skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Uriasa minciuna din DEX

 

Conform DEX-ului, toate piesele componente ale costumului național românesc au nume… luate de la străini! Nimic de la geto-daci!!!!!!

V-ați întrebat vreodată ce fel de etimologii or fi având, conform DEX-ului, piesele componente ale costumului nostru național?

M-am gândit să desenez o pereche de români îmbrăcați în straie tradiționale, pe care să atârn, ca pe un pom de Crăciun, etimologiile instrumentului nostru ,,științific”.

Ştiţi la ce mă gândesc, când mă uit la acest desen? Dacă ar fi avut măcar un pic de imaginaţie, autorii DEX-ului s-ar fi jenat ei înşişi de absurditatea ce o impuneau.

Numele pieselor din costumul național românesc sunt toate ,,împrumutate”.

Etimologiile DEX-ului par „normale”, când sunt rupte de întreg. Dar când analizăm întregul, ele devin mai mult decât absurde: sunt antiştiinţifice. Poţi să împrumuţi de la vecini numele unui fel de mâncare (ciulama, gulaş, pizza) sau al unei băuturi (vodka, wisky, coca-cola), al unei arme (iatagan, katiuşa, kalaşnikov), al unui aparat inventat de curând (sputnic, lunohod, computer, mouse). Dar nu majoritatea pieselor de port naţional, care, la toate popoarele, vin din timpuri imemorabile.

Uitați-vă atent la ţăranca specialiştilor în răsfoit dicţionare.

Bunda[1] din piele de oaie şi catrinţa[2] de lână le-au inventat strămoaşele noastre din neolitic, când au domesticit oile. Pe spatele bundelor românii brodează și azi simboluri geto-dacice vechi cât lumea, cum ar fi Pomul Vieții și pasărea-suflet. Catrința o ţeseau la stativele alcătuite dintr-un băţ sprijinit pe două crăci înfipte în pământ, iar urzeala era întinsă de pietre legate de fire. Dar, conform DEX-ului, ele n-au fost în stare să inventeze și nume pentru hainele lor. Mii de ani le-au arătat cu degetul. Au venit legionarii, apoi slavii, dar nu știu de ce nu le-au luat de la aceștia. I-au așteptat pe maghiari, ca sa se producă alt miracol lingvistic în stil DEX: deși vedeau pentru prima dată o catrinţă, maghiarii le-au dat româncelor numele fustei lor tradiţionale. Deși e mai logic să admiți că femeile maghiare, dupa ce au învățat să țeasă, au luat de la dace catrința și, pocind niţel cuvântul dac, au ajuns la katrinca. Este absurd să afirmi că pentru piese vestimentare străvechi românii au împrumutat nume de la ultimii migratori veniți lângă noi.

Ia[3], bluza femeiască, dacă ar putea vorbi, ar spune că nu-i luată de la romani. O purtau femeile de la Cucuteni când desenau pe oalele lor aceleaşi semne ca cele de pe mâneca sa. În fața iei, toată suflarea europeană trebuie să se închine adânc. Pe mânecile sale a păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume. Femeile traco-dace scriau pe altiţă[4] formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta. Din păcate acestea n-au putut îndepărta duhurile respective și din etimologiile DEX-ului. Conform lui, când au venit legionarii, strămoaşele noastre n-au avut altă treabă decât să umble pe sub gardurile castrelor cerșind cuvinte, inclusiv pentru cămaşa lor. DEX-ul afirmă că legionarii le-au dat linea, care, printr-o minune lingvistică, s-a transformat în ie.

Când mă uit la picioarele ţărăncii îmbrăcate în etimologiile „specialiştilor” de la Academie, mă copleşeşte mila pentru biata femeie. Pentru ciorapi[5] a aşteptat turcii ca să le dea un nume. Iar pentru colţuni închipuiţi-vă că s-a dus tocmai în Grecia. La limba neogreacă. Dar când, cu ce mijloc de transport şi în ce regiune a Greciei au mers strămoaşele noastre după numele unor simple obiecte de îmbrăcat pe picioare, specialiştii în confecţionat etimologii tac mâlc.

Cu opincile şi nojiţele le-a fost mai uşor. Au tras o fugă la bulgari.

Pentru brâu[6] au făcut o drumeţie lingvistică în Albania. Conform răsfoitorilor de dicţionare, alte popoare importau mirodenii, mătase, cafea. Noi importam cuvinte.

Să nu uităm de traistă[7]. Geanta tradiţională de lână ţesută la stative. Strămoaşele noastre o purtau pe umăr din străvechime. Dar numele ei, aţi ghicit, l-au împrumutat. De la cine? Tot de la albanezi. Când, cum, în ce împrejurări? Ce întrebări dacomanice? Răsfoitorii de dicţionare trebuie crezuţi pe cuvânt. Altfel se supără şi te fac dacoman, dacopat, promotor de teorii nocive.

Acum uitați-vă la țăranul român. N-are în costumul tradițional niciun cuvânt de la geto-daci.

NOTA MEA (Daniel Roxin): Este incredibil! Până și OPINCA ROMÂNEASCĂ, aia pe care o puteți vedea pe Columna lui Traian, purtată de strămoșii noștri încă de acum 2.000 de ani, cică e împrumut din BULGARĂ, de la migratorii care au venit după veacuri de la războaiele dintre Decebal și Traian. Ce mizerie! Ce mistificatori!!!

Sumanul[8], paltonul dacic din lână bătută la piuă, gluga[9], opincile, nojițele au nume bulgărești. Cojocul[10] l-a luat de la slavi. Dar dacă ar putea vorbi, această haină dacică ar spune că originea numelui său vine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană -koug’, care însemna ,,coajă”, ,,înveliș”. O piele uscată, ca o coajă, ce învelea trupurile dacilor când bătea crivățul de nord. Dovada: acest radical există în mai multe limbi indo-europene. Știu că lingviștilor oficiali le tremură barba, când un Mihai Vinereanu sau alți cercetători de bună credință fac paralele între limba română și limbile indo-europene. Dar altfel nu se poate face etimologie științifică. N-au demonstrat chiar autorii DEX-ului că, răsfoind dicționarele vecinilor, obții acest tablou monstruos: costum național românesc cu numele pieselor exclusiv de împrumut?!

Pălăria, fiindcă nu au găsit-o nicăieri, au dat-o cu ,,et. nec.”

Dar culmea cinismului e că autorii DEX-ului nu se sinchisesc să spună despre cioareci, pantalonii dacici strânși pe picior, că au ,,etimologie necunoscută”. Am observat că susținătorii romanizării au frică de lucrurile clare. Metoda comparativa, principiile ferme, găsirea unor echivalente în limbile indoeuropene vechi nu sunt în favoarea romanizării. De aceea în DEX nu veți găsi nici principii ferme, nici metodă, nici criterii științifice. Totul este arbitrar. De aici și masa compactă de etimologii bizare. Asta se vede foarte bine când ne uităm la feluritele etimologii prin care a fost purtat cuvântul ,,cioareci”. Cihac îl considera împrumutat din maghiarul szövelèk ,,țesătură”. Șăineanu îl lua din turcă, čarek ,,cisme orientale”. Capidan din aromână, cioară ,,șireturi pentru picioare”. Observați intenționata încâlceală. Dacă ar fi mers, ca domnul Mihai Vinereanu, pe linia unui radical proto-indo-european, cum fac și alți etimologi serioși de pe alte meridiane, ar fi dat de (s)keu- ,,a acoperi”. Acestui radical i s-a adăugat, în limba veche traco-dacă, sufixul –iko-s, obținându-se keuriko-s. În traco-dacă se zicea k’uriko-s. În străromână ciorecu. Iar în română cioarec(i). Prin geto-daci, cuvântul a ajuns la noi. Metoda urmată de Vinereanu se cheamă comparativ istorică. Și ea chiar îl duce pe cercetător la originea cuvintelor. Spre deosebire de răsfoitorii de dicționare, care vor să ne convingă că cuvintele nu evoluează în decursul a mii de ani, ci sar pârleazul, ca niște găini, de la un vecin la altul. Dar mai ales că au sărit pârleazul de la toți vecinii în limba noastră. Asta te face să pui la îndoială corectitudinea celor de la DEX.

Până și unealta principală de muncă a țăranului român are denumiri numai de la migratori: de la legionari securea[11], de la slavi toporul[12], de la maghiari barda[13], de la turci baltagul[14].

Nici pleata[15] nici chica[16] nu-i a lui. Și pe acestea le-a împrumutat de la slavi.

Da poate nici trupul[17] nu-i al lui? parcă-l aud întrebând pe un cititor inimos.

Firește că nu. Conform DEX-ului, l-a luat din vechea slavă.

Dar măcar sufletul[18] îi al lui?

Ce întrebare dacomanică! Firește, că nu. Conform DEX-ului l-a luat din latină. De la un suflitus cu asterisc, adică el nu există în limba latină, dar răsfoitorii de dicționare presupun că ar fi existat. De ce? Ca să provină din el românescul suflet, pe care ei nu l-au găsit nicăieri.

Dar măcar capul, creierul, mintea, a munci, a gândi sunt ale lui?

Nu, nici vorbă. Capul, mintea și creierul i le-au dat legionarii. Iar a munci și a gândi l-au învățat maghiarii.

Citind etimologiile DEX-ului, ai senzația că te afli în lumea acelor ,,trolls” de pe internet care neagă totul. Cu un cinism și o lipsă de logică demnă de un balamuc, românului i se neagă adevărata identitate. Are în vocabular cuvinte de la toți vecinii și străinii. Numai de la strămoșii săi reali, geto-dacii, nici unul. Îți vine greu să crezi în profesionismul celor ce au alcătuit un asemenea ,,instrument științific”.

Întrebarea este: ,,Cui folosește el?”

Un articol de Iulia Branza Mihaileanu

Nota mea: Bulversant acest articol al Iuliei Brânză Mihăileanu! Simplul bun simț este suficient pentru a ne da seama că DEX-ul este o catastrofă științifică, un instrument de menținere a falsului istoric. Cum e posibil ca un popor cu vechimea noastră, cu rădăcini clare în spațiul geto-dac (costumul popular românesc seamănă bine cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian), cu tradiții care se pierd în negura timpului, să nu poată păstra nici măcar o denumire geto-dacă din costumul pe care îl poartă de peste 2.000 de ani? Cine ar putea crede așa ceva? În concluzie, putem spune că dicționarul Explicativ al Limbii Române este o mizerie iar faptul că Academia Română îl girează este foarte grav. Ar fi interesant să se facă o cercetare pentru a vedea câți dintre autorii DEX-ului, în ultimul secol și jumătate, au fost români. Din informațiile mele, majoritatea au fost de altă etnie…

Oameni buni, acest articol trebuie să circule, trebuie răspândit pentru ca toți românii să înțeleagă minciuna în care trăiesc. Dați-i Share, trimiteți-l pe e-mail, publicați-l pe blogurile voastre. Măcar atât!!!

Daniel Roxin

 

_________________________________________________________

[1] Din fondul pre-latin. Cf. MihaiVinereanu, Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex, 2009, p. 166.

[2] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 188-189.

[3] Din radicalul proto-indo-european lino, care definește inul. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 431; p. 434.

[4] Din radicalul proto-indo-european al- ,,a crește”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 74; p. 445.

[5] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 230.

[6] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 155.

[7] Origine dacică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 843.

[8] Din fondul prelatin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 798.

[9] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 398-399.

[10] Din radicalul proto-indo-european keug’-, koug’– ,,coajă”, înveliș”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 253.

[11] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 754.

[12] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 842.

[13] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 116.

[14] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 113.

[15] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 647.

[16] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 217.

[17] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 850.

[18] Din radicalul proto-indo-european bhel-, bhle- ,,a (se) umfla, sufla”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 796.

Comentarii (25)
  1. Draga Daniel Roxin,
    Pe mine aceasta intamplare pe care tu o percepi nefericita, ma duce cu gandul la Unitatea noastra, a tuturor din aceasta lume ! Este exemplul perfect ca, cu totii suntem Unul, in acest Univers, indiferent de traditie, vorba, port, religie, negru sau alb ! Cand o sa intelegem cu totii acest lucru atunci, Universul va lucra in favoarea noastra si mai mult decat atat, noua insine nu ni se va mai parea ca, este o crima sa seman cu tine, sa am aceleasi haine ca tine si sa le denumesc la fel ! O zi binecuvantata iti doresc !

     
    1. Parțial aveți dreptate. Dar numai parțial. Înțeleg și sunt de acord cu principiul solidarității umane, dar aici avem de-a face cu exact opusul acestuia. Exact ca în cazul propagandei mediatice care aduce, cu rea intenție, în prim plan monstruozitățile din județul Vaslui și în general din Moldova, de parcă acolo ar fi o colonie de degenerați în timp ce în capitală și vestul României sunt numai exemplare perfecte. În spatele acestei adevărate ”monstruozități” stau interese meschine, fonduri scurse numai către impostori și clănțăi, intenții periculoase ca în cazul avalanșei de ”noutăți” ce îl prezintă pe Mihai Viteazul drept un milog idiot, pe Ștefan cel Mare drept un criminal dement etc. Acum a venit rândul elementelor definitorii naționale: nimic nu ne aparține, nimic nu ne caracterizează în bine, nu avem nici un merit, nici o calitate umană etc. Dvs. iubiți, probabil, globalizarea. Eu nu mă număr printre adepții acesteia. Dumnezeu a făcut lumea frumoasă prin diversitate, nu prin monotonie!

       
  2. Încã din a doua jumãtate a secolului trecut, când comuniştii reinventau biografia lui Burebista pentru a crea o legãturã fictivã cu Ceauşescu din nevoia de legitimitate carismatico-miticã prin descendenţa dintr-un veritabil ‘erou’ antic autohton, un instrument propagandistic eficace, se remarcã un fenomen care ia amploare tot mai mult şi dupã democratizarea istoriei survenitã odatã cu prãbuşirea regimului în ’89.

    Curentul cultural dacologic, care vrea sã repunã în drepturi ‘marea civilizaţie dacã’, uitã adesea sã mai facã diferenţa între fantezie şi fapt, în virtutea unui naţionalism fundamentalist care intoxicã mediul academic şi cercetarea profesionistã. Istoria a fost întotdeauna un instrument de putere, iar legitimarea prezentului şi viitorului prin trecut nu este o logicã mitologicã inventatã de dacomani. O configuraţie miticã a istoriei, mai ales a celei a începuturilor, are menirea de a consolida o conştiinţã comunã printr-un mit fondator care sã ofere un reper esenţial unei civilizaţii. Începutul unei civilizaţii este însã o chestiune de alegere, în funcţie de contextul politico-ideologic al prezentului care determinã o anumitã viziune asupra trecutului. Umbra naţionalistã aruncatã istoriografiei implicã alegerea unor mituri universale individualizate care sã creeze o poveste despre origini compatibilã cu nevoile prezentului de a gãsi un rãspuns în trecut, un sens transcendent care sã-l justifice şi în acelaşi timp sã-l arunce într-un viitor luminos.

    Problema este cã aceastã învãluire în mit, fenomen general dacã stãm sã ne gândim şi la celtomania francezã, tracomania bulgarã, germanicismul neopãgân, revendicarea moştenirii sumeriene de cãtre Irak sau a celei persane de cãtre Iran, şi explicabil prin prisma istoriei imaginarului (aşa cum arãta şi Lucian Boia) tinde sã degenereze în ipoteze dintre cele mai ridicole şi fanteziste care neagã cu obstinaţie trecutul în favoarea unor teorii fulminante care din perspectiva dacomanã vor sã demonstreze adevãrata valoare a civilizaţiei româneşti, descendentã a ‘imperiului pelasgic’, ba poate chiar a Atlantidei. Sã fie oare aici izvorul unui sentiment de inferioritate acut, a unui complex patologic faţã de culturi mai mari care se încearcã depãşit prin expunerea unor teorii fãrã baze ştiinţifice, dar care afirmã sus şi tare cã dacii sunt leagãnul civilizaţiei europene, ba poate chiar planetare? Astfel de teorii, elaborate în numele patriotismului, satisfac, ce-i drept, orgoliul, dar nimicesc orice urmã de spirit critic şi ştiinţific. Pentru cã pânã la urmã patriotismul nu înseamnã hranã din minciuni, ci acceptarea trecutului la modul cel mai obiectiv, fãrã balast politic şi ideologic.

    Un mit fondator

    Mai exact, cum s-a ajuns la o exacerbare atât de mare a cultului dacoman, propovãduit în principal de Napoleon Sãvescu în lucrarea “Noi nu suntem urmaşii Romei” şi orgenizaţia “Dacia Revival International Society”? Totul porneşte de la nevoia unei rãdãcini. Înainte de dacomanie a fost latinismul. Miron Costin, Grigore Ureche, dar mai ales Scoala Ardeleanã au argumentat, mai mult pe fond sensibil decât ştiinţific, fãrã izvoare autohtone, în favoarea originii romane pure, nobile, mit fondator tradiţional care valorificã elemental civilizator extern. Petru Maior insistã asupra rãzboiului de exterminare a dacilor, August Treboniu Laurian asimileazã istoria poporului român cu cea romanã, Simion Bãrnuţiu pledeazã vehement pentru eliberarea de toate influenţele nelatine chiar şi în domeniul instituţional. Apogeul romanomaniei se realizeazã în Dicţionarul limbii române (1871-1876), care latinizeazã pânã la artificialitate limba românã. Romanomania impinge pânã la idei despre o colonizare aristocraticã a Daciei şi o utilizare a unui dialect Italian care este româna. Veleitãţi daciste încep sã aibã romanticii. Kogãlniceanu vorbeşte despre Decebal ca despre cel mai important rege barbar, care este “mai vrednic de a fi pe tronul Romei decât mişeii urmaşi ai lui August”. Şi totuşi, se precizeazã cã am moştenit pãmântul nu sângele, deci romanii rãmân în postura de strãmoşi singulari. Dupã 1859 se mai tempereazã latinsmul cu nobleţea lui, poate pentru cã are loc o vindecare de complexe. Îşi face loc siteza daco-romanã.

    Un moment fundamental este publicarea de cãtre B.P. Hasdeu a studiului “Pierit-au dacii?” în Foiţa de Istorie şi Literaturã. Încearcã o istorie mai criticã, bazându-se şi pe argument lingvistice cu care identificã 84 de cuvinte de origine dacã şi 15 toponime. Dar ce nu se poate afirma despre etimologii dacice din moment ce însãşi limba dacã e o problemã obscurã? B.P.Hasdeu, în “Strat şi substrat. Genealogia popoarelor balcanice”, care identificã o etnogenezã balcanicã bazatã pe suprapunere de straturi, începând cu misterioşii ‘pelasgi’, autohtonismul şi dacismul câştigã teren fiind introduce în schema de dezvoltare istoricã. Bolliac susţine şi el în studiul “Despre daci” din 1858 cã principalul scop al arheologiei trebuie sã fie definirea culturii dacice. Viziunea romanticã atribuia dacului un spirit eroic şi transcendent, corespunzãtor idealului de regresiune din, sã zicem, “Rugãciunea unui dac” eminescianã. Totuşi latinismul nu poate fi depãşit, nici chiar de Tocilescu, care întocmeşte o lucrare de doctorat cu titlul “Dacia înainte de romani” în 1876, în care susţine teza colonizãrii intense. Dimitrie Onciul, în “Din istoria României”, prezintã doi fondatori în persoana lui Traian şi Carol I. Xenopol şi Iorga pledeazã pentru o fuziune, mizând pe o continuitate dacicã, respectiv o fuziune în contextul mai larg al întregii romanitãţi orientale. Valul autohtonist loveşte însã cu putere dupã reîntregirea din 1918, când naţiunea se poate redescoperi fãrã sã exacerbeze latinisimul care i-a servit drept justificare în deceniile trecute.

    Imaginea dacilor dobândeşte o importanţã crescândã de la Pârvan, care o aseamãnã cu cea a civilizaţiei tradiţionale româneşti şi prezintã Dacia drept un mare regat cu o bazã etnicã omogenã, o tradiţie istoricã şi o structurã socio-economicã bine defintã. Dar el mai crede şi în romanizare, preromanizare, romanizarea teritoriilor neanexate, formulând astfel un echilibru între cele douã elemente etnice. În 1935 C.C. Giurescu, în “Istoria românilor”, se centreazã pe romanizarea unei populaţii majoritar dacice. Treptat dacii încep sã-şi ia revanşa. De aici la naţionalismul autohtonist nu mai e decât un pas. Echilibrul lui Pârvan nu poate supravieţui politizãrii istorice. Unul dintre elemente trebuie sã iasã în faţã, iar romanii nu mai aveau acum importanţã în construcţia identitãţii care se dorea a fi originalã. În 1894 Teohari Antonescu publicã o lucrare al cãrei titlu vorbeşte de la sine:”dacia, patria primitivã a popoarelor ariene”, dar cel care va crea o adevãratã biblie a protocronismului este Nicolae Densuşianu, care nu duce lipsã de erudiţie sau metodologie, dar acestea nu sunt deloc temperate de fantasme…”Dacia preistoricã” din 1913 ne prezintã imperiul ‘pelasgic’, care se extinde din Dacia începând cu 6000 a.Hr., ajungând sã cuprindã Europa, Asia şi Africa…Teritoriul României devine nucleul unui mare imperiu, dacii sunt strãmoşii tuturor popoarelor, iar din limba dacã derivã toate celelalte. Dacia este un centru al lumii şi un simbol cosmic. Dupã cum aratã şi doi fondatori ai arheologiei:”Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizaţie a omenirei arată că avem a face cu un product al şovinismului şi nu cu unul al ştiintei” (A. Xenopol), „romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa deşteptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie” (V. Pârvan), teoria lui Densuşianu este o mitologizare şi o falsificare crasã a istoriei, dar de mare succes în perioada interbelicã şi în regimul comunist datoritã imaginii superioritãţii locuitorilor carpatici, imagine cu puternice accente naţionaliste. Raţionalismul pierea în faţa unei presupuse intuiţii a non-specialistului, fapt la care au contribuit şi M. Eliade, V. Lovinescu sau Romulus Vulcanescu, primul îndemnând chiar “cãtre un nou diletantism” pe motiv cã non-profesionistul are o viziune de ansamblu mai bunã.

    Fabulatia dacismului

    Şi ajungem la produse din cele mai spectaculoase, gen “Din Preistoria Daciei şi a vechilor civilizaţiuni” (gen. Nicolae Portocalã, 1932), care spune cã latina e o românã stricatã;“Originea daco-tracã a limbii române” (Marin Bãrbulescu-dacu, 1936), ba chiar şi Al.Brãtescu-Voineşti susţine cã romanii sunt descendenţii traco-geţilor (protolatinism). Iatã cum brusc toţi ne tragem din Bucegi şi vorbim aceeaşi limbã din timpuri imemoriale…ba mai mult, suntem şi creştini de mult datoritã lui Zalmoxis. Mitul lui Zalmoxis a fost cel mai uşor de exploatat, neavând decât o singurã sursã scrisã şi nicio reprezentare figurativã certã, de “valorificat etic şi metafizic” (M. Eliade despre drama “Zalmoxe” a lui Blaga). De altfel toatã istoria dacilor a putut fi instrumentalizatã din cauza carenţelor informaţionale, hiperbolizându-se puţinele izvoare scrise (un Strabon sau Iordanes) sau nescrise (urmele arheologice din Munţii Orãştiei) pentru crearea unui mit care sã legitimize o speranţã a renaşterii şi a recuperãrii trecutului glorios. Mitul dacic ocupa un loc important în doctrina legionarã, care împãrtãşea un naţionalism similar celui din anii ’70 ai comunismului. Dacã în prima fazã comunistã se punea accent pe statul sclavagist dac şi lupta de clasã a dacilor împotriva cotropitorilor romani, în cea de-a doua extrema stângã pluteşte în acelaşi naţionalism deformator ca şi extrema dreaptã. “Analele de istorie”, revista Institutului de Istorie a Partidului, retuşeazã istoria veche cu elucubraţii de tipul originii preromanice a limbii trace. Ba mai mult, câţiva profesionişti, de pildã Ion H. Crişan, propune o monografie a limbii dace…o pseudolingvisticã ultranaţionalistã.

    Departe de a se fi încheiat, acest protocronism, curent pseudo-istoric, naţionalist si fundamentalist care idealizeazã trecutul trecând peste regulile cercetării ştiinţifice şi recurgând la date şi surse îndoielnice, abundã în cercuri patriotarde şi speculative-vizionare care încearcã sã transbordeze în trecut nişte deziderate ale prezentului. Dacã prezentul nu e satisfãcãtor, sã nu uitãm cã strãmoşii noştri au civilizat lumea, motiv de mândrie sau mai degrabã o autocompãtimire pentru lipsa de importanţã pe scena istorie mondiale şi o nevoie acerbã de retuşare a unui trecut pe care nu vrem sã-l vedem. Patriotismul, la fel ca în anii ’40-’50 este confundat cu o afirmare virulentã a valorilor autohtone. În 1974 Edgar Papu publică un eseu intitulat „Protocronismul românesc”, susținând prioritatea cronologică românească în cazul unor inovaţii europene. Foloseşte ca exemple “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, care ar fi anticipat literatura barocă europeană, îl consideră pe Dimitrie Cantemir ca pe un scriitor romantic avant la lettre iar pe Mihai Eminescu, ca pe un predecesor al existenţialismului şi sociologiei. Concluzia lui Papu este că “protocronismul este una din trăsăturile dominante şi definitorii ale literaturii noastre în context mondial”. Au început să se accentueze glorioasele realizări sau descoperiri românești, primele în cele mai diverse domenii. Tendinţa a persistat.

    Dacismul, care citeazã autori precum Iosif C. Drãgan, fost legionar, apoi comunist, cu lucrãri pseudo-istorice care propovãduiesc ideea existenţei acum 100000 de ani a populaţiei dace. Majoritatea protocroniştilor nu au studii de istorie, ignorã scrierile istorice, scot din context idei, hiperbolizeazã surse incerte şi izolate(Tãbliţele de la Sinaia, de la Tãrtãria, codicele Rohonczy), apeleazã la argument logice care nu sunt decât speculaţii şi îi anatemizeazã pe istorici pentru cã ar ascunde adevãrul. Mania conspiraţiilor îi determinã sã afirme cã nu se doreşte cunoaşterea adevãratã a trecutului care de fapt a fost plin de glorii nebãnuite. Nu se aseamãnã oare cu îndoctrinãrile din Magazinul Istoric sau Cutezãtorii? Domnul Napoleon Sãvescu, de meserie medic, întreţine nevoia de mitizare şi senzaţional prin tot felul de speculaţii:scrisul l-au inventat dacii;dacii erau crestini inainte Cristos;aheii, grecii, etruscii, latinii, celţii erau de fapt urmasi ai pelasgilor, poporul strã-dacic, Traian era dac;românii sunt urmaşii exclusiv ai dacilor;izvoarele îndoielnice confirmã de fapt teoriile;existã o conjuraţie universal care vrea dispariţia naţiunii;ne ‘simţim’ daci. Pavel Coruţ, Adrian Bucurescu sau Paul Lazãr Tonciulescu
    amestecã ficţiunea speculativã cu parapsihologia, ocultismul, misterele sau teoriile conspiraţioniste trimiţând istoria undeva la periferia ştiinţificã. Absenţa formaţiei de istoric nu împiedicã abordarea de subiecte legate de arheologie, lingvisticã, etnografie, un evantai de probleme neelucidate de ochiul ştiinţific dar cu succes exploatate de pseudoştiinţã. Dacologii coboarã în istoria localã pânã la glaciacţiuni, atribuind romãnilor ancestrali zborul spaţial, populând cu daci China, Asia, Gallia, Troia, Grecia, Ierusalimul şi fãcând conexiuni improbabile între basic şi români. Zalmoxianismul dacic devine prima religie monoteistã din lume şi baza filosoficã a ortodoxiei româneşti. Civilizaţia sumerianã şi cea etruscã sunt strâns înrudite cu ‘noi, dacii’.

    Din ţara Luanei la Tãrtãria, din Dacia magicã în Dacia divinã, de la atlanţi în Carpaţi, poveştile acestea atrag, iar curentul tinde sã devinã o disciplinã în adevãratul sens al cuvântului. Napoleon Sãvescu, preşedinte al “Dacia Revival International”, organizeazã şi finanţeazã numeroase congrele de dacologie, publicând şi o multitudine de articole în propriile publicaţii. “Noi nu suntem urmaşii Romei” se inspirã masiv din Dacia lui Densuşianu, din care preia idei, înflorite, care se contureaza în jurul teoriei unui spaţiu privilegiat care ar fi generat un popor primordial, focar din care îşi trage seva cultura lumii. Dacii puri sunt coloana vertebralã a istoriei lumii contemporane. Tribuna propagandisticã cuprinde şi periodice gen “Dacia Magazin” sau mult mai folositele site-uri de profil:dacia.org, dacii.ro, zamolxis.ro, gebeleizis.org. parcurgerea bazelor de date relevã extinderea fenomenului, care se vrea o alternative a istoriei oficiale care nu ar promova adevãrul. Sţiinţei oficiale, acuzatã de limbaj prea academic şi lipsit de anvergurã naţionalã, i se opune o serie întreagã de documente ‘redescoperite’ şi galerii tematice, realizate aleatoriu şi neprofesionist. Mişcarea sãvescianã poate a avut o intenţie bunã:dorinţa de a sluji neamul. E frumos, e un exerciţiu personal agreabil, dar în niciun caz un demers ştiinţific. Tot despre balast politic şi ideologic este vorba, despre un fel de ‘revoluţie culturalã’ despre care dacologii presupun cã ne va schimba percepţia asupra a ceea ce suntem. De dragul unui patriotism desuet, care nu va îmbunãtãţi nici viaţa ştiinţificã, nici personalã.

    De la latinism la dacism, intruziunea masivã a factorului politic şi abordare unor teme fãrã pregãtire de specialitate au condus la o mitologizare excesivã a istoriei, folositã ca instrument de putere şi legitimare. Prin teorii insuficient sistematizate si slab verificabile prin metode ştiinţifice, prin exploatarea nevoii de identitate şi lacunelor din cercetare s-a ajuns la o vulgarizare a istoriei care are un impact psihologic profund. Nici reacţia lumii academice nu este pe mãsurã. Sunt puţine lucrãri ştiinţifice care sã popularizeze istoria anticã, accentul se pune pe spectacol, şocant şi esoteric. Adeseori informaţia veridicã rãmâne în cercurile închise ale specialiştilor, în timp ce dacologii organizeazã congrese şi simpozioane. Comunitatea ştiinţificã pare sã pãstreze distanţa faţã de manifestãrile de deformare a istoriei, neobservând nocivitatea fenomenului care în loc sã ne ajute în problema identitãţii, ne-o distruge prin falsificare.

    Este adevãrat cã nu se poate face istorie în mod obiectiv, pentru cã avem mereu un filtru al conştiinţei care transformã istoria în discurs, dar acesta necesitã totuşi doza maximã, nu absolutã, de obiectivitate. Mitul în istorie, pe filonul protocronist, degenereazã în fabulaţii care hrãnesc pretenţii etnocentriste. Priza la o populaţie fãrã o culturã istoricã de bazã este enormã, pentru cã adesea învinge setea de legitimare a unui discurs periferic cu pretenţii de ştiinţificitate. Demersul protocronist se plaseazã in zona extremismului, mai ales când trateazãun fragment istoric puţin cunoscut. Popularizarea unor date din cercetare ar putea stãvili tentaţia manipulãrii istorice. Hiperspecializarea istoricului şi entuziasmul amatorului conduc la o polarizare neproductivã a cercetãrii, care ar trebui sã se deschidã publicului îmbãtat de subiectivisme naţionaliste. Defalsificarea istoriei presupune un spirit critic care sã anihileze subiectivismul local şi politizarea, care sã implice mai mult publicul în cunoaşterea ştiinţificã. Cum? Prin interesul atât a publicului faţã de informaţii cu caracter ştiinţific, cât şi a cercurilor ştiinţifice de a oferi aceste informaţii, pentru a scãpa de vicii politruce precum protocronismul fantasmagoric şi cultul dacic.

    Irina-Maria Manea – Doctor in istorie, istoric licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti

     
  3. I.

    Încã din a doua jumãtate a secolului trecut, când comuniştii reinventau biografia lui Burebista pentru a crea o legãturã fictivã cu Ceauşescu din nevoia de legitimitate carismatico-miticã prin descendenţa dintr-un veritabil ‘erou’ antic autohton, un instrument propagandistic eficace, se remarcã un fenomen care ia amploare tot mai mult şi dupã democratizarea istoriei survenitã odatã cu prãbuşirea regimului în ’89.

    Curentul cultural dacologic, care vrea sã repunã în drepturi ‘marea civilizaţie dacã’, uitã adesea sã mai facã diferenţa între fantezie şi fapt, în virtutea unui naţionalism fundamentalist care intoxicã mediul academic şi cercetarea profesionistã. Istoria a fost întotdeauna un instrument de putere, iar legitimarea prezentului şi viitorului prin trecut nu este o logicã mitologicã inventatã de dacomani. O configuraţie miticã a istoriei, mai ales a celei a începuturilor, are menirea de a consolida o conştiinţã comunã printr-un mit fondator care sã ofere un reper esenţial unei civilizaţii. Începutul unei civilizaţii este însã o chestiune de alegere, în funcţie de contextul politico-ideologic al prezentului care determinã o anumitã viziune asupra trecutului. Umbra naţionalistã aruncatã istoriografiei implicã alegerea unor mituri universale individualizate care sã creeze o poveste despre origini compatibilã cu nevoile prezentului de a gãsi un rãspuns în trecut, un sens transcendent care sã-l justifice şi în acelaşi timp sã-l arunce într-un viitor luminos.

    Problema este cã aceastã învãluire în mit, fenomen general dacã stãm sã ne gândim şi la celtomania francezã, tracomania bulgarã, germanicismul neopãgân, revendicarea moştenirii sumeriene de cãtre Irak sau a celei persane de cãtre Iran, şi explicabil prin prisma istoriei imaginarului (aşa cum arãta şi Lucian Boia) tinde sã degenereze în ipoteze dintre cele mai ridicole şi fanteziste care neagã cu obstinaţie trecutul în favoarea unor teorii fulminante care din perspectiva dacomanã vor sã demonstreze adevãrata valoare a civilizaţiei româneşti, descendentã a ‘imperiului pelasgic’, ba poate chiar a Atlantidei. Sã fie oare aici izvorul unui sentiment de inferioritate acut, a unui complex patologic faţã de culturi mai mari care se încearcã depãşit prin expunerea unor teorii fãrã baze ştiinţifice, dar care afirmã sus şi tare cã dacii sunt leagãnul civilizaţiei europene, ba poate chiar planetare? Astfel de teorii, elaborate în numele patriotismului, satisfac, ce-i drept, orgoliul, dar nimicesc orice urmã de spirit critic şi ştiinţific. Pentru cã pânã la urmã patriotismul nu înseamnã hranã din minciuni, ci acceptarea trecutului la modul cel mai obiectiv, fãrã balast politic şi ideologic.

    Un mit fondator

    Mai exact, cum s-a ajuns la o exacerbare atât de mare a cultului dacoman, propovãduit în principal de Napoleon Sãvescu în lucrarea “Noi nu suntem urmaşii Romei” şi orgenizaţia “Dacia Revival International Society”? Totul porneşte de la nevoia unei rãdãcini. Înainte de dacomanie a fost latinismul. Miron Costin, Grigore Ureche, dar mai ales Scoala Ardeleanã au argumentat, mai mult pe fond sensibil decât ştiinţific, fãrã izvoare autohtone, în favoarea originii romane pure, nobile, mit fondator tradiţional care valorificã elemental civilizator extern. Petru Maior insistã asupra rãzboiului de exterminare a dacilor, August Treboniu Laurian asimileazã istoria poporului român cu cea romanã, Simion Bãrnuţiu pledeazã vehement pentru eliberarea de toate influenţele nelatine chiar şi în domeniul instituţional. Apogeul romanomaniei se realizeazã în Dicţionarul limbii române (1871-1876), care latinizeazã pânã la artificialitate limba românã. Romanomania impinge pânã la idei despre o colonizare aristocraticã a Daciei şi o utilizare a unui dialect Italian care este româna. Veleitãţi daciste încep sã aibã romanticii. Kogãlniceanu vorbeşte despre Decebal ca despre cel mai important rege barbar, care este “mai vrednic de a fi pe tronul Romei decât mişeii urmaşi ai lui August”. Şi totuşi, se precizeazã cã am moştenit pãmântul nu sângele, deci romanii rãmân în postura de strãmoşi singulari. Dupã 1859 se mai tempereazã latinsmul cu nobleţea lui, poate pentru cã are loc o vindecare de complexe. Îşi face loc siteza daco-romanã.

    Un moment fundamental este publicarea de cãtre B.P. Hasdeu a studiului “Pierit-au dacii?” în Foiţa de Istorie şi Literaturã. Încearcã o istorie mai criticã, bazându-se şi pe argument lingvistice cu care identificã 84 de cuvinte de origine dacã şi 15 toponime. Dar ce nu se poate afirma despre etimologii dacice din moment ce însãşi limba dacã e o problemã obscurã? B.P.Hasdeu, în “Strat şi substrat. Genealogia popoarelor balcanice”, care identificã o etnogenezã balcanicã bazatã pe suprapunere de straturi, începând cu misterioşii ‘pelasgi’, autohtonismul şi dacismul câştigã teren fiind introduce în schema de dezvoltare istoricã. Bolliac susţine şi el în studiul “Despre daci” din 1858 cã principalul scop al arheologiei trebuie sã fie definirea culturii dacice. Viziunea romanticã atribuia dacului un spirit eroic şi transcendent, corespunzãtor idealului de regresiune din, sã zicem, “Rugãciunea unui dac” eminescianã. Totuşi latinismul nu poate fi depãşit, nici chiar de Tocilescu, care întocmeşte o lucrare de doctorat cu titlul “Dacia înainte de romani” în 1876, în care susţine teza colonizãrii intense. Dimitrie Onciul, în “Din istoria României”, prezintã doi fondatori în persoana lui Traian şi Carol I. Xenopol şi Iorga pledeazã pentru o fuziune, mizând pe o continuitate dacicã, respectiv o fuziune în contextul mai larg al întregii romanitãţi orientale. Valul autohtonist loveşte însã cu putere dupã reîntregirea din 1918, când naţiunea se poate redescoperi fãrã sã exacerbeze latinisimul care i-a servit drept justificare în deceniile trecute.

    Imaginea dacilor dobândeşte o importanţã crescândã de la Pârvan, care o aseamãnã cu cea a civilizaţiei tradiţionale româneşti şi prezintã Dacia drept un mare regat cu o bazã etnicã omogenã, o tradiţie istoricã şi o structurã socio-economicã bine defintã. Dar el mai crede şi în romanizare, preromanizare, romanizarea teritoriilor neanexate, formulând astfel un echilibru între cele douã elemente etnice. În 1935 C.C. Giurescu, în “Istoria românilor”, se centreazã pe romanizarea unei populaţii majoritar dacice. Treptat dacii încep sã-şi ia revanşa. De aici la naţionalismul autohtonist nu mai e decât un pas. Echilibrul lui Pârvan nu poate supravieţui politizãrii istorice. Unul dintre elemente trebuie sã iasã în faţã, iar romanii nu mai aveau acum importanţã în construcţia identitãţii care se dorea a fi originalã. În 1894 Teohari Antonescu publicã o lucrare al cãrei titlu vorbeşte de la sine:”dacia, patria primitivã a popoarelor ariene”, dar cel care va crea o adevãratã biblie a protocronismului este Nicolae Densuşianu, care nu duce lipsã de erudiţie sau metodologie, dar acestea nu sunt deloc temperate de fantasme…”Dacia preistoricã” din 1913 ne prezintã imperiul ‘pelasgic’, care se extinde din Dacia începând cu 6000 a.Hr., ajungând sã cuprindã Europa, Asia şi Africa…Teritoriul României devine nucleul unui mare imperiu, dacii sunt strãmoşii tuturor popoarelor, iar din limba dacã derivã toate celelalte. Dacia este un centru al lumii şi un simbol cosmic. Dupã cum aratã şi doi fondatori ai arheologiei:”Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizaţie a omenirei arată că avem a face cu un product al şovinismului şi nu cu unul al ştiintei” (A. Xenopol), „romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa deşteptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie” (V. Pârvan), teoria lui Densuşianu este o mitologizare şi o falsificare crasã a istoriei, dar de mare succes în perioada interbelicã şi în regimul comunist datoritã imaginii superioritãţii locuitorilor carpatici, imagine cu puternice accente naţionaliste. Raţionalismul pierea în faţa unei presupuse intuiţii a non-specialistului, fapt la care au contribuit şi M. Eliade, V. Lovinescu sau Romulus Vulcanescu, primul îndemnând chiar “cãtre un nou diletantism” pe motiv cã non-profesionistul are o viziune de ansamblu mai bunã.

    Irina-Maria Manea – Doctor in istorie, istoric licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti

     
    1. Stimata doamna Irina-Maria Manea,
      Va multumim pentru comentariul pertinent care ne da o viziune mai cuprinzatoare asupra modului in care ne-am interpretat istoria in ultimele sute de ani. Totusi, intrebarile din articol raman deschise. Chiar se poate ca sa asteptam alte neamuri sa ne spuna cum sa ne denumim hainele si uneltele pe care le folosim de mii de ani?
      Dupa cum bine se stie, cand doi oameni se intalnesc si unul dintre ei are ceva care reprezinta o noutate pentru celalalt are loc o discutie in care intrebarea inevitabila este: „Ce e acela?”, iar raspunsul contine denumirea pe care i-o da cel care poarta sau utilizeaza acel obiect. Apoi, acea denumire se raspandeste si la cel care pana acum era in necunostiinta de cauza. Este elementar si de bun simt ca in acest fel sa se raspandeasca cuvintele dintr-o limba in alta.
      Este de-a dreptul ciudat ca sa se produca transferul in sens invers de genul:
      – Ce poarta, bade, muierea ta?
      – O „xyz”…
      – Nuuu, de maine ii spui „ie”, ai inteles, nu-i mai spui „xyz” ca pana acum.
      – Am inteles, asa o sa fac.
      E hilar.
      Apoi, daca ne uitam la ultimele neologisme observam ca cele venite din limba engleza sunt denumiri date chiar de cei care au produs acele obiecte si nu de altii. Celebrul mouse provine de la persoana care a inventat dispozitivul si care si-a animat sageata de pe ecran cu un soricel. Primul om care l-a folosit i-a spus mouse si astazi tot globul ii spune asa. Noi nu-i spunem guzgan sau in alt fel.
      Din punct de vedere lingvistic e foarte greu de stabilit o origine, mai ales atunci cand cuvintele sunt folosite in mai multe limbi, dar in aceasta analiza mai trebuie sa intervina si bunul simt si in special originea obiectului in sine.
      Inteleg ca a cadea in zona de a sustine ca dacii au fost cei mai mari si cei mai tari si ei au populat inclusiv mitica Atlantida, reprezinta o greseala, dar nici romanizarea excesiva si acceptarea faptului ca de la daci nu ne-a parvenit nimic de-a lungul timpului este de asemenea o eroare.
      Istoria trebuie privita in mod echilibrat si daca studiile se bazeaza mereu pe alte studii care se bazeaza pe niste postulate, cadem in ridicolul de a lua de bun ceea ce a afirmat x sau y, indiferent cine au fost si ce au spus ei.
      Va multumesc inca o data pentru comentariul dumneavoastra si va doresc sa aveti o saptamana plina de bucurii.

       
      1. Sunt de acord cu părerea Dvs.!
        Referitor la curentul nihilist vis-à-vis de istoria românilor aș menționa, alături de interese oculte cunoscute, caracteristica noastră (îmi pare rău s-o spun) maimuțărească de-a prelua, fără analiză, tot ce auzim la alții. Ne place să ne dăm mari reiterând în manieră proprie, fără să intereseze consecințele, orice emanație toxică, cu scop precis, care la noi cade pe cel mai prielnic teren. Fără intenții jignitoare, aș pomeni comentariul semnat Dica, ce deviază esența articolului spre o zonă total diferită, ca în cazul propagandei comuniste care definea inflația drept ”creștere a rentabilității și a nivelului de trai”.

         
      2. Aș mai adăuga ceva: oare cui și ce anume nu a plăcut, la comentariul Dvs., celor cu pollex-ul în jos???!!!

         
        1. Oameni mici, meschini si lipsiti de caracter, doamna Doina, oameni pusi numai pe rele, zau asa…
          ‘:The-Incredible-Hulk:’
          Noroc ca mi-a mai venit inima la loc cind am citit-o chiar pe aia, a dvs. daca nu ma insel, aia cu…

          …”Dumnezeu a făcut lumea frumoasă prin diversitate, nu prin monotonie!”
          ‘:Sick:’

          Eu era sa adaug chiar – Doamne iarta-ma! – … si prin prostie!
          Da’, din fericire, m-am oprit la timp.
          Nu de alta, da’ stiti, eu am ramas tot mai asa, adica mai…

          …power flower!
          ‘:Woodstock:’

           
  4. Am postat şi continuãrile la primul meu comentariu.
    Nu au apãrut.
    Sã înţeleg ca e vreo problemã?
    Doar tehnicã, bãnuiesc.

    Irina-Maria Manea – Doctor in istorie, istoric licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti

     
    1. Din pacate, comentariile aparute deja sunt singurele inregistrate de site. Se pare ca lipseste partea a II-a. Am observat doar partea I si III.
      Ne cerem scuze pentru disfunctionalitatile aparute.
      Mentionez ca nu exista nicio limita a lungimii unui comentariu, dar, pentru comentariile mai lungi, va sfatuim sa le scrieti intr-un document text si cand sunteti gata plasati-l pe site prin copy-paste. Se poate sa aveti probleme cu Internetul si site-ul sa va deconecteze dupa un timp iar comentariul dvs. se va piarde.
      Dumneavoastra ati avut restrictie doar la primul comentariu publicat. Orice comentarii ulterioare aceluia se publica instantaneu. Daca nu le vedeti, inseamna ca nu s-au inregistrat si trebuie sa reincercati.
      Va multumesc pentru tot.
      O zi minunata sa aveti!

       
  5. II.

    Fabulatia dacismului

    Şi ajungem la produse din cele mai spectaculoase, gen “Din Preistoria Daciei şi a vechilor civilizaţiuni” (gen. Nicolae Portocalã, 1932), care spune cã latina e o românã stricatã;“Originea daco-tracã a limbii române” (Marin Bãrbulescu-dacu, 1936), ba chiar şi Al.Brãtescu-Voineşti susţine cã romanii sunt descendenţii traco-geţilor (protolatinism). Iatã cum brusc toţi ne tragem din Bucegi şi vorbim aceeaşi limbã din timpuri imemoriale…ba mai mult, suntem şi creştini de mult datoritã lui Zalmoxis. Mitul lui Zalmoxis a fost cel mai uşor de exploatat, neavând decât o singurã sursã scrisã şi nicio reprezentare figurativã certã, de “valorificat etic şi metafizic” (M. Eliade despre drama “Zalmoxe” a lui Blaga). De altfel toatã istoria dacilor a putut fi instrumentalizatã din cauza carenţelor informaţionale, hiperbolizându-se puţinele izvoare scrise (un Strabon sau Iordanes) sau nescrise (urmele arheologice din Munţii Orãştiei) pentru crearea unui mit care sã legitimize o speranţã a renaşterii şi a recuperãrii trecutului glorios. Mitul dacic ocupa un loc important în doctrina legionarã, care împãrtãşea un naţionalism similar celui din anii ’70 ai comunismului. Dacã în prima fazã comunistã se punea accent pe statul sclavagist dac şi lupta de clasã a dacilor împotriva cotropitorilor romani, în cea de-a doua extrema stângã pluteşte în acelaşi naţionalism deformator ca şi extrema dreaptã. “Analele de istorie”, revista Institutului de Istorie a Partidului, retuşeazã istoria veche cu elucubraţii de tipul originii preromanice a limbii trace. Ba mai mult, câţiva profesionişti, de pildã Ion H. Crişan, propune o monografie a limbii dace…o pseudolingvisticã ultranaţionalistã.

    Departe de a se fi încheiat, acest protocronism, curent pseudo-istoric, naţionalist si fundamentalist care idealizeazã trecutul trecând peste regulile cercetării ştiinţifice şi recurgând la date şi surse îndoielnice, abundã în cercuri patriotarde şi speculative-vizionare care încearcã sã transbordeze în trecut nişte deziderate ale prezentului. Dacã prezentul nu e satisfãcãtor, sã nu uitãm cã strãmoşii noştri au civilizat lumea, motiv de mândrie sau mai degrabã o autocompãtimire pentru lipsa de importanţã pe scena istorie mondiale şi o nevoie acerbã de retuşare a unui trecut pe care nu vrem sã-l vedem. Patriotismul, la fel ca în anii ’40-’50 este confundat cu o afirmare virulentã a valorilor autohtone. În 1974 Edgar Papu publică un eseu intitulat „Protocronismul românesc”, susținând prioritatea cronologică românească în cazul unor inovaţii europene. Foloseşte ca exemple “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, care ar fi anticipat literatura barocă europeană, îl consideră pe Dimitrie Cantemir ca pe un scriitor romantic avant la lettre iar pe Mihai Eminescu, ca pe un predecesor al existenţialismului şi sociologiei. Concluzia lui Papu este că “protocronismul este una din trăsăturile dominante şi definitorii ale literaturii noastre în context mondial”. Au început să se accentueze glorioasele realizări sau descoperiri românești, primele în cele mai diverse domenii. Tendinţa a persistat.

    Dacismul, care citeazã autori precum Iosif C. Drãgan, fost legionar, apoi comunist, cu lucrãri pseudo-istorice care propovãduiesc ideea existenţei acum 100000 de ani a populaţiei dace. Majoritatea protocroniştilor nu au studii de istorie, ignorã scrierile istorice, scot din context idei, hiperbolizeazã surse incerte şi izolate(Tãbliţele de la Sinaia, de la Tãrtãria, codicele Rohonczy), apeleazã la argument logice care nu sunt decât speculaţii şi îi anatemizeazã pe istorici pentru cã ar ascunde adevãrul. Mania conspiraţiilor îi determinã sã afirme cã nu se doreşte cunoaşterea adevãratã a trecutului care de fapt a fost plin de glorii nebãnuite. Nu se aseamãnã oare cu îndoctrinãrile din Magazinul Istoric sau Cutezãtorii? Domnul Napoleon Sãvescu, de meserie medic, întreţine nevoia de mitizare şi senzaţional prin tot felul de speculaţii:scrisul l-au inventat dacii;dacii erau crestini inainte Cristos;aheii, grecii, etruscii, latinii, celţii erau de fapt urmasi ai pelasgilor, poporul strã-dacic, Traian era dac;românii sunt urmaşii exclusiv ai dacilor;izvoarele îndoielnice confirmã de fapt teoriile;existã o conjuraţie universal care vrea dispariţia naţiunii;ne ‘simţim’ daci. Pavel Coruţ, Adrian Bucurescu sau Paul Lazãr Tonciulescu
    amestecã ficţiunea speculativã cu parapsihologia, ocultismul, misterele sau teoriile conspiraţioniste trimiţând istoria undeva la periferia ştiinţificã. Absenţa formaţiei de istoric nu împiedicã abordarea de subiecte legate de arheologie, lingvisticã, etnografie, un evantai de probleme neelucidate de ochiul ştiinţific dar cu succes exploatate de pseudoştiinţã. Dacologii coboarã în istoria localã pânã la glaciacţiuni, atribuind romãnilor ancestrali zborul spaţial, populând cu daci China, Asia, Gallia, Troia, Grecia, Ierusalimul şi fãcând conexiuni improbabile între basic şi români. Zalmoxianismul dacic devine prima religie monoteistã din lume şi baza filosoficã a ortodoxiei româneşti. Civilizaţia sumerianã şi cea etruscã sunt strâns înrudite cu ‘noi, dacii’.

    Din ţara Luanei la Tãrtãria, din Dacia magicã în Dacia divinã, de la atlanţi în Carpaţi, poveştile acestea atrag, iar curentul tinde sã devinã o disciplinã în adevãratul sens al cuvântului. Napoleon Sãvescu, preşedinte al “Dacia Revival International”, organizeazã şi finanţeazã numeroase congrele de dacologie, publicând şi o multitudine de articole în propriile publicaţii. “Noi nu suntem urmaşii Romei” se inspirã masiv din Dacia lui Densuşianu, din care preia idei, înflorite, care se contureaza în jurul teoriei unui spaţiu privilegiat care ar fi generat un popor primordial, focar din care îşi trage seva cultura lumii. Dacii puri sunt coloana vertebralã a istoriei lumii contemporane. Tribuna propagandisticã cuprinde şi periodice gen “Dacia Magazin” sau mult mai folositele site-uri de profil:dacia.org, dacii.ro, zamolxis.ro, gebeleizis.org. parcurgerea bazelor de date relevã extinderea fenomenului, care se vrea o alternative a istoriei oficiale care nu ar promova adevãrul. Sţiinţei oficiale, acuzatã de limbaj prea academic şi lipsit de anvergurã naţionalã, i se opune o serie întreagã de documente ‘redescoperite’ şi galerii tematice, realizate aleatoriu şi neprofesionist. Mişcarea sãvescianã poate a avut o intenţie bunã:dorinţa de a sluji neamul. E frumos, e un exerciţiu personal agreabil, dar în niciun caz un demers ştiinţific. Tot despre balast politic şi ideologic este vorba, despre un fel de ‘revoluţie culturalã’ despre care dacologii presupun cã ne va schimba percepţia asupra a ceea ce suntem. De dragul unui patriotism desuet, care nu va îmbunãtãţi nici viaţa ştiinţificã, nici personalã.

    Irina-Maria Manea – Doctor in istorie, istoric licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti

     
  6. III.

    De la latinism la dacism, intruziunea masivã a factorului politic şi abordare unor teme fãrã pregãtire de specialitate au condus la o mitologizare excesivã a istoriei, folositã ca instrument de putere şi legitimare. Prin teorii insuficient sistematizate si slab verificabile prin metode ştiinţifice, prin exploatarea nevoii de identitate şi lacunelor din cercetare s-a ajuns la o vulgarizare a istoriei care are un impact psihologic profund. Nici reacţia lumii academice nu este pe mãsurã. Sunt puţine lucrãri ştiinţifice care sã popularizeze istoria anticã, accentul se pune pe spectacol, şocant şi esoteric. Adeseori informaţia veridicã rãmâne în cercurile închise ale specialiştilor, în timp ce dacologii organizeazã congrese şi simpozioane. Comunitatea ştiinţificã pare sã pãstreze distanţa faţã de manifestãrile de deformare a istoriei, neobservând nocivitatea fenomenului care în loc sã ne ajute în problema identitãţii, ne-o distruge prin falsificare.

    Este adevãrat cã nu se poate face istorie în mod obiectiv, pentru cã avem mereu un filtru al conştiinţei care transformã istoria în discurs, dar acesta necesitã totuşi doza maximã, nu absolutã, de obiectivitate. Mitul în istorie, pe filonul protocronist, degenereazã în fabulaţii care hrãnesc pretenţii etnocentriste. Priza la o populaţie fãrã o culturã istoricã de bazã este enormã, pentru cã adesea învinge setea de legitimare a unui discurs periferic cu pretenţii de ştiinţificitate. Demersul protocronist se plaseazã in zona extremismului, mai ales când trateazãun fragment istoric puţin cunoscut. Popularizarea unor date din cercetare ar putea stãvili tentaţia manipulãrii istorice. Hiperspecializarea istoricului şi entuziasmul amatorului conduc la o polarizare neproductivã a cercetãrii, care ar trebui sã se deschidã publicului îmbãtat de subiectivisme naţionaliste. Defalsificarea istoriei presupune un spirit critic care sã anihileze subiectivismul local şi politizarea, care sã implice mai mult publicul în cunoaşterea ştiinţificã. Cum? Prin interesul atât a publicului faţã de informaţii cu caracter ştiinţific, cât şi a cercurilor ştiinţifice de a oferi aceste informaţii, pentru a scãpa de vicii politruce precum protocronismul fantasmagoric şi cultul dacic.

    Irina-Maria Manea – Doctor in istorie, istoric licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti

     
    1. Sunt de acord cu dumneavoastra intr-o oarecare masura. Intr-adevar exista multe teorii, insa partea cea mai interesanta este ca istoricii care sustin contrariul stau ascunsi si emit judecati fara a pune si datele pe masa. Evident ca istoria este cunoscuta cel mai bine de istorici si niciun om obisnuit, nespecializat in acest domeniu nu va putea trage concluziile cele mai corecte in locul specialistilor, insa probleme care contrazic bun-simtul pot fi ridicate de oricine. Chiar si Troia a fost descoperita de un autodidact – nu-i asa?
      Etimologia este ostiinta complexa, insa senzatia este ca daca gasim un cuvant asemanator in orice alta limbaimediat il adoptam ca fiind cel original. De unde stim ca transferul n-a fost invers?
      O zi minunata sa aveti!

       
  7. Vã asigur cã am trimis şi partea a doua, dar am primit mereu rãspunsul:
    „A fost detectat un comentariu duplicat; se pare că deja ai spus asta!”
    Asta înseamnã cã problema e tehnicã şi e tot la dvs.

     
  8. Istoria a fost scrisa dintotdeauna de cei aflati la putere!
    Nu de cei care o studiaza, inteleg sau nu.
    Daca un „parinte” vrea ca un „copil” sa nu stie sau afle ceva, ii va ascunde cartile, minti, intimida, ameninta, pedepsi.etc.
    Asa se face dintotdeauna. Istoria nu a fost folosita pentru a lumina ci pentru a manipula.
    Toate puterile ce s-au perindat in ultimele sute de ani (sa luam doar feliuta asta fiindca ne e mai bine cunoscuta!) pana in zilele noastre au facut la fel, indiferent daca au fost alese „democratic”, numite, sustinute, impuse.
    Toate au indoit, modelat, si potrivit istoria dupa necesitati si interese.
    Propagarea acesteia s-a facut prin mijloacele de propaganda si control a puterii care a dictat dintodeauna ce se scrie, publica, citeste si invata.
    Nici macar acum cu ajutorul internetului nu se reuseste semnificativ promovarea ideilor ce nu sunt pe placul puterii.
    Ca sa nu mai vorbim de masele care nu sunt dispuse sa asimileze asa ceva dintr-un dezinteres stimulat de o vesnicie.
    Mai tresarim doar la cultivata stare ca izmenele de pe noi ar putea proveni de la slavi, unguri sau turci, nu fiindca ne-ar interesa istoria cu adevarat pentru a intelege mai bine cine suntem, de unde venim si mai ales incotro ne indreptam!
    Candva, cand ne vom satura de minciuni si manipulari, ne vom aseza frumusel in cerc si vom accesa pe calea meditatiei memoriile consemnate ale universului, in acest caz al pamantului, mergand pana la individ! Cea frumos numita Akasha!
    Totul e consemnat acolo! Inclusiv ce culoare au avut la origine izmenele noastre!
    Pana atunci vom intoarce „tartina” pe toate partile si ne vom da cu parerea care a aruncat-o primul!

     
  9. Ce stiu sigur este ca imperiul roman a cucerit cam 15% din Dacia lui Decebal si in restul de 85% din teritoriu erau dacii liberi, asta una la mana.
    Legiunile care au fost lasate in Dacia sa pazeasca teritorul tocmai cucerit erau, cum este si normal, de mana a paispea, adica pline de auxiliari din provinciile lor din Orient de tipul sirieni, egipteni, si altii de pe acolo. Auxiliarii acestia vorbeau latina cam cat de bine vorbeste un roman mediu de acum patagoneza :) … Asta apropo de raspandirea limbii latine la daci, ca si avea cine sa-i invete … Poate predau sirienii aceia cursuri serale fetelor dace caci asa ne lasa istoria oficiala sa intelegem, ca s-au “incrucisat” si s-au latinizat astfel … . Asta a doua la mana.
    Dacii pe de alta parte nu erau nici ei vreo populatie evoluata, cum vrea Daniel Roxin si alti proto-cronisti sa ne bage pe gat, nu exista dovezi palpabile in acest sens …. Stie careva de vreun alfabet dac descoperit oficial, sau scriere in limba daca?? Stiti vreo civilizatie mai acatarii care sa nu aiba scriere?? Credeti ca alte Burebista degeaba a dat ordin sa dea foc viilor?? Pai avea motiv, caci „vitejii” stramosi daci beau ca porcii, si de la palmas la tarabostes nu se mai putea intelege cu nimeni ! Asta a treia la mana.
    Xenopol a scris in Istoria sa citandu-l pe Herodot parca, ca celebra fraza „Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci …” mai are si o continuare care nu este mai niciodata citata si anume „… La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă. (…) La traci există următoarea rânduială: îşi vând copiii pentru a fi duşi peste hotare”. Deci tracii si dacii erau baieti onesti si tandri unul si unul … 
    Tot stabilit istoric este ca atat inainte cat si dupa semnarea tratatului de pace romanii dupa primul razboi daco-roman, dacii au fost primii care nu l-au respectat si iarna traversau pe gheata Dunarea si jefuiau in bande mari provincia de la sud de Dunare numita Moesia Superior (Bulgaria de azi) ucigand fara deosebire femei, batrani si copii in scop de jaf si luare de sclavi. Asta a patra la mana.
    Bun, si deci care mai are argumente cu „avansatul, civilizatul si spiritualul” popor dac cu Zamolxe in frunte ?? Alde Daniel Roxin & co ? Dar voi l-ati urmarit pe Roxin in vreun interviu sa vedeti ce privire are si cum pune problema? Daca nu, atunci va recomand sa faceti asta si mai discutam apoi …
    A, mult inainte de traci si daci pe acest teritoriu, cu multe mii de ani inainte, a fost o populatie avansata pe aici care a avut o anumita influenta civilizatoare dar care s-a resimti mai mult in alte parti si nu aici caci nu au stat mult aici si au plecat … Oricum, tracii si dacii care au ocupat teritoriul dupa mult timp n-au avut nici in clin nici in maneca cu acestia.

     
  10. Bună Răzvane,
    Subiectul, mă determină să revin cu două direcţii din aceeaşi sferă.
    1. Istoria, nu trebuie numai citită, mai trebuie şi înţeleasă ca atare.
    2. Da, există un alfabet. Da, multe din cuvinte sunt autohtone şi să nu uităm că o mare parte din neamurile înconjurătoare îşi au obârşia între Carpaţi. Să nu uităm de comunicarea prin simboluri. Şi sunt dovezi zdrobitoare!!!.
    3. Orbii spirituali ai acestui neam, sunt cei ce nu le văd. Vorbiţi în sensul DE A ŞTII. Prea mulţi dintre dvs. nu intră în sfera lui A SIMŢI. Cei mai vechi ştiu ce spun.
    4. Brutus Claudius, şi atunci ca şi acum, sunt fiinţe bipede cărora nu li se îngăduia accesul la tainele acestui iubit pământ. Şi asta nu o decideau preoţii sau regele.
    5. Degeaba sunteţi doctori în istorie, în logică sau altele. Dacă nu aveţi HARUL, nu veţi cunoaşte nici măcar ceea ce oricare dac ştia ŞI simţea. 6. Locurile acestea VORBESC Într-un limbaj ancestral care nu s-a uitat.
    7. Energiile se simt şi lucrează. Trebuie doar să VREI SĂ LE SIMŢI. în rezonanţa bunului simţ.
    8. Răzvane, mai redă o dată pilda vulturul şi găina, poate aşa vor înţelege. Şi de nu, oricum, noi suntem acolo unde trebuie.
    9. Suntem din ce în ce mai mulţi. Şi asta o decide EL.
    10.”Quidam feri sunt et ad mortem paratissimi!
    Rămâneţi cu bine acele lăstare ingrate ale unei păduri străvechi.
    Pe ceilalţi, Vă îmbrăţişăm.
    Fiţi binecuvântaţi.

     
  11. Stimate domnule Razvan, fara suparare, dar chiar in spiritul libertatii de opinie si expresie, al logicii si educatiei temeinice si nu a … aberatiilor de sorginte onirica cat si al echidistantei istoriei stiintifice fata de … parameci si drosofile, sper ca aveti niscaiva colaborari si cu medicii specialisti, nu numai cu … pacientii, da?!?

     
    1. Parerile, si credintele nu se incadreaza in sfera medicala.
      :Doctor:
      Va multumesc pt. atentionare.
      O zi buna sa aveti!

       
  12. Va propun un exercitiu!
    Vorbim de o perioada lunga de timp marcata de impactul romanilor asupra Daciei, si, desi avem date si dovezi istorice limitate, ne avantam in a trage concluzii si postula legi fara echivoc !
    Haideti sa ne gandim cat de «daci» ramaneam daca spre exemplu acum o mie de ani, Stefan al ungurilor nu se hotara sa treaca cu tot poporul lui la catolicism devenind mai catolic decat catolicii insisi ! Cam cate minareturi vedeam in aceasta o mie de ani in fata ochilor daca se hotara sa treaca la islam spre exemplu ! Putem arunca o privire asupra Andaluziei ca sa vedem ce au insemnat doar 300 de ani de ocupatie araba!
    Cum arata istoria noastra daca acum 800 de ani imparatul ungur nu se hotara sa aduca in transilvania colonisti germani care au venit cu familia, popa, primar si dascal stabilindu-se pe vaile din arcul interior al Carpatilor capatand drepturi speciale si avad datoria de a apara hotarele regatului lor de invaziile tatresti la est si turcesti la sud !?
    In cronicile lor sunt trecute si datele de nastere nu numai luptele cu invazorii sau relatiile cu autohtonii !
    Cam cum arata Dacia noastra daca polonezii nu sareau sa salveze Austriecii la poarta Vienei de la infrangerea lor iminenta de catre turci !? Cam cum arata Europa cu un sfert din suprafata ei musulmana suprafata care se cam suprapunea pe a noastra !
    Cam cum arata Dacia noastra daca populatia de etnie germana nu se hotara la Marea Unire sa se alieze cu Romania in detrimentul Ungariei !?
    Pentru cei care nu stiu, amintesc ca inainte populatia si orasele etnicilor germani erau atat de stoarse si injugate de nesaturata imparatie ungara care se straduia din rasputeri sa fie si mai mare si mai tare ca cea austriaca de care s-a si separat, incat prefera sa faca negot cu turcii decat cu imparatia care i-a adus aici iar cand s-a ivit posibilitatea de a scapa de ei s-au hotarat sa treaca mai bine de partea Romaniei decat sa ramana cu ei !
    Lasati poeziile cu pasoptistii sau asemenea !
    Puterea lor economica in Transilvania era de netagaduit si influenta lor politica inegalabila !
    Putem privi putin prin marile orase transilvanene si compara cu celelalte state balcanice unde acestia nu au trait pentru a vedea ce au lasat in urma ! Sibiul si Brasovul au fost portile comerciale inspre Imperiul Otoman, nu degeaba s-au dezvoltat cum au facut-o !
    Acestia venisera sa ramana si traiasca aici nu cum faceau ceilalti ocupanti veniti doar sa care aurul si alte bogatii investind doar minimal in infrastructura !
    Au adus ei si vita de vie, mai ales cea alba careia i s-a dus vesteau numai ca acestia au si lucrat nu stat pe prispa ca eroii lui Claudiu !
    Cum arata Dacia noastra daca , cu putin timp inainte, la Razboiul de Independenta, nu se hotarau rusii sa pastreze deschisa poteca lor spre Mediterana, nu numai inspre fratii lor bulgari si sarbi intrand in razboi impotriva turcilor la Dunare!?
    Pozitia noastra la rascrucea dintre Austro-ungari, Rusi si Otomani a fost atat noroc cat si blestem !
    Dar ne-a adus si dezvoltare ! Altfel cine stie, poate ca eram si noi ca albanezii, « curati » si hodiniti !
    Nu prea aminteste nimeni ca sasii transilvaneni au ajutat romanii sa scrie pentru prima data cartile bisericesti in alfabetul latin in loc de cel chirilic de pana atunci !
    Nu putem sti cum arata Dacia noastra daca nazistii neputand porni un razboi fara petrolul romanesc nu se hotarau dinainte sa-si instaleze administratia si sustine regalitatea convenabila.
    Petrolul i-a interesat nu latinitatea noastra ! Daca castiga razboiul primeam precis ceva posturi de « kapo » prin Rusia cea mare batandu-i pe rusi care nu apucasera bine sa se elibereze din iobagie ! Sa te tii ce mandri eram de descendenta noastra ! Desi ca sa respectam adevarul istoric, romanul cel domol nu a prea fost agresiv de-a lungul timpului si, la fel in lupta impotriva rusiei a fost nefericit fiind dorinta puterii nu a romanului. Cred ca « lastarii » de vie (nu de padure) scapati de mana lui Burebista i-au domolit de-a lungul timpului pofta de jaf peste Dunare !
    Asa ca mai bine ne-am privi in « interior » ca sa aflam cine suntem cu adevarat, nu cine am vrea sa fim si sa admitem ca mii de ani de istorie si framantari nu trec fara urmari si dexisorul nostru nu poate reduce totul la o formula simpla de gen : a fi sau a nu fi ! Dac !

     
  13. Un areal geografic comun înseamnă multe lucruri în comun, inclusiv portul popular, tradiţiile, folclorul, lexicul. Portul tradiţional românesc este asemănător cu al popoarelor din zona balcanică. Lexicul este influenţat într-o suficient de mare măsură de limbile balcanice (inclusiv limba turcă), din care provin mai ales majoritatea actualelor arhaisme, pe lîngă cuvintele latineşti şi greceşti (care sunt predominante, mai ales pe cale neologistică, prin terminologia ştiinţifică, în mod special). Astfel se explică denumirile vestimentaţiei de tip tradiţional. Pe de altă parte, D.E.X. -ul este o preluare (inclusiv a etimologiilor cuvintelor) a vechiului DICŢIONAR AL LIMBII ROMÂNE MODERNE, editura Academiei R.P.R., 1958 (959 pagini format A 4), realizat de câteva zeci de specialişti adevăraţi, menţionaţi nominal în volum. Şi să nu uităm că, mai demult, oamenii circulau mai liberi şi, evident, se influenţau, preluând ce le plăcea sau ce se impunea, în cadrul imperiilor din care făceau parte. Aşa şi dacii – au preluat ce au apreciat sau li s-a impus. Important este ce s-a perpetuat şi, implicit, ce s-a realizat în arealul comun.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top