Pachet Trepte – File

Descriere

Fragment din nuvela “Tăcerea care ucide” din cartea “Trepte spre cer”

E o liniște asurzitoare. Inima‑mi bate în urechi. Sunt închis în a singurătății celulă, ale cărei ziduri nu‑s!
Am fost lăsat pe‑o insulă pustie. De șapte ani n‑am mai văzut nici oameni, nici alte viețuitoare. Totul e mort, e mort și sufletul meu. M‑am învățat cu singurătatea, precum valurile negre ce lovesc, ritmic, țărmul. Norocul și blestemul meu sunt fructele din această zonă mai abruptă, unde mi‑am făcut un loc de noapte. Aceste fructe mă ajută să supraviețuiesc, dar nu și să trăiesc. Fiecare clipă petrecută alături de Tăcere a fost un pumnal în al meu suflet. În timp, locul meu de‑o noapte s‑a transformat într‑o colibă plină cu diverse lucruri găsite sau făcute de mâinile mele. Sunt multe acum. Doar un ochean găsit pe plajă e cel mai valoros din tot ce mă‑nconjoară.
La început mă uitam mereu în zare, să văd corăbii sau chiar avioane, dar după un timp am renunțat și am hotărât să nu‑mi pierd timpul cu fantasme.
Azi m‑am trezit speriat. Un simțământ, ceva precum o boare, parcă nu‑mi dădea pace. Știu că după războiul atomic nu a mai rămas mai nimic. Am avut și speranțe, dar au murit chiar și ele, de singurătate și de dor, alături de Tăcere. Dimineață, am simțit ceva… parcă niște ochi verzi mă priveau tulburător. La început am alungat imaginea. Nu putea fi reală! Ochi verzi? Aici? Pe o insulă pustie, în mijlocul oceanului? Mi‑am spus că cine știe ce animal o fi.
Dar.. mi‑am adus aminte că nu văzusem niciodată vreo vietate mișunând, alergând sau zburând pe această insulă blestemată. Eram mereu eu și a mea imaginație bolnavă, alături de Tăcere!
De ani de zile nu mai văzusem oameni, iar de vreo doi sau trei nici nu mă mai gândeam la ei. Mă împăcasem cu ideea că n‑o să mai văd niciodată pe vreunul dintre ei.