skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Coreea De Nord – Mărturii Din închisoare

Coreea de Nord – mărturii din închisoare

 

Astâzi, când vedem că doi oameni se lovesc în fața Parlamentului și se declanșează ura din motive politice, cel mai indicat mesaj este cel venit din partea unei persoane care a fost încarcerată în Coreea de Nord. În anul 2009, soldați ai regimului Nord Coreean le-au capturat pe jurnalistele Euna Lee și Laura Ling, care făceau un documentar la granița cu China. Acestea au pătruns în acel teritoriu al nimănui care desparte cele două țări, ca să filmeze în timpul iernii zonele prin care evadează cei care fug din Coreea de Nord.

În urma acestei aventuri pe un râu înghețat, cele două femei au fost condamnate la 12 ani de muncă silnică într-un lagăr din Coreea de Nord. Din fericire pentru ele, diplomații americani au reușit să obțină eliberarea lor dupa 140 de zile de încarcerare.

Ceea ce Euna Lee a reținut și a considerat demn de a fi transmis și altora, au fost acele mici gesturi de umanitate de care a avut parte din partea unora dintre cei mai mari dușmani ai țării ei (ea fiind de origine din Coreea de Sud). Chiar dacă din punct de vedere politic nu există niciun zid mai puternic decat cel dintre cele doua Coreei, din punct de vedere uman și al tuturor celorlate probleme întâmpinate de oameni în timpul vieții suntem la fel, cu aceleași preocupări și aceleași griji sau bucurii.

Să încercăm să luăm acest model în viața noastră și să ne concentrăm pe ceea ce ne unește și nu pe ceea ce ne desparte.

Vizionare plăcută!

 

Am citit recent în Harvard Business Review despre ce-și dorește tânăra generație de angajați. Iată o idee care mi-a rămas în minte: nu vă mulțumiți să vorbiți despre impact; provocați-l. Sunt puțin mai mare ca voi, poate mult mai mare, dar exact acesta este obiectivul pe care-l aveam când eram la colegiu. Voiam să fac ceva pentru oamenii afectați de nedreptate. E motivul pentru care am devenit jurnalist de documentare, motivul pentru care am devenit prizonieră în Coreea de Nord pentru 140 de zile.

Se întâmpla pe 17 martie 2009. Pentru voi, e ziua Sf. Patrick, dar a fost ziua care mi-a întors viața cu susul în jos. Eu și echipa mea lucram la un documentar despre refugiații din Coreea de Nord care trăiau sub limita sărăciei în China. Eram la graniță, în ultima zi de filmare. Nu era niciun gard de sârmă ghimpată, nicio bară, niciun semn că acolo ar fi fost granița, dar era un loc folosit de mulți fugari din Coreea de Nord ca rută de scăpare. Era încă iarnă și râul era înghețat. Ne aflam în mijlocul râului înghețat, filmând despre vremea rece și mediul cu care trebuiau să lupte nord-coreenii care-și căutau libertatea. Brusc, unul din membrii echipei mele a strigat: „Soldați!” M-am uitat în urmă și am văzut doi soldați scunzi în uniforme verzi, cu arme, care fugeau după noi. Am fugit cu toții cât de repede am putut. M-am rugat să nu mă împuște în cap. Și m-am gândit că, dacă ajungeam cu picioarele pe pământ chinezesc, aveam să fiu în siguranță. Am ajuns pe pământ chinezesc și am văzut-o pe colega mea Laura Ling căzând în genunchi. N-am știut ce să fac în acea clipă, dar am știut că n-o puteam lăsa singură acolo când mi-a spus: „Euna, nu-mi simt picioarele.”

Într-o clipă, cei doi soldați coreeni ne-au ajuns din urmă. Nu erau mult mai mari ca noi, dar erau hotărâți să ne ducă la baza lor militară. Am implorat și am țipat după ajutor, sperând că avea să vină cineva din China. Mă încăpățânam în fața unui soldat instruit și înarmat. M-am uitat în ochii lui. Era doar un băiat. În acel moment, a ridicat arma ca să mă lovească, dar am văzut că ezita. Ochii îi tremurau, iar arma era încă în aer. Am strigat la el: „OK, OK, am să vin cu tine.” Și m-am ridicat.

Când am ajuns la baza militară, cele mai negre scenarii mi se învârteau prin cap, iar declarația colegei mele nu m-a ajutat deloc. A spus „Noi suntem dușmanul.” Avea dreptate. Eram dușmanul. Și ar fi trebuit să-mi fie frică, dar aveam tot felul de experiențe ciudate. Odată, un ofițer mi-a adus haina lui ca să-mi țină cald, deoarece o pierdusem pe a mea pe râul înghețat, când mă luptam cu unul din soldați.

Am să vă spun la ce mă refer când spun experiențe ciudate. Am crescut în Coreea de Sud. Pentru noi, Coreea de Nord a fost întotdeauna dușmanul, chiar și înainte să mă nasc. Sudul și Nordul sunt sub armistițiu de 63 de ani, de la sfârșitul Războiului Coreean. Crescând în Sud în anii ’80 și ’90, am asistat la propaganda împotriva Coreei de Nord. Și am auzit atâtea povești de groază, precum cea despre un băiețel ucis cu brutalitate de spionii nord-coreeni doar pentru că a spus: „Nu-mi plac comuniștii”. Am urmărit o serie de desene animate despre un băiețel sud-coreean care învingea un porc mare și roșu, reprezentându-l pe liderul nord-coreean de la acea vreme. Iar aceste povești oribile auzite la nesfârșit au fixat un singur cuvânt în mintea mea de copil: „inamic”. Cred că, la un moment dat, i-am dezumanizat, iar oamenii din Coreea de Nord au devenit echivalenți cu guvernul nord-coreean.

Să revenim la detenția mea. Era a doua zi în celulă. Nu dormisem deloc de când fusesem adusă acolo. Un paznic tânăr a venit în celula mea și mi-a oferit un ou fiert mic, spunând: „Îți va da putere să reziști”. Știți ce înseamnă asta, să primești un gest de bunătate din mâna dușmanului? De câte ori erau buni cu mine, credeam că după acele momente mă așteptau cele mai rele lucruri. Un ofițer a observat cât de speriată eram și a spus: „Credeai că toți suntem niște porci roșii?”, făcând referire la desenul pe care vi l-am arătat. Fiecare zi era o luptă psihologică. Interogatorul m-a pus să stau la o masă șase zile pe săptămână și să scriu despre călătorie, despre munca mea, iar și iar, până când aveam să scriu mărturisirea pe care voiau s-o vadă.

După cam trei luni de detenție, tribunalul nord-coreean m-a condamnat la 12 ani într-un lagăr de muncă. Stăteam în cameră și așteptam să fiu transferată. În clipa aceea, nu aveam nimic altceva de făcut, așa că eram atentă la două femei gardian și ascultam despre ce vorbeau. Doamna A era mai în vârstă și studiase engleza. Părea să provină dintr-o familie bogată. De multe ori se îmbrăca în rochii colorate, cu care îi plăcea să se laude. Doamna B era mai tânără și cânta foarte frumos. Îi plăcea să cânte „My Heart Will Go On”, al lui Celine Dion, uneori chiar prea mult. Mă tortura și fără să-și dea seama.

Femeia petrecea mult timp dimineața pentru a se machia, ca toate tinerele. Și ambelor le plăcea să vadă un serial chinezesc, o producție de mai bună calitate. Îmi amintesc că Doamna B a spus: „Nu mă mai pot uita la filmele coreene după ce l-am văzut pe acesta”, așa că a fost certată pentru a vorbit urât despre serialele propriei sale țări. Doamna B era mai deschisă la minte decât Doamna A, și adeseori era certată atunci când își spunea părerea.

Într-o zi, și-au chemat toate colegele – nici nu știu de unde au venit – în zona unde eram eu și m-au invitat în camera paznicilor, apoi m-au întrebat dacă în Statele Unite chiar există aventuri de-o noapte.

E o țară în care tinerele cupluri n-au voie nici măcar să se țină de mână în public. Habar n-aveam de unde obținuseră această informație, dar erau rușinate și au început să râdă înainte măcar să spun ceva. Cred că toate am uitat că eram prizoniera lor și a fost ca și cum m-aș fi întors din nou la liceu. Am aflat că și aceste fete crescuseră urmărind un desen animat similar, dar țintit spre Coreea de Sud și Statele Unite. Am început să înțeleg de unde venea furia acestor oameni. Dacă fetele astea crescuseră învățând că eram dușmani, era normal să ne urască, la fel cum eu mă temeam de ele. Dar în acel moment, eram toate doar niște fete cu aceleași interese, dincolo de ideologiile care ne despărțeau.

După ce am ajuns acasă, i-am povestit totul șefului meu de la Current TV, din acea vreme. Prima sa reacție a fost: „Euna, ai auzit vreodată de Sindromul Stockholm?” Da, și îmi amintesc clar sentimentul de teamă, de amenințare și tensiunea formată între mine și interogator când discutam despre politică. Exista cu siguranță un zid pe care nu-l puteam depăși. Dar ne puteam vedea unul pe altul ca pe niște ființe umane atunci când vorbeam despre familie, despre viața de zi cu zi, despre importanța viitorului pentru copiii noștri.

A trecut cam o lună până să mă întorc acasă. M-am îmbolnăvit grav. Doamna B a trecut pe la mine să-și ia rămas bun, deoarece pleca de la centrul de detenție. A avut grijă să nu ne vadă nimeni, să nu ne audă nimeni și mi-a spus încet: „Sper să te faci bine și să te întorci curând la familia ta”. Oamenii aceștia, ofițerul care mi-a adus haina sa, paznicul care mi-a oferit un ou fiert, gardienele care m-au întrebat despre viața amoroasă din Statele Unite, sunt cei pe care mi-i amintesc din Coreea de Nord. Oameni la fel ca noi. Nord-coreenii și cu mine nu eram ambasadori ai țărilor noastre, ci cred că reprezentam rasa umană.

Acum sunt din nou acasă, înapoi la viața mea. Amintirea acestor oameni s-a estompat cu trecerea timpului. Și am ajuns într-un punct în care aud și citesc cum Coreea de Nord provoacă Statele Unite. Am înțeles cât de ușor e să-i văd din nou ca pe niște dușmani. Dar trebuie să-mi amintesc permanent că, atunci când am fost acolo, am reușit să văd umanitatea și nu ura din ochii inamicului meu.

Comentarii (2)
  1. Da, maica, am vazut si eu imaginile acelea cu demonstrantii si batranul.
    Se poate maica sa vorbesti asa urat la etatea lui?
    Ce se astepta dupa ce i-a spus demonstrantului si l-a lovit?
    Sa primeasca flori?
    Rusine sa-i fie si demonstrantului, se poate sa hartuiesti si sa lovesti un om in varsta?
    Acum, e momentul sa cheme Dragnea minerii.
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif
    Sa simtim intre dinti un pic de huilă, ca doar de placinte, ne-om fi saturat.
    Sa stim si noi ca traim in Romania!

     
  2. http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1surpriza.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1neandhertal.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1febra.gif
    Adevarul ca doar daca te uiti la fetele astora din fotografia articolului iti dai seama, fara sa ai ‘diploma’ de fizionomist’, cam de ce intr-un popor de mai bine de 24 de milioane de locuitori sint doar … bipezi, nu si cetateni in adevaratul sens al cuvintului!
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1plans.gif
    Parca in ochii nostri de dinainte de Decembrie ’89 se putea citi totusi mai multa inteligenta, dorinta de mai bine, mai multa educatie, mai multe aspiratii umane normale si cu siguranta mult mai multa hotarire in a schimba ceva, nu?
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hehe.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1cititor.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1face cu ochiul.gif
    Si asta oricit ar fi fost influentat negativ Ceasca si … iubita lui farfurioara taman dupa vizita facuta in 1971 fix in aceeasi Coree de Nord.
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1durere.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1rau.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1durere cap.gif
    De unde de fapt i s-a tras dementa nemernicului dictator pseudo-comunist si noua … binecunoscutul nivel de trai din epoca.
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1nervos.gif
    Dementa care avea sa-i aduca insa, finalmente, si trecerea neprogramata … la cele vesnice!
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif
    Oricum, cu parere de rau pt. cei ahtiati cam mult dupa media de astazi, hashtag-ul ‘#REZIST’ era cu mult mai vizibil si mai pregnant in chiar privirile celor de-atunci…
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hehe.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1ssshh.gif http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1tepup.gif
    http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1ingrijorat.gif

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top