Mărul Raiului

Într-o dimineață, unul dintre cei mai puternici dregători din regat, s-a trezit dintr-un vis măreț. Se făcea că a vizitat întreaga noapte Raiul, iar dimineață, când cu părere de rău l-a părăsit, a rămas cu o amintire atât de puternică încât și-a jurat că va face tot ce poate ca să ajungă înapoi. În visul său, singura cale de a ajunge acolo era Mărul Raiului. Acela care mânca din acest măr i se dezvăluia întreaga măreție a drumului de Aur, calea rapidă și scurtă către nemurirea întru fericire.

Astfel, dregătorul împărți tot ce avea copiilor săi și purcese la drumul căutării sale. Bătu în lung și-n lat împărăția și într-o zi la poalele unui deal, lângă o livadă de cireși, văzu un falnic măr. Acolo, în fața lui, era un înțelept căzut într-o adâncă meditație. Respectuos, fostul dregător și actual călător așteptă timp de două zile și două nopți ca maestrul să se reîntoarcă în lume. Apoi, așezându-se în fața lui îl întrebă:

– Înțeleptule, eu caut un măr, unul al cărui fruct odată mâncat îți deschide porțile raiului. Acesta este mărul acela?
– N-am auzit de așa ceva, însă cu siguranță dacă există atunci poate fi găsit. Eu știu o cale.
– Ce cale? întrebă călătorul plin de speranță.
– Vino alături de mine și îți voi arăta. Fii ucenicul meu și îți voi ghida pașii minții către cunoaștere și înțelepciune.
– Și cât timp voi face asta? Cât durează.
– 20 de ani, spuse zâmbind înțeleptul. Dar ține minte, dacă nu vrei să studiezi alături de mine, atunci vei rătăci lipsit de cunoaștere, și vei fi acoperit cu umbre chiar dacă stai în plin soare.
– Nu, mulțumesc! Eu caut mărul, n-am timp de altceva, răspunse dregătorul și plecă la drum dezamăgit.
Căutarea lui dură mulți ani. Ierni grele și veri toride trebui să îndure în drumurile sale. Întâlni mulți oameni, și cunoscu și alți înțelepți și oameni sfinți, dar nimeni nu știa și nimeni nu auzise de Mărul Raiului. Apoi, merse și dincolo de hotar până în nordul cu ghețuri veșnice și în pustiurile din est, zadarnic însă.
După mult, mult timp, dezamăgit străbătând o potecă neumblată, ajunse la un falnic măr ale cărui fructe luminau singure în blânda înserare. În sfârșit găsise ceea ce căuta. Fericit o luă la fugă către copacul cu trunchiul gros pe care-l căutase de atâta vreme. Mare-i fu mirarea atunci când ajunse mai aproape ca să-l găsească în spatele copacului pe primul înțelept. Acesta tolănit în iarba deasă savura unul dintre acele mere magice.
Șocat, dregătorul se opri și se uită de jur împrejur și văzu mulți cireși în toate părțile, iar glasul înțeleptului se auzi în liniștea înserării:
– Te așteptam. Au trecut 20 de ani…

Poveste de: Răzvan
De același autor: Sufletul lupului Alb, Trepte spre Cer, File de Lumina, Vise de Înger