Misterul craniilor de cristal

Majoritatea arheologilor și oamenilor de știință consideră că civilizația și tehnologia actuală sunt cele mai avansate sisteme pe care le-a avut vreodată Pământul nostru. Cu toate acestea, în istoria consemnată au existat multe descoperiri derutante de vestigii, monumente și artefacte neobișnuite, lăsate de antici. Câteva au fost numite minunile lumii antice. Dar perspectiva noastră modernă, științifică, nu ne permite să înțelegem complet scopul multora dintre ele. Gândiți-vă la piramide sau la monumentul megalitic Stonehenge; sau la neobișnuitele desene trasate pe sol de la Nazca, și care se disting numai din aer, sau la cele din Anglia (calul gigantic). Aceste vestigii ezoterice ale înaintașilor noștri pun sub semnul întrebării credința în progresul nostru neîntrerupt. Însă noi credem că craniile de cristal oferă o și mai mare provocare pentru teoria progresului linear.

Dar ce sunt, de fapt, craniile de cristal? Sunt niște cranii de formă umană, realizate din diferite tipuri de cristal de cuarț, artefacte vechi, care au fost descoperite printre ruinele antice. Pare să existe un motiv anume pentru care cristalul de cuarț a fost ales drept material al craniilor. Într-adevăr, nu este un material ușor de tăiat sau de modelat într-o formă. Iar dacă sculptorul nu e atent, o tăietură nepotrivită îi poate distruge toată munca. Cuarțul a fost probabil ales pentru anumite proprietăți ale lui, printre care și aceea de catalizare puternică a conștiinței de sine.

Astăzi, cristalele de cuarț sunt utilizate la dispozitivele și aparatele electronice moderne. De fapt, la industria calculatoarelor se adaugă progresele majore din industriile video, film și audio, care folosesc amplificarea și abilitățile rezonatoare stabile ale cuarțului. În mod similar, cuarțul poate lucra cu sistemul energetic al corpului uman, pentru a crește capacitățile de vindecare ale cuiva sau pentru a-i extinde conștiența psihică. Această energie subtilă este pusă în evidență prin fotografia Kirlian, care înregistrează energia electromagnetică ce emană din ființele vii.

Cu sute de ani în urmă, orientalii au dezvoltat metode eficiente de vindecare, ca acupunctura și acupresura, în cadrul cărora au cartografiat un sistem al meridianelor energetice care străbat tot corpul uman. Există chiar relatări despre unele așa-zise triburi primitive din Africa și Australia, care utilizează astăzi cristalele în mod similar, pentru diagnosticarea și vindecarea bolilor. Cu toate acestea, există încă o controversă în ceea ce privește efectelor benefice ale cristalului de cuarț asupra corpului uman, căci majoritatea oamenilor de știința și a medicilor nu sunt de acord cu vindecătorii orientați holistic, spiritual.

În prezent se scriu nenumărate cărți despre cristale și capacitatea lor de a fi programate de mintea umană. Această programare include îmbunătățirea condițiilor de viață, creșterea prosperității și a clarității minții, instalarea păcii și armoniei în lume. În sfârșit, cristalul de cuarț are abilitatea de a înregistra nu numai gânduri și energii, ci și impresii vizuale. Craniile lucrează asemenea unei videocamere, iar prin câteva procese de activare, ele sunt capabile să redea aceste imagini.

Între craniile antice cunoscute în mod public există trei tipuri de cuarț care alcătuiesc structura lor fizică. Primul și cel mai obișnuit este cristalul de cuarț clar, transparent. Câteva dintre craniile de cristal sunt din ametist, un cuarț purpuriu, iar unul este compus din cuarț trandafiriu. Toate craniile de cristal au fost descoperite printre ruine antice în Mexic, America Centrală sau de Sud. Simbolul craniului trebuie că avea un impact semnificativ asupra acelor culturi, deoarece indigenii continuă și azi să sculpteze în diferite materiale replici și miniaturi ale craniilor antice.

Faimosul craniu Mitchell-Hedges este singurul craniu de cristal cunoscut care nu este deținut de un muzeu sau de un colecționar particular. Posesorii lui (exploratorul F.A. Mitchell-Hedges și, ulterior, fiica sa adoptivă, Anna) au permis cercetarea științifică, precum și expunerea lui publică. Persoane particulare au putut fixa o întâlnire cu Anna Mitchell-Hedges pentru a vedea craniul în casa ei. Un alt motiv a faimei sale, credem noi, constă în faptul că este replica fidelă a unui craniu uman; are chiar mandibula detașabilă. Craniul Mitchell-Hedges este o lucrare de artă incredibilă, pe care niciunul dintre sculptorii moderni n-a fost în stare s-o imite.

Celelalte două cranii disponibile pentru public sunt numite aztece (deși arheologii nu pot spune cu certitudine dacă ele sunt creații ale aztecilor), și aparțin Muzeului Britanic al Omului [British Museum of Man] din Londra, și Muzeului Trocadero din Paris. Ambele sunt transparente, dar nu au nici claritatea cristalului Mitchell-Hedges, nici compatibilitatea de mărime și formă umană.

Alte două cranii de cristal sunt craniul de ametist și craniul Maya (un alt craniu transparent). Craniul Maya a primit acest nume în urma cercetărilor extinse ale lui F.R. ‘Nick’ Nocerino timp de 4 luni, în perioada 1979-1980. Aceste două cranii au fost aduse în Statele Unite din Mexic. Nici ele nu sunt la fel de transparente sau precise cum este craniul Mitchell-Hedges.

Câteva dintre celelalte cranii au fost văzute de dl Nocerino în numeroasele lui călătorii. În timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, el a avut o scurtă ocazie de a vedea în Franța un craniu transparent, proprietate a unei societăți secrete. Ei îl numeau „Sângele lui Christ”. La câțiva ani după război, Nick Nocerino a văzut într-o zonă situată la granița dintre Guatemala și Honduras un alt craniu, făcut din cuarț roz, cu mandibula mobilă. Era perfect, ca și craniul Mitchell-Hedges, deși puțin mai mare, și bine păzit de localnicii de origine mayașă. Nick Nocerino a mai văzut și un alt craniu, din ametist, descoperit lângă San José, Mexic, mai mic decât cel menționat anterior. Pe lângă acestea, există zvonuri despre alte trei sau patru cranii de cristal cunoscute, dar deocamdată nu deținem informații satisfăcătoare pentru a le prezenta.

La ora actuală, deși în diferite publicații au apărut articole despre craniile de cristal, informațiile oferite sunt puține. Noi considerăm că aceasta se datorează oamenilor noștri de știință și arheologilor, care nu sunt siguri ce să creadă despre ele. Originile craniilor de cristal și procedurile prin care au fost create nu pot fi decât bănuite. Desigur, există numeroase teorii, dar nimeni nu este prea sigur care este cea corectă. Una dintre etichetele care au fost aplicate craniilor de cristal, începând cu cel mai cunoscut, craniul Mitchell-Hedges, este aceea de „craniu al sorții”. În urma cercetărilor noastre, nu suntem de acord cu această noțiune, care credem că se datorează unei înțelegeri greșite a craniilor, deoarece ele nu se conformează teoriilor științifice standard.

Se pare că adesea ceea ce omenirea nu înțelege este privit ca un semn sau un obiect rău. Totuși, dacă cineva se deschide posibilităților psihice și investigațiilor parapsihologice, rezultatul constă în mult mai multe răspunsuri posibile. Credem că teama de craniile de cristal provine dintr-o neacceptare a folosirii capacităților intuitive de investigație. Și această frică alimentează o astfel de faimă a „craniilor sorții”. Noi credem că, inițial, craniile de cristal au avut un scop benefic sau constructiv pentru civilizațiile care le-au creat și folosit. Dar după mii de ani, adevăratul scop al craniilor s-a pierdut și au început să fie folosite pentru exercitarea puterii asupra maselor.

Pentru noi, craniile de cristal sunt un simbol al vieții, unul dintre multele simboluri tangibile care demonstrează că profețiile unei Ere de aur se manifestă în lumea noastră. Pe măsură ce descifrăm secretele și cunoașterea dinlăuntrul acestor recipiente de cristal, simțim tot mai mult că putem dobândi adevărata înțelegere a lor. În curând, ele vor fi văzute ca unele dintre cele mai puternice instrumente ale anticilor, care ne pot ajuta să înlăturăm marile frământări din lumea noastră.

Când vorbim astăzi de folosirea tehnicilor psihice pentru a pătrunde în interiorul craniilor de cristal, apelăm la indulgența cititorului. În afară de faptul că suntem incapabili, chiar cu tehnologia noastră modernă, să reproducem exact aceste cranii, suntem de asemenea incapabili să le datăm, deoarece metoda curentă de datare în timp cu C-14 nu se poate aplica pe materiale anorganice. Astfel, singura cale de a estima vârsta craniilor de cristal sau a civilizațiilor posibile care le-au creat și au lucrat cu ele este prin utilizarea psihometriei. Acesta este un proces în care un individ sensibilizat psihic „citește” energiile sau vibrațiile asociate cu un obiect. Unii dintre acești indivizi au nevoie să atingă fizic craniile de cristal sau să se afle în prezența lor, în timp ce alții consideră că au o legătură mentală cu ele. Desigur, informația obținută pe această cale nu poate fi întotdeauna verificată experimental, dar aduce în atenție direcții și teorii noi.

Un exemplu bun al deschiderii spre o abordare parapsihologică este prezentat în cartea lui Richard Garvin despre craniile de cristal. Frank Dorland a fost unul dintre principalii cercetători citați în cartea lui Garvin. Dl. Dorland a încercat, pe cât posibil, să stea departe de un studiu de natură psihică, dar se petreceau prea multe fenomene inexplicabile pentru el, ca să rămână doar un cercetător științific tradițional și convențional. În octombrie 1970, Frank Dorland a adus craniul Mitchell-Hedges la firma Hewlett-Packard din Palo Alto, California, pentru analize științifice extinse. Această companie IT are unul dintre cele mai sofisticate laboratoare de cercetare a cristalului.

Rezumând relatările din cartea lui Garvin, cercetările lor au confirmat că acest craniu este imposibil de reprodus. În urma testelor, craniul s-a dovedit a avea un complicat mecanism interior de prisme și lentile, care refractă și reflectă în anumite feluri lumina proiectată asupra lui. Acest sistem de lentile demonstrează o competență tehnică ce doar de curând a fost atinsă (rețineți că acest craniu a fost găsit în 1924, când nu existau nici calculatoare, nici lasere). Proiectând o lumină polarizată asupra craniului în timp ce era scăldat într-o soluție de benzil-alcool, ei au descoperit că, indiferent cine sculptase craniul, persoana neglijase complet axa naturală a cristalului, și ca atare, acesta ar fi trebuit să se sfărâme. Un alt detaliu care ne-a pus în încurcătură a fost faptul că, indiferent la ce temperatură supuneau cercetătorii craniul Mitchell-Hedges, acesta rămânea la 70° Fahrenheit (21,1° Celsius). Toate aceste descoperiri au fost atât de uimitoare, încât unul dintre cristalografii de la Hewlett-Packard a fost citat spunând: „Blestematul ăsta de obiect nici n-ar trebui să existe!”

Un alt fenomen corelat cu craniile de cristal este abilitatea de a proiecta imagini holografice chiar înăuntrul lor. Aceste imagini pot fi văzute de mulți cu ochii lor fizici. Procesul de căutare a imaginilor în craniu este numit „scrutare”. În numeroasele prelegeri despre craniile de cristal pe care le-au susținut autorii, mulți participanți au relatat că văd imagini în diapozitivele cu cranii care erau proiectate. Și în cartea lui Garvin, Frank Dorland vorbea despre imagini pe care le văzuse și despre felul în care craniul își schimba vizibil forma și culoarea. Acest fapt este arătat clar în fotografiile și diapozitivele înregistrate de Nick Nocerino și echipa lui de asistenți, în timpul a trei săptămâni de lucru intens cu craniul Mitchell-Hedges, în Canada, acasă la d-na Mitchell-Hedges, precum și în timpul celor patru luni de cercetare a craniului Maya de către Nick.

Am auzit relatări despre vindecările primite de oamenii care au venit să vadă craniul Mitchell-Hedges, și care i-au scris Annei Mitchell-Hedges despre experiențele lor. Alt colaborator la cartea noastră, Steve Mehler, a avut craniul de ametist și craniul Maya în casa lui pentru câteva zile. Invitase mulți oameni să-l viziteze, iar cei care s-au aflat în prezența celor două cranii au raportat fie o vindecare, fie o creștere a abilităților lor psihice. De fapt, n-am întâlnit pe nimeni care să nu experimenteze vreun efect atunci când a venit în contact cu un craniu de cristal.

Lois Julien, prietena și colaboratoarea noastră la fotografierea craniului britanic, ne-a spus o poveste interesantă, auzită de ea în timp ce vizita British Museum. Unul dintre gardieni i-a povestit că, la un moment dat, custozii au raportat că au văzut craniul mișcându-se singur în caseta lui în timpul nopții și că au auzit sunete ciudate venind dinspre el. Deci apare întrebarea: Cu ce anume avem de-a face în cazul acestor cranii de cristal?

Pentru a răspunde la această întrebare nu avem altă soluție decât să luăm în calcul aspectele spirituale sau psihice ale craniilor de cristal. Credem chiar că este imposibil să începi să înțelegi ce anume este un craniu de cristal, fără a lua în considerare aspectul metafizic. Astăzi constatăm că știința și religia (sau conceptele spirituale) încep să se îmbine, pentru a deveni un singur domeniu. De asemenea, în toată lumea, oamenii se trezesc sau devin interesați de aspectul spiritual al ființei lor, simțind că acesta este la fel de real ca orice altceva și chiar că spiritul lor poate exista în altă dimensiune, pe care simțurile fizice n-o mai detectează. S-a prezis de mult timp că în ultima parte a secolului XX omenirea va fi mai interesată de spiritualitate și de metafizică.

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut noțiunea de mediumnitate. Prin anii ’80 ai secolului XX, aceasta a fost redenumită „channeling”. Statele Unite au fost influențate de multe mișcări religioase și de indivizi care foloseau transa, prin care obțineau informații valoroase de dincolo de lumea vizibilă. Activitatea profetică a americanului Edgar Cayce, care a trăit la începutul acestui secol, a influențat mii de oameni. Mulți americani au fost interesați și de filozofia gânditorului religios suedez din secolul al XIX-lea, Swedenborg. Astfel, aceste idei și metode de atingere a altor nivele ale conștiinței tămăduitoare nu sunt noi pentru americani, chiar dacă denumirile au fost actualizate și presa le-a prezentat ca pe un capriciu la modă.

Cercetarea metafizică a craniilor de cristal oferă câteva căi posibile pentru rezolvarea misterului lor. Știm, și ne-a fost confirmat de indivizi demni de încredere, că aceste cranii proiectează imagini holografice, sunete, culori și arome și-și schimbă forma. Pe lângă constatările noastre, există prea mulți oameni care ne relatează experiențe similare, trăite în prezența craniilor de cristal, ca să putem descrie aceste fenomene drept simple halucinații. Craniile de cristal facilitează trezirea conştiinţei, permiţând totodată iniţiaţilor să pătrundă, în transă, într-o altă dimensiune.

Timp de zeci de ani, informațiile despre craniile de cristal au fost păstrate cu multă discreție, la fel ca majoritatea cunoștințelor despre cristale și puterea pietrelor. Teama de a nu fi condamnați de o cultură cufundată adânc în valorile creștine i-a reținut pe mulți în a-și împărtăși cunoștințele. Din cel puțin 40 de proiecte de cercetare privind craniile de cristal, de dinainte de 1980, niciunul nu a fost discutat public. Aceste cunoștințe le-au rămas indivizilor care dețineau craniile și cercetătorilor și studenților particulari.

Și astăzi unii oameni de știință au îndoieli în privința modului în care au apărut aceste obiecte, iar în unele cazuri, chiar neagă existența lor, sau declară că acestea sunt falsuri. Dar există prea multe proprietăți neobișnuite pe care le posedă craniile de cristal și prea multe întrebări fără răspuns care n-ar trebui ignorate. Pentru știința modernă, progresul este prea adesea măsurat în lumea fizică. Întreaga cultură a lumii noastre a devenit dependentă de sistemele exterioare, legând știința și tehnologia cu transporturile, comunicațiile și cu o multitudine de dispozitive de o utilitate îndoielnică. Dar se poate ca sistemele culturilor antice să se fi bazat pe ceva total diferit. În acele vremuri, bărbații și femeile erau mai apropiați și mai dependenți de natură. Este logic ca sistemele și uneltele lor să fi explorat lumile interioare ale naturii și ale psihicului.

Niciunul dintre craniile descoperite până în prezent nu a fost făcut de vreo societate umană cunoscută de istoria noastră înregistrată. Și atunci, de unde vin ele? Care este scopul lor real? Când au ajuns aici? Pentru cine au fost create? De ce reapar acum? Răspunsurile voastre sunt la fel de bune ca și ale noastre, fiindcă nici noi nu știm! Credem însă că ele apar acum pentru a da rasei umane o mai bună înțelegere a ei însăși și a originilor ei.

Surse: Scritube si Frumoasaverde