Povestirea râului și a nisipului

Un râu, ce venea de departe de la izvoarele sale din munți, trecuse de toate obstacolele imaginabile până atunci și ajunsese la nisipurile din deșert. Așa cum trecuse peste orice barieră până atunci râul încercă să treacă și peste deșert dar află că atunci când intră în deșert apele îi dispăreau în nisipuri.

Era însă convins că destinul său era să traverseze deșertul dar nu găsea nicio cale. Deodată, o voce ce părea venită de niciunde, dar care provenea chiar de la deșert șopti:

– Vântul străbate deșertul și așa poate și râul.

Râul obiectă că a încercat să se arunce în nisipuri și doar a ajuns să fie absorbit în timp ce vântul zboară pe deasupra și de aceea străbate deșertul.

– Doar năpustindu-te în felul tău obișnuit sigur că nu poți reuși: ori dispari ori te transformi în mlaștină. Trebuie să permiți vântului să te ducă peste deșert către destinația ta, spuse deșertul.

– Pai și cum să fac asta? întrebă râul.

– Permițându-ți să fii absorbit de vânt, răspunse deșertul.

Ideea nu era acceptabilă pentru râu. În fond nu fusese absorbit niciodată înainte și nu vroia să renunțe la individualitatea sa. Și o dată pierdută cum putea să știe că și-o va mai recăpăta?

– Vântul, spuse deșertul, o să facă acest lucru. El ia apa, o cară peste deșert și apoi ii dă drumul să cadă din nou la pământ. Căzând ca ploaie redevii râu.

– Păi și eu de unde știu că așa va fi? întrebă râul.

– Așa va fi, și dacă nu crezi nu poți deveni decât un smârc sau mlaștină și chiar și pentru asta trebuie mulți ani și sigur nu o să mai fi un râu, spuse deșertul.

– Dar nu pot rămâne același râu ca până acum?, întrebă râul.

– În ambele cazuri n-ai cum să rămâi așa ceva, spuse șoapta. Partea ta esențială este dusă mai departe și formează un alt râu. Ești numit așa cum ești astăzi căci nici măcar tu nu știi care parte a ta este cea esențială.

de Idries Shah (maestru sufit)

Mulțumim Claudiu pentru povestire