Exista un timp pentru toate

Măreţul Şah al Şahilor Abbas cel Mare din Persia era un om elegant, petrecăreţ şi iubitor de pace. Multe oraşe a clădit, iar arhitectura sa, căci şahul se pricepea în ale clădirilor, a rămas ca un exemplu de desăvârşire a perioadei clasice persane.
Zilele treceau cu construcţii şi planuri dar şi îngreunate de mâncărurile indiene, de vinul roşu de Şiraz şi de dezmierdările femeilor. Până într-o zi, în care un sol plin de praf s-a ploconit la picioarele Şahului: „Preamărite, primejdie mare, mongolii atacă Imperiul!”. „Unde sunt?” – a întrebat neliniştit Abbas. „La Samarkand Luminăţia Ta!”. „Aaa, e prea devreme, mongolii sunt prea departe, la 2.000 de mile, hai să continuăm petrecerea !” – a surâs şahul. Şi iarăşi zilele au trecut cu planuri de palate minunate, cu grădini nespus de frumoase, cu întreceri de călărie, jocuri şi poezie. Poporul îl iubea pe Abbas pentru că dădea petreceri şi organiza sărbători cu mult fast.
Peste alte săptâmîni solul revine şi mai obosit şi rănit uşor: „Nestemata Orientului, Stăpâne, mongolii au cucerit Maşadul!”. „E prea devreme, sunt la 1.000 de mile depărtare de Isfahan, hai să bem vin şi să ascultăm poeme!” – a râs şahul. Şi poporul s-a veselit din nou, admirând ce conducător fără teamă au şi au continuat dansul şi petrecerile cu lampioane, pe înserat.
Peste încă câteva săptămâni solul apare clătinându-se. O săgeată scurtă, mongolă, îi străpunsese un braț. „Preaputernice, mongolii sunt la porţile Isfahanului !”… „Cum trece timpul…” – a surâs trist Şahul – „…acum este prea târziu, hai să ne retragem la Şiraz!” Iar poporul nu a fost deloc fericit, pentru că pe el l-au jefuit mongolii.
Dragă prietene, da, tu care citești, există un timp pentru toate. Dacă nu folseşti prilejul oferit de stele, gata, trenul a plecat… sau mongolii pot să-ţi cucerească cetatea! Sau, poţi să convoci un referendum ca să pui la vot popular dacă mongolii cuceresc, sau nu, cetatea! Lui Abbas nu i-a trecut prin cap ideea cu referendumul…
Istoria spune că Şahul, văzând frumosul Isfahan cuprins de flăcări, s-a schimbat, parcă ceva s-a petrecut cu el. A devenit aspru şi poruncitor, un excelent conducător militar. În câteva zile a strâns o armată imensă cu care i-a fugărit pe mongoli până hăt, în India, unde le-a pierdut urma prin junglă.
Iar când s-a întors victorios, în Isfahan, poporul îl iubea din nou, pansând rănile încă adânci.
Cînd a trecut pe celebrul pod „Si-o-se” un bătrân molah s-a apropiat de Şah: „Luminăţia Ta, ne-a fost dat să trecem şi prin asta. Mulţi au pierit, am fost jefuiți, dar asta nu ne face să ne schimbăm obiceiurile! La noapte avem întrecere de poezii şi petrecere mare! Ne onorați cu prezența Voastră?” Şi Şahul, după mult timp, a zâmbit din nou. Era, din nou, acasă!
Așa că este un timp pentru toate! Toate la timpul lor. Așa ne învață astrologia…