Taranul si rugaciunea
Sfântul indian Narada a fost un mare devot al Domnului. Iubirea lui faţă de acesta era atât de mare, încât într-o zi el a fost tentat să creadă că în toate cele trei-lumi nu exista nimeni care să-l iubească pe Dumnezeu la fel de mult ca şi el.
Domnul i-a citit în inimă şi i-a spus:
– Narada, du-te în oraşul de pe malul Gangelui şi vei găsi acolo un credincios. Compania lui o să-ţi facă mult bine.
Narada s-a dus şi a găsit un ţăran care obişnuia să se trezească dimineaţa devreme, pronunţa numele Domnului o singură dată, după care îşi înfigea plugul în ţărână şi lucra toată ziua. Noaptea, înainte să adoarmă, el mai pronunţa o dată numele Domnului. Narada s-a gândit: „Cum ar putea acest ţăran simplu să fie un devot al lui Dumnezeu? Văd că toată ziua este prins în treburile lui lumeşti”.
Dar Domnul i-a vorbit din nou lui Narada:
– Umple până la refuz un vas cu lapte şi plimbă-te cu el prin oraş fără să verşi un strop.
Narada a făcut ce i s-a spus.
– De câte ori ţi-ai amintit de mine în cursul plimbării tale prin oraş? l-a întrebat Domnul.
– Niciodată, Doamne, a recunoscut Narada. Cum aş fi putut să-mi amintesc de tine când mi-ai poruncit să fiu atent la vasul cu lapte?
Domnul i-a răspuns:
– Vasul acela ţi-a absorbit atât de tare atenţia încât ai uitat cu desăvârşire de mine. Priveşte-l însă pe ţăranul care, deşi este împovărat de numeroasele sale treburi prin care îşi susţine familia, îşi aminteşte totuşi de două ori pe zi de mine…
De: Anthony de Mello
Comentarii (2)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Si se gandeste la Dumnezeu o data dimineata si o data seara.
In tumultul zilelor noastre mai avem timp sa ne gandim la Divinitate?
Nu stiu.
Ceea ce stiu , este ca cei care scriu si citesc aceste File de lumina ,se gandesc cel putin o data pe zi la Dumnezeu si la ei.
Cauta o fraza care sa le lumineze ziua.
Si o gasesc aici, alaturi de noi toti cei care citim.
Ne acordam acest scurt interval de timp in care sa ne gandim la noi si la misterul existentei.
Si daca un singur cuvant care este scris , ne face sa simtim adevarul sau, acesta este deajuns pentru a mai adauga ceva implinirii noastre ca fiinte.
Astazi , sufletul nostru este mai bogat dacat ieri si maine va fi mai bogat decat azi.
Si este minunat!
Multumim!
Povestioara aceasta reaminteste vechiul sindrom al omului, pe care insa il intalnesc si la multi spirituali, si anume ca separa divinitatea de Creatie. Adica peste zi ma ocup cu viata cotidiana cam searbada si care imi mai si aduce necazuri, dar diseara acord 15 min lui Dzeu si ma rog sau meditez si ma simt inaltat …
In mentalul colectiv cele doua sunt separate, de parca Creatia pe care o percem ar fi cumva separata de Creator/Dzeu. Altfel spus, multi considera ca ce pipaim si vedem este inferior si separat fata de momentele cand ne indreptam gandul spre Creator. Metaforic vorbind, nu ne plac felurile de bucate create de Bucatar, dar in schimb il iubim pe Bucatar asa izolat …