skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Trăiește clipa !

 

Fiecare moment din viața noastră este prețios, fiecare clipă de bucurie este una câștigată, este ceva palpabil pe care îl păstrăm cu noi și care ne face sufletul să crească.
Nu pot fi de acord cu acei oameni care ne consideră pe toți păcătoși sau care vor să-și impună dreptatea cu mitralierele fumegânde. Nu pot fi de acord cu viața dusă în frică, și teamă. Nici nu vreau să trăiesc aruncând vina pe alții sau pe viață, pe circumstanțe ori pe Univers. Tristețea, ura, furia și nenorocirea sunt toate în mine, dar le las acolo, le las să doarmă liniștite pentru că eu am ales să trezesc bucuria, extazul, fericirea și buna dispoziție. E alegerea mea, a fost dintotdeauna și va fi mereu așa.
Dacă nu ești obișnuit să fii vesel, începutul îți va fi mai greu, cărarea din sufletul tău care duce la aceste stări este atât de rar folosită încât cu greu o poți recunoaște, acum e plină de bălării. E momentul să pășești pe ea.
Nu te crede superior și nu-mi explica cum e situația în lume, nu-mi explica de moștenirile tale sfinte, nu-mi scoate ochii cu generalizările tale arbitrare, nu încerca să-mi dovedești ceva. Nu e nevoie. Taci, pășește pe drumul din tine, care duce la fericire. Fă-o pentru tine, nu pentru mine. Eu te aștept la capătul drumului.
Până acum am prezentat acte artistice uluitoare pentru ca sufletele noastre să-și ia zborul mai ușor și încet pe niște fuioare de lumină, pe aripile muzicii ce ne mângâie. Mulți artiști minunați ați putut vedea la noi pe site. Acum, a venit momentul în care o melodie simplă, este receptată de un om oarecare, care din întâmplare este polițist.
În clipul următor nu vom vedea artistul, magicianul, sau spectacolul, ci îl vom vedea pe ascultător. Acesta, transformă câteva minute din viața lui în momente de bucurie pură pe o melodie plină de ritm. El a găsit calea către fericirea din sufletul lui și o lasă să se manifeste, o scoate la lumină, în această clipă. ACUM!
Tu, când ai trăit ultima dată clipe asemănătoare? Fii cinstit cu tine însuți și răspunde la întrebare. Nu căuta să impresionezi auditoriul pentru că tu, în sinea ta vei ști adevărul. Când ai lăsat să treacă nenorocirile lumii pe lângă tine, când ai uitat de propriile neîmpliniri, când te-ai oprit în a mai da sfaturi pe care nimeni nu ți le cere și te-ai bucurat? Mă refer la acea bucurie simplă, în care ești doar tu și nu ai nevoie decât de un radio sau poate de o floare.

Autor text: Răzvan

Comp_2

Comentarii (9)
  1. Minunat..!!! Multumim..!!! Muzica a fost ..este si..va ramane oricand un mijoc de a-ti bucura sufletul.!!!

     
  2. Daca nu as fi gasit bucuria sa rad si sa ma joc zilnic de ceva: o melodie, o discutie savuroasa, lucruri banale facute zilnic, dansat printre rafturi la cumparaturi pe o melodie care imi place, simtul umorului fata de ceva, autoironia uneori ….cred ca eram de mult pamant de flori la cate au fost …. dar bucuriile mici zilnice si cate o portie de ras cu gura pana la urechi m-au facut sa ma bucur de realitatea varstei mele si de a lasa timpului sa le rezolve el problemele. Eu am trait toate starile de la agonie la extaz invingandu-ma pe mine si bucurandu-ma in fata evenimentelor vietii. De aceea notiunea de acasa inseamna locul unde sunt, si sunt fericita de ceea ce fac si le fac cu placere chiar si cand sunt singura, pentru ca veselia apartine unei vesnice tinereti. Sunt momente dure dar viata in ansamblu ei este frumoasa. Si nimic nu dureaza, asa incat momentele de fericire sunt cu atat mai bine savurate. Fericirea in care te simti bine cu tine si mai ales cu cei dragi ai vrea sa dureze mai mult dar….tine de starea si dorinta fiecaruia. Am pastrat in suflet multe momentele magice si stiu ca vor mai fi – astea nu mi le ia nimeni, nici cand ceva frumos se termina ciudat. Fiecare isi alege prioritatile pe drumul vietii si cum vrea sa traiasca zilnic. Astept primavara pentru distractiile si gimnastica din parc cu amici. Va doresc realizari si bucurii in fiecare zi.

     
  3. ….. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! … Carpe Diem ! … Traieste Clipa ! … Ce poate
    fi mai minunat …. Ca veni vorba de o experienta personala …. Mi a venit repede in minte … Ieri dupa amiaza
    pe la ora 16.30 eram iesit in oras …. Afara era placut si …desi este ianuarie in aer se simtea o mireasma de
    primavara …. Niste nori care pluteau pe cer aveau nuante de rosu si roz datorita luminii Soarelui care era
    spre apus …. La un momentat dat cateva picaturi de ploaie au venit de sus si au completat spectacolul
    inedit …. Dar dupa 5 sau poate 10 minute stropii s au oprit si un curcubeu frumos s a vazut pe cer cumva
    printre norii frumos colorati de lumina apusului … Era un spectacol deosebit …. Absolut superb … M am oprit
    un pic si am savurat momentul …. Am sunat o pe Mia , sotia mea , care era acasa si i am spus …
    ….. Mi se intampla deseori dimineata sa ascult niste triluri minunate de pasarele … Noi stam la etajul 1
    iar vecinii de la parter au o gradinita langa bloc…. Sunt si cativa pomisori in aceasta gradinita iar dimineata
    cand deschid geamul de la sufragerie se poate auzi ciripitul unor pasarele ce stau pe crengutele acestor
    pomisori …. E minunat …
    …. Mi am propus , de o buna bucata de timp , sa fiu mai atent la ceea ce se intampla in jurul meu , sa ma
    bucur mai mult de lucrurile simple …. Inca mi se intampla sa am perioade cand sunt distras , cu gandul in
    alta parte … Dar lucrez la asta … Lucrez la a trai in prezent …. Lucrez la a savura Clipa … Lucrez la asta …
    …… Si stiti ceva ? …. Pe zi ce trece devin tot mai bun …. Viata este minunata si vreau sa o traiesc frumos ….
    ………. Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! ….

     
  4. Raspuns : ACUM , straduindu-ma sa traiesc fiecare CLIPA cu IOI ( Intelepciune , Onestitate si Iubire) . Va imbratisez.

     
  5. ACUM,straduindu-ma sa traiesc fiecare clipa!
    .Prezentul este inceputul si sfarsitul. Nu exista nimic pana la “acum” si nimic nu se face fara “acum”.Asa ca , cum am putea sa-l invinuim pe “atunci”pentru ceea ce va veni “candva”?.Acum este egal cu tine , este egal cu ceea ce faci si gandesti tu,acum , pentru ca ce va veni de acum inainte este rezultatul a ceea ce faci tu.Tu, nu altii.
    Ar trebui sa se invete in scoli despre asta. Timpul nu este linear,avem doar un mare moment present, un punct, care cuprinde tot ce facem si se oglindeste in tot ce vom face.Toate clipele traite le luam cu noi in fiecare moment pentru a putea vedea prezentul .Tot ce avem este acum . Nu va amagiti,nu avem nimic altceva si asta ne defineste pe fiecare Felul in care traim in present. Si iei totul cu tine,nu lasi nimic inapoi, nu poti sa scapi de nimic.Poti doar sa le accepti si sa te impaci cu toate pentru a fi cat mai usoare de dus .Sau poate, in rare cazuri , pentru a te putea duce ele pe tine.Si cand in acele rare cazuri AI INTELEPCIUNEA sa dai drumul la tot ,atunci poti spune ca ai invatat lectia numita :VIATA.

     
  6. Draga Razvan , poate are un avantaj minunatul politist , persoanele supraponderale , sunt mai vesele , in general . Ma gandeam sa i au cateva kg in plus :)
    Multumesc pentru postare , a fost o bucurie pura .

     
  7. Ma grabesc sa prind norul ce tocmai trece pe la fereastra mea …Vine de departe , il aud cum gafaie ..Oare va mai avea puterea sa ma care si pe mine ?
    …..
    Cobor privirea cu o treapta mai jos si ma strecor cu atentie sa nu deranjez bratele dezgolite ale pomului din gradina din spatele blocului ….
    S-a anuntat ca ninsoarea va veni curand , cu primul tren . ..Astept sa treaca si pe aici sa mai lase din bagaje ! …
    …………….
    Parca ar fi venit Primavara ..Pasarelele se bucura ca le-am pus si astazi pe instalatia de aer conditionat cateva felii de paine …
    Mi-am facut abonament la triluri-le lor …
    Sunt cele mai dragute : gugustuci , porumbei , vrabiute …
    Mi-ar fi fost mult mai usor daca s-ar fi nascut cu eticheta de gat …
    ……………
    E atata miscare ! Daca cerul ar cade l-as prinde pe brate ! Mi-e teama sa nu cada in golul dintre ganduri !
    ………………..
    Clipa frumoasa este ceea ce a ramas dupa ce ai cernut toate impuritatile timpului ! :)
    O zi binecuvantata ! :)

     
  8. Rosa@
    Cand scrii prea frumos oamenii se impart in 2 categorii: unii care rezoneaza si se incarca cu iubire si raspund cu bucurie si altii care alimenteaza un ego imens care-si cere dreptul concurentialitatii :)
    Cam asta se intampla in arta, contraste si cuceriri de lucruri imediate.
    M-a surprins placut clipa in care ai defulat cu emotie o traire atat de simpla dar plina de emotie, asa ca m-am oprit sa traiesc clipa cu tine alaturi si sa ma bucur de ea.
    Frumos intorci din condei Rosa insa sper ca momentu trait de tine pe care l-a impartasit cu toti de aici sa bucure chiar si tacit inimile.
    Si daca tot ai o cascada de trairi de oferit in cuvinte, fa-ti o pagina numai a ta in care sa te bucuri de tine si sa-i bucuri si pe altii.
    Sa nu te opresti din scris, pentru ca cei care „traiesc clipa” odata cu tine, vor „vedea” cum lumile diferitelor simtiri devin un buchet de trairi laolalta!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top