Gandește-te la viitor ca la o peșteră întunecată – peștera lui Alladin
Aştepţi cu înfrigurare la intrare. Peştera se întinde către adîncuri întunecate înghiţind umbrele create de lumina de afară. Atmosfera este încărcată. Simţi că este un tărîm al posibilităţilor şi auzi sunete ciudate. Ştii că aici poţi găsi atît pericole cît şi comori, dar nu ştii nici care şi nici unde sunt.
Unele obiecte sunt vizibile de la intrare şi mulţi sunt mulţumiţi cu ceea ce pot lua din acel loc. Dar pentru a găsi adevăratele comori trebuie să ai încredere în tine însuţi şi să păşeşti mai departe în peşteră. Aici nu există lumină artificială. Numai ideile tale îţi pot lumina calea pentru a vedea mai departe. Aici tu eşti liderul. Poate că la intrarea în peşteră sunt alţii care s-au adunat şi aşteaptă să vadă ceea ce tu vei găsi ori vei crea.
Ideile tale se aprind şi ard ca nişte torţe pentru cîteva momente luminînd comorile din jur, dar şi obstacolele pe care urmează să le treci. Apoi puterea flăcării scade şi îţi pui mîinile la ochi. Dar imaginea persistă în mintea ta. Ştii ce vrei şi cunoşti direcţia în care trebuie să mergi.
Flacăra iniţială şi-a redus foarte mult intensitatea şi se transformă într-o torţă care arde mocnit. Totuşi, lumina este suficientă ca să îţi conduci paşii în siguranţă. Cîţiva oameni care aşteptau la intrare ţi se alătură şi împreună vă croiţi drum în adîncul peşterii. Ei îşi aprind propriile făclii de la torţa ta pe măsură ce înaintaţi. Acum aveţi mai multă lumină şi puteţi vedea şi mai departe. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni vi se alătură. Acum aveţi multă lumină şi ştiţi încotro vă îndreptaţi. Începeţi să faceţi hărţi ale peşterii pentru a nu vă rătăci. Peştera devine din ce în ce mai familiară.
Tu păstrezi mereu în minte acea imagine iniţială a comorilor. Cînd călătoria devine periculoasă ori obositoare sau întîlneşti obstacole neprevăzute, imaginea aceea îţi dă puterea să continui.
Pe măsură ce înaintezi peisajul din peşteră se schimbă. Descoperi scurtături, înveţi să te fereşti de capcane pe măsură ce cîştigi experienţă. Uneori trebuie să aprinzi noi flăcări pentru că ai nevoie de lumină puternică. Peisajele fantastice din peşteră te ademenesc. Poţi ajunge în fundături sau în locuri care deşi sunt atractive nu duc la nici o comoară. Poţi chiar descoperi locuri în care ai vrea să rămîi, dar orice s-ar întîmpla, eşti hotărît să îţi continui călătoria. Să mergi tot înainte, nu să dai înapoi. Pentru că imaginea comorilor a rămas în mintea ta.
Sursa povestirii: http://alinab.blogspot.ro
Comentarii (5)
Dă-i un răspuns lui carmen Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Minunata poveste si pilda de viata..!!! Multumim..!!!
Daca trebuie sa pasesc in viitorul meu ca intr-o pestera , as pasi de mana cu CLIPA ACEASTA.Si mai departe ducand cu mine CLIPA ACEASTA.
Ce este ACUM observ, privesc, aud, stiu, simt, inteleg , este plin de lumina
Viitorul nu este intunecat – chiar daca este o pestera- este plin de lumina CLIPEI PREZENTE.
Atunci cand TRAIESTI CLIPA PE DEPLIN CONSTIENT , tot ce a fost ascuns se dezvaluie si tot ce vine , cunosti deja.
Am aceeasi opinie ca si tine fata de VIATA noastra , pe care autorul o asemuieste cu o pestera intunecata . Te imbratisez .
Cand traiesti prea mult in virtual sau imaginatie…pierzi frumusetea si farmecul realitatii care este incomensurabila. Da, frumusetea realitatii cuprinde si intunericul si golurile si gunoaiele si durerea si pierderea…dar in ele poarta si solutiile si alegerile si creativitatea si ….intelegerea efemeritatii momentului prezent si cu atat mai mare importanta acestuia…deoarece …a trecut. Cum l-am trecut,…eee,.. asta lasa amintiri de tot felul….si doar amintiri. Ziua de ieri nu se intoarce…si nimic nu mai ramane si se repeta identic…deci,..cu atat mai important este ceea ce fac acum, azi, pentru tot ce insemn eu, la timpul acesta. Maine depinde de azi, intotdeuna. Si uneori apar surprize….de la care inveti, sa te adaptezi, sa le …traiesti. Unele sunt magice si ai vrea sa dureze infinit , dar par a trece atat de repede. Altele dor cumplit…altele …te blocheaza un timp…Dar …mereu vine maine, ca si zorile …si este tot ce stii si ai, …timpul real al vietii tale si cum il folosesti pentru tine, pentru cei de langa tine….. Tot tu esti si cand stii si cand nu stii si cand razi si cand plangi, si cand esti intre oameni …si cand esti singur/a…Da, zilele sunt mai lungi sau scurte dupa emotiile pe care traim si planurile pe care ni le facem, dupa realizari sau…….Ca le adaptam..da,…ca ne imaginam, da, ca speram, da, ….dar…atenti la ceea ce real se intampla. Gresim cand nu suntem atenti si incalcam legile naturii. Cand toti stam cu nasul in tablete sau in meditatii in speranta unei vieti mai palpitante sau mai usoare nu inseamna ca traim…inseamna ca ne frustram de un timp acordat actiunilor noastre de a traii plenar realitatea. Ca orice alta fiinta avem perioade de energie debordanta si perioade de …acalmie…avem nevoie si de actiune si de repaus…dar….nimic nu se compara cu a traii realitatea vizibila si palpabila. E o forma de a cunoaste infinitatea formelor si manifestarilor de viata. In fond e tot ce real avem. Oricum realitatea si prioritatile mele nu sunt si ale tale desi poate impartim un trai comun fizic. Real fiecare avem propriul univers de stari si trairi ale aceluias moment prezent. Conventional privim poate la acelasi semafor si …fiecare gandim complet alt ceva. Dar la schimbarea culorii suntem pregatiti a merge mai departe sau de a ne opri pentru siguranta noastra …sau nu. Povestile….ne stimuleaza imaginatia….si….speranta…..dar sunt rodul unei imaginatii. Uneori ne infrumuseteaza si usureaza viata, alteori o complica si ne-o distruge….oare nu am invatat nimic ???
Placuta povestioara si ideea de la care a plecat.
Batrane Dan , eu m-am regasit de multe ori in cuvintele tale, ma bucur ca te regasesti si tu in cuvintele mele.
Te imbratisez.