Cel care esti
A fost odata candva, cand tu erai un Spirit Inalt, o Fiinta minunata, traind in Paradis, in perfecta Unitate cu Forta Universala –Tot Ceea Ce Este.
Nu puteai sa fii manios, deoarece nu aveai de ce sa te superi. Nu iti era teama de nimic, pentru ca nu exista nimic mai puternic decat Tine.
Intr-o zi, te-ai dus la Biroul de Informatii din Ceruri si ai vazut ca se cauta voluntari care sa intre in Campurile Materiei.
In anunt erai avertizat ca in Campurile Materiei iti vei pierde treptat constiinta Unitatii, pentru ca in cele din urma sa te simti o entitate complet separata. Amintirea Paradisului va disparea treptat, ca un vis.
In compensatie insa, in Campurile Materiei vei avea experiente inaccesibile in Totul. Acolo ai putea privi, intr-o noapte linistita de iarna, vartejul fulgilor de zapada in lumina unui felinar.
‘Minunat!” iti amintesti ca ai exclamat, pentru ca nu mai traisesi niciodata asemenea lucruri precum “linistita”, sau “zapada”, sau “felinar”. Tot Ceea Ce Este era ca o tapiserie, ca o retea alcatuita din Toata Lumina si din Tot Sunetul. Fiecare experienta era Toate Experientele – ca dansul pe o sarma care vibra la absolut fiecare Eveniment din fiecare Univers existent.
Anuntul continua: “In Campurile Materiei vei putea sa te plimbi pe plaja de mana cu un iubit. Vei putea sa te relaxezi intr-o padure, ascultand ciripitul pasarilor si clipocitul apei printre pietrele care stralucesc in lumina soarelui. Va fi cu totul diferit de Toate Pasarile in Acelasi Timp si Toata Apa in Acelasi Timp si Toti Copacii in Acelasi Timp si Tot Ceea Ce Este, Totul, in Acelasi Timp”.
Treptat, ai inceput sa iti doresti din ce in ce mai mult, incredibil de mult aceasta apropiere intima de Realitatea Fizica. Ti-ai dorit sa mergi acolo si sa traiesti toate aceste experiente.
In anunt erai avertizat ca pentru orice ai fi iubit in Realitatea Fizica ar fi existat, corespunzator, si ceva ce ai fi urat la fel de mult si acest lucru ar fi fost prezent in permanenta, ca o rama urata inconjurand o pictura superba.
Nu ai dat prea mare importanta acestui avertisment, pentru ca nu-ti puteai imagina altceva decat Iubire.
Stiai cu siguranta (in pofida celor care au declarat ca asa stau lucrurile) ca tu nu vei face niciodata greseala de a irosi milioane de ani ignorand minunatul tablou, pentru a-i privi doar rama.
Asa ca te-ai oferit voluntar. Si, dintre multi, multi altii care au fost chemati sa citeasca acest anunt, tu ai fost unul dintre cei foarte putini alesi. Ai fost ales pentru puterea ta. Pentru frumusetea ta. Pentru curaj.
Si pentru dorinta foarte mare de a-i sluji pe ceilalti si Tot Ceea Ce Este.
Acesta esti TU !!!
Autor: necunoscut
Comentarii (5)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Despre tinerete
Si recunosc fiecare dorinta.
Recunosc nerabdarea cu care primeam fiecare zi.Visele cuprinse in fiecare privire.Impetuozitatea cu care ne tratam dorintele.
Au fost zilele in care ne trezeam cu nerabdare, pentru ca parca nu reuseam sa facem niciodata ceea ce aveam in minte.Aveam atatea de trait!
Entuziasmul cu care afruntam fiecare gand, imensitatea trairilor fiecarei iubiri.
Si iubeam.
Aveam o dorinta necuprinsa de iubire.
Atunci am trait iubirea prospata, stralucitoare, care atunci cand te CUPRINDEA nu mai erai nimic altceva.
Atunci am trait suferinta , vie, neprefacuta , suferinta adancita pana in strafundurile fiintei.
Atunci am trait iubirea si suferinta cu sfintenie, ca pe o religie.
Atunci am trait devorand fiecare secunda, arzand fiecare clipa in focul nestins de inceput.
Atunci nu mai esti nici copil, si nu esti nici adult.Esti undeva la granita dintre acestea doua. Si esti plin!
Plin de zambete, plin de hohote de ras, plin de avant, esti cu adevarat centrul universului tau.
Si traiesti acest sentiment la capacitate maxima.
Nu vei mai fi nicicand atat de frumos, atat de tanar, atat de increzator , atat de plin de vise , atat de dornic de viata …
Si acum nu controlez nimic. Nu ma pot impotrivi nicicum
Inima se umple c-un sentiment care creste si creste , pana se revasa din mine ca o cascada.
Este iubire?, este parere de rau, este nostalgie?
Incerc sa definesc aceasta traire care sta sa ma inece prin preaplinul ei.
Si atunci… inteleg.
Inteleg ce as mai trai o data .
Inteleg dupa ce tanjeste inima mea draga.
Dupa INOCENTA de care eram plini atunci…
Eram curati ca un pahar de crystal care asteapta sa fie umplut .
Eram curati , deschisi, adevarati in tot ceea ce faceam si simteam.
Si nu doream sa fim mai buni.Eram cei mai buni, nu mai era nimeni ca noi!
Puteam sa invingem orice!
Aveam aripi!
De aceea , atunci cand viata ne oglindeste acei ani , inima se umple si se revarsa.
Isi recunoaste libertatea totala pe care a avut-o atunci , de a se uni cu noi , in trairea absoluta a unitatii .
Tanjim dupa adevarul si sinceritatea acelor momente, dupa simplitatea lor, dupa curatenia lor…
Frumusetea sentimentelor pe care le poate crea atunci inima , intensitatea cu care le poate trai nu o vor lasa niciodata sa uite.
Sa uite ce inseamna sa fii fiinta umana. Sa traiescti in aceasta dimensiune materiala..
Inima are nevoie de noi pentru a se cunoaste , pentru a invata cat de sus se poate inalta si pentru a vedea cata putere si stralucire poate sa-i dea minunea simtirii.
DA, foarte frumos, citind articolul mi-am dat seama ce suntem si cat de mult ne-am indepartat de ceea ce suntem cu adevarat.
Multumesc.
Va multumesc !
Uitasem toate astea !
Da, placut scris articolul, doar ca am o problema cu intelesul cuvantului “voluntariat” la venit aici “jos” asa cum este prezentat. Eu nu simt ca ar fi un “voluntariat” nici pe departe venirea la incarnare ci un pas normal si repetitiv pentru a avansa ca suflet, asta-i tot. Fara experiente aici “jos” in 3D nu exista progres, este foarte simplu. Evident ca, in calitate de suflet aflat intre incarnari, mai gasesti destule suflete care datorita amintirilor din vietile precedente nu se grabesc sa se prezinte voluntar la venit la incarnare si prefer sa mai ramana pe “sus” unde-i confortabil emotional si sa nu vina jos, dar mai exista si ghizi care au grija sa nu se depaseasca anumite limite asa incat sufletele mai mici sunt cam obligate, sau ma rog impinse ferm, de ghizii mai inalti ca intr-un tarziu sa-si continue incarnarile chiar daca nu le convine … Bun, daca vreti sa spuneti ca asta-i “voluntariat” ca sa sune mai bine sunt ok si cu asta …
. Evident, separat de acestia sufletele inalte care au depasit un anumit nivel de vibratie chiar vin voluntare aici sa ajute sufletele mai mici.
Fragmentul imi aminteste de cartea „Cristofor, magul din Carpati” , unde se vorbeste despre voluntariat, acceptat sau nu de catre un consiliu. Frumos…dar trist totodata, pentru faptul ca uitam cine suntem, iar unii nu isi mai amintesc mult timp.