skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Lacrimi de cenușă

 

Omul tinde natural spre fericire. De multe ori face greșeli cu voie sau fără voia sa.
Unii oameni fără minte, blocați între cutumele unei religii prost înțelese, s-au apucat să biciuiască cu vorbe grele 32 de îngeri și încă mulți alții, care acum se luptă pentru propria lor viață. Ei cred că au răspunsul și socotesc că însuși Dumnezeu din ceruri a pogorât cu aprigă mânie și personal le-a aprins focul celor care îl huleau (întâmplător aceștia vorbeau doar despre corupția și societatea care nu permite un trai decent). De fapt, exact prin aceste vorbe și acuze, ei îl hulesc pe Dumnezeu. Înfierează acea sămânță divină ce există în fiecare dintre noi.
Astăzi, lacrimi de cenușă se pogoară peste noi din ceruri, sunt jalea noastră amestecată cu sufletele lor. Așa că în momentul în care-i acuzăm pe ei, pe tineri, pentru ce ascultă, pentru ce visează și pentru că ei mor, noi am încetat să existăm ca oameni. Legătura noastră cu întreaga umanitate s-a rupt, indiferent cine suntem, indiferent în ce credem, o bucată de stâncă este mai umană decât noi.
Astăzi vă prezentăm gândurile intime ale unui preot cu ocazia unui dezastru natural.
„Oare de ce permite Dumnezeu ca astfel de lucruri sa se întâmple?”
Să-l ascultăm.

Sunt paroh în Biserica Anglicană. Sunt preot în Biserică de 20 de ani. Aproape toată acestă perioadă m-am străduit și m-am luptat cu întrebări legate de Dumnezeu. Cine este Dumnezeu? Și sunt foarte conștient de faptul că atunci când rostești cuvântul Dumnezeu, mulți oameni îți vor întoarce spatele imediat. Și majoritatea oamenilor, fie din interiorul sau exteriorul bisericii organizate, încă mai păstreză imaginea unui conducător celest, unui legiuitor, a unui polițist din ceruri care comandă totul și este cauza tuturor lucrurilor. Își va proteja oamenii și va răspunde rugăciunilor credincioșilor.
Iar în rugăciunile bisericii mele, cel mai folosit adjectiv pentru Dumnezeu este „atotputernic”. Dar am o problemă cu asta. De-a lungul anilor am devenit din ce în ce mai nemulțumit de percepția asupra lui Dumnezeu. Chiar credem că Dumnezeu este genul de bărbat șef pe care îl tot prezentăm în rugăciunile și liturghiile noastre?
Bineînțeles că au existat gânditori care au propus o altă perspectivă asupra lui Dumnezeu. Ce explora partea feminină și hrănitoare a divinității. Și sugera că Dumnezeu se exprimă pe el sau ea prin lipsa puterii mai degrabă decât prin putere. Acceptând că Dumnezeu este prin definiție necunoscut și de necunoscut. Găsind rezonanțe adânci cu alte religii și filosofii și metode de a privi viața ca pe o parte din ceea ce înseamnă căutarea unui înțeles universal și global. Aceste idei sunt bine-cunoscute în cercurile academice libere, dar clericii ca mine au fost refractari în a le accepta, de teama tensiunii și a diviziunii pe care le-ar putea crea în comunitățile noastre religioase; de teama de a nu supăra credința simplă a credincioșilor tradiționali. Am ales să nu fac din țânțar armăsar.
Apoi, pe 26 decembrie anul trecut, cu doar două luni în urmă, acel cutremur subacvatic a declanșat tsunami-ul. Și două săptămâni mai târziu, dumincă dimineața pe 9 ianuarie, mă aflam în fața enoriașilor mei — înteligenți, binevoitori, majoritatea creștini convinși — și trebuia să exprim, din partea lor, sentimentele și întrebările noastre. Aveam răspunsurile proprii, dar am și un rol public și ceva trebuia spus. Și iată ce am zis.
Curând după tsunami am citit un articol dintr-un ziar scris de arhiepiscopul de Canterbury — frumos titlu — despre tragedia din Asia de Sud. Esența a ceea ce a spus este: oamenii cei mai afectați de distrugeri și pierderi de viață nu vor să audă teorii intelectuale despre cum Dumnezeu a permis să se întâmple asta. El a scris, „Dacă vreun geniu religios ar fi venit cu o explicație despre sensul atâtor morți, s-ar simți mai fericiți, mai protejați sau mai încrezători în Dumnezeu?”
Dacă omul care apărea în fotografia din ziar ținând mâna copilului său mort ar fi stat în fața noastră acum, nu există cuvinte pe care i le-am putea spune. Un răspuns verbal ar fi nepotrivit. Singurul răspuns potrivit ar fi o liniște plină de compasiune și orice ajutor practic. Nu este timpul potrivit pentru explicații, predici sau teologie; este un timp al lacrimilor.
Este adevărat. Și totuși iată-ne aici, în biserica mea din Oxford, aproape detașați de evenimentele petrecute la mare distanță, dar cu credința zdruncinată. Și vrem o explicație de la Dumnezeu. Cerem o explicație de la Dumnezeu. Unii au conchis că putem crede doar într-un Dumnezeu care ne împărtășește durerea. Într-un fel, Dumnezeu trebuie să simtă suferința și întristarea și durerea fizică pe care noi o simțim. Dumnezeu nemuritorul trebuie să intre cumva în sufletele oamenilor și să simtă furtuna din noi. Iar dacă asta este adevărat, înseamnă că Dumnezeu cunoaște și bucuria și exaltarea spiritului uman. Vrem un Dumnezeu care se plângă cu cei care plâng și care să se bucure cu cei care se bucură.
Pentru mine asta înseamnă o reafirmare profundă și convingătoare a credinței creștine despre Dumnezeu. Timp de sute de ani, ortodoxismul predominant, adevărul acceptat, a fost că Dumnezeu Tatăl, Creatorul, este neschimbător și de aceea prin definiție nu poate simți durere sau tristețe. Acest Dumnezeu neschimbător mie mi se pare un pic rece și indiferent. Iar evenimentele devastatoare din secolul 20 i-au obligat pe oameni să se îndoiască de acest Dumnezeu rece și nesimțitor. Uciderea a milioane în tranșee și în câmpurile morții i-a obligat pe oameni să se întrebe, unde e Dumnezeu în toate astea? Cine este Dumnezeu în toate astea?
Iar răspunsul a fost, „Dumnezeu este împreună cu noi în aceste evenimente, sau Dumnezeu nu mai merită credința noastră.” Dacă Dumnezeu este un martor, care observă dar nu se implică, atunci putem spune și că Dumnezeu există, dar nu vrem să știm despre el. Știu că mulți evrei și creștini simt asta. Iar eu sunt alături de ei.
Așa că avem un Dumnezeu suferind. Un Dumnezeu care este intim legat de această lume și de fiecare ființă vie. Mă simt legat de aceast tip de Dumnezeu. Dar nu este suficient. Trebuie să mai pun niște întrebări, și sper că sunt întrebări pe care și voi vreți să le adresați, unii dintre voi.
În ultimele săptămâni am fost uimit de frecvența sentimentului că ceea ce spunem în rugăciuni este un pic nepotrivit, un pic necinstit. În fiecare marți dimineață avem un program dedicat mamelor și copiilor lor preșcolari. Și săptămâna trecută am cântat cu copiii unul dintre cântecele lor preferate, „Omul chibzuit și-a zidit casa pe stâncă.” (Matei 7:24-27) Poate unii dintre voi îl știu. Câteva versuri sunt așa: „Omul nechibzuit și-a zidit casa pe nisip/ Au venit șuvoaiele/ Și casa pe nisip s-a prăbușit.” Apoi în aceeași săptămână, la o înmormântare, am cântat un imn foarte cunoscut „Arăm câmpurile și semănăm,” un imn foarte britanic. În cel de-al doilea vers urmează linia, „Vântul și valurile i se supun.” Chiar așa? Nu cred că vom mai putea cânta acest cântec în biserică, după ceea ce s-a întâmplat.
Așa că prima mare întrebare este despre control. Are Dumnezeu un plan pentru fiecare? Deține Dumnezeu controlul? Oare Dumnezeu comandă fiecare clipă? Oare vântul și valurile i se supun? Din când în când, se mai aud creștini care povestesc cum Dumnezeu a organizat totul pentru ei, pentru ca totul să iasă bine. Depășirea greutăților, vindecarea bolilor, probleme îndepărtate, un loc de parcare găsit la momentul perfect. Îmi amintesc că cineva mi-a spus asta, cu ochii plini de entuziasm pentru această confirmare minunată a credinței ei și a bunătății lui Dumnezeu.
Dar dacă Dumnezeu poate sau vrea să facă aceste lucruri — să intervină pentru a schimba cursul evenimentelor — atunci cu siguranță ar fi oprit acel tsunami. Avem un Dumnezeu local care poate să facă lucruri micuțe precum locurile de parcare, dar nu și lucruri mari precum valuri de 800 km pe oră? Este absolut inacceptabil pentru creștinii inteligenți, și trebuie să recunoaștem asta. Fie Dumnezeu este responsabil pentru tsunami, fie Dumnezeu nu deține controlul.
După tragedie, au apărut povești despre supraviețuitori. Probabil că ați auzit unele dintre ele. Omul care a făcut surf pe valuri. Adolescenta care și-a dat seama de pericol pentru că tocmai învățase despre tsunami-uri la școală. A fost apoi congregația care nu a ținut slujba în biserica obișnuită de pe mal pentru a o face pe dealuri. Preotul a ținut o predică foarte lungă, așa că ei erau încă în afara pericolului atunci când a lovit valul. Cineva a spus după, că Dumnezeu a avut cu siguranță grijă de ei.
Următoarea întrebare este despre parțialitate. Putem câștiga favorul lui Dumnezeu dacă ne închinăm lui sau dacă credem în el? Oare Dumnezeu cere loialitate, la fel ca orice tiran din Evul Mediu? Un Dumnezeu care are grijă doar de ai lui, astfel încât creștinii sunt ok, iar toți ceilalți dispar? Un gigantic „noi” și „ceilalti” și un Dumnezeu care este vinovat de cel mai înalt grad de favoritism? Ar fi terifiant, și acela ar fi momentul în care aș renunța la religia mea. Un asemenea Dumnezeu ar fi moral inferior celor mai înalte idealuri umane.
Așa că cine este Dumnezeu, dacă nu marele păpușar sau protectorul tribal? Poate Dumnezeu permite lucrurilor groaznice să se întâmple, pentru ca eroismul și compasiunea să iasă la iveală. Poate Dumnezeu ne testează: ne testează mila sau credința. Poate că există un plan măreț, cosmic, care să permită suferințe oribile pentru ca totul să se termine cu bine. Poate, dar toate acestea sunt variațiuni ale ideii că Dumnezeu controlează totul. Un comandant suprem care se joacă cu piese auxiliare într-o campanie uriașă. Tot rămânem cu un Dumnezeu care produce tsunami și permite Auschwitz-ul.
În marele său roman, „Frații Karamazov,” Dostoievsky îi alocă lui Ivan aceste cuvinte, adresate devotatului său frate, mai naiv și mai tânăr, Alyosha: „Dacă suferințele copiilor sunt sortite să se adauge noianului de suferințe necesare pentru răscumpărarea adevărului, declar de la bun început că tot adevărul lumii nu merită a fi plătit cu asemenea preț. Nu ne permitem să plătim atât de mult pentru intrare. Nu înseamnă că nu accept existența lui Dumnezeu. Mă mulțumesc doar să-i dau înapoi cu tot respectul biletul meu de intrare.”
Sau poate că Dumnezeu a setat universul de la început și apoi a renunțat pentru totdeauna la control, pentru ca procesele naturale și evoluția să-și urmeze cursul. Ceea ce este mai acceptabil, dar tot îi lasă lui Dumnezeu cea mai mare responsabilitate morală. Este cumva Dumnezeu un spectator rece și nepăsător? Sau un iubit nevolnic, care privește cu nesfârșită compasiune ceea ce Dumnezeu nu poate să controleze sau să schimbe? Este Dumnezeu adânc implicat în suferința noastră, încât să o simtă în adâncul fiintei Lui?
Dacă asta credem, trebuie să renunțăm definitiv la idee de păpușar, să ne despărțim de atotputernicul conducător și să renunțăm la modelele tradiționale. Trebuie să îl regândim pe Dumnezeu. Poate Dumnezeu chiar nu face nimic. Poate Dumnezeu nu este un agent așa cum suntem noi. Primii credincioși îl vedeau pe Dumnezeu ca pe un supraom, prezent oriunde. Lovindu-i pe egipteni, înecându-i în Marea Roșie, distrugând orașe, înfuriindu-se. Oamenii îl știau pe Dumnezeu prin acțiunile Lui mărețe.
Dar dacă Dumnezeu nu acționează? Dacă Dumnezeu există în lucruri? Sufletul iubitor al universului. O prezență interioară plină de compasiune, care sprijină și susține toate lucrurile. Dacă Dumnezeu există în lucruri? În rețeaua infinit de complexă a relațiilor și conexiunilor care compun viața. În ciclul natural de viață și moarte, creația și distrugerea trebuie să existe continuu. În procesul evoluției. În incredibila complexitate și splendoare a naturii. În inconștiența colectivă, sufletul umanității. În tine, în mine, minte și trup și suflet. În tsunami, în victime. În profunzimea lucrurilor. În prezență și în absență. În simplitate și complexitate. În schimbare și dezvoltare și creștere.
Cum funcționează această interiorizare a lui Dumnezeu? Este greu de conceput și ridică multe întrebări. Este Dumnezeu doar un alt nume pentru univers, fără nici un fel de existență independentă? Nu știu. În ce măsură putem noi să-i atribuim o personalitate lui Dumnezeu? Nu știu. Până la urmă, trebuie să spunem, „Nu știu”. Dacă am ști, Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu.
Credința în acest Dumnezeu ar fi mai degrabă ca încrederea într-o binevoință esențială în univers și mai puțin ca o credință într-un sistem de doctrine. Nu este ironic faptul că acei creștini care susțin că ei cred într-o ființă infinită și indefinită îl închid apoi pe Dumnezeu într-un sistem de doctrine rigide?
Cum ar putea crede cineva așa? Prin căutarea Dumnezului interior. Prin cultivarea propriei introspecții. În liniște, meditație, în spațiul meu intim, în minele care rămâne atunci când las deoparte emoțiile trecătoare și ideile și preocupările. În conștientizarea dialogului interior.
Și cum să trăiești o așa credință? Cum să trăiesc o asemenea credință? Prin căutarea conexiunii intime cu propriul sine. Genul de relație în care profundul vorbește cu profundul. Dacă Dumnezeu este în toți oamenii, atunci există un loc de întâlnire unde relația mea cu tine devine o întâlnire cu 3 căi. Este un salut indian, pe care sunt sigur că unii dintre voi îl știu: „Namaste”, însoțit de o plecăciune respectuoasă. care în traducere liberă înseamnă, „Ceea ce am în mine din Dumnezeu salută ce ai în tine din Dumnezeu.” Namaste.
Cum se poate aprofunda o așa credință? Căutând în interiorul aflat în toate lucrurile. În muzică, în poezie, în lumea naturală a frumuseții și în lucrurile mici din viață, există o prezență interiorizată și profundă care le face minunate. Necesită multă atenție și o mare răbdare, o atitudine contemplativă și generozitate și deschidere către cei cu experiențe diferite față de a mea.
Când le-am vorbit enoriașilor mei despre Dumnezeu și tsunami, nu le puteam oferi niciun răspuns. Niciun pachet simplu de credință, cu referiri biblice pentru demonstrații. Doar îndoieli și întrebări și incertitudini. Trebuia să propun câte ceva — noi moduri de a gândi despre Dumnezeu. Moduri care ne-ar permite să trecem peste, un drum nou și necunoscut. Dar la final, tot ce puteam spune sigur era, „Nu știu,” iar asta ar putea fi cea mai profund religioasă afirmație.

Vă mulțumesc.

Comentarii (8)
  1. Cand reprezentantii Bisericii inteleg ca traiesc in secolul 21 isi exprima gandirea si ratiunea spirituala intr-un sens plenar incluzand respectul fata de om si mai ales fata de realitatea obiectiva in manifestarea ei zilnica. Cred ca acest preot paroh nu are ambitiile financiare si megalomania Patriarhului BOR care deja e rupt de realitate dar…se potriveste in peisajul autohton. De asemenea nu cred ca este un fan moaste, parastase , pomeni si alte danii pe sub patrafir..ca de, buzunarele popii sunt lungi cat hainele. Iar parerile….unor indoctrinati…ca de, cultura…mai greu…ca inseamna studiu individual nu repetitiv ….precum in anumite lacasuri ….unde canta un „ciobanas” aceeasi doina, sunt de cand e lumea si pamantul….Dureros este ca se confunda imaginatia si povestile cu realitatea…asa incat….frica sa traiasca,…ca de speriat oricand se gasesc. Gandul ma duce catre un citat spus de ARISTOTEL care spunea „ca merge pana la spune ca bunul simt vine de acolo de unde constiinta isi are originea. Deci, daca o societate este lipsita de bun simt si nu exista nici un pic de constiinta, moralitate, empatie, constienta, creativitate, bun gust, discernamant sau iubire cum poti propune sa reglementezi o astfel de populatie ?” Oare anticii erau intradevar mult mai evoluati din punct de vedere al atitudinii si comportamentelor democratice ? Ce au insemnat atunci religiile daca nu involutii si stagnari ? Practic istoria ultimilor 1700 de ani este foarte sangeroasa si segregationista….in nici un caz …a intelegerii, compasiunii, empatiei, bunul simt, respectului reciproc si de multe ori exclus al acceptarii diversitatii, inovatiei, creativitatii, discernamantului sau al iubirii firesti….Ce vor unii oameni…este sa scape de excesul de manipulare belicoasa si de inapoiere – poate cu un alt exces comportamental…manifestat ca arta…. Dar e doar arta – si rockul este o arta ca manifestare umana si ca forma de protest fata de nedreptati sociale….uneori dus prea la extrem….dar…e si aceasta o forma umana de…creatie. Sunt si ritualuri religioase foarte absurde si violente care se manifesta…si este decizia fiecaruia daca asa doresc cat timp …nu faca rau altora si nici nu isi impun altora metodele si comportamentele – desi real au facut-o secole si au milioane de morti pe constiinta. Speranta ca binele invinge…ca totusi, nu suntem singuri pe lumea asta…a facut sa incercam.. sa cumparam cu ceva…milostenia divina…si unii dintre noi sa profite maximal. Dar intre o stare a sufletului si afacerea religiilor …cat si formele de manipulare cu efectele distructive vezi razboaiele si atrocitatile comise in numele religiei…e diferenta enorma. Cu siguranta puterea gandurilor si a credintelor fac ca unele evenimente sa ni se intample in viata….poate ca asa invatam si experimentam viata apreciind-o la adevarata ei valoare. Poate ca….coincidenta sau nu, in absolut toate formele de credinta….ne numim initial fii si fiice iar flacara credintei o purtam in piept, in inima si in minte….suntem asemanatori pana aici si ca forme umanoide si ca conceptie spirituala….apoi …incep separatiile si interpretarile …care distrug ….exact normalitatea frumusetii si umanitatea, gratia credintei. Ce legatura are cu fricile, cu banii, cu sacrificiile……doar business. Si ca orice este in exces dauneaza grav….normalitatii. Decenta si modestia sau bunul simt sunt undeva departe…poate ar trebui cu simplitate sa ne aducem aminte ca toti suntem contemporani pe acesta planeta si egali in fata unei creatii ce ne-a lasat aceste forme fizice de manifestare zilnica , evolutie, incercari si plecare. Eu mostenita din neam de neam in suflet o numesc Mama Pamant si Tatal Cer din a caror iubire ne-am nascut toate formele de viata si care ne iubeste si ne apara uneori si de noi si ne invata zilnic legile lor …chiar daca in aroganta noastra credem ca le incalcam si ne iarta,….nu,…platim cu experiente si suntem co-autori ai propriei realitati asa cum este ea. Sunt sufleteste alaturi de toti cei ce au fost la clubul Colectiv – si sunt de parere ca a fost o …crima cu premeditare, – …de familiile , de cunostintele si prietenii celor ce trec prin momente dificile zbatandu-se intre viata si …..viata…Sincere regrete si drum de lumina celor ce…au fost sacrificati. Sunt mama si am retrait …intelegand durerea fara margini si disperarea parintilor. Care a fost scopul…il vom afla……deocamdata stim pretul.

     
  2. Mulţumesc, Răzvan, pentru cuvintele frumoase! Într-adevăr, comentariile multor aşa-zişi credincioşi sunt aberante şi inumane în astfel de momente grele…

     
    1. N-as fi scris acest articol si n-as fi pus acest mesaj, daca in peregrinarile mele pe Internet n-as fi nimerit pe un site unde se stransese un grup destul de mare de comentatori ce aveau un singur scop: sa arunce cu noroi in cei ce au murit.
      N-as dori sa dau prea multe amanunte intrucat mi se face fizic rau numai cand imi aduc aminte ca am trecut pe acolo.
      Toti erau ultrareligiosi si se indemnau unul pe altul sa-si dovedeasca care mai de care convingerile preconcepute. Elucubratii pseudointelectuale ce musteau de ura erau la fiecare fraza de-a lor.
      La inceput, m-am revoltat, apoi mi-a fost mila de ei, si recunosc cinstit ca inca nu am reusit ca sa fac in sufletul meu pasul de la mila, la compasiune in ceea ce-i priveste.
      O zi minunata sa aveti!

       
  3. Tendinta generala de a gasi un vinovat.
    Se pare ca nu am invatat nimic.Nu vrem sa ne uitam nicicum la noi.
    Nimeni nu admite ca realitatea noastra este a noastra si nicidecum a altuia.Fiecare este responsabil pentru el si pentru actiunile sale.NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR.Exista o ordine universala in succederea tuturor lucrurilor in univers.Universul nu greseste niciodata si nu va permite nici o eroare.Totul este exact asa cum trebuie sa fie in functie de fiecare semnal pe care il receptioneaza.
    Dar “ Dacă Dumnezeu există în lucruri? Sufletul iubitor al universului. O prezență interioară plină de compasiune, care sprijină și susține toate lucrurile. Dacă Dumnezeu există în lucruri? În rețeaua infinit de complexă a relațiilor și conexiunilor care compun viața. În ciclul natural de viață și moarte, CREATIA SI DISTRUGEREA TREBUIE SA EXISTE CONTINUU. În PROCESUL EVOLUTIEI. În incredibila complexitate și splendoare a naturii. În inconștiența colectivă, sufletul umanității. În tine, în mine, minte și trup și suflet. În tsunami, în victime. În profunzimea lucrurilor. În prezență și în absență. În simplitate și complexitate. În schimbare și dezvoltare și creștere.”
    Cat de frumos spus si cat de adevarat!

     
  4. Consider ca acest minunat om ce a imbratisat „meseria” de preot , subliniaza inca o data importanta faptului DE A NE PUNE INTREBARI si de asemenea importanta indemnului spus si scris in piatra : CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI SI VEI CUNOASTE ZEUL DIN TINE SI UNIVERSUL !. Va imbratisez si …NAMASTE !

     
  5. Am urmarit si eu acest video si apoi am inceput sa caut cu mintea sa inteleg si sa-mi pun intrebari. Si am primit si raspunsul:EU MERG ACOLO UNDE SUNT CHEMAT!

     
  6. Parohul acesta pare sa fii depasit putin nivelul tipic dualist al unei religii fie ea crestina, islamica sau alta …. Desi primeste salariu sa predea o dogma fixa a inceput sa-si puna intrebari despre conceptul pur dualist al lui Dzeu (tatal fioros care ne judeca de “Sus” si ne plezneste de nu ne vedem cand ne este lumea mai draga :) ), dar are inca probleme in a accepta ca Dzeu nici nu iubeste nici nu uraste. Nici nu ar avea saracul Dzeu  cum sa urasca sau sa iubeasca pe cineva, pentru asta ar trebui sa se afle inafara cuiva, or El/Ea fiind de gasit numai in fiecare din noi atunci fiecare din noi decide conform liberului arbitru cum vrea sa fie …. Asta insamna insa sa-ti asumi responsabilitatea pentru tot ce ti se “intampla” caci doar esti chiar Dzeu, nu mai poti da vina pe altcineva.
    Desigur ca ati asuma responsabilitatea totala pentru ce ti se intampla este foarte inconfortabil ca sa zic asa, iar umanitatea a fugit de cand se stie de responsabilitate , desigur mai putin cateva sute de insi gen Christos, Buddha, etc care sunt insa o mare exceptie.
    Ca urmare umanitatea a fabricat cu ajutorul religiilor un concept exterior numit Dzeu caruia i-a conferit atribute care i-au convenit si care au eliberat individul obisnuit de orice responsabilitate pentru propria soarta. Religiile au marsat la chestia asta cu mare avant caci asa capatau putere asupra enoriasilor in calitate de intermediari intre ei si un construct numit Dzeu caruia ii “puneau in gura” ce cuvinte vroiau ei, si uite asa se construieste un business de succes cu Dzeu  
    In contextul acesta cei peste 40 care au murit in club au stiut ca suflete ce fac atunci cand se duc in acea seara in club, dar desigur ca erau inconstienti ca mental caci nimeni nu s-a dus constient acolo sa moara in flacari si chinuri. Unii dintre ei, desi tineri, isi terminasera misiunea pe Terra iar la altii sufletele respective au decis sa paraseasca aceasta viata deoarece corpurile/mintea respectiva se departasera prea mult fata de destinul initial si au decis sa exploreze acele experiente din destin utilizand alte corpuri in alte vieti. Oricum, am toata compasiunea si respectul pentru aceste suflete ce au ales sa iasa din acest plan al vietii terestre in chinuri, folosind acest prilej pentru a-si echilibra o parte energiile joase accumulate in viata pana atunci.

     

Dă-i un răspuns lui Razvan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top