Puterea lui „încă nu”
Cercetatoarea Carol Dweck care studiaza “cresterea intelectului” — ideea ca ne putem creste capacitatea creierului de a invata si de a rezolva probleme. In minutele urmatoare, ea ne prezinta cele doua variante din fata unui om pus in postura de a rezolva o problema care il depaseste prin dificultatea ei. Unii adopta varianta de a se plange si a fugi de problema gandindu-se ca sunt prea prosti sau prea slabi pentru a o rezolva, iar altii isi spun pur si simplu ca nu o pot rezolva inca. Acest „inca” este surprinzator de puternic si aduce revelatii nebanuite.
Sa o urmarim.
Am auzit de un liceu din Chicago unde elevii trebuiau să promoveze un număr de cursuri pentru a absolvi și, dacă nu promovau cursul, primeau calificativul „încă nu”. Asta mi s-a părut minunat. Când nu obții nota de trecere, gândești: „nu-s bun de nimic”. Dar dacă primești calificativul „încă nu”, înțelegi că te afli încă în plin proces de învățare. Ți se oferă o cale spre viitor.
„Încă nu” m-a făcut să înțeleg mai bine un moment critic din cariera mea, un adevărat punct de cotitură. Doream să văd cum gestionează copiii provocările și dificultățile așa că am dat unor copii de 10 ani niște probleme un pic peste nivelul lor. Unii au reacționat surprinzător de bine, spuneau lucruri de genul: „Îmi plac provocările”, sau „speram că voi învăța din asta.” Ei au înțeles că-și puteau îmbunătăți abilitățile. Aveau ceea ce eu numesc o mentalitate flexibilă. Dar alți elevi au considerat că e o tragedie, o catastrofă. Din perspectiva mentalității lor fixe, inteligența le-a fost pusă la încercare, și au dat greș. În loc de-a se bucura de puterea lui „încă nu” tirania lui „acum” i-a făcut prizonieri.
Ce-au făcut mai departe? O să vă spun imediat. Într-unul din studii ne-au spus că data viitoare vor copia în loc să studieze mai mult, dacă pică un test. Într-un alt studiu, după un eșec, se comparau cu cei care obținuseră rezultate mai slabe ca să se simtă mai bine. Și-n toate studiile, se eschivau în fața dificultății. Cercetătorii au măsurat activitatea electrică din creier în timp ce elevii dădeau de o greșeală. În stânga, vedeți elevii cu mentalitate fixă. Activitatea e aproape inexistentă. Fug de greșeli. Nu se implică. În dreapta, în schimb, aveți elevii cu mentalitatea flexibilă, care cred că abilitățile se pot îmbunătăți. Acești elevi se implică. Creierul lor ia foc datorită lui „încă nu”. Sunt profund implicați. Procesează greșeala. Învață din ea și o corectează.
Cum ne creștem copiii? Îi creștem pentru „acum” în loc de „încă nu”? Creștem cumva niște copii obsedați să ia doar nota maximă? Creștem copii care nu știu să viseze la mai mult? Obiectivul lor cel mai important e nota maximă la următorul test? Îi însoțește oare toată viața această nevoie constantă de validare? Posibil, căci mulți angajatori îmi spun că am educat deja o generație de tineri angajați care nu suportă să treacă o zi fără o recompensă.
Și-atunci, ce-i de făcut? Cum putem clădi un pod spre „încă nu”?
Iată câteva sugestii. Mai întâi, să lăudăm cu înțelepciune, nu inteligența sau talentul, asta n-a dat rezultate, nu mai procedați așa. Trebuie lăudat procesul în care se implică elevii: efortul, strategia, concentrarea, perseverența, progresul. Lăudând progresul, formăm copii conștiincioși și flexibili.
Mai sunt și alte moduri de a-l recompensa pe „încă nu”. Am colaborat recent cu cercetători ai jocului de la Universitatea din Washington și am creat un joc de matematică online care-l recompensează pe „încă nu”. În acest joc, se premiază efortul, strategia și progresul. Alte jocuri de matematică te premiază dacă dai răspunsul corect „acum”, dar acest joc recompensează procesul. Și am observat mai mult efort, mai multă strategie, mai multă implicare pe timp îndelungat și mai multă perseverență în fața problemelor dificile.
Am descoperit că aceste simple cuvinte: „încă”, sau „încă nu” dau încredere mai mare copiilor, le deschid calea spre un viitor mai bun și îi ajută să persevereze. În plus, avem posibilitatea să schimbăm mentalitatea copiilor! Într-un studiu, i-am învățat că de câte ori ies din zona de confort pentru a învăța ceva nou și dificil, neuronii din creierul lor pot forma conexiuni noi, mai puternice, iar cu timpul pot deveni mai inteligenți.
Iată ce s-a întâmplat în acest studiu în care elevii care nu au învățat despre mentalitatea flexibilă au continuat să ia note mai mici în perioadele școlare dificile, în schimb, cei care învățaseră asta și-au mărit mult nota la examene. Deja am demonstrat acest progres cu mii și mii de copii, mai ales în cazul elevilor cu dificultăți.
Haideți să vorbim despre șanse egale. În țara noastră, există grupuri de elevi care obțin rezultate slabe în mod repetat, de exemplu copiii din cartiere sărace sau copiii din rezervațiile de indieni. Au rezultate atât de constant slabe, încât mulți cred că-i ceva inevitabil. Dar când profesorii creează în clase un mediu flexibil bazat pe „încă nu”, apare și egalitatea de șanse! Iată doar câteva exemple. În doar un an, un grup de grădiniță din Harlem, New York a reușit un scor de 95% la testul de evaluare națională. Mulți din acei copii nici nu știau să țină creionul când au ajuns la școală. Într-un an, elevii unei clase a IV-a din South Bronx, rămași mult în urmă, au urcat pe locul I în clasamentul claselor a IV-a din statul New York la testul național de matematică. Într-un an, un an și jumătate, elevii unei școli dintr-o rezervație de indieni au ajuns de pe ultimul pe primul loc în regiunea lor, într-o zonă care cuprindea și părți înstărite din Seattle. Iată cum copiii nativi i-au depășit pe copiii Microsoft.
Asta s-a întâmplat pentru că s-a schimbat sensul efortului și al dificultății. Înainte, efortul și dificultatea îi făceau să se simtă proști, îi făceau să renunțe, dar acum, efortul și dificultatea, înseamnă că neuronii lor formează conexiuni noi, legături mai puternice. Așa devin mai deștepți.
Am primit recent o scrisoare de la un băiat de 13 ani. Spunea: „Dragă profesoară Dweck, mă bucur că lucrarea dumneavoastră se bazează pe cercetări științifice solide și, de aceea, am decis s-o pun în practică. Depun mai mult efort la școală, în relațiile cu familia și cu colegii de școală, și am observat că am avansat mult în toate aceste domenii. Îmi dau seama acum că mi-am pierdut o mare parte din viață.”
Haideți să nu mai risipim vieți, pentru că odată ce știm că abilitățile se pot îmbunătăți în asemenea măsură, devine un drept fundamental al omului ca orice copil, toți copiii, să trăiască în locuri favorabile progresului, să trăiască în locuri pline de „încă nu”.
Mulțumesc.
Hristos a Inviat ! Magnifica informatia primita in aceasta dimineata ! Prin analogie, am transpus totul la mine personal – in calitatea dea de om matur si anume: Aveam o intrebare, ce nu-mi dadea pace ! Un ” de ce” enorm, adresat lui insusi Dumnezeu, pentru una dintre experientele mele ce mi-au marcat viata ! Pe toata perioada care a trecut pana de curand, cred ca Dumnezeu imi tot raspundea: „Inca nu” ! Intelege ca, te afli in plin proces de cunoastere si ca, ti se ofera calea spre a-ti afla raspunsul si adevarul, intr-un viitor apropiat sau indepartat, functie de abilitatile pe care ti le dezvolti ca, rabdare, perseverenta, deschidere. Atunci cand vei fi pregatita, cu o mentalitate flexibila, va veni si raspunsul !” Si da, a venit sub nenumarate forme, de la mesaje ca acesta de astazi, articole, carti sau filme pana la intamplari reale ale altor oameni ! Si toate acestea, trimise de Dumnezeu, au venit in intampinarea mea, cu raspunsul mult asteptat ! Multumesc !
Multumesc pentru mesaj; mi-a adus raspunsul …..
Cu recunostinta,
Mariana