skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Cea mai puternică forță din Univers

 

Gregg Braden, este un fost TCO (technical operations manager) la Cisco Systems și unul dintre cei mai cunoscuți autori de cărți în domeniul spiritualității și pasionat de culturile antice unde desfasoara analize amanuntite atat la situri arheologice, cat si asupra manuscriselor vechi. El a prezentat o scrisoare care susține că este una dintre cele 1400 de scrisori donate în anii 1980 de Lieserl, fiica lui Einstein, Universității Ebraice din Ierusalim, cu mențiunea de a nu fi publicate decât după minim două decenii de la moartea tatalui său.

În aceasta se vorbește despre legea suprema a universului, cea mai puternica forță ce poate exista.

 

“Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa destainui umanitatii acum, se va ciocni de neintelegerea si prejudecatile din aceasta lume.

Te rog sa pastrezi aceste scrisori atat timp cat este necesar, ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

Regret profund ca nu am fost capabil sa exprim ceea ce este in inima mea, care a batut in liniste pentru tine intreaga mea viata. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia sa iti impartasesc ca Te Iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem!

Tatal tau,

Albert Einstein

Comentarii (20)
  1. Un adevar ….incontestabil..!!! Suntem creati din iubire si trebuie la randul nostru sa daruim iubire prin tot ceea ce facem..!!! Numai asa ne putem justifica sansa unica pe care am avut-o de -a ne naste…!!! Multumim..!!!

     
    1. O mai impardonabila timpenie ca asta pe care ne-ai servit-o acum, Razvane, e foarte greu de gasit. Si la fel de dificil de intzeles…
      Pt. ca sintem fiintze mici, ignobile si zevzece rau de tot, parca nu mai sintem in stare sa proiectam in real propriile noastre poveshti despre orice – in cazul de fatza despre iubire – si ‘apelam’ stupid, mincinos si lipsit de respect la o asa-zisa scrisoare adresata chipurile de Albert Einstein unei … ipotetice fiice, Lieserl!
      .
      Am lasat aproape doua zile in mod intentzionat o ‘fereastra’ de timp suficient de mare cit sa posteze fiecare ceea ce considera important la tema ‘data’ si sa nu risipesc astfel placerea comentatorilor, daca o fi vreuna. In acest sens, respect si apreciere pt. curajul si umanitatea celui de-al doilea comentariu al Luizei…
      :Who-s-the-man:
      Sa-l luam acum nitzel la ‘refec’ pe … i-nestimabilul ‘domn’ Gregg Braden, autor si vorbitor de asa-zise povestioare new-age-istice de adormit copii neschcolarizatzi daca nu idiotzi de-a dreptul…
      .1. N-am intzeles care-i relevantza pozitziilor ocupate acu’ … o mie de ani de mirobolantul personaj in managementul unor companii devreme ce nu despre … uluitoarele sale calitatzi, deprinderi si realizari profesionale e vorba in textul de mai sus. Decit poate sa ne creeze – tot new-age-istic, nu? – nestramutata convingere ca omul e un timp inteligent, foarte infipt in lumea shtiintzifica reala cit si deosebit de credibil in incercarea de a fi o autoritate in ceva care nici shtiintza nu e da’ nici frontiera intre spiritualitate si realitate nu se-arata a fi…
      .2. Pt. ca Gregg Braden realizeaza ca persoana sa nu are fortza necesara unui demers emotzional si convingator, il ‘baga’ in … ecuatzia iubirii – absolut stupid, manipulatoriu si lipsit de caracter – pe insushi Albert Einstein…
      .3. O fiica cu numele de Lieserl nu a existat vreodata decit in citeva din scrisorile (1901-1903) dintre Einstein si mama acesteia, Mileva Maric, singura femeie studenta la matematica si fizica la Politehnica din Zurich unde a fost colega cu Einstein si care, ulterior presupusei nashteri, i-a devenit si sotzie.
      In anul 1903 apare ULTIMA referire la copilul Lieserl, mort probabil de scarlatina, desi s-a incercat mult mai tirziu sa se acrediteze ideea ca ar fi fost data spre adoptzie unei prietene de-a Milevei. In mod absolut surprinzator si incredibil Einstein nu si-a vazut NICIODATA propria fiica despre care nu exista in nici cea mai mica mentziune in registrele starii civile a vremii! La nascutzi sau la mortzi…
      .4. La Universitatea Ebraica din Ierusalim NU EXISTA nici o donatzie de … 1400 (?!?) scrisori ale lui Einstein de la o presupusa fiica, dupa moartea sa. Am verificat personal prostia asta monumentala (la un amic din copilarie care acum e profesor chiar acolo!) mai ales ca Einstein n-a scris atit de multe scrisori in toata viatza sa!…
      .5. Scrisoarea cu pricina este, de la un cap la altul, doar … UN FALS ORDINAR! Nimic altceva…
      Judecatzi si voi de ce un presupus intelectual ar face asa ceva avind in vedere ca realitatea e cu totul alta. Poate doar pt. ca ii considera pe cei care-i formeaza auditoriul … timpitzi de-a dreptul si are nevoie de ‘girul’ cuiva caruia n-ar indrazni nimeni sa-i conteste vorbele ?!?
      .6. Ca unul care am citit in studentzie destule manuscrise foto-copii de-ale genialului Einstein, va pot spune ca facatura de scrisoare nu are nimic in comun cu spiritul savantului, cu modul cum obishnuia sa-si scrie insemnarile (intotdeauna numai in germana!) cit si raportat la preocuparile sale ‘extrashtiintzifice’ sau cu modul cum se raporta la lume si la cei din jur…
      .7. Cum, Doamne iarta-ma, sa ‘prezinte’ unu’ Gregg Braden o scrisoare originala de-a lui Einstein aflata la UEI cind la respectiva institutzie exista UN SINGUR OM care are acces la fondul de documente ce-au apartzinut acestuia? Iar UEI n-a prezentat niciodata in mod public originalele ci numai fotocopii ale acestora?!?…
      Pe site-ul institutziei nu exista prin toate documentele olografe ale lui Einstein o asemenea scrisoare, putetzi verifica oricare dintre voi…
      .
      Daca asta e new-age, Razvane, atunci inseamna ca am ajuns deja la punctul in care umanitatea s-a timpit absolut de tot! Inventind lamentabil si mizerabil tot felul de magarii numai si numai ca sa ‘atraga’ cit mai multzi stupizi care cred ca orice prostie sau absurditate circula pe net e, in mod necesar si obligatoriu, adevarata…
      :Sick:
      Dupa cum te-am mai avertizat, eu la asa ceva … NU PUN ‘BOTUL’ ! Si nici nu achiesez in vreun fel.
      Intotdeauna la orice incercare viitoare de felul asta reactzia mea va fi, Razvane, doar cea izvorita din singurele atitudini omeneshti corect posibile:
      Demitizare, dezgust, dezaprobare…
      :Disapproval:
      Nu era oare mai … luminos, ziditor si aspiratzional sa scrii chiar tu, Razvane, un mic text prin care sa ne ‘provoci’ pe noi totzi la povestiri, pareri, impresii si … destainuriri proprii despre uriashul subiect numit IUBIRE, decit sa iei gata ‘mestecat’ de altzii un text absolut jenant si jignitor pt. aia de mai avem minim bun simtz, caracter si ceva neuroni agrementatzi prin proprii creierashi ?!?.
      Mare grija cu adevarul, ratziunea si logica, prietene!
      Asta nu mai e lumina, e doar iluzia ei…

       
      1. Intrucat te-ai referit la mine, ma gandesc ca astepti si un raspuns. :)
        Referitor la Gregg Braden iti pot spune ca este o persoana inteligenta iar functia ocupata inainte de a demisiona si a-si dedica timpul altor activitati, are relevanta in sensul ca spune cate ceva despre pregatirea lui stiintifica si spiritul analitic.
        Teoriile lui, sunt adeseori la limita stiintei. Eu niciodata nu am comentat aceste teorii bazate pe ADN si fizica cuantica. Le-am prezentat si atat, intrucat ele nu pot lipsi de pe site-ul nostru.
        Referitor la aceasta scrisoare, care circula pe internet de o vreme iti pot spune un singur lucru si anume ca am cautat sursa. In momentul in care am descoperit sursa, articolul a putut fi publicat. Din acest punct, singurul raspunzator de autenticitatea scrisorii este Gregg Braden. Este problema lui de unde a facut rost de scrisoare si este doar problema lui sa-si sustina toate afirmatiile pe care le face. Prin urmare, faptul ca tu nu crezi ca aceasta scisoare exista (si ai argumentat serios in aceasta directie) nu schimba cu nimic faptul ca noi am procedat corect si perfect transparent.
        Daca eliminam din ecuatie sursa si persoanele la care face referire, atunci ramane scrisoarea. Oare merita prezentata? Tu consideri probabil ca nu, noi am fost de alta parere.
        Putem sa supravietuim si cu pareri diferite, nu?

        :Approve:

         
        1. Buna, Razvane…
          Din pacate raspunsul tau nu face decit sa evite ‘cu grija’ adevarata problema, adica faptul ca toata inscenarea este o mistificare nedemna facuta de un pretins intelectual (o sa discutam si asta cu alta ocazie) si un teribil de urit si jignitor afront pt. aia care ashteptam de la cei mai inteligentzi, mai inaltzatzi spiritual sau doar mai umani semeni dintre noi chiar acele ginduri, lucruri, vorbe si fapte care sa faca sublima diferentza intre ADEVAR si MINCIUNA exact acolo unde astea doua sint cele mai vulnerabile: la frontierele cunoshterii…
          .
          M-am adresat si nu m-am adresat tzie…
          Am facut-o in general pt. totzi cei care conshtient sau nu se lasa cu prea mare ushurintza ‘prada’ uriashului val de minciuni, mistificari, colportari, manipulari si chiar adevarate campanii de dezinformare si spalare a creierilor, lucruri care nu urmaresc decit sa transforme conshtiintzele si sa modifice perceptzia realitatzii. Doar din simpla ‘pasiune’ pt. ne-adevarul ce poarta in el intunericul si nu lumina cunoashterii sau, programatic, cu scopul de a malforma atitudini si decizii ale oamenilor.
          Si am facut-o si cu directzie catre autorul secund pt. ca articolul este pus de tine, Razvane, n-a aparut din spuma … imaculata a marii! Obligatzia de verificare a corectitudii apartzine intotdeauna editorului. Si tu stii bine asta oricit de new-age-istic tzi s-ar fi parut ‘capodopera’ braden-iana…
          Sublima distinctzie trebuia sa-tzi apartzina, Razvane! Ante-portas, desigur…
          :Sad:
          Daca subiectul iubire este okey, de ce trabuia musai pus mincinos in gura unui corifeu al Umanitatzii? Singurul motiv al dezgustatoarei manopere este faptul ca nimeni n-ar fi putut contesta ‘adevarurile’ spuse de cineva cu autoritatea morala a lui Albert Einstein! Nuuu?!?…
          .
          Sint chiar foarte curios sa-mi spui si mie sursa exacta a acestor ‘informatzii’ ale tale. Sursa originala si originara, fireshte. Nu de alta da’ tare as vrea sa-l fac nitzel de … kakao in mediul online de la el de-acasa pe … marele guru al ‘frontierelor’ cunoashterii!
          A propos, potzi sa apreciezi de ce in mod absolut ciudat si incredibil marele intelectual (in acceptziunea ta!) nu are practic mai nici o referire pe wikipedia sau in mediul online academic, altele decit cele ‘supervizate’ chiar de el?
          Eu cu ajutorul unuia dintre cei mai buni softishti ai Romaniei (stii tu cine-i!) am aflat cum se pun in scena si astfel de operatziuni de … undercover. Cit si motivele pt. care se practica in USA o asemnea manipulare informatica…
          .
          Razvane, alde ashtia nu sint nici un fel de … guru al cunoashterii ne-academiice!
          Cei de tipul lui Gregg Braden sint nu de putzine ori chiar motivul pt. care internetul a devenit o cloaca insalubra a lumii, in care sint amestecate grobian adevarurile cu minciuna, frumosul cu uritzenia absoluta, caracterele cele mai minunate cu indivizi groteshti din subsolurile umanitatzii si in care idiotul satului se poate crede pina si … egalul, intru simtzire macar, al lui Albert Einstein!…
          :Wink:
          Spre deosebire de tine eu doresc sa traiesc intr-o lume in care nu doar supravitzuirea ci chiar buna vietzuire si convietzuirea sa se bazeze pe multiplicitatea opiniilor!
          Pe corectitudinea, onestitatea si diversitatea lor, nu pe superficialitatea, saracia, neadevarul sau manipularea lor…
          Eu, dupa cum bine stii, am pretentzii mult mai mari de la site si de la tine. Mult mai mari decit cele pe care tzi le faci chiar tu…
          Cum potzi afirma cu atita seninatate ca scrisoarea infamanta merita sa fie pusa pe un site care pretinde ca se vrea … luminos?!?
          Oricit de bune si emotzionabile ar fi intentziile, ce poate fi, Dumnezeule mare, atit de inaltzator si luminos in mistificare si ne-adevar ?!?!?
          .
          Eu sper sincer sa realizezi ca in felul asta in care abordez unele din articolele de pe site eu itzi sint mult mai mult decit un bun prieten…
          Mai stii ce spunea Ammonius Saccas in celebra sa lucrare, „Viatza lui Aristotel”?:
          „Amicus Plato, sed magis amica veritas”, adica „Mi-e prieten Platon, da’ mai prieten mi-e adevarul”…
          :Approve:
          P.S. Pt. ca a fost vorba de Einstein, mi-am adus aminte ca undeva, prin Talmud, stau scrise urmatoarele vorbe (aproximative) deosebit de adevarate si nelinishtitoare in acelashi timp:
          …”Cel ce duce si va raspindi minciuna mai departe prin vorbele si faptele sale, se face fara tagada raspunzator in fatza Legii de aceeashi vina ca si cel care a pus-o la cale!”…
          Sa-i reamintim lui Gregg Braden ce patzeau mincinoshii si colportorii pe vremea lui Moise ?
          Sau sa le spunem cititorilor doar faptul ca … ‘ilustrul’ pseudo-newage-ist de mare succes publicistic este una si aceeashi persoana care neaga atit divinitatea cit si … darwinitatea omului? Practic e singura pesoana de care stiu eu ca afirma inexistentza unui Dumnezeu, asa cum ni-l reprezentam majoritatea dintre noi, in acelashi timp in care spune ca evolutzia si darwinismul sint nishte prostii … a-shtiintzifice!
          Cum poate fi agnosticul si … ‘inchizitorul’ asta o fiintza luminoasa incit sa fie demna sa-i fie publicate stupizeniile pe ‘file de lumina’ ?!?
          .
          Cu mult drag si maxim no offence, Razvane!
          Sint absolut convins ca tu intzelegi mult mai bine vorbele mele. Mult mai in spiritul lor chiar decit stupizii care le dezaproba inconshtientzi chiar aici…

           
  2. Da…dar lumina se creaza din si la intuneric. Universul este preponderent in intuneric, Viata se creaza la adapostul intunericului… multe reactii chimice si biochimice pot avea loc doar la intuneric. Viata marina se desfasoara numai la adapostul intunericului sau a luminii filtrate prin apa. Sunt miliarde de vietati ce au lumina proprie dar traiesc doar in intuneric. Prezenta oricarei scantei de lumina sparge intunericul absolut…dar nu exista intuneric absolut nicaieri… nici macar in mintile cele mai inchistate si nici la orbii din nastere sau la speciile care chiar nu au ochi fizic. Ei au alt mod de percepe lumina si intensitatea acesteia sau culorile si nuantele. Nimeni nu traieste exclusivist numai si numai. Si rectiile si existenta fiintei umane si nu numai este in interiorul neluminat. Pielea, blana ocrotind interiorul inclusiv de lumina – oferindu-i doar atat, cata ii este benefic. A exagera in ceva este in detrimentul a insasi normalitatea si ratiunea vietii. Si planeta se invarte intre lumina si intuneric…acolo unde dureaza mai mult …viata este modificata….si….toate formele de viata se adapteaza acestor cicluri…. Pe varfurile muntilor si pe gheturile cele mai inalte unde albul si lumina sunt imaculate….nu exista viata ….Daca ar fi doar lumina puternica nu am mai vedea nimic…si asta s-a testat si timpul de a innebuni al creierului care nu mai are repere, se autodistruge in cateva ore….deci…lumina inseamna viata in aceeasi masura ca si intunericul. Iubirea este o stare pe care o simti sau nu diferit fata de orice sau oricine din viata ta. Iubirea de mama este diferita de iubirea de tata, este diferita de iubirea de frate, sora, matusa, verisoara, bunici, alte rude, vecini, cunostinte, colegi, religie….si fata de persoana care simti ca te contopesti si o faci pentru a aduce pe lume o noua fiinta ..pe care o vei iubi altfel….Deci in viata experimentam in acelasi timp, tipuri diferite de a iubi. Imi iubesc si casa, gradina, florile, masina, ustensilele de scris, de pictat, de gatit, pisica, cainele, soarecii, pasarile din gradina sau colivie, prezenta soarelui, copacului din curte sau copacilor din natura, norii pe cer, peisajul mirific, zapada si …tot ce vreau si simt ca conteaza pentru mine de la fizic, la abstract. Categoric cat simt ca ceva imi place si ma atrage este ca o forta motrice care ma face sa depasesc greutatile, efortul, stresul pentru ca rezultatul merita efortul ca satisfactia pentru mine si a celor cu care il impart. Perfectiunea este in inima sau in ochii privitorului si uneori „defectele” fac diferenta intre unicate si produse cu suflet si efort personal uman…. de o masina care executa operatiuni standard. Intotdeauna voi iubi in stil propriu asa cum simt..care poate sa nu fie identic cu felul nimanui… Daca pe cineva il iubesti si te iubeste, te armonizezi imediat si se traieste plenar din frumos in mai frumos – prin contributia fiecaruia neconditionata. Daca doar unul iubeste si celalalt asteapta a anumita stare sau comportament pentru ca sa…e mai bine sa astepte….Banii…au un pret.. e drept si ca dragostea de bani e sincera si vesnica. Si suta marita sluta. Si batranetea cumpara tineretea – dar iubirea niciodata. De aceea cand simtim ca iubim pe cineva …ochii spun mai multe decat cuvintele….ne intelegem in tot….la orice distanta si ne simtim oriunde ca si cum nu exista distante fizice intre noi. Cand apare …altceva sau altcineva simtim imediat. Este instinctiv …nu vezi dar simti, stii. Pe strada sunt mii de oameni care pot sa iti placa si mii de lucruri care te pot atrage..nu afecteaza iubirea din inima (sau ..corect este localizata in tot corpul)…dar cand exista un interes si o atractie catre o alta persoana…celalalt simte chiar atunci….desi nu isi poate defini senzatia…..realitatea este ca se va schimba totul in scurt timp…ca si cum intr-o apa limpede si clara ai inceput sa torni picaturi de cerneala…se schimba tot si culoare si continut si esti sau e, singurul autor. Rezulta mizeria si durerea minciunii…deci….si ceea ce este frumos si sincer deja ….pui sub semnul indoielii. Se spune ca cine se frige cu supa , sufla si in iaurt. O noua relatie implica sa nu vi cu laturile din fosta pentru ca deja …sunt laturi..vin-o doar cu apa limpede si cristalina a ceea ce esti tu acum si curata si locurile unde ai fost de ramasite, fara datorii. E o dovada de bun simt sa termini o relatie in termeni de – a da oricand buna ziua. Asta se invata cel mai greu si se plateste de asemenea. Dar fiecare om este cat vrea ceea ce isi doreste…important este ca nimeni sa nu iti strice frumusetea sufletului tau frumos si puterea de a iubi …in toate variantele ei. Este o forma de sanatate fizica, mentala , emotionala cu ratiunea importantei existentei in timp real. Este lumina ce o ti aprinsa ca o flacara ce arde in templul corpului tau pentru tine. Deci lumina arde in intuneric protejandu-se reciproc. Intunecimea mintii e mai complicata de recunoscut si acceptat..dar…faptele si gandurile vorbesc de la sine …chiar si pentru autorul lor. Si de multe ori hainele albe ascund ganduri negre…omul isi da valoarea lucrurilor sale si a prezentei sale in realitate. Niciodata nu poti fi pe placul majoritatii decat mort. E definitiv liniste si pace. Legea existentei – orice exista pe pamant are si o umbra…cand nu mai are umbra inseamna ca este deja pamant.(este expresie metaforica). Doar o parere a unui om obisnuit.

     
  3. Si desi am scris…mult….citind Picatura de Lumina…in corespondenta clasica cand primeam o scrisoare…cel mai important asteptam sa imi spuna ..ca „imi este dor de tine” si/sau ” numar clipele pana vom fi iar impreuna” …sau „abia astept sa ne revedem”…restul citeam cu sufletul la gura….asteptand ca sub o forma sau alta sa tasnesca ceva de acest gen…indiferent cum formulat. O scrisoare insemna…ca cineva…de undeva ..s-a gandit a iti trimite …o vorba sau un gand mai aproape. Candva scriam ..corespondenta cu amici cunoscuti in tabere…..pana cand le-a gasit mama si am schimbat adresa la bunici..unde cu siguranta imi puteam primii si citii corespondenta. Un timp le-am pastrat cu fundite….in cutia amintirilor. Mama m-a anuntat cu bucurie ca mi le-a distrus cand m-am casatorit ca si sevaletul…sa termin cu prostiile. De atunci ca si stramoasa mea am invatat sa imi pastrez amintirile in suflet si sa le povestesc doar celor cu simtul realitatii si al umorului. Noroc ca arta bucatariei este atat de plina de culoare, improvizatie, creativitate si bine-inteles ca marea mandrie personala …e ca dispar imediat…ce mandala…mai bine delicatese pregatite cu drag pentru cei dragi care se topesc de placere. Imi ramane dreptul de a spala vasele in amintirea unor ore traite frumos impreuna. Ce lectie de rabdare si spiritualitate….cand ti-e somn dar trebuie…..

     
    1. Buna!Si eu imi pastram scrisorile si le reciteam cu mare placere si peste timp,iar acest obicei il am si astazi.

      Orice am face daca nu adaugam putina dragoste,,opera”noastra nu este desavarsita.
      Multe clipe incarcate de iubire va doresc.

       
  4. ” Aritmetic „, vorbind consider ca IUBIREA = ACCEPTARE + APRECIERE + RECUNOSTINTA + DETASARE (lipsa de ATASAMENTE) + CREDINTA IN CREATIE + CONSTIENTA CA SUNTEM CO-CREATORI CU DIVINITATEA (CREATIA) + A TE CUNOASTE PE TINE INSUTI + PREZENTA CONTINUA ( a fi cu mintea, trupul si spiritul in CLIPA PREZENTA ) + A FI PRIETEN cu propriul EGO si nu SCLAVUL lui + A FI UN PRIETEN GRIJULIU CU MINTEA TA SI CU TRUPUL TAU , A FI UN OBSERVATOR CONTINUU AL GANDURILOR TALEI .Oare este greu sau este usor usor sa mentii completa aceasta ” INSUMARE” ? . Va imbratisez.

     
  5. Batranul Dan stie!Asa cum am spus si prima data cand mi-am facut curaj sa scriu aici.
    Subscriu din toata inima.
    Si imi permit sa mai adaug un singur lucru, esential consider eu si pe care cu siguranta il cunoateti , dar l-ati uitat fara sa vreti :IERTAREA.
    In “ecuatia “ dumneavostra , cu siguranta stiti unde sa o includeti.
    Existenta mea este mai plina stiind ca sufletul dumneavoastra este alaturi de sufletele noastre.
    Multumesc!

     
    1. Si totusi …nu am uitat de IERTARE . Cu ceva timp urma nu ar fi lipsit din ” insumare „. Dar ACUM , consider ca : – atunci cand ACCEPTI ceva ce nu mai poti schimba (chiar daca nu esti de acord cu ce s-a intamplat ) ,
      – atunci cand APRECIEZI experienta de viata capatata dupa acea intamplare
      – atunci cand MULTUMESTI (RRECUNOSTINTA ) pentru lectia de VIATA capatata ce te-a ajutat sa TE CUNOSTI PE TINE INSUTI
      – atunci cand esti DETASAT fata de ce s-a intamplat (asta neissemnand cumva nesimtire sau ignoranta)
      – atunci cand AI CREDINTA CA CEVA ESTE DINCOLO DE NOI…dar CU NOI (CREATIA )
      – atunci cand esti CONSTIENT ca ESTI CO -CREATOR CU CREATIA , poti s-o iei de la capat oricand …si dupa ORICE intamplare.
      – atunci cand TE CUNOSTI CU ADEVARAT PE TINE INSUTI , reusesti sa intelegi si comportamentele altora.
      -atunci cand ESTI IN CLIPA …nu mai retraiesti EMOTIONAL situatia respectiva din trecut.
      – atunci cand te-ai imprietenit cu propriul EGO …VANITATEA „s-a evaporat ” ….si in acest fel nu mai ai „placerea ” sa JUDECI o situatie sau un om.
      – Cand devi un PRIETEN GRIJULIU cu MINTEA si TRUPUL TAU …constientizezi ca orice „macinare interioara” DAUNEAZA GRAV SANATATII !!!! (si nu este o gluma)
      -atunci cand esti un OSERVATOR AL PROPRIILOR GANDURI …reusesti sa le inlocuiesti pe cele de invinovatire sau de vinovatie cu altele pline de liniste si pace. ………oare mai avem vreun motiv de a considera pe cineva VINOVAT si de a-l IERTA ? Aceasta-i intrebarea .Raspunsul nu este chiar simplu pana cand toate cele ce ne-au fost implementate in SUBCONSTIENT din primii ani ai copilariei si pe tot parcursul vietii , despre vinovatie si judecata , nu vor fi inlocuite cu alte CONCEPTE .
      Si eu va multumesc , pentru gandurile curate si va imbratisez.

       
  6. Da, sunt deacord ca la acest nivel nu mai ai nevoie de IERTARE.
    Dar eu spun: suntem oameni, un amalgam de materie si spirit .Calatori in aceasta lume materiala care de multe ori pune stapanire pe noi , fiintele de lumina, inchistandu-ne in piatra .
    Gresim de nenumarate ori pe drum si consider ca , pana cand nu invatam sa iertam , nu ne putem nici accepta, nici detasa.Adunam mult prea multe greseli inainte sa intelegem.
    Experimentarea iertarii te aduce in situatii pe care nu le-ai mai trait .Creeaza un echilibru la nivelul sentimentelor.Reactiile nu mai sunt aceleasi .Cand ajungi sa intelegi iertarea ,o dai dinainte de cuvinte,inainte de fapte, inainte de a simti, inainte de a sti. Pentru ca odata ce ai inteles-o este peste puterile tale sa faci altfel. Daruind iertare,primesti iertare si nimic nu mai poate sa fie rau.Totul se transforma .
    Iertarea este cheia spre echilibrul universului, cel putin din aceasta lume materiala pe care o experimentam noi acum.
    Eu n-as fi putut sa ajung la intelegerea vietii daca n-as fi inteles ce inseamna iertarea. N-as fi ajuns sa iubesc TOTUL fara iertare.
    ACUM , stiu ce inseamna sa nu mai fie nevoie sa ierti, dar doar prin ea, prin IERTARE , am ajuns aici.
    Si ceea ce pot spune cu certitudine este ca n-am ajuns singura.Intelegerea nu vine de la sine . Intelegerea ti-o trimite insasi Creatia.Acea strafulgerare care te copleseste fara sa stii.Nu esti tu cel care alegi sa ti se intample.Creatia te alege pe tine .Mie asa mi s-a intamplat.
    Va imbratisez.

     
    1. Minunate ginduri si vorbe, Carmen! Absolut minunate…
      :Pleasure:
      Singura, unica si veshnica ‘problema’ a Umanitatzii consta insa in chiar natura noastra umana: duala profund, minunat divina citeodata da’ si teribil deee … darwina de cele mai multe ori!
      Altfel cum am aprecia faptul ca doar unele fiintze umane sint capabile de sublima iertare in timp ce majoritatea … ‘calailor’ acestora nu au nici mustrari de conshtiintza si nici nu experiaza vreodata remushcarile?!? Iar cei care resimt iertarea ca pe o binecuvintarea sint mereu si mereu si mereu … aceleashi victime universale, cu aceeashi tipologie comportamentala, aspiratzionala si uman asimptotic ascendenta ?!?
      :Tears:
      Ceva, ceva totushi nu este in regula in paternul nostru, in matricea primordiala din care am transcens…
      Poate, cine stie?, chiar asta sa fie rolul celor cam … 90% din propria noastra materie cenushie nefolosita in vreun fel.
      Cu sigurantza ca acolo, in acele foarte multe grame de tzesut glial inalt structurat si nu in prea desfacutul in paishpe’ suflet al nostru, ‘zace’ si se afla incumbata ‘garantzia’.
      Cheia data de Creator prin care nu vom fi pierdutzi cu totul in Eternitate…
      :Angel:
      P.S. Creatzia nu mai alege pe nimeni, Carmen. Ne-a ‘ales’ deja o data si n-o mai face din timpuri imemoriabile…
      Cei care mai avem inca posibilitatea de a discerne intre optziuni si de a face fatidica sau sublima ultima alegere sintem noi, oamenii.
      Singuri si doar noi inshine…

       
  7. Frei_herr, imi cer iertare , dar nu pot sa neg ceea ce eu AM TRAIT.
    Intelegerea eu am primit-o, cineva m-a indrumat. Pentru ca altfel nu pot sa inteleg de ce o fraza banala ,cateva cuvinte, mi-au schimbat felul in care ma uitam in jurul meu.Nu pot sa explic , dar IN ACEA SECUNDA , parca timpul s-a incetinit , parca priveam lumea din jurul meu cu incetinitorul , puteam sa vad cat este de luminoasa , cum accepta privirea mea..Linistea care s-a asternut in sufletul meu si certitudinea incontestabila ca nu sunt singura.
    Cautarile mele au inceput din acea secunda , in care mi-am dat seama ca nu voi mai fi niciodata singura, ca universul are grija de noi daca ii dam voie.
    Nu pot sa spun ca n-am trait aceasta experienta pentru ca ar fii ca si cum as spune ca nu respir acum.
    Atunci, in acel moment , viata mea s-a schimbat pentru totdeauna.
    Unii o numesc Indrumare, altii ii spun Desteptare, nu este neaparat nevoie s-o denumim.
    Eu ma bucur ca am trait-o si continui s-o traiesc in fiecare zi.
    Va imbratisez

     
  8. DA, Einstein a fos tmai întâi de toate un mare vizionar!!! Şi încă nu-i putem înţelege şi valorifica toate mesajele ştiinţifice şi filozofice pe care cu atât de multă generozitate ni le-a lăsat…
    În ceea ce priveşte IUBIREA , ca fiind cea mai puternică forţă din univers, vin alte confirmări care susţin acest adevăr, trebuie doar să descoperim acest sentiment în noi, oricât ar fi de ocultat în adâncurile propriei noastre fiinţe . Nu demult „mi-a căzut în mână” cartea lui William Calvin „Cum gândeşte creierul ” , care , la prima vedere, s-ar părea că nu prea ar avea mare legătură cu iubirea sau afectvitatea şi uite că mintea şi sufletul se susţin şi evoluează într-o comuniune de neimaginat.Calvin afirmă că „orice aptitudine intrinsecă pentru limbaj TREBUIE dezvoltată prin practică în timpul primei copilării.Până la un an se acumulează cuvinte, pentru ca în al doilea an să se dezvolte gândirea sintactică , singura capabilă să construiască propoziţii şi să iniţieze comunicări mai complicate….. ” Toate aceste demersuri au loc în perioada ce presupune prezenţa devotată şi necondiţionată a mamei , care odată cu laptele, transmite pruncului IUBIREA, devotamentul şi …limbajul matern.Chiar şi genomul i-a fost încredinţat tot mamei pentru a-şi conserva stirpea. IUBIREA maternă este sentimentul suprem, netăgăduit şi imposibil de a fi corupt, este cel care permite speciei umane să dăinuiască, indiferent câte meandre mlăştinoase vor parcurge societăţile umane însăilate de bicisnici conducători, dar faptul că societatea a deviat pe un drum al înstrăinării şi modificării drastice ale relaţiilor familiale şi comunitare este o altă problemă , rezultatele acestui fapt fiind acum vizibile, fără a nelinişti turma înregimentată în acest marş spre neunde….

     
  9. Exista o predictie veche care spune asa..ca omenirea isi va reveni la umanitate odata cu ultimul evreu mort – omorat de un alt evreu – intre ei. Este doar o predictie de acum 2000 de ani pe care bisericile catolice si ortodoxe o stiu ca si comunitatea evreiasca care au „redescoperit-o” in muntii Bucegi in 2003 si au cautat sa distruga toate dovezile care atestau acest lucru…vezi razboaiele democratice din Egipt si Tarile arabe. Evreii sunt plaga, mizeria omenirii si umanitatatii deoarece sunt o rasa aparte..care din asta traiesc prin distrugeri si sange… predominat uman si nu numai…este in firea si natia lor… sacrificiul… pentru bani si aur, putere indiferent cum…nu au mama, tata, familie…nimic ..doar profitul conteaza….. convinsi fiind de ei insisi ca orice li se iarta daca au avere si bani…cititi biblia. si nu numai,….toate religiile sau sectele derivate din credinta evreiasca. De aceea au si inventat iertarea contra cost. Personal nu am nimic cu ei deoarece si eu prin sunt, prin unul dintre stramosi, adica tatal bunicului meu din partea tatalui – francez de origine dar evreu prin sange si religie. Am cam 1/10 sange evreiesc – dar strabunicul era din mama frantuzoaica naturala cu un sot evreu prin ….noroc cu averea si interesele lor care pana la noi nu au ajuns. Cred ca curiozitatea de acolo o mostenesc ca si a intelege usor mecanismele financiare. Dar personal studiind de douazeci de ani religiile….m-am convins…ca sunt asa cum spunea Parintele doar un om obisnuit ce crede in viata. El …trebuia sa …..desi…… Parintele Arsenie a spus ca se apropie si cum sfarsitul familiei Ceausescu (prin cei mai apropiati si de incredere prieteni) si ….a fost torturat si pentru a spune cum si de ce vor dispare evreii…si nu a spus decat ca in 50 de ani de la plecarea sa, se vor autodistruge…fara a da amanunte…va dispare si ultimul evreu si umanitatea si planeta isi va reveni…. deci…ce s-a intamplat dupa moartea lui…evreii sub toate formele au cautat sa domine si sa distruga lumea si umanitatea sub toate formele….pentru bani si putere…mai au 25 de ani pana cand conform predictiilor vechi se vor autoelimina intre ei. Vedeti ce legislatie se propune a fi …in care nu ai voie nimic sa spui despre Ceausescu, holocaust sau evrei si tigani ceva forme interpretate ca xenofobie…nici nu e nevoie real. Vaticanul a inceput a recunoaste fiintele extraterestre aflate printre noi si in preajma noastra…. si regretele pentru macelurile din timpul inchizitiei si hegemoniei bisericii catolice in lumea libera. Rusii – multi evrei si acolo , se confrunta cu …invazii de lacuste ..producand grave calamitati..dupa ce si-au autodistrus padurile si oameni nevinovati …….americanii au din opt state – toate 50 de statele afectate de calamitati naturale in 25 de ani…si probleme grave sociale si de sanatate publica …Tarile arabe – sunt distruse populatii si dovezile arheologice care atesta ….istoria reala a lumii… de catre servicii specializate si instruite de…no-name americani – cetateni din incrucisari din toate neamurile fara identitate… doar interese financiare meschine de comanda si control chiar impotriva umanitatii. Majoritatea sefilor de stat si de guverne sunt alineati mintal dovediti…e un criteriu de alegere si sustinere sau eliminare….multe dintre acestea au fost prevestite de Parinte Arsenie…si cresterea si decaderea tuturor religiilor, si caderea definitiva a tuturor evreilor prin autoeliminare…. si refacerea planetei dupa o uriasa catastrofa autogenerata de omenire… din exces de zel…si dorinta de dominatie si inavutire. Colapsul german ca un balon care auto-crapa …autodistrgandu-se, distrugandu-si furnizorii si resursele. Ca si faptul ca…suntem liberi a o face sau a ne oprii respectand natura vietii sub toate formele. Orice facem impotriva naturii facem impotriva propriei vieti, simplu. De 25 de ani ce facem este impotriva naturii si impotriva propriei vieti pentru avere…desi marii beneficiari …sunt putin morti cu neamul lor cu tot…mai sunt cativa care cred ca daca au descoperit aurul monoatomic…se vor salva…sau ca au acces prin cardurile de sanatate la grupe de sange sau organe…vax. Sincer era chiar amuzat…de maretia prostiei umane…chiar daca a platit cu viata. Pe aceasta planeta nimeni nu este nemuritor…..altcineva decat prostia.Orice este viu este si muritor normal si firesc si planeta isi apartine siesi nici unei alte specii conlocuitoare … e ca si cum as spune ca jegul de ieri acumulat de la plaja ma va domina maine…nu cred…ca ma spal si … eu hotarasc ce ramane pe mine si ce nu. La fel si planeta care are o vasta experienta cu toate formele de viata care ….sunt sau dispar.Fata de planeta si istoria ei…omenirea suntem o zi din viata unui om …toata omenirea si nimic altceva…dar… suntem liberi sa credem ce vrem… Si limbricul este ceva si se crede cineva, ca de, jeneaza intr-o parte importanta ..ca exista…si euglena verde ca este de miliarde de ani… deci…ca ai sau nu bani, avere, tinuturi, si pentru asta ai cauzat mii de distrugeri si nenorociri …nu te scuteste de …simpla moarte…chiar cu tehnologii umane…este o alta lege mai presus…si nu este divina in concept uman….. este reala in concept universal. Asa ca am invatat din …discutiile cu Parinte Arsenie ca ….nimeni nu iti poate lua ce ai acumulat in minte…si ca un om este doar…o alta forma de viata care are un timp si un rol…nimic altceva…indiferent ce crede despre sine…va trai si va plati totul si binele si raul ( nu in bani (neparat) ci in experienta de viata)….deci are liberul arbitru ca orice forma de viata sa traiasca plenar in fiecare zi sau sa se autochinuie cu idei putine si fixe. Cand stai, sa nu iti stea mintea ,..sa citesti, sa inveti sau sa nu iti stea mana…sa lucrezi ceva, orice …cand mintea si mana sta…totul o ia razna – mai bine dormi.Nimeni niciodata nu cunoaste ziua de maine…dar pot trai plenar ziua de azi. Cine cunoaste ziua de maine…va plati pentru asta cu viata asa cum si el a platit ca…stia ce se va intampla peste timp. De ce o fi spus…eu nu am inteles…mai bine tacea… dar poate ca asa trebuia. Oricum isi alegea cu grija cu cine si ce vorbea . La capitolul „predictii „”experti” sunt tiganii care… oricum…mint. Sincer..suntem …ca in comuna primitiva plus un pic de tehnologie…Personal…cred ca ….sunt un simplu om care doar citind si analizand constata …ca oricum…nu conteaza pentru altii, dar pentru mine …da…dovada ca ..mai tin unele minte pana cand….vorba unui clasic in viata voi deveni …stafia ce sperie prin casa sau firesc nimic…pamant de flori util. Parintelui i s-a luat sange, unghii,a fost torturat, creierul i-a fost prelevat ca si inima (desi nu se recunoaste nimic oficial – ca si lui Einstein – taiat feli si dat diferitelor Universitati sa inteleaga ..sau sa il transfere..)…dar…le-a explicat simplu (ca si Einstein) ca…nimic nu este in el….totul exista cu si fara el…el e doar o forma care poate traduce temporar cat are acces, nimic mai mult. O ceata de nebuni bine platiti pentru ceva …ce nu poate fi nici demonstrat decat de timp si nici controlat vreodata…. Dar frica…foamea…si lacomia…strica omenia, oricat ar avea.si sunt atitudini si comportamente umane dictate de …a avea..Au murit degeaba oameni care ar fi salvat real umanitatea, omenirea si planeta…dar…poate nu. Cei mai bogati oameni azi sunt catastrofe umane de prostie, aberatii comportamentale si disfunctii ale creierului si tuturor organelor…deci …cine conduce planeta…. din punct de vedere uman ? Bine ca…..sunt alte legi si ….specii inca. Si fericiti cei ce n-au nimic – dar sunt liberi …ca au totul. Dupa orice calamitate orice specie si-a revenit dupa cei ce …traiau pe mari inaltimi in pustietate in baza legilor naturii nu ale vreunei religii… si nu stiau decat sa traiasca….nu dupa cei ce avand de toate s-au ascuns…ca …nu s-au adaptat realitatii pe care au provocat-o. Ca fiecare si eu sunt doar un spectator …..si ce e pentru toti e si pentru mine ca pentru orice muritor….desi as vrea sa las urmasilor mei macar ce era cand am venit eu pe aceasta lume…ca bios. Timpul ca si uleiul le scoate pe toate la suprafata…Parintele spunea ca dupa plecarea sa, va fi cu adevarat liber sa ajute…e drept ca el gandea la neam dar…poate ca …romanii isi vor aduce aminte sa fie un neam in jurul memoriei sale si ale faptelor si sfaturilor pline de bun simt. In rest …doar el stia ce a spus si de ce…cat inca sunt in viata multe s-au adeverit si din ce stiau si altii dar au tacut. Cea mai puternica forta este cunosterea …nu se termina niciodata – doar evolueaza in timp si nimeni nu o poate avea toata in viata…nu se cumpara, nu se vinde, se obtine doar…cata poti duce in creier si suflet.

     
  10. „Evreii sunt plaga, mizeria omenirii si umanitatatii deoarece sunt o rasa aparte..care din asta traiesc prin distrugeri si sange… predominat uman si nu numai…este in firea si natia lor… sacrificiul… pentru bani si aur, putere indiferent cum…nu au mama, tata, familie…nimic ..doar profitul conteaza….. convinsi fiind de ei insisi ca orice li se iarta daca au avere si bani…cititi biblia. si nu numai,….toate religiile sau sectele derivate din credinta evreiasca.”
    Vorbiti serios?
    Va anunt ca pe acest site nu este permisa xenofobia sau rasismul de orice fel !
    Si ca sa fie clar pentru toata lumea, atunci cand te referi la un popor te referi la varfurile lui si ce inseamna ele pentru umanitate.

    V-ati gandit vreodata cum ar fi fost azi viata fara Einstein (tot evreu) si fara cei de mai jos:

    Sigmund Freud, Niels Bohr, Steven Spielberg, Elvis Priestley, Barbra Streisand, Robert DeNiro, Harrison Ford, Dustin Hoffman, Billy Joel, Paula Abdul, Bob Dylan, Burt Bacharach, Craig David, Mel Brooks Miriam Margolyes Modigliani Moses Neil Diamond Odeon Paulo Constanzo Rachel Sarah Bilson Rachel Stevens Rachel Weisz Ralph Lauren Ringo Starr Robert Kazinsky Sammy Davis Jr. Sarah Michelle Gellar Seth Green Sharon Osbourne Shia LaBeouf Simon & Garfunkel Sir Allan Sugar Woody Allen Zach Braff, Shiri Appleby Patricia Arquette Brad Ausmus Hugo Egon Balder Elizabeth Berkley Rachel Bislon Thora Birch David Blaine Selma Blair Mel Blanc Yasmine Bleeth Marc Bolan Robert Bourdon Linkin Park Lou Bourdreu Caprice Bourret Ryan Braun Brooke Burke Amanda Bynes Emmanuelle Chriqui Jennifer Connelly Jamie Lee Curtis Michael Degen Brad Delson Linkin Park Ben Foster Uri Geller Shaun Green Hank Greenberg Maggie Gyllenhaal Jonah Hill Kate Hudson

    Premiul Nobel Fizica: Albert Abraham Michelson, Gabriel Lippman, James Frank, Gustav Hertz, Otto Stern, Isidor Isaac Rabi, Felix Bloch, Max Born, Igor Tamm, Emilio Segre, Donald A. Glaser, Robert Hofstadter, Lev Landau, Richard Feynman, Julian Schwinger, Murray Gell-Mann, Dennis Gabor, Brian David Josephson, Ben Roy Mottelson, Burton Richter, Arno Penzias, Pyotr Kapitsa, Steven Weinberg, Sheldon Glashow, Leon Lederman, Melvin Schwartz, Jack Steinberger, Jerome Friedman, Martin Perl, Claude Cohen Tannoudji, Alexei Abrikosov, Vitaly Ginzburg, David Gross

    Premiul Nobel Chimie: Adolf von Baeyer, Henri Moissan, Otto Wallach, Richard Willstatter, Fritz Haber, George DeHevesy, Melvin Clavin, Max Perutz, William Stein, Ilya Prigogine, Herbert C. Brown, Paul Berg, Walter Gilbert, Roald Hoffmann, Aaron Klug, Herbert Hauptman, Jerome Karle, Dudley Herschbach, Robert Huber, Sidney Altman, Rudolph Marcus, Alan Heeger, Avram Hershko, Aaron Ciechanover, Roger Kornbeg.
    Premiul Nobel – in celelalte categorii mai sunt peste 100 de evrei.
    Asta doar ca sa fie clar ce au adus evreii umanitatii, restul sunt doar – vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acri.

    P.S. Nu sunt evreu nici macar 0,001 la suta, dar nu tolerez rasismul de niciun fel. Arabii, țiganii, evreii, ungurii, rușii etc. sunt doar niște popoare ca oricare altele, cu oameni buni și oameni răi, cu profitori, cu lichele dar și cu genii sau oameni de treabă. Ma indoiesc profund ca Arsenie Boca sa fi scos pe gura o asemenea ineptie. El era un om religios, unul care se ruga la un evreu, pentru ca vorba lui Petre Tutea, „sa recunoastem ca Isus nu era din Fălticeni.”

     
  11. Premiul Nobel a fost inventat tocmai pentru fi decernat predominant evreilor ca omenirea sa …cada cu fata la pamant in fata genialitati lor…si poate uneori unor personalitati marcante care …pot influenta istoria lumii…Daca e sa discutam care sunt criteriile de selectie si…nu are sens. Sa discutam ca in multe domenii cum si-au insusit opera colaboratorilor….iar nu are sens…e doar politica si finante adica acea lume arida. Este de admirat faptul ca toti isi trimit copiii la scoli si in toate familiile se mananca carte cu paine inca de mici pentru putea cunoaste si intelege cum se conduce lumea. Cultura generala este baza si limbile straine. Categoric nu am vazut sau cunoscut evreu prost sau incult – nu exista. Dar depinde cum folosesti aceasta invatatura si cum esti crescut. Daca din familie esti invatat ca tu esti superior tuturor si tu stii mai bine si doar tu ai dreptate si famiile intre ele se ajuta …recunoscandu-se dupa salut….Da se apara bine intre ei sau….isi mai aseaza conturile…castigand tot ei, ca de platit, vor plati altii. Toata istoria de 2000 de ani de fapt din ultimii 1700 de ani e plina de dovezi…Dar… fiecare face ce crede….cine studiaza singur se convinge pentru sine…sunt milioane de materiale de studiat in biblioteci. Asta asa ca desi este o activitate evreiasca, e de apreciat si ar fi bine sa invatam de la fiecare natie calitatile. La noi s-a distrus si manipulat invatamantul…dar si noi suntem ca un popor supus marilor migratii si tolerant …un amestec eterogen de natii … si asta a facut ca noi romanii sa fim totusi o pepiniera de valori si sa generam in continuare valori …pentru lumea civilizata…desi…noi ar trebui sa fim lumea civilizata….dar …dupa furtuna se ridica pleva si se ascund valorile pana cand obligati de involutie revin. Oamenii incep sa sape dupa valori care genereaza prin activitatea lor stabilitate. Este o ciclicitate in natura. Desi avem multi evrei romani celebrii…si pentru bune si pentru mai putin bune….noi cei ce am mai citit despre ei sau in domniile lor sunt citati ca referinte. Intotdeuna Romania a fost o zona foarte toleranta cu toate natiile si romanii au platit scump acesta toleranta….dar tine de gena…Si cu toate astea din acesta zona, acest pamant, acesta harababura sustinuta vor iesi de toate si genii si pleava…In viata se descurca fiecare cum poate. Cei ce studiau si scriau ….erau de mai multe feluri…unii sustinuti prin mecenate care aduceau osane si premariri a unor fapte si altii care stiau sa scrie si au consemnat din realitatea obiectiva..dar nu a fost publicata ulterior si considerate derizorii. De-a lungul timpului cu toate distrugerile si oprelistile sau ascunzisurile..o parte dintre ele s-au pastrat si au avut acces la ele oameni care au avut ca pasiune cititul si scrisul…ramanad consemnate pe mai departe in corespondente personale…care si ele la randul lor au fost cunoscute de alte persoane care le-au transmis mai departe pana au ajuns in diferite carti publicate. Adevarul il gasesti cand citesti comparativ deoarece fiecare autor in parte isi pune amprenta personala sau a modului sau de credinte si gandire raportat la cultura generala sau pozitia sociala pe care o ocupa. Istoria se scrie permanent prin fapte in toate domeniile vietii cotidiene. Toate efectele fizice ale unei manifestari pleca de la cauze si viziuni pe diferite termene. Daca analizezi comparativ…nu mai e nevoie sa intrebi sau sa iei de bun ce spune cineva….gandesti singur. De aceea personal, citesc, ascult, observ, analizez comparativ si ….mai scriu. Parerile mele sunt din cultura mea ……generala…si nu imi propun sa fiu lider de opinie si nici sa conving pe cineva de ceva. Fiecare ca si mine este dotat de la natura cu toate simturile si cu a stii sa scrie si sa citeasca. Lumea este in continua transformare…dar daca omenirea nu va respecta natura asa cum nu o face si o afecteaza excesiv…vom discuta de umanitate la timpul trecut….doar business si castiguri financiare colosale distrugand natura…..Da unii vor fi coplesitor de bogati in ceva ce nu …inseamna decat lipsa vietii. De dragul averilor s-au decopertat si distrus munti, se polueaza ape, s-au pus la pamant paduri cu toate ecositemele aferente. Deci ceea ce produce si sustine natural viata pentru mii de specii sunt periclitate pentru „averile” unora …. acei unora sunt …Profetiile vechi spun ca omul trebuie sa se impace cu natura si sa ii respecte ciclurile de viata altfel….traind echilibrat si armonios. De la natura avem totul gratis …dar o disturgem pentru bani….nepermitandu-i refacerea. Pentru asta vom plati toti indiferent de natie si religie si deja platim. Parintele Arsenie a sustinut partea frumoasa, etica, umana a ortodoxiei, partea aceea de a iti pastra frumusetea interioara si exterioara prin ganduri, fapte, comportamente cu sine, natura fizica si natura divina a omului – avertizand mereu ca necunosterea si nerespectarea legilor naturii , de convietuire, de umanitate de intelegere ne va afecta pe toti si vom plati toti. A avertizat ca lacomia umana …va duce la … dezastrul omenirii…cand omul devine fiara….si natura se dezlantuie impotriva sa. Sau invatam sa convietuim rational si echlibrat – acceptand divinitatea naturii din care facem parte. Cu fiecare sfat pe care il dadea era de respectare a mediului tuturor. Stia si a avut acces la locurile vechi cu tot ce insemnau ele – unde doar foarte putini au acces pentru ca nu se cunosc, nu se vand, nu se cumpara – doar …au anumite calitati native si respect. Oricum a fost altfel din toate punctele de vedere chiar daca avea infatisare umana. Cei ce l-au cunoscut spun acelasi lucru – era altfel decat oricine altcineva vreodata. Nu am explicatii stiintifice valide umane, mintea mea insasi e foarte limitata comparativ cu a lui. E ca si cum eu ma compar cu universul. Si tu si oricare dintre noi suntem univers in univers dar unii sunt mai altfel pentru ca asa au fost si sunt. Fiecare crede ce vrea si face ce considera ….efectele sunt in realitate. Si inca….multe din viata reala nu pot fi explicate stiintific traduse dupa mintea si intelegerea limitata a omului indiferent de domeniu…cunoasterea este nesfarsita si intr-o continua evolutie. Dar viata umana se traieste in realitate cu bune si mai putin bune. Natura in schimb…..atat de afectata zilnic de lacomia si nebunia umana …..incepe sa isi ceara tributul. Este in univers valabila totusi legea echilibrului ca actioneaza in alt timp decat imediat…e decizia proprie.

     
    1. V-am mai spus de multe ori. Nu generalizati, aceasta duce inevitabil la rasism, xenofobie, ura si tot ce e mai rau pe pamant.
      E simplu, printr-un accident genetic dvs. v-ati nascut aici, ca romanca, dar la fel de bine hazardul putea sa determine ca sa va nasteti in America (si acum ati fi fluturat drapelul lor) in Palestina (ati fi ridicat acum osanale culturii musulmane), in Ierusalim sau pe o insula din Papua Noua Guinee. Nu e vina nimanui ca s-a nascut evreu, tigan, arab, roman, ungur sau american. Fiecare om trebuie cantarit individual dupa meritele si realizarile sale. Asta nu intelegeti dvs. – cu totii suntem frati, iar distanta dintre noi, data de religie, cultura, rasa, popor, credinta, ocupatie, sex, varsta, etc. – toate sunt false. Toate astea ne despart, nu ne unesc ca frati intru umanitate.
      De acum inainte, orice comentariu care va conține referinte rasiste va fi sters. Trebuie sa avem un minim de respect pentru toate celelalte natii daca dorim sa fim respectati.

       
  12. Un articol scurt ce a generat comentarii incomensurabile. :)
    Pana la urma nu conteaza nici daca Einstein este autorul povestii si nici cine e si ce face Greg Braeden.
    Personal mi separe ca orice concluzie se bazeaza pe experiment si nu pe dezbateri teoretice. Iar concluzia este evident diferita pentru fiecare individ in parte, pentru ca experimentul difera.
    Un articol bun (asa cum m-am obisnuit) pentru spiritul de care se lipeste macar putin ideea iubirii…

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top