist, şi să caute prima oară să paseze şi nu să arunce tot timpul la coş. Şi aş vrea unul care poate să paseze şi să o şi facă.
Am avut câţiva care puteau dar nu vroiau, şi am avut câţiva care vroiau dar nu puteau.
Şi aş vrea să poată arunca din afară. Şi aş vrea să fie buni şi dinăuntrul (semicercului).
Şi aş vrea să fie capabili să scoată mingi la ambele capete al terenului. Şi de ce să nu luăm pe cineva ca şi Keith Wilkes şi să-l lăsăm să facă treaba. Avea calităţile. Nu singurul, dar a fost cel pare l-am dat exemplu în categoria respectivă, pentru că am crezut că el a facut efortul de a deveni cel mai bun jucător de echipă.
Am menţionat în cartea mea, „Îmi spun Antrenor.” Doi jucători care mi-au adus satisfacţii imense; care au ajuns foarte aproape de a-şi atinge potentialul maxim, aşa cum cred că au făcut toţi pe care i-am avut: unul a fost Conrad Burke. Şi altul a fost Doug McIntosh. Când i-am vazut în anul întâi, în echipa noastră de anul întâi — nu aveam — anul întâi nu putea juca în echipa principală când am antrenat eu. Şi mi-am zis, „O Doamne, dacă aceşti doi jucători, oricare dintre ei” — ar fi în ani diferiţi, dar m-am gândit la fel la fiecare la vremea când i-am avut — „Ooo, dacă el o să ajungă în echipa principală, echipa trebuie să fie deplorabilă, dacă el e suficient de bun să facă parte din ea.” Şi îl ştiţi pe unul dintre ei a fost în prima echipă pentru un sezon jumătate. Celălalt a fost — anul lui următor, a jucat 32 de minute într-un meci de campionat naţional, şi a contribuit enorm la joc. Şi anul următor era în prima echipă în echipa de campionat naţional. Şi nu cu mult înainte credeam că nu va juca un minut şi a jucat — aşa că astea sunt lucruri care îţi aduc multă bucurie şi multă satisfacţie când le vezi. Nici unul dintre acei tineri nu arunca foarte bine. Dar au avut procentaje de coşuri marcate nemaipomenite, pentru ca nu forţau. Şi nici unul nu sărea foarte bine, dar aveau — ţineau o poziţie bună, aşa că erau buni la recuperări. Au ţinut minte că fiecare aruncare făcută trebuie presupusă ratată. Am avut prea mulţi care doar stăteau şi aşteptau să vadă dacă au ratat, abia apoi se mişcau şi era prea târziu. Altcineva era acolo înaintea lor. Şi nu erau rapizi, dar aveau poziţionare bună, se ţineau bine pe picioare. Aşa că au asigurat o apărare destul de bună pentru noi. Aşa că au avut calitaţi care — s-au apropiat foarte mult de — atât de aproape de a-şi atinge potenţialul maxim ca orice jucători pe care i-am avut. Aşa că îi consider că au atins acelaşi succes ca Lewis Alcindor sau Bill Walton, sau mulţi dintre ceilalţi pe care i-am avut — unii dintre ei nemaipomeniţi — nişte jucători nemaipomeniţi.
Am bătut câmpii destul? Mi s-a spus că atunci când apare el, ar trebui să tac din gură.
Comentarii (26)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
:Tired:
Sorry, Razvane, da’ chiar daca fac aici un comentariu total si poate impardonabil off-topic, nu mai pot sa ma abtin sa-ti spun ca nu mai am mult si … ma imbolnavesc de nervi cel putin cu intratul pe site!
:Shout:
Desi am un calculator super-destept – ‘preparat’ special de IT-istul de fii-miu pt. cele mai complexe, performante si rapide jocuri de competitie din piata (desi eu nu joc asa ceva) -, tot imi ia minim … 12-15 secunde doar ca sa intru in pagina de inceput a ‘filelordelumina’!
:Cry:
Nu comentez acum celelalte upgradari, modificari si organizari interne si exterioare ale site-ului, da’ e totusi mult prea frustrant sa-mi ia asa de mult timp ca sa fac o accesare a unui site care in forma veche se facea … instantaneu!
:The-Incredible-Hulk:
Nu stiu ce-au mesterit ‘specialistii’ tai, da’ e musai ca acestia sa vada ce-i de facut ca sa remedieze situatia.
:Conceited:
Nu de alta, da’ ma simt deja ca la … alimentara din coltul strazii la care, intre momentul introducerii cardului in terminalul POS-ului si pina la eliberarea bonului fiscal, am timp suficient sa-mi repet in gind toate citatele cunoscute referitoare laaa…
…RABDARE !!!
:Happy-Grin: :Sick: :Whistling:
No offence!
:Woodstock:
Tata Mare… ne-ai bagat in sedinta.
De dimineata, de la prima ora, se lucreaza la marirea vitezei de incarcare… se fac teste se verifica toate problemele…
Ar trebui deja sa simti niste schimbari, in sensul ca se misca mai repede. Din pacate, a trebuit sa renuntam si la Zazuu acei maimutoi simpatici, intrucat la verificari am constatat ca producatorul nu a mai actualizat de mult programul si are multe probleme, inclusiv de securitate.
Sa ai o zi minunata!
Eee-he…
Où sont … les réunions (sedintele) d’antan?
Iar daca ele ar fi pe bune de … brain storming cu-atit mai bine, nu-i asa?…
Nu stiu cu ce masurati voi viteza aia da’, la mine, a scazut si nu a crescut citusi de putin!
Din pacate in ziua de azi toata lumea e grabita foc si in dorinta de a da cit mai repede ceva in functiune uita sau trece intentionat peste faptul ca e OBLIGATORIU ca noua varianta sa fie mai intii testata temeinic.
Iar in informatica asta se cheama … „Testing Beta”.
Adica mai intii se testeaza varianta ‘beta’, varianta conceptuala propusa spre utilizare, care doar daca se va dovedi okay abia atunci va si intra efectiv in uz…
Viteza ca viteza, ca pina ‘intru’ pe site am suficient timp chiar sa-mi fac o cafea sau un ceai, da’ sa ma lasi si fara caracterele grafice ‘zaazu’, cu asta chiar mi-ai dat … lovitura de gratie!
Si eu care ma gindeam chiar sa-ti spun sa le mai up-gradezi, sa mai pui si alte ‘fetze’ noi, ca oricum eram cam singurul care intelegea si utilitatea si ludicul folosirii lor, zau asa…
Din nefericire de-acum inainte comentariile vor fi mult prea fade, gri si lipsite de viata, oricit de inteligente s-ar voi ele…
Pacat, mare pacat…
Asa ca… :Sad-face-of-me: !…
P.S. Deja mi-e dor de vechea haina a ‘filelordelumina’…
La testele noastre, viteza de incarcare a crescut simtitor.
Daca in cazurile nefericite se situa chiar la 60s si in cele mai bune era la 27-28s, acum am ajuns la 5,37sec.
Site-ul a fost in teste, a fost verificat inainte de a fi lansat, insa, in conditii reale, mai ales cand e incarcare mare si-a aratat limitele.
O sa rezolv si problema cu emoticoanele… gasesc eu o solutie
He, he… nu te las eu asa…
O zi minunata!
Razvane, a trecut saptamina si nu se mai aude nimic de emoticoanea ‘zaazu’.
Erau o buna … linie de fuga ca sa mai inveselim atmosfera cind unele comentarii sint oricum in afara … carosabilului!
Pe cind le revedem totusi?
Nu stiu daca ceilalti useri sint incintati de prezenta lor, nici nu ma intereseaza caci vad ca nu le folosesc decit f. putini, da’ fa-mi macar hatirul si punele doar pt. astia citiva.
Mai ales ca astia putini sintem chiar in … asentimentul tau originar!
Draga Tata Mare,
Iti promit ca ma ocup, dar am avut o perioada extrem de dificila, pe care sunt sigur ca ai remarcat-o. Acum revenim si continuam de unde am ramas.
Voi incerca sa urgentez aparitia lor.
O zi minunata!
Merci, nu-i chiar asa mare graba, vroiam doar sa ma asigur ca inca mai e undeva pe-acolo, pe agenda ta.
Stiu ca ai destule pe cap, take your time, cum ar spune americanul…
Domnulr RAZVAN,
Despre TACERE s-au spus si s-au scris multe:
-de la a o compara cu AURUL -„Tacerea este de AUR,atunci cand nu gasesti raspunsul potrivit”-Muhammed Ali;
-pana la identificand-o cu FRICA -„Daca taci atunci cand ar trebui sa vorbesti,sa stii ca estiFRICOS” Abraham Lincoln.
Eu am ales-o insa pe cea care spune: „Si tacerea-i un RASPUNS”,intelegandu–i semnificatie. si fiind de acord ca „Dragoste cu sila nu se face”.
In concluzie,multumindu-va pentru ca m-ati suportat pana acum,desi nu am respectat „regula” nescrisa a site-ului (daca era scrisa) nu deranjam de la inceput. Lipsa unui dialog activ,refuzarea lui si aprecieri sub acoperirea anonimatului (uneori chiar si cu „2 maini”),sunt in totala contradictie cu principiile mele.
Va doresc numai bine !
Stimate domnule Valeriu,
Desi site-ul este administrat de mine, ingrijit si actualizat, de multe ori am constatat ca multe dintre comentariile pe care le fac, raspunsuri sau chiar pareri sunt sanctionate cu voturi negative din partea cititorilor.
Eu consider ca nu atac pe nimeni si ca incerc sa mentin o conduita civilizata pe acest site. Evident, nu ma bag in disputele sau schimburile de opinii dintre cititori. Menirea mea, de mediator este sa-mi fac cat mai putin simtita prezenta si a-i lasa pe oameni sa se exprime.
Din acest punct de vedere ma mir si eu adeseori de ce un comentariu in care de exemplu ii multumesc cuiva pentru ca si-a spus parerea si ne-a onorat cu participarea lui poate primi aprecieri negative.
Prin urmare, de mult nu mai tin cont de acele voturi si ele sunt pentru mine mai mult o curiozitate amuzanta.
Referitor la Tacere… va pot spune ca uneori as vrea sa-i dau un raspuns cuiva, insa citindu-i comentariul socot ca merita o atentie sporita si o exprimare pe larg. Prin urmare, aman momentul pana cand timpul imi permite. In ultima vreme eu si cu timpul am fost ca soarecele cu pisica… Eu il alergam iar el nu se dadea prins.
Din toata inima sper ca nu v-am suparat prea tare si sper ca veti continua sa ne expuneti parerile dumneavoastra pe care le apreciez.
Iar, uneori, cand nu va raspund la o afirmatie inseamna pur si simplu ca am ajuns la un punct comun si nu am a va spune nimic contra celor sustinute de dumneavoastra.
O seara minunata!
Aaaaa, si sa nu uit, ca tocmai mi-am adus aminte o chestie absolut fabuloasa scrisa in cartea „Calea spre Dumnezeu”, referitoare chiar la ONTOPIC, deci taman la ‘diferenta’ intre victorie si succes.
Diferenta pe care unii n-or sa invete s-o vada si s-o aprecieze absolut niciodata tocmai datorita egoului ala nemernic, stupid, infantil si super … gonflat care le spune ca doar ei au intotdeauna dreptate!
In fond niste biete sarmane fapturi, care se chinuiesc si tortureaza singure nestiind nici ele de ce, crezind ca toti ceilalti au ceva cu ele ceva anume si fix de existeta lor chiar i-ar pasa cuiva, neintelegind in felul asta sub nici un chip – chestie de educatie si cultura la urma urmei! – ca ‘victoria’ nu-i atunci cind o obtii intr-un anumit mod sau cind ti-o ofera ceilalti, ci doar atunci cind in mentalul tau se produce marea schimbare deee…
…PARADIGAMA !
Carevasazica:
„Mai intai te ignora, apoi te batjocoresc, apoi se lupta cu tine, după care tu nvingi”
Si daca nici … Mahatma Gandhi nu stia ce spune, atunci chiar ca … Dumnezeu cu mila!
… PARADIGMA, mama ei de neatentie, de graba, de nebagare de seama si superficialitate la editare!…
1.In pilda cu „poezia simpla” eu l-as fi intrebat pe Dunezeu: dar cum as fi putut Doamne sa-mi dau seama ca am facut tot ce as fi putut? Oare ce-mi raspundea Dumnezeu?
2.Definitia data pentru SUCCES :” Care este: pacea interioară obţinută numai prin satisfacţia proprie ştiind că ai făcut efortul necesar pentru a da ce e mai bun din ceea ce poţi” cred ca se potriveste mai bine ca definitie pentru AUTOMULTUIRE. Gresesc cu rationamentul?
3.Nu inteleg logica frazei:” Dacă faci efortul până la nivelul maxim la care eşti capabil, încerci să faci mai multe din situaţia în care te afli……..”.Pai daca este „efortul maxim”,cum ai putea sa „incerci mai mult”?
4 Din fraza”. Cred că e precum caracterul şi reputaţia. Reputaţia e ceea ce eşti perceput ca fiind; caracterul e ceea ce eşti de fapt” rezulta ca reputatia este ,iar caracterul Sa trag concluzia ca numai tu singur iti poti da seama de propriul caracter ?
5.Formularea „„Niciun cuvânt (cu sensul de cuvantare,expunere,in context)scris, nicio pledoarie vorbită” mi se pare incorecta.Ori se spune :”Niciun cuvant scris ,nicio pledoarie”,ori „Nicio pledoarie scisa sau vorbita”.
M-am oprit aici cu cititul. Am crezut initial ca traducerea este deficitara,dar la viteza cu care vorbeste John Wooden,cred ca traducatorul a avut ceva probleme.
.
1, Banuiesc ca Dumnezeu ar fi raspuns: asta doar tu stii copile, simti in sufletul tau cand dai totul.
2. Cand dai totul, asta inseamna ca nu mai ai nimic de dat. Automultumirea este un termen cu conotatii negative si are mai degraba sensul de a fi multumit de tine indiferent ceea ce faci, aici nu este vorba de asa ceva.
3. Corect!
4. Dupa logica expusa asta se intelege.
5. Este posibil ca traducatorul sa nu fi avut cea mai fericita zi din viata lui.
O seara minunata!
Diferenta dintre victorie si success.
Ca sa reputezi o victorie trabuie sa castigi o data.
Ca sa ai success este nevoie sa insumezi mai multe victorii.
Victoria nu o vei putea obtine niciodata singur , pentru ca este nevoie cel putin de doi , ca sa castigi.Victoria implica pierdere prin ea insasi . Cand cineva castiga, intotdeauna altcineva pierde.
Victoria implica intotdeauna o competitie, o intrecere, o masurare de forte.
Toate acestea sunt atributele lumii materiale .
Sufletele nu se masoara intre ele.Sufletele nu au nevoie de success.
Sufletele au nevoie de iubire.Si in iubire nu exista pierdere , exista doar castig.
Daca stii sa iubesti mai mult ca celalalt castiga amandoi.Intotdeauna.
Buna ziua
Indiferent daca ne place sau nu , viata e o competitie.Din momentul constientizarii importantei acestui aspect toti am intrat in aceasta competitie.
Mereu era ceva de demonstart , noua insine sau celorlalti.Acasa la scoala sau in societate.
Mai tarziu putin la locul de munca competitia a devenit acerba cu conotatii ciudate si fara intelesuri uneori…
Definitia succesului : ,,acumularea de bunuri materiale sau dobândirea unei poziţii cu putere şi prestigiu ‘’….e o definite seaca ,retorica de ditionar .
Definitia succesului data de dl.Antrenor e alambicata , pe subpuncte / sfaturi ( trei si inca trei iar la urma e definita de jucatorul -baschetbalist complet – jucator pe care el nu la avut niciodata ….ori putea dar nu voia ori voia dar nu putea..
Casa ai succes in ceea ce faci trebuie sa arati ca esti bun.Iar aratatul asta se traduce prin faptele tale – nu prin vorbe.Chiar daca aratand deranjezi…Toteauna cineva va fi deranjat sau nemultumit.Nu va faceti prea multe mustrari de constiinta …oamenii aia deranjati nu conteaza pentru viata voatra.
Acumularea de bunuri – cu o anumita importanta de altfel in viata – si /sau dobandirea unei pozitii importante ca definire a succesului , nu cred ca e valabila.Sunt atatea cazuri de indivizi parveniti prin diferite metode , care numai oameni de succes nu-i poti numi….
Pana la urma cred ca pe un Om normal nu il intereseaza definita asta .El o traieste pur si simplu.In viata trebuie pastrat un echilibru .In acest sens am sa va ofer o scurta poezie .
Am primito si eu si o ofer cu drag.
PASTREAZA -0 MASURA IN TOATE
Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun.
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai două, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, omule, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet şi sigur de la drumul în dreptate.
Poezie anonima.
Domnule Razvan,
Fiind un tip impulsiv -atitudine care mai mult mi-a daunat decat ajutat- a facut ca postarea desptre TACERE sa nu o afises la locul indicat (lipsa unui raspuns al dvs,la postarea mea din 10/10/2017 ora 20:05 la articolul „Averea inteleptului”).Nu este greu de observat ca nu dvs, erati vizat ci acei care refuza dialogul si, nu ma refer numai la Tata Mare,care te duce la concluzia incompetentei,gresita poate. Contributia site-ului la incurajarea acestei atitudini este,dupa mine,si amplasarea acelui „Apreciaza comentariul” numai printr-un clic pe una din cele 2 maini (de cate ori vrei).Lipsa unui comentariu obligatoriu, real, pentru exprimarea unui punct de vedere, permite lipsa raspunderii pentru ce „afisezi” intr-un anonimat deplin. Nici dvs.nu va puteti da seama de „calitatea” celor care va urmaresc si luarea unor masuri care sa creasca numarul participantilor. Am participat ,pe un site,la discutii pe probleme similare,care au deteminat sute de comentaii. Acest sistem de socializare comoda (acasa din fotoliu) si mai serios decat FB ,o sa devina tot mai la moda. Pe acest site,cu exceptia lui Ncu (cu care avand convingeri „paralele” si deci continuarea ducea numai la pierderea de timp pentru amando),numai dvs.(uneori cred ca din obligatie) ati avut ceva de spus.
Cred ca m-am facut inteles,dece nu-mi vad rostul prezentei mele pe site.Desi,nu intotdeauna „timpul este bani” ,in mod cert intotdeauna este o particica din viata si,modul in care ti-l gestionezi face ca la „bilant” sa fii multumit sau nu.
Va doresc numai bine.
Buna seara domnule Valeriu,
Pe acest site nimic nu este batut in cuie. Fiecare poate avea o parere buna sau rea.
In primul rand, vreau sa va specific pentru clarificare un lucru. Nimeni nu poate vota de doua ori pentru acelasi comentariu… decat daca voteaza de la doua calculatoare (telefoane, tablete etc.) diferite.
In al doilea rand, am remarcat din comentariul dvs. ca sugerati ca fiind deranjanta aceasta votare a comentariilor. O voi considera o propunere pentru imbunatatirea functionalitatilor site-ului. Poate ca unele persoane chiar se simt intimidate de acea mânuță pro si contra.
Voi lansa o dezbatere pe aceasta tema sa vedem ce parere au si ceilalti cititori. In urma opiniei exprimate si de ceilalti vom hotarî daca scoatem sau pastram acele manute.
Ce spuneti despre aceasta propunere?
O zi minunata!
Pai despre care anume propunere e vorba, Razvane?
Despre aia veche, cu sa pastram ‘manutzele’ asa cum a fost gindit site-ul de la bun inceput, sau despre asta ‘noua’, din cauza de … idiosincrazie a unora la critici, la parerile altora sau la simplul nu-mi place, frate, comentariul tau pt. ca eu sint de alta parere, huh?
Deci sa le lasam sau sa le scoatem in urma … votului ‘popular’ ca la sedintele de partid de pe vremuri?
Ca tare buna mai era ‘democratia’ aia in care toti vexatii, lasii, pupinkooristii, politrucii si lichelele societatii isi dadeau cu parerea si mai si scriau cursul istoriei, pe considerente de majoritate numerica, nu-i asa?!?…
Eu propun sa facem totusi altfel, Razvane, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine, ca mie-mi place democratia participativa si nu ma deranjeaza neam parerile contrare si – fiind si cam masochist intelectual de felul meu -, cu atit mai putin cele ne-elegante, ne-academice, ne-intemeietate sau ne-avenite!
Asa ca, pe linie de consecinta logica, te rog, Razvane, sa lasi la mine vechea reglementare sau, si mai ‘bine’ chiar, sa contabilizezi tot in dreptul meu si toate acele manutzele ‘negative’ care-i deranjeaza pe unii sau pe altii!
Ca eu in chestia asta vreau sa ma simt … barbat de barbat, fratele meu, si doresc musai sa iau eu asupra mea … mizantropia lumii cit si nemiloasele critici ‘manuale’, chiar si pe cele pe care le iau aia de sint permanent certati cu limba romana si cu logica pedinte folosirii ei!
Bref, daca unii se simt asa de frustrati de ‘like’-urile sau ‘unlike’-urile care practic nu valorizeaza in vreun fel adevarul sau devalorizeaza non-adevarul unui comentariu, ci exprima mai mult o stare de moment a cititorului fara insa si dorinta aferenta de a … asasina emitentul acelui comentariului (sic!) – cel putin asa sper eu! -, atunci insemna ca aceiasi cetateni au ramas cu grave traume … subliminale de pe vremea cind, elevi in ciclul primar fiind, doamna, sau tovarasa dupa caz, ii cam … ustura la rever cu stimulentele alea inchise la culoare!
Motiv perfect stupid ca pe urma sa plinga in hohote acasa, la mamitica…
Naspa rau sa nu poti sa nu poti sa te maturizezi vreodata.
Nici macar cu … trecerea anilor!
No ofence!, tuturor celor ce se simt vizati, zau asa…
…pendinte folosirii ei!
Ooops!…
Am lansat intrebarea intr-un articol nou.
asa ca mai bine sa le dam si celorlalti cuvantul sa vedem ce spun si ei.
Pe mine, pe tine, poate nici pe Valeriu nu ne deranjeaza manutele acelea, dar poate sunt unii care tin cont de ele si care eventual se simt intimidati in a comenta. Nu consider ca eu detin Adevarul Suprem (stim noi bine de ce)
In plus, ca sa sporesc interesul, ofer si premii.
O seara minunata!
Pai ce, Razvane, s-au aratat … ultragiati vreo unii din ‘intimidatii’ de care vorbesti?
Fie si macar in epistole personale pe adresa de e-mail a site-ului?
Sau poate nu sesizez eu urmatoarea … fractura de logica:
…Cum poti sa fii intimidat sa scrii ceea ce gindesti (presupunind ca ai si o parere buna despre propriile opinii, nu-i asa?) atita vreme cit nimeni nu stie ce urmeaza sa scrii?
Si deci, aprioric, nici nu sta careva … nemincat si nedormit ca sa te ia musai pe tine la ‘unlike’?
Sau la mai multe ‘unlike’-uri inteleg, ca se pare ca unii ‘e’ … miriapozi!
Mai sa fie!…
Razvane, chiar n-am vreme sa obosesc sa le explic ‘inexplicabililor’ ca incongruentza in gindire si scris dauneaza grav dialogului de orice fel.
Iar cea de caracter de descalifica in primul rind ca om!
Nu de alta, da’ e-o cale atit de lunga de la … „Toata consideratia lui Tata Mare pentru ca este in stare de asfel de trairi” tocmai pina la … „Tata Mare= Dragnea”, astfel incit mi-e imposibil sa le spun – astora de mesteca vorbele atit de aiuritor si ilogic incit ai impresia ca e vorba doar de niscaiva ‘saracuti’ suporteri de fotbal mestecind bomboane agricole in pauza dintre cele doua mitane -, ca derapajele verbale zabrautzene nu vor putea fi niciodata asimilate de mine cu … invitatiile la dialog ‘curajos’!
Caci la asemenea ‘dialoguri’ nu-mi permite in primul rind educatia si, in abstract, chiar stirpea din care provin si care a dat pina si tarii numai … tati mari de calibru uman deosebit.
Si nu e vorba doar de tata meu mare ci, mai ales, de tata lui mare, adica de stra-strabunicul meu care a fost unul dintre … semnatarii istorici ai infiintarii Partidului National Liberal din Romania taman in 24 mai 1875!
Asta ca sa priceapa si ‘inorogul’ pseudo-eminescian cam despre ce cultura politica si ethos national e vorba la mine in familie…
Da’ cind tii cu tot dinadinsul sa te faci singur de bok parca nici o invectiva sau o magarie nu trebuie precupetita, nu?
Mai ales daca are si coloratura politica, c-asa-i sta bine … cool-t-ului roman al zilelor noastre!
Tata Mare, nu-ti cunosteam pana acum radacinile. Nu pot sa spun decat – „Frumos! Foarte frumos, domnule!”
In rest, referitor la aprecierile tale la adresa lui Valeriu, eu nu ma pot pronunta si nu pot comenta. Rolul de mediator nu-mi permite.
O zi frumoasa sa ai!
Nu-i meritul meu, Razvane, si chiar nu ma gindeam c-o sa fiu nevoit sa expun ‘neautorizat’ din biografia familiei la modul public, da’ alaturarea aia absolut lipsita de b.s. m-a dezamagit si intristat teribil:
Se pare ca nu ne mai facem bine niciodata daca inca mai umblam si la virsta noastra, total ne-inginereste, cu ‘masuratori’ sub standardele urbanitatii si civilizatiei, zau asa…
Nu,domnule RAZVAN, NU ma „deranjaza aceasta votare”.Ba mai mult,sincer m-a amuzat chiar si intrigat sa intuiesc pe cel care m-a apreciat.Daca eram ma vechi pe site,reusind sa-i cunosc cat de cat pe cei care va „viziteaza”,folosind cateva reguli elementare de statistica,puteam in proportie de cel putin 75% sa-i indic pe cei care m-au apreciat cu „degetelul ” in jos. Sunt obisnuit cu cei care nu aveau curajul sa-mi spuna in fata parerile lor.Nu o faceau fie din lipsa unor argumente solide,fie „din cauza de … idiosincrazie” (psihica),ca sa ma exprim cu pretiozitati a la Tata Mare. Nu am fost niciodata frustat.Ca dovada , spun direct ce gandesc,chiar daca nu gandesc intotdeauna corect.Am curajul sa-mi asum spusele ,si nu folosesc tinte incerte sau INETRMEDIARI,din lipsa curajului unei confruntari directe ,sau ca intre „barbati de barbati”…. Extrapoland putin situatia de fata ,in domeniul politic, Tata Mare= Dragnea ; Intermediarul (guvernul)=Dvs. ; plebea=eu.
Am facut remarca „manutelor” intrucat ele nu numai ca ascund lipsa de curaj,dar nu spun in fond nimc,si nici nu-l ajuta cu nimic pe primitor,care nu poate decat banui pentru ce a primit „rosu” sau „verede”.
In concluzi,domnule Razvan,va rog INSISTENT nu supuneti la vot schimbarea sistemului,eu fiind o pasare calatoare pe acest site.
Nu pot insa incheia ULTIMA mea postare pe site,fara a ma adresa chiar si indirect lui Tata Mare cu o incercare timida de parafrazare a finalului din Scisoarea II a lui Eminescu:
Şi de-aceea de-azi-nainte poţi să nu mă mai întrebi
De ce siteul nu m-abate cu ispită de la trebi,
De ce dorm îngrămădite între vechile-mi postari
Tot ce gandurle bune transformata in notari
De-oi urma să scriu parerea-mi, teamă mi-e ca nu cumva
Tata Mare si “postacii”să mă-nceap-a lăuda.
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.
Va doresc in continuare numai ganduri bune si multa sanatate
Oseara placuta!
Domnule Valeriu,
Un lucru nu luati dvs. in considerare si anume faptul ca marea majoritate a vizitatorilor nu comenteaza de niciun fel pe site-ul nostru. Nu puteti identifica votantii in niciun fel (nici eu nu stiu cine sunt), intrucat avem aproximativ 1.500 de vizitatori zilnici. Prin urmare, a spune ca persoana cu care intrati in dialog v-a votat intr-un fel sau altul este din punt de vedere statistic o greseala.
Sincer, nu am apreciat deloc extrapolarea dvs. Dragnea-Guvern-plebea, intrucat gasesc ca relatiile dintre cele trei difera total fata de realitatile de pe acest site, ca sa nu mai spun de sensul mai mult decat peiorativ pe care il au persoanele politice, la care faceti referire in fata unora care ii considera o plaga pentru Romania.
Scoaterea sau pastrarea manutelor nu se supune votului si s-a scos pentru a fi in „dezbatere publica”, ceea ce nu inseamna ca se voteaza pentru ele. Ideea este simpla. Voi incerca sa vad ce argumente exista si ce pareri au oamenii. In final, decizia imi apartine, dar va fi o decizie informata.
O zi buna!