Judecata
Într-o țară îndepărtată, trăia un om care era considerat sfânt de toată lumea. Adeseori mergea pe drumurile dintre satele și orașele cele mai îndepărtate de capitală. Acolo, oamenii erau mai simpli și mai deschiși față de cei care se înrăiseră prinzând gustul plăcerilor care caracterizau capitala acelei țări. Oamenii veneau la el cu mic cu mare pentru a primi povețe și sfaturi și de cele mai multe ori el le lumina zilele cu vorbele sale și cu înțelepciunea care curgea precum mierea din stupurile prea pline. După atăția ani de peregrinări deja îi cunoștea pe cei mai mulți dintre oamenii locurilor.
Într-o zi oarecare, obosit de drum se așeză la umbra unui copac mai mare, dar nu apucă prea mult să-și tragă suflarea că se trezi înconjurat de săteni. Aceștia îl prinseseră pe un hoț în timp ce fura două găini din curtea unei vădane. Acum, legat și bătut îl aruncară la picioarele sfântului ca acesta să-i hotărască soarta.
Sfântul se gândi cum este mai bine pentru femeie și pentru săteni și hotarî ca omul să-i dea vădanei 4 găini și să muncească pentru fiecare gospodar câte două zile, apoi va fi liber.
Sătenii, ca și văduva fură fericiți de judecata sfântului.
Totuși, viața nu este mereu așa cum ne-o imaginăm așa că după doar câteva zile, mosorul vieții tâlharului se sfârși. Neavând avere, nu-i putuse da vădanei nicio găină și prea puțini dintre gospodari beneficiaseră de pe urma unor zile in care aveau un ajutor neplătit la gospodăriile lor. Prin urmare, oamenii începură să se certe intre ei și se gândiră că judecata sfântului nu fusese dreaptă.
Plin de supărare acesta din urmă se duse la culcare.
În noaptea aceea îi apăru în vis Dumnezeu. Surâzător El îl întrebă pe înțelept:
– Unde să-i trimit sufletul tâlharului, în Rai sau în Iad?
– De unde aș putea să știu eu Doamne toată viața acelui om, toate gândurile toate cuvintele, toate necazurile și bucuriile? De unde aș putea să știu dacă era un om credincios, dacă era gingaș cu prietenii și părinții sau era rău și purta ură tuturor. Numai Tu Doamne știi toate acestea și Îi cunoști viața în totalitate. De ce Tu mă întrebi pe mine?
– Pentru ca tu l-ai judecat deja, răspunse vocea lui Dumnezeu.
Abia atunci înțelepul înțelese cu adevărat ceea ce făcuse și începu să plângă cu lacrimi amare, că mintea lui prea puțină nu-l ajutase să vadă adevărul.
text: Răzvan
Comentarii (5)
Dă-i un răspuns lui Angela Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Apropo de ora publicarii pe site : Unii oameni nu prea dorm noaptea,….altii dorm si noaptea si ziua….
He, he… unii nu dorm nici noaptea nici ziua
Multe bucurii sa aveti azi !
E, totusi, necesara o judecata pamanteasca. Dumnezeu a considerat corect sa existe si invatatori, si vindecatori, si judecatori… Faptul de a-l fi „condamnat” in sinea sa – in sensul „judecatii aproapelui” de care trebuie sa ne ferim – ar fi grav pentru un intelept. Condamna fapta, nu omul.
Nu suntem inca la acea luminare a mintii si a inimii sa nu mai avem nevoie de legi si de judecatori, de masuri restrictive, punitive… Iar cat de grea a fost pedeapsa data celui vinovat, in raport cu starea lui, asta tine de interpretare. Nimeni dintre noi nu stie, cu adevarat, ce vrea El, din perspectiva evolutiei, raportata la un timp pe care nu-l putem strabate, decat cu voia Lui… – nici Proorocul Ilie, candva – dar, in cele din urma, omului i se arata, cand si cum vrea El sensul! Ne-am maculat, de asta am si fost alungati… In fond, „nu fura” sau „nu jindui la bunul aproapelui tau” sunt porunci valabile si azi. Ori „Vai de cel ce se-atinge de casa vadanei si de bunul orfanului”… Nu judec judecata lui Dumnezeu – pe asta o pot vedea din urmari inteleptii, chiar si oamenii ca noi, ci modul in care-a fost raportata la fapt… De mult Dumnezeu nu mai vorbeste direct cu omul.Il confundam, de multe ori, cu mesagerul, care ne hraneste „ca pe copii” – cu ce putem intelege…
Dreptul la judecata pe pamant il are doar societatea. Societatea trebuie sa-si apere membrii sai prin legi, reguli si norme de convietuire. Acestea variaza de la o societate la alta. Daca vrei sa faci parte din acea societate iti sacrifici libertatea infinita limitand-o prin acceptarea acestor legi. Practic, exista un pact intre individ si societate prin care individul cedeaza din libertatile sale obtinand in schimb celelalte beneficii ale societatii. Spre exemplu, cedand libertatea de a ucide pe oricine, primeste protectia societatii in sensul de a nu fi ucis la intamplare de altcineva.
Cine are dreptul de a judeca devierea si incalcarea acestui pact dintre om si societate?
Doar societatea in sine prin reprezentantii sai.
Inteleptul a gresit judecand acel om intrucat el nu era un membru al acelei societati, nu facea parte din acel sat, apoi, nu era el cel pe care societatea il desemnase cu functia de judecator. Oamenii venind la el au amestecat judecata pamanteasca cu judecata cealalta, mai inalta, a sufletului, facand o mare greseala.
Nimeni nu are niciun drept sa judece un suflet.
Ca o concluzie, inteleptul nostru nu avea de ce sa se bage in asa ceva, nu avea niciun drept.
O zi minunata!
Eu cred ca de multe ori si noi oamenii obisnuiti ii judecam pe ceilalti doar cand vorbim despre ei, luand gandirea noastra drept etalon pentru dreptate si adevar. Si barfa este tot o judecata. Cred ca fiecare persoana isi traieste propria experienta de viata si nu trebuie sa judece nimeni experienta altuia si a modului in care a reactionat acesta in o atare situatie. Daca mai luam in calcul ca suntem unime si ca fiecare lucru care nu ne place la celalalt este un aspect neeliberat din mine, tine…atunci chiar nu trebuie sa mai judecam pe nimeni.
Fiecare cu experienta lui de viata. E ca un bebelus care vrea sa le incerce pe toate ca sa stie pana unde tzine.Noapte in har divin!