skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Va simțiți pierdut(ă) într-o lume plină de informații?

 

Zilnic vine peste noi o avalanșă de informații. Haosul acesta ne zăpăcește. Nu ne dăm seama ce este important și ce nu este. Ne emoționăm când aflăm că o companie face o donație. Ne întristează când aflăm că o anumită sumă de bani este destinată susținerii unui război. Ne impresionează anumite cifre, anumite valori. Totuși, majoritatea cifrelor și informațiilor pe care le primim în prezent sunt scoase din context. Spre exemplu, personal am participat la două conferințe în aceeași zi, la două companii diferite, care susțineau că sunt numărul unu la vânzarea unui anumit tip de produse. În mod absolut stupid, amândouă aveau dreptate. Dar una dintre ele se referea la numărul de obiecte vâdute, iar a doua la valoarea lor. Deci, una vânduse cele mai multe produse, iar a doua companie incasase cei mai multi bani prin vanzarea acelui tip de produse.

Manipularea prin cifre corecte – dar scoase din context – este prezentă astăzi pretutindeni și ne duce întotdeuna la rezultatul logic, așteptat de cei ce oferă informația, dar acesta poate diferi substanțial de adevăr.

Cum putem să asimilăm astăzi informațiile, astfel încât să avem o imagine de ansamblu? Una dintre cele mai simple metode este cea propusă de David McCandless, în prezentarea sa: “Frumusețea vizualizării informațiilor“. David McCandless transformă seturi de date – cum ar fi cheltuielile militare mondiale, discuțiile din media sau înnoirile de status-uri pe Facebook – în diagrame simple și cu adevărat frumoase. El propune design-ul informațional, ca fiind unealta pentru navigarea prin afluxul masiv de informație din ziua de azi, găsind tipare unice şi conexiuni ce ar putea schimba felul în care vedem lumea.

 

Comentarii (4)
  1. Raspunsul este DA. Receptionam informatii din diferite surse dar,paradoxal,nu devenim mai informati.
    Tot timpul primim informatii noi crezand ca ne vor fi de un real folos,in realitate ramanand cu senzatia ca suntem mai putin informati decat crezusem initial.
    Suntem mai degraba manipulati prin informatie,cine comunica mai repede si mai bine este mai puternic…strategiile sunt multe,de noi depinde ce alegem sa ne intereseze. O seara buna!

     
  2. Si eu ajuns la aceata concluzie Lumi, cred ca singurul lucru bun care il putem lua din toate aceste informatii,este acela de a ne impaca cu noi si
    fiecare din noi sa aducem pacea in sufletul nostru ,asa cum face-au strabunii nostrii, pace pe care noi am pierdut-o.

     
    1. Doamna Maria,manipularea prin informatie ,pentru ca aceasta este concluzia,este o unealta doar…folosita in exces in ultima vreme.
      De noi depinde sa fim constienti ca putem alege in orice situatie.O zi frumoasa!

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top