Frumusețea naturii
Ce este frumos? Tot ceea ce există în natură este frumos și perfect. Dumnezeu, Creatorul, Cel de Sus, Alah sau cum este numit în lumea largă, nu a facut nimic imperfect sau urât. Acest lucru l-a făcut omul, stabilind niște criterii arbitrare, spunând că un animal este mai urât decât altul, mai demn de disprețuit sau de stârpit. De fapt, toate vietățile dansează împreună jocul vieții, depind unele de altele și creează acea lume minunată în care trăim.
Să le urmărim cu dragoste și cu inima deschisă, pentru că avem de la fiecare ceva de învățat: de la furnici, munca în echipă, de la albine cum să fim harnici, de la păsări și gâze – zborul, de la șarpe – răbdarea și așa mai departe. Fiecare animal ne poate demonstra cel puțin o calitate pe care ar fi bine să ne-o însușim.
Vizionare plăcută!
Buna ziua.
Nici un comentariu?Nu-i nimic,ma bucur doar eu de aceste minunatii pe care cred ca si mai bine este daca le-am admira chiar in natura.Eu am in curtea mea un micut paradis natural.Flori salbatice impreuna cu plante cultivate de om,insecte si animale si noi oamenii,cateva persoane care incercam sa tinem o oarecare ordine in acest paradis.Acum ,dupa atata ploaie,mie mi se pare oarecum greu sa tii ordinea in izbucnirea nestavilita a vegetatiei.Pentru ca locuim la o margine de orasel,ne bucuram mult si de concertul pasarelelor care doar acum in acest sezon este mai complet.Acum canta cucul,pupaza si privighetoarea de zavoi.Mai tarziu , in vara , doar la padure le mai auzi asa liber.Pasarelele micute te incanta tot anul cu ciripitul lor.Iar insectele?Ce sa spun,este o lume mirifica.Eu,spre rusinea mea,recunosc ca-mi este frica de anumite insecte.Hi,hi hi ! Fiecare cu…fricile lui.
Nici odata nu te saturi de frumusetea naturii.Invata Omule sa admiri aceasta frumusete cat mai des !
Cu bucurie si multumire pentru cei care ne daruiesc momente frumoase,o zi buna sa aveti cu totii.
Universul este fascinant ! Fiecare lucru are menirea lui…
…Visatoare , sensibila cum sunt …m-am jucat cu imaginatia ….timp de douzeci de minunte si 47 sec…
…Am trait ..fiecare secunda ..fiecare minut atat de intens ..incat as strica Totul daca as incerca sa descriu aceste clipe magice …
Mi-am adus aminte de copilarie ..de frumoasele vacante petrecute la tara ..la bunici..
De concediile alaturi de parinti..in care excaladam muntii..De excursiile facute mai tarziu..,, la casa mea ,,…
Timpul petrecut in mijlocul naturii..este ..Ceva …de vis .. Iubesc natura ! Aici ma simt cel mai bine ..Ma simt Acasa …
……………………………………………………………………………………..
Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.- Mihai Eminescu
…………………………………………….
Se rotește-n păsări timpul. – Nichita Stănescu
……………………………………………….
Vreau să joc!
de Lucian Blaga
O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra, cer,
şi cer sub mine –
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
„Sunt rob în temniţă!”
……………………………………………….
Binecuvantat fii Tu Doamne …Binecuvantate fie fiintele , creatiile Tale !
Binecuvantat fii , Razvan !
Observ cu incantare o lipsa de activitate a omului…atat la locul de munca cat si aici..desi aici ma asteptam sa fie o activitate normala..zic asta deoarece exista o schimbare vizibila in randul omenirii..incepem sa eliminam din vechile comportamente ineficiente…ne recalibram pentru noua lume..noua zi plina de lumina ce se asteapta a fi recunoscuta..ninic nu este intamplator…inclusiv aceasta vreme benefica pentru natura, dar noua ne da impresia falsa ca ne limiteaza…cand de fapt ne arata ca ne definim singuri limitele..e cazul sa renuntam la cele ce nu mai sunt eficiente si sa inflorim cum stim mai bine..si stim sa facem asta cu adevarat..am facut-o de multe ori..mai ramane sa ne amintim…exista tot felul de distrageri..dar acestea trebuie privite ca pe niste oportunitati de constientizare, nu ca pe niste amenintari..frica, ea trebuie ferm analizata si eliberata din cele mai ascunse cuiburi in care si a gasit gazda…vorbesc toate acestea din experienta mea din ultimele zile in speranta ca pot sa mi dezvolt eficient puterea de observare..avem nevoie sa observam mai mult..si cu cat o facem mai mult cu atat devenim mai constienti…as scrie la infinit..dar mai pastrez si pentru alta data…sper ca sunt bune de ceva aceste limitate observatii.
.o zi reusita tuturor..iubire si pace…si hai sa fim ce suntem cu adevarat…dragoste! Starea de A FI e cel mai bun inceput.