skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Codul samurailor

 

Codul Bushido este ceea ce azi am numi „modul de viață al samurailor”, adică acea clasă militară nobilă din epoca medievală și din începutul modernității Japoniei.

Drepturile samurailor au fost abolite odată cu modernizarea, în stil occidental a Japoniei, dar ei nu au dispărut din memoria colectivă a niponilor. Stilul de viață al samurailor japonezi, bushido, a devenit subiect de carte și de film.

Una din aceste cărți a fost scrisă de Inazo Nitobe și se intitulează”Bushido: Sufletul Japoniei”. Volumul a fost lansat în 1899 în Statele Unite ale Americii și a avut un succes nebun. Spre exemplu, președintele SUA Teddy Roosevelt a fost unul din marii fani ai volumului, cumpărând nu mai puțin de 60 de exemplare, pentru a le împărți familiei și prietenilor.
Chiar și azi, pe celebrul site amazon.com, volumul este printre bestseller-urile anului 2015!

În carte, autorul descrie și adună la un loc cele opt principii ale codului Bushido, stilul de viață al samurailor.

Iată-le:

1. Corectitudinea

Codul Bushido afirmă că Dreptatea este cea mai puternică virtute a samuraiului. Unul dintre samuraii cei mai cunoscuți o descrie astfel: „Corectitudinea este puterea unui individ de a se decide asupra unui mod de acțiune în concordanță cu rațiunea, fără renunțări; a muri când este timpul să mori, să lovești atunci când e timpul să lovești”. Un altul o descrie așa: „Dreptatea este osul care dă fermitate și statură. Fără oase, capul nu poate rămâne în vârful coloanei, și nici mâinile nu s-ar mișca. Deci fără corectitudine, nici talentul și nici învățarea nu pot transforma firea umană într-una a samuraiului”.

2. Curajul

Codul Bushido distinge între vitejie și curaj: „Curajul este demn de a fi numit între virtuți numai dacă este exercitat în numele Dreptății. În scrierile sale, Confucius spune: A percepe ceea este drept și a nu face dezvăluie o lipsă de curaj. Mai pe scurt: Curajul înseamnă a face ceea ce este drept”.

3.Binefacerea sau milostenia

Un om investit cu puterea de a comanda și de a ucide este de așteptat să demonstreze aceeași putere extraordinară în binefacere și milă: „Dragostea, mărinimia, afecțiunea pentru alții, compătimirea și mila sunt trăsături ale Binefacerii, cel mai înalt atribut al sufletului uman. Atât Confucius cât și Mencius au spus des că cea mai importantă atribuțiune a unui conducător este mila”.

4.Politețea

A discerne între servilism și politețe poate fi dificil pentru un vizitator oarecare al Japoniei, dar pentru un bărbat adevărat, politețea are rădăcinile în binevoință: „Politețea și bunele maniere au fost observate ca fiind trăsături japoneze. Dar politețea ar trebui să fie expresia unei griji binevoitoare pentru sentimentele altora. Este o virtute sărăcăcioasă dacă e motivată doar de teama de a nu ofensa gusturile altora. Cea mai înaltă formă a Politeții se apropie de dragoste”.

5. Onestitatea și sinceritatea

Conform lui Nitobe, adevărații samurai au disprețuit banii, crezând că „oamenii trebuie să le poarte pică banilor, pentru că bogăția încurcă înțelepciunea”. De aceea, copiii samurailor de rang înalt erau crescuți să creadă că a vorbi despre bani este de prost gust și că ignoranța în privința diferitelor valori ale monedelor arată bună creștere: „Bushido încuraja cumpătarea, dar nu din motive economice, cât pentru a avea exercițiul abstinenței. Luxul era considerat o amenințare la adresa bărbăției și umanității și simplitatea cea mai severă era cerută clasei luptătorilor…mașina de numărat și abacul era urâte”.

6. Onoarea

Deși codul Bushido se ocupa în principal cu profesia de a fi soldat, este la fel de adevărat că se referea și la comportamentul non-marțial(combativ). Simțul onoarei, o conștiință vie a demnității și valorii personale îi caracteriza pe samurai. „Teama de rușine atârna ca o sabie deasupra capului fiecărui samurai…A te ofensa la cea mică provocare era ridiculizată. Așa cum spunea vorba populară: Adevărata răbdare înseamnă să suporți ceea ce este de nesuportat”.

7.Loialitatea

Realitățile economice au dat o lovitură loialității organizaționale în întreaga lume
( Autorul remarcă aceasta în anul 1900! – n.r.). Chiar și așa, bărbații adevărați rămân loiali către cei cărora le sunt datori: „Loialitatea față de un superior era cea mai distinctivă virtute a erei samurailor. Fidelitatea personală există în tot felul de oameni: o bandă de hoți de buzunare jură fidelilate liderului ei. Dar numai în codul Onoarei Cavalerești, loialitea are o importanță capitală”.

8. Caracter și auto-control

Bushido învață că oamenii ar trebui să se poarte în concordanță cu un standard moral absolut, unul care transcende chiar logica. Ce este bine este bine și ce este rău, este rău. Diferențele dintre bine și rău sunt date, nu subiecte supuse dezbaterii sau justificărilor de tot felul. Finalmente, este obligația oricărui bărbat să-și învețe copii standarde morale, prin însuși comportamentul său. „Primul obiectiv al unui samurai este acela de a-și întări caracterul. Facultățile prudenței, inteligenței și dialecticii erau mai puțin importante. Superioritatea intelectuală era prețuită, dar samuraiul era, în esență, un om al acțiunii”, scrie autorul.

 

Autor: necunoscut

Comentarii (14)
  1. Sigur ca, in oceanul de dezmat si lipsa de morala al societatii in care traim, cel putin aparent, acest manunchi de reguli si principii ne-ar face sa credem ca disparitia acelei societati ar fi o pierdere!
    Sa nu uitam ca (incerc sa traduc un pasaj din cartea „Bushido – Sufletul Japoniei” al autorului Inazo Nitobe): „…Buschido nu se bazeaza pe actiunea creatoare a unui creier capabil sau pe viata unei persoane renumite. Este mai mult produsul cresterii organice in sute de ani de dezvoltare militara.”
    Sigur ca acest codex, care se transmitea pe cale orala si cum se arata, prin exemplul personal, vazut in ansamblu pare sublim!
    Insa era de ajuns unul dintre principii, spre exemplu loialitatea, ca sa fie lasate toate celelalte la o parte si erau rase cateva mii de vieti daca asta era interesul „superiorului”!
    Sute de ani s-au macelarit peste puterea noastra de intelegere, astfel ca dupa o vreme, samuraii ramasi in viata au ezitat sa isi ia viata o data cu cea a stapanului! Nestiind sa faca altceva, au devenit ronini, adica luptatori de capul lor! Si ca supravietuiasca au incalcat repejor regulile multlaudate. Un nou stapan nu s-a repezit in a-i lua in slujba sa fiindca de indata ce aceia au incalcat codul loialitatii, o vor face si mai tarziu, nefiind asadar demni de incredere!
    Cunosc si in viata asta, cel putin doua suflete care s-au manifestat candva ca samurai, si au destul de lucru la inlaturarea sechelelor ramase din acele vieti.
    Sigur ca au fost experimente de mare valoare insa e greu de luat cu noi dintr-o viata doar ce-i pozitiv, sublim.

     
    1. Nicu, acum cunosti cel putin trei suflete care lucreaza la indepartarea sechelelor ori au platit datorii din acele vremuri.

       
      1. Nu te judeca, ai incredere ca esti pe drumul cel bun!
        A cunoaste si a recunoaste la ce ne-am propus sau mai avem de lucrat e de mare folos.
        Cu cat un suflet e mai vechi pe aici cu atat a experimentat tot ce a fost posibil, in toate culturile, societatile sau religiile acestei lumi!
        Foloseste in meditatiile regulate si iertarea, roaga toate sufletele vatamate vreodata de iertare.
        Duce la ruperea acelor legaturi energetice care ne tin ca intr-un paienjenis si ne impiedica sa ne vindecam.
        Sufletele „vatamate” vor intelege ca si ele au „vatamat” pe altii la randul lor si ca au nevoie la fel de aceasta eliberare, vindecare, desavarsire.
        Ne ajutam la nivel de suflet oferindu-ne reciproc trairi si experiente care ne innobileaza, ne imbogatesc.
        Da asta ne aflam aici de fapt.

         
  2. Cele opt principii ale samurailor s-ar traduce in “codul “ meu asa:

    Corectitudinea
    Cine poate spune ce este corect si ce nu?
    Eu vad lucrurile asa: atata timp cat NU RANESTI PE NIMENI si SERVESTI PENTRU A MERITA, toate celelalte fapte si evenimente nu trebuiesc judecate.Trebuie acceptate.
    Curajul
    Cel mai mare curaj al omului este sa se priveasca in oglinda , sa se cunoasca si sa se impace cu sine insusi.
    Binefacerea sau milostenia
    Este ceea ce suntem dispusi sa daruim. Cu cat daruiesti mai mult cu atat primesti mai mult.
    Politețea
    Este acceptarea semenilor nostri asa cum sunt.
    “Cea mai înaltă formă a Politeții se apropie de dragoste”.
    Onestitatea și sinceritatea
    Sunt atribute ale cunoasterii de sine.Cu cat te cunosti mai bine , cu atat iti vei da voie sa fii mai onest si mai sincer.Cele doua cresc direct proportional cu cresterea ta ca Fiinta.
    Onoarea
    Onoarea tine tot de corectitudine asa ca : NU RANI PE NIMENI si SERVESTE CA SA MERITI daca vrei ca viata sa te onoreze.
    Loialitatea
    O forma de sclavie. Sa ramai loial unui om sau unei idei inseamna a pune stop evolutiei.Inseamna sa te angajezi intr-o lupta fara sfarsit cu tine insuti.
    Singura loialitate adevarata este cea pe care ti-o acorzi tie insuti.
    Caracter și auto-control
    Caracterul este dat de acceptare.
    Atunci cand , te accepti pe tine , ii accepti pe ceilalti si accepti viata ta EXACT asa cum este , detii controlul .Asupre ta si a vietii tale.

     
  3. Japonezii ca un popor intelept au folosit principiile Bushido si le-au adaptat realitatilor. Japonezii sunt mandrii de tara lor, identitatea lor spirituala si culturala. Aceste principii le folosesc in educatie, in sanatate, in economie, in protectia mediului, in activitatile sociale. Am avut onoarea de a cunoaste personal japonezi si am fost profund impresionata de atitudinea, comportamentul, profesionalismul si mai ales dedicarea …naturala si pastrarea unor traditii stramosesti adaptate prin cum isi respecta si se respecta, cum se imbraca, cum isi fac exercitiile zilnice de gimnastica pe principiul sanatatii si armonizarii corpului uman cu natura, capacitatea lor de munca si concentare, respectul pentru timpul si activitatea celuilalt, pentru ordine si curatenie, pentru bucuria si deschiderea cu care se distreaza razand cu gura pana al urechi si pentru dragostea si cunoasterea pamantului. Sunt oameni normali care traiesc in comuniune cu sine si natura pe legi naturale economic. Sunt foarte atenti la toate detaliile si in orice negociere nu ramane nici un cuvant neanalizat ajustand actele la strict necesar si util functional. Contractul este si un instrument de lucru care se va respecta ad-literam. Desi cunosc si respecta Romania ….si au avut relatii comerciale si contracte functionale reciproc avantajoase pe vremurile trecute acum 26 de ani…de 26 de ani catre prezent…..nu prea sunt firme si nici contracte decat…. cateva reprezentante. Diferenta de legislatie si mentalitate. Japonezii nu dau spaga si nu fac lucruri de mantuiala. Sunt la nivel mondial un exemplu functional de educatie, respect, atitudine si comportament interuman si fata de natura. Si mai ales respectul fata de stramosi, identitate si traditii pe care il pastreaza cu onoare si mandrie si il predau generatiilor urmatoare. Ciudat este ca daca vrei normalitatea dar si exigenta acesteia…langa un japonez o inveti si o traiesti. Am invatat in preajma lor linistea si frumusetea tacerii, simtind sufletul naturii. Am un respect deosebit pentru japonezi si Japonia. Imi doresc sincer ca si noi sa ne iubim tara si concetateni asemeni lor cu acelasi respect, demnitate, onoare, credinta si mai ales simplitate si pragmatism. Multumesc pentru acest articol.

     
  4. As avea de scris o nota. Loialitatea este fata de tara, fata de neam, fata de propria familie, fata de principiile profesionale care implica respect si asumarea raspunderii alegerilor fata de sine , trecut si viitor ca principiu. Loialitatea este o calitate ce tine de caracter si care se invata in primii sapte ani de acasa, cand inveti sistemul de valori al familiei, al neamului, al tarii unde te-ai nascut si esti o parte din prezent si viitor. Loialitatea nu este o obligatie…este un drept de continuitate…de asumare responsabila a alegerilor personale ca fiind adevarate tale valori si pentru care esti dispus/a la orice sacrificii, ca fiind firesti. Au existat intotdeauna in poporul roman eroi …cum au existat si tradatorii…ca un echilibru nedorit… unii s-au luptat sa adune, sa apere, sa pastreze si alti sa ….. Loialitatea fata de credinte si idealuri a creat eroi, martiri..dar…datorita lor noi suntem romanii de azi cu atitudinile de azi….uitand valorile transcendente…pentru a ne valoriza pe sine fata de sine …singuri, separati, individualisti, egotici, nu valoram … nici macar cat …..o ceapa light (praz verde). E o parere.

     
  5. DEX-ul ne ” spune ” clar : COD = ansamblu de REGULI privind COMPORTAREA cuiva . De cine au fost facute aceste reguli ? De catre niste oameni . Pentru cine au fost facute aceste reguli .? Pentru niste oameni . Cum pe Lume sunt oameni si…oameni , consider ca este normal ca aceste reguli sa nu fie agreate in totalitate de TOTI oamenii. Va imbratisez.

     
  6. HELLO,dragi suflete minunate.
    De curind m-am intors din Tara Soareleui Rasare,Japonia,unde am petrecut cea mai frumoasa vacanta a mea la Tokyo si in imprejurimi.Stiu,in alta viata am fost „samurai” si pentru ca sint un suflet batrin am trait mai multe vieti,nenumarate pe acesata frumoasa planeta Pamint,(in diferite tari si locuripe care le recunosti cind pasesti acolo si totul te intimpina cu iubire si parca ti spune ,”bine te-ai reintors”) fiind pregatita pentru viata de acum.Vacanta mea a fost minunata pentru ca mi-am vazut copii si am trait clipe de vis cu ei.Nici nu stiu cit de repede a trecut timpul.Este o tara in care am fost impresionata in primul rind de CURATENIE si eu am plecat acolo din Canada ,tara in care locuiesc acum.Nu exista pe strazi cosuri de gunoi dar,nici gunoaie,gradinile lor sint minunate,linistea si bunacuviinta ,respectul sint la loc de cinste.Pina si vremea a fost alaturi de mine,am avut zile cu temperatura de 26-28C ,fara ploaie asa ca am putut ‘savura’ ceea ce mi-a oferit buna noastra mama Gaia A despica firul in patru este pierdere de timp si energie.
    Intradevar, nu avem dreptul sa judecam,numai sa ne bucuram de lumina si iubirea a tot ce ne inconjoara.Acum acasa,inapoi in Canada ma bucur de ce imi ofera frumoasa toamna canadiana.Multa iubire si lumina si sa nu uitam fiiecare din noi este ‘special’de aceea este acum ,aici.

     
    1. HELLO . Sincer imi pare tare bine ca ai revenit . Am o intrebare , pe care bineinteles ca o poti ignoara : ” ACASA ” cu adevarat care este -cea hotarata de SPIRIT inainte de incarnare sau cea hotarata de ” EGO ” si unde te afli acum ? Te intreb aceasta , pentru ca sunt atatea pareri despre acest subiect …… Te imbratisez

       
  7. Hello,B.DAN
    Acasa,esti oriunde te afli,pentru ca in sufletul tau esti ACASA nu conteaza unde esti.Acolo isi are salasul CASA ta,DIVINA.Dar,mai numim acasa si locul pe care ni l-am ales inainte de incarnare sa locuim pentru a ne indeplinii misiunea noastra (destinul ).EU MA SIMT ACASA ,ACOLO UNDE SINT FERICITA SI PRIN IUBIREA MEA FATA DE TOT CE MA INCONJOARA POT ADUCE CONTRIBUTIA MEA LA ASCENSIUNE
    Cu multa lumina si iubire si EU te imbratisez si abia astept sa ne intilnim la ANUL in 2016 sau in vis…..

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top