Dulciurile
Într-o zi frumoasă de vară, după ora prânzului, atunci când soarele era mai puternic, o mamă își ducea copilul sus pe deal, la omul sfânt. Dacă în alte părți din lume vara e cald și soarele e arzator, trebuie să știți că, în India, puterea soarelui este mult mai mare, iar căldura e copleșitoare.
În acea arșiță cumplită, cei doi călători urmau cărarea. Speranțele mamei nu-i erau împărtășite și de micuțul și răsfățatul ei fecior. Norocul lor era că drumul șerpuia lin pe deal în sus și nu aveau mult de urcat. Sfântul devenise cunoscut în lumea întreagă. Toți îl cinsteau și mulți îl venerau. Problema mamei era simplă. Copilul ei mânca prea multe dulciuri și nicio rugăminte, niciun sfat, nicio pedeapsă nu reușeau să-l îndepărteze pe copil de ele. Devenise obez și doctorii i-au spus mamei disperate că, dacă el continuă așa, va avea mari probleme toată viața.
În fața fiului, mama nu avea autoritate, pe doctori nu-i credea. Ce putea să facă sărmana femeie? S-a dus la singura persoană în care fiul ei credea. Mereu spunea copilul că, atunci când va fi mare, se va face sfânt și va fi mai cunoscut decât Sfântul Pădurii, idolul său. Iată-i acum și casa, iar Sfântul Pădurii stătea pe o băncuță, înconjurat de oameni.
– Namaste, spuse femeia, în fața marelui om.
– Namaste, îi răspunse acesta.
– Vă rog să mă ajutați, spuse ea, povestind problema fiului.
Sfântul Pădurii o asculta gânditor. Într-un final le spuse:
– Acum nu se poate, reveniți peste trei zile.
Și au plecat fără vreo rezolvare. Copilul jubila pe drumul de întoarcere. Se întâlnise cu Sfântul Pădurii.
– Vezi, vezi, mamă că el nu a fost împotrivă? Poate ca o să-mi spună că am voie, că dulciurile nu-mi fac niciun rău.
Cele trei zile au trecut destul de greu, dar mama și copilul s-au întors și au ajuns din nou în fața sfântului.
Sfântul Pădurii i-a recunoscut și i-a poftit lângă el, pe băncuță.
– Tinere, spuse atunci Sfântul Pădurii, trebuie să te oprești. Nu mai mânca dulciuri. Nu-ți fac bine. Promiți că mă vei asculta?
– Da, promit, spuse copilul cu ochii în pământ. Idolul lui îi ceruse acum să renunțe la ceea ce-i plăcea mai mult. Va fi ascultător, nu-l va refuza, de fapt nu-și putea imagina să-l nu-l asculte.
Mama era nedumerită. Doar atât a avut de spus Sfântul Pădurii? Pentru aceste vorbe au trebuit ei să aștepte trei zile? Nu înțelegea. Așa că l-a rugat s-o lumineze.
– Acum trei zile nu puteam să-i spun fiului tău să nu mai mănânce dulciuri. Îmi era imposibil. Atunci când ați venit voi, eu mâncam o ciocolată. Acum, am renunțat şi eu la dulciuri.
Autor text: Răzvan
Text inspirat după poveste indiană
Comentarii (4)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Da,de foarte multe ori adultii incearca sa formeze copiii dupa cum cred ei ca este mai bine.Se intampla insa ca si cei mari sa greseasca sau sa aiba vicii asemenea Sfantului Padurii. Sa incercam sa ne indreptam noi,cei mari si abia apoi pe cei mici.
Totul este sa nu dai sfaturi dacă te simți cu musca pe căciulă.
O seară minunată să aveți!
In viata trebuie sa nu uitam ca indiferent de varsta suntem un Exemplu pentru Ceilalti,deci fiti constienti atat cat se poate si treziti-va din cand in cand ,mai ales cand aveti Copii in preajma… mereu alaturi…
Daca vrei sa dai un sfat, trebuie mai intai sa fii convins si sa crez cu adevarat ca este cel mai bine asa, ca Este Spre Binele Cel Mai Inalt al Tau si al Sau si al Tuturor ! Si bineinteles, trebuie ca tu sa fii un Exemplu, care gandeste si actioneaza ca atare. Sau, daca vrem sa Schimbam ceva, ar fi bine sa ne Schimbam pe noi insine mai intai.
Copii, copiaza de la adulti si mai ales de la parintii. Sta in legea firii omenesti.
Pace si Bucurie in Inimile Tuturor !