Viaţa ca o carte deschisǎ

Așa cum v-am obișnuit deja, cititorii noștri au parte de un cuvânt de încurajare, de o un braț pe care să se sprijine atunci când ne trimit povestiri și poezii originale. Astăzi vă aducem în față o scurtă schiță, de fapt o mică temă, asemenea unui monolog în care viața și cartea sunt puse împreună.

A citi o carte nu este un lux, și nici măcar un moft, este o nevoie organică a celui care știe că viața reprezintă ceva mai mult decât hrană, muncă și somn. Atunci când îți ridici ochii din țărână și privești orizontul s-ar putea să găsești la capătul lui o bibliotecă plină cu raze de soare. Îndemnul de a citi o carte este unul nobil cere-l ajută pe cel „vizat” mai mult decât pare la prima vedere.

Am întâlnit odată un academician care a privit în ochi un copilandru și i-a răspuns la întrebarea oarecum naivă a acestuia „Ce sfat îmi dați pentru viața mea de acum înainte?”. Răspunsul categoric a fost: „Citește, citește, citește!”. Am simțit acest îndemn ca pe o rugăciune spusă la modul imperativ, ca pe un strigăt și o provocare.

Acum să ne întoarcem privirea către cuvintele cititoarei noastre, căreia îi mulțumim și totodată le suntem recunoscători și celorlalți autori de versuri și proză care ni le-au trimis deja. Nu i-am uitat și îi asigurăm că le vom prezenta scrierile în curând. Orice ne trimiteți este tratat de noi cu mare atenție și așteptăm și alți autori să îndrăznească să ne bucure inimile cu minunatele lor creații.

Sper să vă placă textul următor.

Cartea şi viaţa sunt într-o legătură indisolubilă. Asemeni cǎrţii pe care o atingi cu vârful degetelor şi viaţa o poţi atingi în drumul tǎu, cu vârful anilor. Mirosul uşor – dulceag al cǎrţii proaspǎt tipǎrite este mireasma care te poate cuceri şi poate concura cu cel mai fin parfum, pentru cǎ şi prin el vei gusta din aventura sau povestea ce o vei patrunde. Şi viaţa are aroma ei. Da, parfumul împlinilor, al amintirilor, al anilor petrecuţi în frumos şi dǎruire, dar şi acela amǎrui al eşecurilor. Viaţa îţi oferǎ surprize, uneori frapează asemeni cǎrţii pe care vrei sǎ o devorezi pânǎ la capǎt şi dupǎ care meditezi intens la urma lǎsatǎ pe sufletul tău. Îmi plac cǎrţile aşa cum mă farmecă mirosul vieţii. Fiecare filǎ cititǎ este o acumulare de frumos asemeni fiecǎrei perioade petrecute din viaţa.
Îmi place sǎ compar viaţa cu o carte deschisǎ. Uneori în viaţǎ trebuie sǎ citeşti printre rânduri, chiar dacǎ într-o carte citeşti rândurile pentru a te scufunda în informații neștiute sau pentru un strop de bucurie şi desfǎtare pentru suflet şi minte. Aventura cǎrţii preferate îţi poate influenţa viaţa în bine, îţi rǎmân amintiri ce sunt înţelese şi ştiute doar de tine.
Momentele de desfǎtare oferite de o carte sunt momente unice ce te cuprind ca într-o vrajǎ ce pulseazǎ la unison dând culoare vieţii ca un curcubeu dupǎ o ploaie de varǎ. Lacrimile ce te inundǎ atunci când sufletul tǎu a fost atins de o dragoste neîmplinitǎ, ce rǎzbate din foile pe care le ai în faţǎ, te trimit din nou cu gândul, la viaţa unora, a altora sau poate a nimǎnui, iar povestea cititǎ e doar o ficţiune, ce poate face uneori diferenţa între carte şi viaţǎ.
Aspectul cǎrţii poate fi colorat, cu scrisul uşor tremurat ce devine mai atractiv dupǎ ce l-ai privit. Dar și viaţa, poate fi ea oare scrisǎ cu litere tremurate pe pergamentul sufletului tau? Mǎ tem cǎ da. Viaţa nu e un drum aşa cum cred unii, şi nici o prǎpastie aşa cum cred alţii, nici vorbǎ sǎ fie viaţa o garǎ unde coboarǎ cineva şi se urcǎ altcineva! Viaţa e o carte în care scriitorul eşti tu, iar rândurile aşternute acolo sunt concepute de tine. Bune sau rele îţi aparţin, iar la sfârşitul vieţii trebuie sǎ ai puterea sǎ priveşti peste umǎr şi sǎ-ţi placǎ ce vezi, întocmai ca în momentul în care ai dat ultima filǎ din romanul captivant ce îţi pare rǎu cǎ s-a terminat atât de repede.
Momentele de bucurie sau de necaz te vor marca asemeni cǎrţii ce se va îngǎlbeni datoritǎ trecerii timpului. Locul unde o aşezi este cǎminul tǎu aşa cum şi viaţa o aşezi în cǎminul ceresc dupǎ trecerea ta prin lume. Bucurându-te de viaţǎ sau nu, strǎlucindu-ţi sufletul sau nu dupǎ cartea recent cititǎ, rǎmâi tu cititorule al acestor rânduri, cu o nostalgie în suflet. Chiar dacǎ n-ai sǎ-mi dai crezare, consider cǎ prin rândurile mele te-am trimis spre o carte dragǎ pe care trebuie sǎ o citeşti pânǎ la capǎt apoi sǎ te gândeşti dacǎ viaţa ta e o carte deschisǎ din care pot citi şi alţii rânduri frumoase transformate în bucurii. Dacǎ nu, te invit sǎ mai scrii fapte atât timp cât mai poţi şi cred eu, cǎ Dumnezeu va opri ceasornicul vieţii ca sǎ îţi permitǎ şi ţie sǎ aşerni mǎcar un rând pe fila cǎrţii tale. Cu siguranţǎ dacǎ te grǎbeşti vei putea sǎ-ţi scrii propria carte.
Dacǎ ai sǎ te întrebi tu, stimate cititor de ce aceastǎ comparaţie între carte şi viaţǎ, aleasǎ de mine, n-am sǎ-ţi dau nici o explicaţie. Singurul argument care îmi vine în minte este sǎ te fac sǎ-ţi rememorezi amintirile vieţii şi dacǎ poţi sǎ spui dupǎ o analizǎ profundǎ expresia: ,, viaţa bate cartea’’ în cazul de faţǎ, şi nu ,, viaţa bate filmul’’ cum se spune de obicei.

de Carmen Marin