Cuvântul înțeleptului
Astăzi vă prezentăm continuarea poveștii publicată în urmă cu două zile. Pentru cei care nu și-o aduc aminte, reluăm și prima parte. Vom putea urmări toată întâmplarea din perspectiva înțeleptului și vom afla ce i-a spus acesta, împăratului.
În vremuri străvechi, de mult uitate, un împărat a chemat în fata lui un învățat despre care se spunea că ar fi cel mai înțelept om de pe întreg cuprinsul lumii și i-a cerut să îi scrie o carte despre esența cunoașterii.
Înțeleptul s-a pus pe treabă și, după 12 ani, i-a înmânat împăratului mai multe volume groase, legate în piele.
“Este prea mult”, a exclamat suveranul “adună-mi toată cunoașterea, într-o singură carte”.
Învățatul s-a supus și s-a întors la muncă, vreme de încă 4 ani.
Atunci cand a așezat în fața împăratului, cartea care cuprindea toată cunoașterea umană, acesta dat nemulțumit din cap: “Nu, este prea mult de citit. Eu trebuie să guvernez o împărăție și nu am timp de pierdut. Scrie-mi câteva pagini, cu lucrurile care crezi ca sunt cu adevărat importante și întoarce-te la mine”.
Din nou, înțeleptul s-a așternut pe treabă și, după 2 ani, a reușit să rezume toată cunoașterea lui, pe câteva foi de hârtie. El i le-a dăruit, plin de speranță, împăratului, dar acestea era prea ocupat în acea zi, așa că i-a poruncit să concentreze toată întelepciunea lui, pe o singură pagină.
Omului i-ai mai trebuit cățiva ani pentru a duce la capăt această dificilă sarcină. Atunci când a ajuns din nou la curtea imperială, suveranul i-a spus plictisit:
“Nu, nu, nu pot să citesc atât. Este și așa prea mult. Vreau să-ți fac o sugestie: nu mai scrie nimic. Încearcă să concentrezi toată esența cunoașterii tale într-un singur cuvânt, apoi vino să mi-l împărtășești și te voi răsplăti așa cum nici nu visezi.”
Învățatul s-a retras într-un loc izolat, la mare depărtare de orice făptură omenească și s-a lăsat întru totul, în voia meditației. În cele din urmă, a reușit să găsească cuvântul, unicul cuvant în care se adună imensa lui cunoaștere, înțelepciune și experiență și s-a dus neîntârziat la palat, cerând o audiență.
Împăratul, devenit bătrân și gârbovit odată cu trecerea anilor, l-a întrebat: “Ei, ai găsit cuvântul?”
“Da, maiestate, l-am descoperit!”
“Atunci, vino sâ mi-l șoptești la ureche”. Învățatul s-a apropiat de suveran, s-a aplecat către el și i-a șoptit ceva la ureche.
“Hei, dar știam deja lucrul ăsta!”, a exclamat împăratul.
Înțeleptul s-a întors de la palat, avea o treabă extrem de grea de rezolvat, așa că s-a apucat să scrie tot ce știa, tot ce auzise și tot ce credea mai nimerit să ajungă la sufletul și mintea împăratului. Au fost 12 ani lungi, de eforturi și căutări. În majoritatea timpului a umblat după cele mai rare și mai prețioase manuscrise, ca să le poată cuprinde și pe ele, să nu-i scape nimic. Când a simțit că totul era gata s-a repezit să-i ofere împaratului, opera sa.
Dar, vai, împăratul nu avea timp, așa că înțeleptul s-a simțit umilit și nedreptățit. Toată munca lui fusese în van… sau poate nu. Poate ca era o încercare pe care el trebuia s-o treacă, poate ca asta era menirea lui, să extragă esența. Va trebui să elimine tot ceea ce nu era important. Și, încă o dată, înțeleptul s-a pus pe treabă. Din fericire, acum avea manuscrisul original, din care trebuia doar să elimine ceea ce era neesențial. Patru ani a tot taiat, s-a răzgândit și a tăiat din nou. A reușit să reducă totul la o singură carte.
Apoi a trebuit să reducă încă o dată, la doar câteva foi. A fost cumplit de greu. Mergea în jurul casei murmurând mereu: esența, esența… esența. Acest efort l-a marcat și l-a transformat și pe el. Dacă, înainte de întâlnirea cu împăratul, era un om care avea o mare plăcere de a vorbi, de a spune lucruri multe și mărunte; acum, în întreaga zi, spunea doar câteva cuvinte. Totul era redus la esență. Cuvintele sale atingeau zone abstracte și de multe ori puteau fi înțelese cu greu, chiar și de cei apropiați.
Când a aflat că toată esența cunoașterii sale trebuia să fie cuprinsă pe o singură pagină, înțeleptul s-a simțit aproape ușurat. Se obișnuise de atâta vreme cu munca sa, încât simțea că trebuie să o continue. Acea pagină a fost opera sa de glorie, o pagină minunată, ce conținea înțelepciunea lumii. Dar nu a fost suficient. Împăratul dorea un singur cuvânt. La început, înțeleptul și-a spus că nu este posibil.
Ajuns acasă a aruncat toate manuscrisele într-un colț al casei; era tot ceea ce făcuse în anii grei de trudă. A rămas singur, doar el și gândurile lui. Cuvintele îi defilau ca și cum ar fi fost scrise cu litere de foc, în fața ochilor. Le vedea aievea, le analiza, le întorcea pe toate părțile și se gândea de mii de ori, la fiecare în parte. Dumnezeu, a fost cuvântul la care s-a gândit cel mai mult. Apoi și-a dat seama că nu toți oamenii sunt credincioși, așa că a trebuit să găsească un echivalent, ceva care să poată fi înțeles de orice om. Iubirea! Da, iubirea e bun, pentru ca Dumnezeu este iubire și iubirea este Dumnezeu.
Era mulțumit. Găsise răspunsul la întrebarea împaratului. Toată cunoașterea și toată înțeleciunea umană are ca rezultat iubirea. Fericit, s-a culcat cu gândul de a ajunge a doua zi dimineață la împărat, cu răspunsul său. Totuși, dimineața simțea că ceva nu era bine, ceva nu se potrivea, așa că s-a oprit pe o băncuță în fața porților palatului. Un gând nu-l lăsa în pace. Iubirea nu e bună, iubirea nu este răspunsul corect – sau, chiar de ar fi răspunsul corect, nu era răspunsul pentru împărat.
O idee l-a fulgerat și, dintr-o dată, a simțit că a găsit. Cunoașterea nu valorează nimic, dacă te oprești, dacă nu ai curiozitatea și dorința să continui. Un om care nu mai învață nimic, este un om mort. Deci, esența cunoașterii este chiar cunoașterea în sine. Dar cum ajungi la cunoaștere? Te îndeamnă curiozitatea, nevoia sau chiar plictiseala. Dar, oare, cum înveți? Răspunsul a devenit clar. Experimentând ceva, înveți. Așa învață copii să meargă, așa învață ce înseamnă cald, rece, fierbinte sau înghețat. Experimentând poți învăța să călărești, să lupți, chiar să iubești. Da! Acesta era răspunsul pentru împărat.
Când înțeleptul era în antecameră, un alt gând l-a făcut să înghețe. Da, poți învăța multe lucruri din experiența ta, dar mai sunt alte lucruri pe care le poți învăța din experiența altora. Dacă cineva îți povestește ceva sau dacă citești o carte, atunci înveți din experiența altuia, sau poate din gândurile lui sau revelațiile sale. Experiența era cuvântul corect, dar nu era complet, lipsea din el ceea ce înveți din cărți sau de la alții.
Uff… ușa s-a deschis și a ajuns lângă împărat. Acum nu mai știa ce să spună. Avea pe limbă prea multe cuvinte… EXPERIMENTEAZĂ, IUBIRE, CUVÂNT, REVELAȚIE… toate acestea, și multe altele se amestecau în mintea lui, atunci când s-a apropiat de urechea împratului. Brusc, și-a adus aminte de sutele de zile și de anii petrecuți în mijlocul a mii de manuscrise și i-a șoptit împăratului, ca o lecție pe care acesta să o înțeleagă mai târziu: CARTEA! Da, era adevărat, pentru că în cartea pe care o scrisese în atâția ani, el cuprinsese totul. Cuvântul acesta era doar o săgeată, o trimitere la munca lui de ani de zile.
Va înțelege, oare, împăratul la ce carte se referă?
Nu mai conta. El era fericit!
Misiunea lui se terminase!
În mintea lui un nou proiect își făcea deja loc. Va descoperi care este cea mai importantă întrebare care se poate pune.
Autor continuare: Răzvan
Comentarii (21)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
CARTEA!!! Desi imi pare rau ca nu am ghicit acest raspuns, ba chiar l-am combatut, raman totusi la idea ca esenta cunoasterii este curiozitatea – de fapt chiar inteleptul spune la un moment dat cespre aceasta dorinta de a cunoaste , de curiozitatea perpetua a omului !!! Inteleptul , de fapt, face trimitere la CARTEA sa , pe care a scris-o atatia ani la rand , pentru a putea cuprinde corect definitia esentei cunoasterii, si nu neaparat la un cuvant care sa reflecte, sa defineasca ( intr-un singur cuvant, deci…) ESENTA CUNOASTERII !!! E o tema care a dat mulct de gandit si comentat cititorilor acestui site si asta nu poate decat sa fie benefic tuturor…Felicitari Razvan pentru aceasta idee!
APROPO ! Ce ar fi Razvane, daca cititorii nostril, ne-ar spune urmarile acelui fantastic filmulet cu ” LUNA PLINA” !? Ai lansat atunci o rugaminte privind modul de a fi trimis mai departe ….Unei singure persoane…o persoana…cea mai apropiata , cea mai draga !! Nu cezi ca ar fi interesant???
Surpriza!!! Esenta cunoasterii era deja in cartea lui. Prin urmare, nu a facut decat s-o arate printr-un cuvant.
Referitor la clipul cu Luna plina eu nu pot intreba cititorii de urmarile pe care le-au trait cei care l-au trimis.
Consider ca multe amanunte sunt prea personale, in viata fiecaruia. Cine doreste sa povesteasca este liber sa o faca.
Well,…nice shoot !…
Nu ati tras pe langa tinta,…insa ma asteptam sincer, sa nimeriti chiar in centru.
In inima subiectului, adica,…asa cum este ilustrata Cunoasterea, in poza de mai sus. Ca si carte.
Cunoasterea, este esenta Cartii,…Inima ei. Nu cartea, de la sine. Nici o carte nu poate aparea. de la sine.
Cunoasterea pura, ”vine” prin har,…si se exprima prin diverse modalitati contingente.
Verbal, scris,…si nu numai. Diluandu-se inevitabil pe acest parcurs.
Cunoasterea, este adevarul celui ce prin har. o primeste.
Virtutea lui.
De aceea, asa cum am spus in prima parte a materialului, virtutea este incomunicabila, in puritatea sa.
Sunt patru forme de intelegere a unei scrieri.
Ultima, este literala,…prima , pura.
La mijloc, nu mai tin minte, care sunt.
Nu doar orice scriere, are patru nivele de intelegere,…sensuri,…ci si cuvintele care o compun.
Nu-i logic?
I-ar fi putut sopti Inteleptul, Imparatului,…cam asa:
Imparate luminate….Cuvantul care exprima esenta a toata cunoasterea lumii, pe care mi-l ceri,……este in domnia ta.
El se reveleaza insa, numai daca stii cum sa-l ceri, cum sa-ntrebi sau cum sa bati. Cunoastere, se cheama cuvantul,…si este in domnia ta.
“Hei, dar știam deja lucrul ăsta!”, a exclamat împăratul.
Insa n-am vrut sa-mi pun mintea la lucru,…am crezut ca merge si-asa. As completa eu, din prorie experienta.
”Cartea” ca si termen, forma , litera,…este contingenta Cunoasterii.
Contingent, adica mai mult sau mai putin aproape de esenta, de Cunoasterea pura. Centrul tintei, de care vorbeam.
Numai de Bine, tuturor.
Intrebarea era simpla, era legata de ce a spus inteleptul imparatului, nu avea legatura cu mine. Adica nu ce as fi spus eu imparatului.
Prin urmare, din punctul de vedere al inteleptului sensul era clar. Daca vrei cunoastere, citeste cartea la care am muncit atata amar de vreme.
Stiu ca ati inteles mesajul povestii.
Mai glumim si noi un pic pe-aici,…caci spiritualitatea,…are si partea ei de umor intrinseca,
Doar de bine…
Normal ca am inteles-o, daca eu am scris ceea ce ati citit azi
Da! E atat de bine cand radem si ne bucuram, iar spiritualitatea ne permite sa facem deseori asta.
Chiar si, umorul poate fi unul dintre cuvintele pe care le-ar fi putut spune inteleptul.
Oare ce ar fi zis imparatul?
Din cate cunosc eu pe Imparati,…Daca Inteleptul i-ar fi spus ca, cuvantul este ”umorul”,…
Maria sa, l-ar fi rugat sa nu mai faca glume proaste…:)
Da ! Tocmai citeam comentariul tau! Am spus de la inceput ca m-am gandit si eu la acest raspuns , dar l-am respins .Chiar am dat o replica unei comentatoare in acest sens. Sunt de acord cu explicatia ta , dar cu rezerva Daca as rezuma esenta cunoasterii, facad abstractie ca ar exista aceea carte… raspunsul meu ar continua sa fie „CURIOZITATEA sau Intrebarea!? Dar intr-adevar in lumina povestii … raspunsul corect este CARTEA!
Aceasta intrebare privind „LUNA PLINA” evident ca respectam intimitatea fiecarui, iar un eventual raspuns, evident ( zic iar…) va fi benevol in limita a ceea ce se poate spune. Ma refeream la surpriza pe care ar fi avut-o un alt correspondent de-l nostru la primirea acelui frumos filmulet…
Imi pare rau ca lezati idea exprimata cu greseli nepermise cuiva care comenteaza astfel de idei mari : NOSTRI este cu un singur i. Forever !
Daca mesajul imi este mie adresat, va asigur ca este scris cu doi „i”, numai ca tastatura mea mai da rateuri si bate in loc de „i” mic …”I” mare…deci erau doi „iI” …Acum trebuie sa va mai spun ceva …Sigur nu sunt de iertat unele greseli de ortografie, sau gramatica, dar noi, in general, care nu suntem niste specialist in „IT”, sau dactilografi si dorim a ne spune impresiile pe acest site, mai putem gresi, …greselile fiind , cred , numai de dactilografiere!! Este adevarat ca ar trebui sa recitim si sa corectam eventul cele scrise, dar….mai uitam ! In final eu cred ca important este ce se intelege din ceea ce scrim , ce intelegem noi si cu ce sentimente primim mesajele, decat…….
cuvantul potrivit ar fi fost, poate, Devenirea. insusi inteleptul in cautarea continua a raspunsului s-a schimbat. clipa de clipa.
echilibrul este dinamic si permanent.
Care ar fi fost cuvantul potrivit, daca nu ar fi spus cartea?
cuvantul potrivit ar fi fost…
… evident altul.
Cunoastere,…ar fi fost.
Cunoaste-te pe tine insuti,…si vei afla Cuvantul
Singurul.
Cred…:)
Care carte, din toate pe care le-a scris ? si n-am inteles de unde „stia” imparatul ca asa este ? doar nu citise nici o carte ….!
Prima era cea mai completa.
Imparatul stia pentru ca el ii daduse aceasta sarcina inteleptului. Nu trebuia neaparat sa citeasca cartea ca sa stie subiectul cartii,
O zi frumoasa!
Stia el, ce stia,…doar ca nu prea-i convenea.
Ca-n poveste cu, ”muieti-s posmagii”?
Nu numai in Romania sunt ”lenesi”.
Doar ca Maria Sa, suferea de lene mentala.
Asta da surpriza…Uite asa mai avem din nou un minunat subiect de dezbatut.Am raspuns iubirea si sincer cand am citit acum am zis ei da,dar raspunsul e mult mai complex.Inca odata multumesc Razvane pentru ca ne faci sa punem mintea la treaba.PACE, ARMONIE ,IUBIRE SI MULTA LUMINA.
Daca eu ,sau oricare dintre noi ar fi scris continuarea povestirii…sunt sigura ca raspunsul ar fi fost altul ..Concluzia ..Toate raspunsurile sunt Aproape de adevar ..pentru ca… Adevarul Absolut nu-l vom gasi niciodata …poate in alta Dimensiune ….Nu ne ramane decat sa sarbatorim cu Totii…
Razvan ,Multumesc ca ai reusit sa ne mai dezmortesti Mintile …si asteptam alte surprize…… O seara frumoasa !
Continuand spusele Rhodha-ei , as recomanda sa asculam melodia formatiei Queen -” The Show Must Go On ! ” (Spectacolul Trebuie sa Continue ! ….chiar si dupa disparitia unor protagonisti ) . Pace ,acceptare si bucurie
scuze : …ascultam … In seara asta , dispar litere . Oricum…Trece si Asta !
Mi-a placut ,mie personal ,mi-ar placea sa citesca si guvernantii nostri ,sa se mai lumineze ,nu stiu cati dinte ei ar cere sfaturi unor intelepti ,ca slava Domnului cred ca avem .