La casă
Femeia intră în magazinul vechi din colțul străzii sale, un magazin micuț, ce nu avea nici măcar firmă luminoasă la intrare, părea uitat dintr-un trecut apus. Locuia pe aceasta stradă de copilă. Știa fiecare cărămidă cum se îmbină la casele din jur, și totuși, niciodată nu intrase în magazinul de peste drum.
S-a tot întrebat de ce nu a făcut-o. Poate pentru că nu avea marfa în vitrină. Poate pentru că acel „Magazin Universal” vopsit cu alb pe sus nu atrăgea deloc. Nu-și amintea să fi văzut vreodată un client pășind pragul de lemn mâncat de carii al magazinului.
Oare era tot timpul închis? Și cum de mai rezista în fața asaltului marilor supermarketuri?
Majoritatea micilor comercianți, unii dintre ei cu negustorii vechi de generații, au dat faliment.
Multe întrebări o măcinaseră întreaga dimineață și toate legate de micul magazin. Începuseră să o chinuie și să o frământe. Oare de ce nu se gândise niciodată până atunci?
Acum, intrată în inima unui colț pierdut în timp vedea și interiorul. Lucruri vechi, amestecate cu unele noi și strălucitoare se găseau peste tot. Un talmeș balmeș de nedescris. Lumina era puțină și se strecura pe un gemuleț mic, cădea apoi pe o masă plină de cristale. Aici se risipea și înflorea în mii de părți. Totul era misterios, ciudat, iar magazinul foarte mare. Nici nu-i vedea sfârșitul și asta era de-a dreptul incredibil întrucât casa din care făcea parte era una dintre cele mai mici de pe stradă. Femeia știa cu siguranță asta, nu se putea înșela.
După ce rătăci câteva minute printre rafturile pline, nereușind să înțelegă logica celui care a așezat marfa, și-a spus în sinea ei că are nevoie de ajutor, așa că s-a îndreptat spre tejgheaua îmbătrânită ce-o aștepta în drum către ieșire.
Cu atenția mărită remarcă un lucru ciudat.
Omul de la casă avea o lumină în jurul lui. Nu era nicio lampă pe aproape și el lumina ca și cum ar fi provenit din interiorul lui. Când s-a întors cu fața spre ea, și-a dat seama imediat. Inima ei l-a recunoscut pe Dumnezeu.
Brusc, cu un trosnet de lemn care se rupe, căzu în genunchi în fața Domnului.
– Iartă-mă Doamne! șopti atunci femeia.
Dumnezeu nu întrebă de ce-și cere iertare femeia, nu o certă, și nici nu se încruntă, doar zâmbi și îî făcu semn să se ridice.
– Ai venit să cumperi. Ce alegi? se auzi o voce blândă, caldă.
– Ce pot cumpăra din acest magazin întrebă ea sfioasă și rușinată foarte.
– Orice dorești. Aici este Universul… completă bătrânul cu un gest ce lumină întregul magazin până departe.
– Doamne, dă-mi atunci, Stăpânire de sine, Pace, Mulțumire Interioară, Fericire, Înțelepciune și evident Iubire.
– Atât? întrebă Domnul zâmbind mai mult.
– Daaa, și vreau șă-mi dai în cantitate suficientă pentru toți oamenii de pe Pământ.
Privind în ochii lui femeia fu cutremurată de asprimea răspunsului:
– Nu vindem fructe. Doar semințe.
… Astazi e o zi speciala pentru mine …Este ziua de nastere a baiatului… Nimic nu este intamplator … De cateva zile …am realizat ca au trecut patru ani decand … ..Postarea de astazi …m-a gasit intr-un moment f.vulnerabil …
……………………………………..
Gandurile unui suflet intregit ! ( din arhiva mea
………………………………………..
Ce frumos ! Mi-a uns sufletul…Chiar mi s-au umezit ochii…
… De ceva vreme Am acceptat Totul asa cum este ..Si ..Am realizat , ca Toate se intampla cu un motiv..
…Sa privim Lucrurile pe care ni le ofera viata ca pe niste Daruri venite din Cer…
Cred ca Singurul care stie Ce este mai bine pentru noi , Este Dumnezeu !
Noi nu suntem decat mesagerii Lui …
Cand vom intelege si vom Accepta in Totalitate acest lucru , indiferent de natura lui …
Vom participa cu uimire la Propria noastra Transformare , Evolutie …
Te vei minuna de cate lucruri poti face in numele iubirii !
Iubirea nu cere sacrificii dar vrea sa te faca sa intelegi ca fara Ea nu exista Nimic …
Iubirea este Universala …Iubirea este actul de Creatie ..Iubirea este Dumnezeu !
Cand ajungi la Acest nivel de intelegere , realizezi ca in sfarsit Esti Tot Ceea ce esti , Ce ai fost si Ce vei fi !
…Te simti Implinit ..Fericit si Iubit … Simti ca faci parte dintr-un Intreg ..Ca apartii cu Totul Universului …
Ca nu mai esti Singur …Ca ai venit Aici cu Un motiv ..
Este Uimitoare aceasta traire !
Multumesti cu tot sufletul Ca ai fost lasat in pace , Ca ai fost ajutat atunci cand ai cerut tu acest lucru …
Universul iti va trimite persoanele de care ai nevoie la un moment dat …Uneori poate acestea nici nu banuiesc ce rol importat au pentru tine …
Iubeste neconditionat , Iubeste infinit !
Nu se stie niciodata Cand aceasta iubire salveaza pe Cineva !
Iubirea nu are nevoie de O eticheta anume ! Ea nu trebuie sa vina nici de la X nici de la Y…
Iubirea nu are granite ! O iubire ingradita nu mai este Iubire .. Este iubirea egotica ..
..Toate durerile si suferintele de la Ea vin …
……………………………………………………..
Plang…Niciodata nu m-am simtit atat de Implinita ..fara a face un lucru anume ..
Fericirea si Implinirea se obtin fara efort …Nu trebuie decat sa-ti gasesti linistea si echilibrul sufletului ..Iubind !
Iubirea este Cheia Universala care-ti Deschide Usa spre Lumi infinite !
…………………………………………………………
Sunt uimita cate lucruri pot face in numele iubirii !
Iubirea nu cere sacrificii dar vrea sa te faca sa intelegi ca fara Ea nu exista Nimic …
Sunt Tot Ceea ce sunt , Ce am fost si Ce voi fi !
… Fac parte dintr-Un Intreg .. Apartin cu Totul Universului …
Nu sunt Singura …Am venit Aici cu Un motiv ..
Este Uimitoare aceasta traire !
…
Universul imi trimite persoanele de care am nevoie …Uneori poate acestea nici nu banuiesc ce rol important au pentru mine …
Iubesc neconditionat , Iubesc infinit !
Iubirea nu are nevoie de O eticheta anume ! Ea nu trebuie sa vina nici de la X nici de la Y…
Iubirea nu are granite ! O iubire ingradita nu mai este Iubire .. Este iubirea egotica ..
..Toate durerile si suferintele de la Ea vin …
……………………………………………………..
Pentru a-ti gasi propria Fericire si Implinire , nu trebuie decat sa-ti gasesti Linistea si Echilibrul sufletului ..Iubind .
Iubeste-te in primul rand pe tine inainte de a-ti dori orice altceva !
Iubirea este Cheia Universala care-ti Deschide Usa spre Lumi infinite !
………………………………………………………….
Fii asa cum esti! Esti asa cum trebuie !
…………………………………
Renuntam usor la iubire , din pacate …Raul , frica , tristetea , durerea , dezamagirea , sunt lucruri care pot fi transformate în ceva bun.
… Numai atunci cand noi suntem cu adevarat multumiti si fericiti cu noi insine vom putea darui la randul nostru ceva frumos …
Iubirea , iubirea sincera , cred ca nu se mai poate numi sacrificiu !
……………………………………….
..O liniste profunda , odihnitoare ,ma invaluie cu totul …Timpul se dizolva odata cu mine . E o stare de visare , cu ochii deschisi in care imagini si sunete se suprapun pe retina gandurilor ..Imi urmaresc respiratia si simt parfumul momentului cum patrunde pana in cea mai indepartata celula , atom din mine …Cautarile mele s-au cimentat de mult in negura timpului ce a trecut .
..Zambesc…Simt o satisfactie , o bucurie enorma …Imi mangai sufletul pe crestetul vulcanului care am devenit …Simt ferbinteala sangelui prin buricele degetelor de la maini Sunt o alta in fiecare clipa , uit de mine si ma regasesc tot de atatea ori …
……………………………
Uau..si-as continua la nesfarsit …
………………………………
Nimeni nu poate mai bine ca tine sa stie ce este in sufletul tau .
…………………………………………
Ce vrei tu, de fapt, sa creezi? Cum vrei sa fie viata pe care o traiesti? Cum vrei sa te simti? Si ce aventura poti fi?
Intrebari pe care mi le-am pus toata viata . De cand ma stiu am inotat in fluviul vietii contra curentului… Am fost vie ,, dincolo de cunoastere si credinte ,, … Singurul ghid care l-am urmat a fost Intuitia !
Sunt O lava incandescenta care-si urmareste neincetat propria Transformare …
Am cunoscut si trait emotii si sentimente care nu sunt incluse in Lista clasificarilor existente …
Emotia ti-o desenezi pe chip … o faci citita si o dai spre citire … Ea naste sentimentul care il simti , il gusti , in interior …
Cand experimentezi o emotie se trezesc toate celulele existente si neexistente din tine …Devii Un Tot …Una cu Universul …Te prelingi …
Oare cum as putea descrie o asemenea stare ?
Va imbratisez cu multa iubire si Va multumesc ca existati !
..
Si cand te gandesti ca fructele dupa ce sunt cumparate de la piata sau supermarket le savurezi privindu-le , mirosindu-le si mancandu-le ….pe cand semintele ca sa ajunga ” fructe” trebuie sa le semeni , sa le uzi , sa ai grija sa nu inghete ,sa ai grija de „pomisorul” iesit din samanta , sa-l altoiesti , sa-l tunzi , sa-l aperi de daunatori , sa ai rabdare sa creasca si abia apoi …sa savurezi fructele crescute pe crengile lui .Te imbratisez Razvan si va imbratisez.
Te imbratisez si eu prieten drag.
Sa ai o zi superba!
Asa este Batrane Dan si cata bucurie iti da acea imbucatura!
Va imbratisez!
Si inca o remarca.
Atunci cand fructele sunt ale noastre nu mai are importanta daca au pete sau viermi. Le savuram si ne bucuram de ele asa cum sunt.
La piata cautam mereu perfectiunea si de aici o fina observatie despre acceptarea pe care o ne-o dam cu totul noua, dar nu suntem intotdeauna pregatiti sa o dam si celorlalti . Dar mai avem timp sa mai invatam si aceasta lectie!
Va imbratisez cu drag!