Iepurele, vulturul si vanatorul

Un vânător foarte priceput s-a dus într-o zi in padure pentru a impusca cativa iepuri. Omului nostru i se facuse o pofta nebuna sa manance carne de iepure si nu avea rabdare sa ajunga cat mai repede in poienita in care stia ca sunt o puzderie de urecheati. Mergand pe drumul său observă o râpă ce se ingusta pas cu pas, adanca până la brâu, și care se termina brusc după zece pasi. In capatul rapei, prins si fara putinta de scapare, se afla un iepuras tinerel ce statea foarte speriat. Vanatorul simti ca prada ii era destinata lui si a o impusca nu era decat o formalitate.
Ceea ce nu stia vanatorul era ca mai exista o mica iesire din rapa, mascata de cateva frunze si radacini si daca iepurasul dorea, putea sa iasa foarte usor pe acolo.
Totusi, iepurasul nu se grabea sa scape prin acel loc, intrucat stia ca in copacul de deasupra era un vultur care abia astepta sa se infrupte din el. Asa ca saracul iepuras nu stia ce sa faca, sa fuga sau sa stea. In fiecare dintre aceste doua variante viata lui era terminata. Tremurand de frica, iepurasul sari prin locul ascuns si in loc sa fuga, se repezi inapoi. Vanatorul care pusese arma la ochi era derutat, vazu ca prada lui tocmai a disparut, a aparut deasupra râpei, apoi s-a întors rapid in acelasi loc. Curios, a facut un pas inainte ca sa vada mai bine. In acelasi moment, vulturul care abia astepta ca iepurasul sa iasa din vagauna a a coborat in viteza. Vanatorul s-a speriat si a apasat din greseala pe tragaci si a impuscat vulturul. Acum, iepurasul prinzand momentul propice a sarit afara si a tulit-o prin iarba inalta fara grija ca ar mai putea fi prins sau impuscat.
Primii stropi de ploaie au udat pamantul, odata cu ei, iepurasul simtea ca aceea nu era ultima lui zi de viata.

Autor: Razvan