Acceptarea prin rugaciune

Într-o zi, Maestrul se ruga. Discipolii au venit la el şi i-au spus:

– Învăţătorule, învaţă-ne să ne rugăm. Iată cum i-a învăţat el…

Odată, doi bărbaţi se plimbau pe câmp, când au văzut un taur furios îndreptându-se către ei. Instantaneu, cei doi au rupt-o la fugă către cel mai apropiat gard, cu taurul pe urmele lor. Foarte curând, cei doi şi-au dat seama că nu au şanse de scăpare, aşa că unul a strigat către celălalt:

– Până aici ne-a fost! Nimic nu ne mai poate salva. Spune repede o rugăciune.

Celălalt i-a strigat peste umăr:

– Nu m-am rugat în viaţa mea, aşa că nu ştiu ce să spun.

– Nu contează. Taurul este pe punctul să ne ajungă din urmă, aşa că spune orice rugăciune.

– Bine. Am să spun rugăciunea pe care îmi amintesc că o spunea tata înainte de masă: Doamne, îţi suntem recunoscători pentru ceea ce vom primi.

Nimeni nu este mai sfânt decât cel care a descoperit acceptarea deplină a tot ceea ce există.

În acest joc de cărţi numit viaţă, noi nu putem juca decât cărţl1e pe care le-am primit, ţinând cont şi de talentul nostru la joc.

Cei care insistă să primească o altă mână de cărţi sunt cei predispuşi către un eşec sigur.

Nimeni nu ne întreabă dacă dorim să jucăm.

Această opţiune nu ne aparţine. De jucat, trebuie să jucăm oricum. Singura opţiune pe care o avem este legată de felul în care vom juca aceste cărţi.

Autor: Anthony de Mello