Astăzi vă prezentăm cuvinte magice, din suflet spuse, ce ne poartă cu înțelepciunea lor prin gânduri și trăiri universale, comune oricărui om și oricărei culturi.
Gândurile noastre zboară și înțelegem profunzimea acestor rânduri minunate.
Realizarea acestui clip se bazează pe fragmente din cartea „Secretul Magnetului Inimii” de Ruediger Schache.
El ne explică esenţa unei cunoaşteri străvechi. Cine se implică în această cunoaştere beneficiază de o nouă conştientizare, reuşind să atragă acei oameni, pe care şi-i doreşte cu ardoare.
Oamenii şi evenimentele nu se ivesc fără motiv în viaţă. Modul în care se nasc şi se dezvoltă relaţiile nu are nimic de-a face cu norocul sau cu ghinionul.
Totul se întâmplă sub influenţa unei forţe, iar această forţă ne leagă pe toţi. Ea este motivul pentru care ne regăsim sau nu. Ea determină ceea ce simţim şi cum ne comportăm. Tot ea determină şi dacă poate apărea iubirea.
El ne spune că dacă aţi înţeles această forţă şi o modelaţi conştient, ea va atrage în viaţa dumneavoastră tocmai pe acei oameni şi acele evenimente, pe care vi le doriţi cu ardoare.
Nu gasesc cuvintele pentru a descrie ce mi-a transmis magnetul inimii privind aceste imagini, citind aceste cuvinte, ascultand aceasta muzica si… simtind…
Multumesc!
Având în vedere noile reglementări cu privire la protecția datelor cu caracter personal, introduse prin Regulamentul UE 2016/679, ce reprezintă baza legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și a protecției acestor date, pentru statele membre UE și care sunt aplicabile începând cu 25 mai 2018, dorim să reconfirmăm angajamentul nostru pentru transparența și legalitatea cu care operăm datele personale ce ni le încredințezi.
Acest lucru înseamna că, pentru a vizita site-ul nostru, trebuie să avem acordul tău explicit.
În acest scop, apăsând butonul de mai jos vei găsi elementele principale pe care considerăm că este util să le cunoști pe această temă, în calitate de „persoană vizată”.
Informarea completă privind prelucrarea datelor cu caracter personal
În informare vei găsi răspunsuri la întrebările:
1. Ce înseamnă prelucrarea datelor?
2. Ce date cu caracter personal prelucrăm?
3. În ce scopuri prelucram datele personale?
4. Ce se întamplă dacă nu dorești ca datele cu caracter personal să fie prelucrate?
5. Către cine pot fi transmise datele cu caracter personal?
6. Se pot transmite datele în afara țării?
7. Care sunt drepturile tale privind protecția datelor personale?
8. Cât timp sunt prelucrate datele personale de către Mediafax Group?
Pentru orice cerere, solicitare de informare sau sesizare cu privire la exercitarea drepturilor tale, inclusiv în eventualitatea în care dorești să îți retragi acordul cu privire la prelucrarea datelor în scop de marketing sau cu privire la interogarea bazei de date, poți să ne contactezi folosind următoarele metode de comunicare:
Menționăm ca informațiile prezentate mai sus vor fi permanent la dispozitia ta, în format actualizat, pe website-ul filedelumina.ro.
Echipa File de Lumina
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site utilizează cookie-uri
Folosim cookie-uri doar pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, pentru a analiza traficul și pentru a evita atacurile informatice.
Nu oferim nici partenerilor noștri, nici altor rețele de socializare datele dumneavoastră cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
De asemenea, newsletterul nostru se bazeaza pe grupul Yahoo File de Lumina. Abonarea, dezabonarea sau modificarea datelor dumneavoastra pot fi gestionate de dumneavoastra direct din cadrul Grupului. Va rugam sa va conectati la Grupul Yahoo FileDeLumina pentru cazul in care doriti sa va stergeti din lista celor care primesc Newsletterul.
Un video-clip minunat….si un mesaj la fel de minunat si…adevarat..!!! Multumim..!!!
Nu gasesc cuvintele pentru a descrie ce mi-a transmis magnetul inimii privind aceste imagini, citind aceste cuvinte, ascultand aceasta muzica si… simtind…
Multumesc!
Minunat! Cand reusim sa intelegem ce ni se intampla in viata si de ce, parca un val se da la o parte de pe ochi si vedem altfel totul…
Multumesc Razvan pentru acest clip atat de profund !!!!!!!!!! Mi-ar placea sa te intalnesc la un eveniment si sa dialogam…
Cu mare drag, voi fi la evenimentul organizat cu ocazia venirii lui Jasmuheen. Pot fi gasit si la sediu daca doriti.
O zi minunata!
Multumesc cu recunostinta!
sunteti aproape bv bv bv
aproape aproape………..