Sculptorul
Era odată un regat mic bătut de vânturile imperiilor cu care se învecina. Trei mari imperii, cu trei popoare numeroase se luptau adeseori între ele. Nefericirea acelui mic regat era că nici nu era atât de mic încât să nu conteze, nici nu era atât de mare încât să bage spaima în orice năvălitor.
Timp de generații fiecare imperiu când ajungea mai puternic, cucerea acest regat mai mic sau își punea la cârma lui oamenii credincioși propriilor lor interese. Dar, într-o zi se ridică în mare luptător din rândurile plebei și reuși să strângă într-o mână toată obida și durerea poporului iar în cealaltă spada. Cu mic cu mare a fost urmat în luptă de fiecare om care avea puterea de a ține în mână o coasă, o sabie sau un topor.
La început a alungat nemernicii de conducători care puneau jug după jug pe grumazul oamenilor sărmani. Dar, ajuns rege a avut de înfruntat furia unui vast imperiu. Asta l-a oțelit atât pe el cât și pe oamenii lui. Cu furie și cu ardoare au plecat în luptă și miracolul s-a întâmplat. Cel mai puternic imperiu al acelor ani a fost înfrânt de mica oaste de țărani. Și pentru că asta nu a fost suficient, imperiul a mai trimis o oaste și încă una, dar toate se loveau de zidul ridicat din piepturi de bărbați viteji.
Cu fiecare luptă țăranii deveneau luptători mai iscusiți și puterea lor creștea. Armatele trimise erau demoralizate și chiar mai numeroase fiind nu reușeau să facă vreo atingere regatului. Dar cum nimic se termină brusc, imperiul slăbit de lupta cu regatul rebel a devenit ținta lacomilor săi dușmani. Și luptele au continuat între imperii. Din când în când, atunci când unul dintre ele devenea mai puternic ataca și regatul mai mic, dar repede și-au dat seama că indiferent de mărimea oștilor trimise, sorții bătăliilor le erau mereu potrivnici. Regele cu armata lui era stânca în care își rupeau cu toții dinții hapsâni. Abia atunci, pentru prima dată după multe sute de ani, poporul obidit a fost liber și munca lui nu le-a mai fost furată de marii săi vecini.
Anii au trecut în liniște, pace și prosperitate iar regele, bătrân acum, se plimba adeseori prin orașele și târgurile regatului vrând să se convingă că oamenii sunt mulțumiți și fericiți. Într-o zi poposi la marginea unui orășel de munte și auzi în depărtare zgomot de ciocan. Neputându-se odihni, cu gărzile și alaiul duă el se duse ca să afle cine-i tulbură liniștea în acea minunată dupăamiază.
Urcă pe malul râului, la poalele pădurii, până ajunse la o mică poieniță. Acolo văzu un altar și un om care cioplea de zor o bucată de marmură. Sulptorul era atât de concentrat în munca sa încât nu observă alaiul și nici măcar pe rege.
Acesta, pe măsură ce înainta privea în jur uimit și revoltat. Oamenii începură să murmure. Statuile în fața cărora ardeau candele parfumate ca loc de închinăciune și de preaslăvire erau ale conducătorilor din regatele învecinate. Chiar statuia la care lucra acum sculptorul era a celui mai mare dușman al poporului, primul mare năvălitor, cel care lăsase atât de multe familii îndoliate.
– Cum îndrăznești omule să te închini dușmanilor mei? Cum îndrăznești să-i preaslăvești pe cei care ne-au făcut atât rău? strigă regele scoțându-și sabia și punând-o la gâtul sculptorului.
Acesta înspăimântat se prăbuși în genunchi și strigă:
– Iertare măria ta, dar dacă nu le ridic lor statui, atunci cui?
– Celor care ne-au adus bunăstarea și bucuria. Prietenilor, nu dușmanilor.
– Măria ta, să-mi fie cu iertare, dar lor le datorăm totul.
– Cum așa nebunule? spuse regele plin de mânie. Adică lor? Nu mie? Nu celor care au luptat? Nu căpitanilor mei? Nu soldaților și armiei populare? Lor?
– Să-mi fie cu iertare măria ta, dar fără ei, fără jugul și chinul prin care ne-au făcut să trecem, și astăzi am fi fost la mila unor stăpâni hapsâni și cam săraci cu duhul. Ei au făcut ca stăpânirea să de vină insuportabilă, datorită lor poporul s-a ridicat da luptă, datorită lor ești domnia ta azi rege. Apoi, când eram palizi și plăpânzi, când nu aveam încredere în noi, când nici soldați nu prea aveam, s-au milostivit de noi și ne-au trimis pe rând armate numeroase. Ne-au forțat să ne călim în lupte, i-au transformat pe țărani în luptători de temut și ne-au făcut să ne recâștigăm mândria ca neam, ca țară, și ca putere militară.
Cine am fi fost noi astăzi fără dușmanii noștri?
Atunci se lumină și regele și aprinse și el câte o lumânare în fața fiecărei statui, dându-și seama că dușmanii le sunt dăruiți oamenilor ca să scoată din ei lumina, care, fără aceștia, s-ar pierde în rutina unui trai oarecare.
Povestire de: Răzvan
Comentarii (16)
Dă-i un răspuns lui M.D. Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Foarte frumos, o văd că parabola unui suflet ce trece prin tot întunericul vieții pentru a-si regasi lumina, sculptorul interior invatandu-ne să mulțumim tuturor experiențelor, transmutandu-le din – in +, din rău în bine, și mai mult în starea de „a fi”. Felicitări Răzvan.
Multumesc ca ai surprins esenta.
O zi minunata sa ai!
Buna ziua.
Cine am fi fost noi astăzi fără dușmanii noștri?…. Intrebarea este retorica desigur , dar chiar si asa hai sa facem un mic exercitiu de imaginatie…Din punct de vedere istoric cu referire la tara noastra ,,micutul regat ravnit si tavalit de cotropitori ”…
Inca de pe vremea Dacilor , daca nu am fi fost tarati in razboaiele imperiului Roman si apoi pradati de toate celelalte popoare migratoare ….venite de te miri unde ….probabil am fi fost datorita statorniciei si harniciei Dacilor – starmosii nostrii – un loc cu adevarat magnific al Terei….Nu e vorba doar de relieful acestei tari….vorbesc de cum ar fi putut sa arate tara noastra in atatea veacuri de liniste.
Ar trebui sa ne veneram dusmanii si sa le ridicam statui zici tu Razvane..? Hitler ar trebui sa aiba cate o statuie in fiecare mare capitala a Europei nu asa..?…fara el nu am fi fost ce suntem azi…////
De Stalin nu mai zic nimic – e prea dureros pentru bunicii nostrii.
Dusmanul …ce e de fapt un dusman luat la nivel personal…? E un om , un individ ca si mine , doar ca pare ,,croit ” altfel . Probabil ca e vorba de cum a fost educat , de mediu in care a trait ,ce valori umane iau fost repere , in dezvoltarea lui ca individ….
Personal nu cred ca am vreun ,,dusman” poate cativa invidiosi dar inofensivi…deoarece eu am incercat de cand ma stiu sa ajut pe cei din jurul meu…daca am reusit sau nu e doar o statistica personala dar de urat , cu adevarat nu am urat pe nimeni.
Revenind la ,,dusmanii care trebuie venerati ” cred ca e doar un punct de vedere cumva ….,,intors pe dos”…Ce am fi noi azi fara conflicte armate …ce am fi fost noi azi fara ….o clasa polita absurda , corupta si in deriva …Ce am fi fost noi fara acesti conducatori care par sa fie ,,dusmanii acestiu popor ori nu alesi lui….Prin inventare de biruri si taxe , legi absurde si nepasare pentru acest popor
Chiar ….ce am fi fost noi fara dusmanii astia la putere…? Inca speram ca se va ridica un OM care sa fie cu adevarat prietenul acestiu popor
si nu sluga marilor Imperii asupritoare.
Buna ziua Vali,
O sa-ti raspund printr-un mesaj pe care l-am primit azi pe post de completare la articol de la unul dintre cititorii cu care de obicei am puncte de vedere diferite. Este vorba de:
Rugăciunea pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!
Iar despre noi ce pot sa spun? Fara dusmanii nostri am fi fost un neam fara Mihai Viteazul, Decebal, Burebista, Mircea Cel Batran, Stefan cel Mare si mii de oameni mareti care astazi sunt radacinile noastre. Ce fel de neam am fi fost fara ei?
……o cam intorci din ,,condei”. Pai in povestire spui ca regele sa ,,luminat” si a aprins o lumina de recunostinta in fata statuilor celor cu care sa luptat – dusmanii lui de moarte ,iar la sfarsitul rugaciunii lui Velimirovici – de care nu am auzit pana acum – spui ca fara dusmanii nostrii am fi fost un neam fara …..Mihai Viteazu si Stefan Cel Mare..? Pai in bunul curs al naratiunii cui trebuia sa ii ridice statuie Mihai Viteazau ..? Lui Sinan Pasa nu asa…?
Pe acesti domnitori – stramosi ai nostri ii veneram si ii dam exemplu . Ei nu au fost dusmanii tarii noastre si nu cred ca asteptau cu nerabdare sa fie invadati de turci ,tatari austrieci ….si alte natii cuceritoare si puse pe jaf…
Rugaciunea sfantului e frumoasa dar noi nu traim in manastire si nici in ,,eter”…ma rog unii dintre noi…Da e frumos sa ierti dar nu uita greseala pe care ai facut-o dand posibilitatea oricui sa abuzeze de tine sau de increderea ta .
Sa ai o zi buna
Eu nu intorc nimic din condei eu spun acelasi lucru, problema e ca unii nu inteleg sau se fac ca nu inteleg.
Conducatorii acestia au fost mari pentru ca au luptat pentru tara cu navalitorii, fara contextul geopolitic al fiecarui moment istoric in parte ei nu ar fi fost niste conducatori mareti ci doar niste oameni obisnuiti de care nu ar fi stiut nimeni niciodata. Poate in lipsa amenintarilor externe si interne unii dintre ei nici macar n-ar fi ajuns la conducerea tarii.
Fara Sinan Pasa nu am fi avut Scrisoarea a III-a, fara dusmanii interni si externi n-ar fi existat nici suferinta si nici n-ar fi aparut cele mai mari capodopere ale literaturii, ale sculpturii, picturii si cantecului, cultura ar fi fost infinit mai saraca fara demonii interiori ai fiecarui artist.
Povestea nu se refera la una dintre tarile române asa cum in mod gresit ai presupus ci acei dusmani simbolici sunt inclusiv cei interiori. Sa continui cu ce am fi noi daca nu am avea dusmani? Am fi un popor fara Neamul Soimarestilor, fara legendele lui Pintea si ale haiducilor, fara Miorita, fara… si lista poate continua la nesfarsit Aproape fiecare operă măreață a fost scrisa sau compusa la vremuri de bejenie si suferinta. Peste patruzeci dintre manastirile Moldovei au fost construite de Stefan cel Mare ca marturie a luptelor sale, astazi nu le-am fi avut nici pe acestea. Fara toate acestea ne-am mai numi oare popor sau doar o adunatura de oameni care stau din intamplare impreuna?
… sunt absolut de acord cu iertatul dusmanilor si invatatul de la ei, altfel cum am deveni mai buni ?? Sunt de acord in mare cu principiul rugaciunii data ca exemplu de Razvan si anume cea a lui Velimirovici, dar nu chiar cu toate aspectele, de exemplu ” … să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen!”. Este genul tipic de rugaciune bazata pe separare, care separa Creatia (umanitatea) de Dzeu … in sfarsit, poate este buna si asa pentru incepatori …
Nu sunt de asemenea de acord cu facutul de statui pentru cei care ne-au atacat si ucis fratii, surorile si copii asa cum este in povestire …. Ajunge sa tragi concluziile de rigoare din neorocirile prin care ai trecut, iertnadu-ti vrajmasii. Sigur nu-i nevoie sa le faci de exemplu lui Hitler si Stalin statui decat daca desigur doresti ca copii si tinerii tai tot uitandu-se la ele sa inceapa sa-i si admire in timp si sa doreasca sa devina ca ei … Normal nu-i asa, ca doar parintii lor nu degeaba le-au ridicat statui?! Faptul ca in trecut li s-a explicat lor sau parintilor lor acum zeci de ani ca respectivii cu statuile sunt de fapt contraexemple hai sa fim seriosi, memoria este scurta iar sofismele spiritual-moraliste sunt primele ale caror inteles se pierde …
Prietenul uneori te adoarme, dusmanul te trezeste
Da, dar ce dulce e somnul in siguranta langa un prieten, ce bine poti sa dormi si ce frumos poti sa visezi…
Intr-adevar, astazi nu am mai fi avut foarte multe din capodoperele culturii mondiale sau personalitati marcante, dar am fi avut neaparat nevoie de ele daca, traind in pace si liniste am fi avut ragazul sa evoluam spre armonia cu natura, sa tindem spre esenta noastra divina – umanitatea? Oare evolutia noastra ca indivizi si ca popor nu a fost incetinita de-a lungul secolelor de concentrarea pe aparare si supravietuire decat sa ne fi permis libertatea (interioara) sa fim senini? Oare nu am fi avut privilegiul sa observam mult mai multe din minunatiile care ne inconjoara in materializarea noastra pe Pamant si, astfel, sa fim cat mai in armonie cu noi insine, unii cu altii si, impreuna, cu natura? De ce trebuie neaparat sa avem demoni interiori sau dusmani exteriori ca sa ”ne trezim”? Sa ”ne trezim” din ce? Nu mi se pare ca Adam si Eva, pe cand vietuiau in Paradis, dormeau! Dimpotriva, ”au adormit” cand i-a provocat vrajmasul!
In alta ordine de idei, daca se manifesta vreun demon/dusman/asupritor/vrajmas, interior sau exterior, bineinteles ca trebuie sa facem fata, sa luptam si sa ne ridicam, dar odata batalia castigata, ne adunam, IERTAM si mergem mai departe. Odata facup pasul asta, dusmanul trebuie inchis in camera uitarii…
Totusi, de la a ierta si a merge mai departe pana la a proslavi vrajmasul, e cale lunga…
Stimata doamna Irina, va multumesc pentru comentariul dvs. si as vrea sa va intreb un lucru.
Dumneavoastra ati avut de infruntat vreo greutate a vietii? Intrucat presupun ca raspunsul este afirmativ, voi continua spunand ca datoarita acestora sunteti astazi omul care sunteti. Daca v-ati infruntat demonul fricii, ati putut pasi mai departe pentru a realiza ceva, iar astazi nu mai cedati in fata lui. Daca ati infruntat demonul nerecunostiintei si l-ati biruit, astazi nu mai aveti probleme in a va intalni cu el si in acest fel pot continua la nesfarsit.
Apoi, as dori sa va intreb de ce credeti ca majoritatea filozofilor sau oamenilor evoluati spiritual au aceeasi opinie referitoare la acest subiect.
Sa va dau un mic exemplu care din intamplare l-am gasit atunci cand traduceam clipul publicat astazi. Va rog sa va duceti la minutul 27:46. Veti fi uimita de parerea acestui maestru care propovaduieste iubirea, iertarea, nonagresiunea si acceptarea.
http://filedelumina.ro/2016/05/09/puterea-chi-ului/
Stimate domnule Razvan,
Si eu va multumesc pentru raspunsul la comentariul meu.
Eu am inteles foarte bine mesajul si esenta articolului, dar doream sa abordez subiectul intr-o alta lumina… Asa cum este construita societatea omeneasca, mentalitatile si atitudinile oamenilor fata de viata, aveti dreptate ca dusmanii interiori si exteriori ne forteaza sa cautam cai si metode sa depasim problemele; acest lucru ne tine in alerta si avem impresia ca ne trezim… In acest context, dusmanii par a fi folositori…
Bineinteles ca si eu am avut de infruntat diverse situatii mai putin placute, carora le-am facut fata, am tras concluziile de rigoare si am mers mai departe! Astazi, sunt omul care am devenit, poate si datorita lor, asa este! Dar, daca nu le aveam, oare as fi devenit alt om? Probabil ca da, sau nu, cine stie? Dar, de ce sa presupunem ca nu putem deveni oameni buni, curajosi, destoinici, drepti decat daca trecem prin greutati?
E un soi de cerc si, daca te prinzi in el, te invarti la nesfarsit: le multumesc dusmanilor pentru ca m-au facut sa ma ridic si sa devin puternic, dar m-am ridicat si am devenit puternic tocmai pentru a le face lor fata; daca ei (vrajmasii) nu ar fi existat, nu as fi avut de ce (din ce) sa ma ridic si nici de ce sa fiu puternic, nu-i asa? N-ar fi existat ei, n-ar fi existat nici motivul, n-ar fi existat nici nevoia… Fiecare ar fi trait (cum, de altfel, am si venit pe Pamant) in si la locul lui!
Repet: cum ar fi evoluat omenirea daca nu ar fi existat ura, dusmanie, rautate, razboaie, mandrie desarta si lacomie? Oare Mântuitorul nu a venit pe Pamant tocmai ca sa ne invete sa traim altfel, pentru ca omenirea nu mergea deloc pe calea evolutiei spirituale? Vi se pare ca L-am ascultat si ca omenirea se afla departe de ce era acum 2000 de ani? Vi se pare ca am facut progrese substantiale din punct de vedere spiritual si psihologic? Mie nu… De ce nu? Pentru ca am continuat cu ce stiam noi mai bine sa facem, din pacate… Pentru ca ne-am insusit invatamintele Lui mai mult in teorie decat in practica…
Facand o paranteza, pot sa va spun o mica istorioara personala: baiatul meu de 11 ani si jumatate era foarte contrariat de faptul ca noi, parintii lui, nu eram de acord sa joace pe calculator un joc foarte la moda printre copiii si tinerii din ziua de azi – Counter-Strike: Global Offensive… Un joc in care se desfasoara un razboi permanent intre partea buna (politistii) si partea rea (banditii), numai cu urmariri, impuscaturi si distrugere! Nu intelegea de ce ne opunem, pentru ca el zicea ca joaca intotdeauna de partea celor buni. I-am explicat ca nu conteaza de partea cui esti, atata vreme cat nu te concentrezi pe altceva decat sa urmaresti pe cineva sau ceva ca sa-l distrugi! I-am explicat ca, indiferent de motivatiile pe care le ai, daca actionezi mereu in felul asta, iti formezi o mentalitate si un fel de a fi de pradator sau de vanator. Nu vei mai reusi sa vezi partea frumoasa si luminoasa a vietii intr-un mod relaxat, pentru ca vei fi mereu cu simturile in alerta… Baiatul meu a inteles ce i-am explicat (el fiind, oricum, un pacifist si un copil profund si echilibrat) si, nu numai ca nu i s-a mai parut interesant sa joace acest joc, dar a incercat, la randul lui, sa le explice si prietenilor de ce nu joaca el CS GO… Si asta in conditiile in care face, de la 4 ani si jumatate, karate cu un mare sensei japonez stabilit in tara noastra (Nobuyuki Nukina – poate ati auzit de el…) de la care a invatat principii foarte frumoase de viata – echilibru, armonie, prietenie, verticalitate, onestitate, modestie, respect pentru tot ce te inconjoara (celebrul salut OSSU), curaj si responsabilitate („tehnicile de karate sunt ca si sabiile samurailor: asa cum sabia trebuie sa stea in teaca, tot asa si tehnicile pe care le stapanesti trebuie sa le pastrezi in interiorul tau si sa nu le folosesti decat daca ai epuizat absolut orice cale pasnica!”… Nu cred ca se pune problema ca nu va fi pregatit pentru viata…
Vis-a-vis de clipul pe care mi l-ati recomandat si pe care l-am urmarit cu atentie si cu placere, as vrea sa va intreb, la randul meu, ceva: Cine NU ne-ar da voie sa cultivam mai multa compasiune, discernamant si intelegere? (minutul 27:59) Fata de cine ar trebui sa manifestam aceste valori daca nu am avea inamici? Nu cumva ar fi un fel al nostru, al oamneilor, de a fi daca toti ne-am comporta unii cu altii cu compasiune, discernamant si intelegere?
Intr-adevar, marii filosofi si invatati au aceeasi parere despre subiectul acesta pentru ca vietuiesc in societatea omeneasca, asa cum este ea formata. Nu cred ca vreun mare maestru spiritual sa fi afirmat vreodata ca este nevoie neaparat de rau ca sa evoluam…
In contextul oranduirii noastre, si eu sunt de acord ca trebuie sa fim recunoscatori pentru TOATE experientele de viata pe care le traim!
Asadar, cum am mai spus, eu incercam sa abordez problema dintr-o alta perspectiva, dar despre asta ar fi multe de scris si m-as abate tare de la subiectul articolului de fata (probabil ca deja am facut-o…).
Numai bine si multa inspiratie va doresc!
Claudiu, revin cu un comentariu la un aspect ridicat de tine mai devreme.
Intr-adevar, rugaciunea expusa mai sus nu reprezinta punctul meu de vedere, ci il reprezinta pe al sfantului respectiv si are mai multe fraze interpretabile, dar este o rugaciune fundamental crestina si o luam ca atare.
O zi minunata!
..NU STIU DACA .APOLOGIA VALORII NEGATIVITATII, CA STIMUL AL POZITIVITATII, AR FI PRINTRE CELE MAI NIMERITE SOLUTII DE CONSTRUCTIVITATE MORALA ( PROPRIE SI EXTINSA), ETC., ODATA CE IN ZONELE DE LINISTE SE EDIFICA SI IN CELE DE TENSIUNI SE DISTRUGE! IN FOND , PENTRU A SE LASA CEVA IMBUCURATOR POSTERITATII , ESTE NEVOIE DE PACE SI INTELEGERE, FARA DUSMANIE SI CONFLICTE CARE STOPEAZA, DETURNEAZA SI DESEORI ANIHILEAZA DESTULE POTENTIALE CREATIVE. NORMAL ESTE FAPTUL CA FATA DE OSTILITATI SE RIDICA PANA LA URMA NISTE CONDUCATORI CARE SA LE CONTRACAREZE, INSA FARA ELE ACEI REPREZENTANTI AR FI PUTUT FACE MULT MAI MULT , IAR OMENIREA AR FI FOST DEJA MAI EVOLUATA! DECI, NU CRED CA DUSMANII, INTERIORI SAU EXTERIORI, NE SUNT CU ADEVARAT NECESARI PENTRU A EVOLUA BENEFIC, CACI O LUME FARA EI NE-AR PERMITE CU ADEVARAT SA EXISTAM LA MODUL NORMAL SI SA NE APROPIEM ASIMPTOTIC DE IDEAL, PROSPECTAND IN NOI SI IN REALITATE REGISTRE PE CARE NECESITATEA SUPRAVIETUIRII, IN CAZ DE DUSMANIE, NU NE PERMITE SA LE ATINGEM ! PACEA II PERMITE OMENIRII SA EVOLUEZE MULT MAI MULT SI DIVERSIFICAT IN CUNOASTERE, NORMALITATE SI CREATIVITATE UMANA, DECAT ORICE FEL DE OSTILITATE ORI DUSMANIE CARE II CANALIZEAZA POTENTELE CATRE REZOLVARI PUNCTUALE, TOT CU MOTIVATIE DESTRUCTIVA, PENTRU AUTOAPARARE, SUPRAVIETUIRE, S.A.
DAR, IN SENS LITERAR SAU JURNALISTIC, PENTRU STIMULARI DE COMENTARII ETC., POT FI LANSATE TOT FELUL DE IDEI ! ESTE INSA O MARE DIFERENTA INTRE TEORETIZARILE VIRTUALE SI REALITATEA IN SINE, CAND AZI ” DUSMANII ” ITI AFECTEAZA EXISTENTA, CU VECHI SI NOI MIJLOACE , ITI ATRAG COPIII IN „PARADISURILE ” LOR SI ITI SUBMINEAZA ASTFEL CONTINUITATEA, POZAND UNEORI CHIAR IN „PRIETENI”, PANA ISI ATING SCOPUL ! IAR NOI, OAMENII ADAPTABILI, CARE TREBUIE SA TRAIM CUMVA, LE RIDICAM, CU PRIORITATE, „STATUI „,PENTRU CA ASA AM FOST SI SUNTEM INVATATI ! CURIOS, AFLAM APOI CA IN GRADINA LOR, A CELOR DIN STATUI, EI NU AU PROCEDAT LA FEL, NICI PENTRU PRIETENI, NICI PENTRU DUSMANI, CI S-AU DAT CA EXEMPLU DOAR PE EI , MAI ALES URMASILOR LOR, PE CARE I-AU PASTRAT ASTFEL ACASA.
POVESTI SE POT SPUNE MULTE , INCLUSIV CU SUBSTRAT RELIGIOS! IMPORTANT ESTE CA ELE SA NU NE DETERMINE, IN PLUS, COPIII DE A SE INDEPARTA CATRE ALTE ZARI ! CACI DESTUI POT AVEA ASEMENEA TENDINTA CAND AFLA CA UN BRAV ORI UN POTENTIAL CONDUCATOR SE REPLIAZA , DE TEMEREA UNEI „RUTINE” A NORMALITATII, LA STAREA DE A-SI CONSIDERA DUSMANUL CA UN… „BINEFACATOR”!.
DE FAPT, IN POVESTI TOTUL ESTE PERMIS ! REALITATEA VIETII, CARE LE INSPIRA, ESTE INSA ALTCEVA, CHIAR DACA LE AGREEAZA SI SE HRANESTE DIN ELE CU PRISOSINTA !
CAT PRIVESTE RESPONSABILITATEA IMPACTULUI POVESTILOR, CINE LE PRODUCE SAU LE PROPAGA ISI POATE INCHIPUI, DACA DORESTE, IN CE PARTE SAU ALTA SE VA INCLINA BALANTA UNOR PROCENTE DE GENERALE DEDUCERI. ASTFEL, ISI POATE DA SEAMA CA NU ORICE FEL DE CREATIVITATE, MAI MULT SAU MAI PUTIN NONCONFORMISTA ORI BIZARA, ARE SANSA SA ADUCA, IN ALTII, UN EVIDENT CASTIG, PREPONDERENT POZITIV.
LA UN CENTENAR DE (LA) DADAISM, SE PARE CA NE MENTINEM INCA IN INTREBAREA „IN CARE SENS MERGEM SAU NE INDREPTAM „?! ORI, CUM NE PUTEM, TOTUSI, „INDREPTA” ?! SA NI-L FACEM „PRIETEN” PE „DUSMAN”? AR FI O SOLUTIE…TEORETICA…DESTUL DE DIFICIL DE REALIZAT. ODATA GRATULAT, ORI IN PLUS CONSIDERAT, „DUSMANUL” ISI AMPLIFICA PUTEREA, SOLICITARILE !
DEOARECE ARTA ESTE UN TARAM AL LIBERTATILOR NEBANUITE ( DOAR IN SENS SACRU RESTRANSE), FIECARE INDIVIDUALITATE POATE EXPRIMA SI RECEPTA DIN PROPRIUL SAU PUNCT DE VEDERE, CREIND ASTFEL ACELE DESCHIDERI SAU INTERPRETARI INEDITE, CHIAR DECONCERTANTE UNEORI !
Pentru inceput vreau sa va multumesc pentru comentariul dumneavoastra si sa va spun ca nu era necesar sa-l scrieti cu litere capitale, care in limbajul online reprezinta un strigat. Aud destul de bine (inca)
Oricum, v-am inteles punctul de vedere si trebuie sa va marturisesc ca nu fac apologia negativitatii in aceasta povestire, ci mai degraba ii acord acesteia meritul sau si o repun la locul cuvenit in totalitatea creatiei si a desavarsirii umane. Ma indoiesc profund ca intr-un univers total bipolar, in care orice exista are o contrapondere opusa de aceeasi intensitate am putea evolua asimptotic catre altceva decat catre mediocritate in lipsa unor stimuli negativi pe care trebuie sa-i infrangem prin pozitivitatea generata de noi la nivel intern sau respectiv extern.
Pentru a ilustra cel mai adecvat spusele mele, va rog a-mi spune care dintre cele trei carti care fac parte din Divina Comedie a genialului Dante Aligheri este cea mai buna si care este cea mai slaba.
Intr-adevar pacea este oricand preferabila razboiului si doar in momentele de pace poti evolua ca societate si ca individ, insa, chiar si in acel moment nu inseamna ca nu mai ai cu cine te lupta, ca demonii interiori nu mai exista sau ca au disparut oamenii cu care sa intri cu voie sau fara voie in conflict. Orice infruntare, incepand de la cele mai apreciate opozitii ideatice pana la cele de nivel direct, fizic, se echilibreaza mai devreme sau mai tarziu printr-o contrapondere egala. Apa curge la vale pentru ca norii au dus-o in varful muntelui, caldura-frig, intuneric-lumina, slab-gras, razboi-pace, inalt-scund, fierbinte-rece, curat-murdar…. totul are o antiteza si lupta intre contrarii face lumea sa se miste.
In momentul in care una dintre forte devine prea puternica si dezechilibreaza balanta atunci apar dictaturi, tiranii si alte aberatii sociale ce sunt corectate mai devreme sau mai tarziu prin revolutii, rascoale etc.
Referitor la realizarile artistice si culturale eu personal nu cred ca exista vreun artist indiferent de natura mijlocului sau de exprimare, care pentru a ajunge realizarea unei opere „ziditoare” (ca sa-l citez pe unul dintre prietenii dragi mie, care momentan lipseste) nu a fost nevoit sa se lupte cu demonii sai interiori si totodata cu cei exteriori. Cum ar fi sunat astazi celebrul TA, TA, TA, TAM, din simfonia unui surd? Ar mai fi existat oare?
Pana si aceasta mica controversa (generata de hiperbola din poveste cu privire la ridicarea statuilor) este una care ne stimuleaza si ne apropie ca parteneri intr-o discutie placuta.
Voi incheia cu o vorba populara „Ceea ce nu te doboara, te intareste”.
O zi minunata sa aveti!
PACEA II PERMITE OMENIRII SA EVOLUEZE MULT MAI MULT SI DIVERSIFICAT IN CUNOASTERE, NORMALITATE SI CREATIVITATE UMANA, DECAT ORICE FEL DE OSTILITATE ORI DUSMANIE CARE II CANALIZEAZA POTENTIALELE CATRE REZOLVARI PUNCTUALE, TOT CU MOTIVATIE DISTRUCTIVA, PENTRU AUTOAPARARE, SUPRAVIETUIRE, S.A.
Va multumesc din suflet dle.profesor pentru micuta lectie de Etica Morala .
Cu respect C.V.