Călugării și femeia
În ținutul nostru, în mijlocul căruia se află mânăstirea, o mare urgie s-a abătut. O ploaie ca aceea din timpul lui Noe. Trei zile cerul s-a scuturat cu mânie asupra pământului. Trei nopți tunetele făceau să tremure zidurile și lumina fulgerelor era atât de puternică încât te simțeai ca în mijlocul zilei.
Vietățile pădurii stăteau ascunse, frica pusese stăpânire pe întreg pământul cu al său giulgiu de apă. Pârâurile s-au transformat în râuri încă din prima zi, iar izvoarele cele blânde și liniștite erau acum torente ucigătoare pline de zbucium și de iureș. Copacii în cea mai mare parte au reușit să scape de această urgie care s-a abătut asupra lor. Totuși, cei mai bătrâni și mulți dintre cei falnici erau acum la pământ.
După trei zile, soarele a reușit să învingă în lupta lui cu norii și a început să mângâie iarba și frunzele pădurii. Dintr-o dată mii de gâze și de păsări s-au trezit la viață cu o nouă putere, cu o energie adunată în cele trei zile de haos.
Am coborât împreună cu fratele Anton până în satul cel mai apropiat. Mânăstirea în care suntem călugări are acum probleme. Unul dintre acoperișurile chiililor s-a prăbușit și trebuie refăcut. Avem nevoie de cuie, frânghii, și mai multe materiale de construcție. Noi am fost trimiși să vorbim cu oamenii din sat și să vedem cum ne pot ajuta.
Ordinul nostru este unul strict, avem multe reguli pentru ca să rămânem puri în fața lui Dumnezeu. Nu avem voie să mâncăm carne, nu putem să ne trezim mai târziu de ora 6, avem cel puțin 12 momente în timpul zilei în care să ne rugăm, dar cea mai mare interdictie este aceea de a atinge vreo femeie.
Îl văd pe Anton cum se oprește la marginea drumului și se apleacă peste șanțul încă plin cu apă.
– Ce faci? Ți-e rău? îl întreb eu îngrijorat.
Anton se întoarce cu fața la mine și mă privește mirat.
– Acum este momentul! zice el hotărât.
– Ce moment?
– Momentul rugăciunii a treia.
– Aaaa… am înțeles. Dragul meu prieten, acum am ieșit din mânăstire și nu suntem aici ca să ne plimbăm. Ne ducem până în sat cu treabă. Până acolo e mult de mers. Dacă ne oprim la fiecare cot al drumului să ne rugăm, vom ajunge în sat peste o lună.
– Dumnezeu trebuie onorat cât mai des prin rugăciunile noastre.
– Îl onorăm prin ceea ce facem, prin ceea ce suntem și prin ceea ce gândim. Fiecare pas al nostru în scopul ajutorării unui semen este o rugăciune mai puternică decât oricare alta, spusă din vârful buzelor. Decât să stai toată ziua cufundat în rugăciune și în pupatul de icoane, mai bine ai pune mâna și ai ajuta un om aflat în suferință sau ai repara ceva prin chiliile noastre. Sunt sigur că Dumnezeu îți va zâmbi.
– Poate că ai dreptate, frate, dar, iubirea mea este atât de adâncă și de mare încât nu pot să nu o cânt prin rugăciunile mele.
– Foarte frumos, dar ce-ai zice Antoane dacă ai cânta mergând. Poți face asta?
– Da, desigur, spune el ridicându-se.
Drumul nostru spre sat începe să se îmblânzească, mai trebuie să trecem doar de două coturi și vom ajunge la podul de peste râu. De acolo, drumul este neted ca în palmă și trece prin câmpia mănoasă. Încă două ore de mers și vom ajunge în sat. Sper că ei nu au avut de suferit de pe urma furtunii și a ploii.
Anton este mai tânăr și mai zglobiu. A ajuns primul la pod. Nu sunt cu mult în urma lui, dar îl văd că s-a oprit și nu mai înaintează deloc.
– Ți-am spus Antoane, dacă vrei să te rogi poți să o faci și mergând. De ce te-ai oprit?
– Podul, spune el aproape în șoaptă. Podul nu mai este.
Uimirea lui e sinceră așa că mă grăbesc să ajung lângă el.
Într-adevăr, podul este distrus. Viitura l-a rupt în două, iar una dintre jumătăți este undeva departe în vale. Poate fi refăcut, dar nu acum de noi doi. Aceasta este o mare problemă. legătura dintre mânăstrire și civilizație este ruptă. Mă gândesc cum o să aducem materialele de construcție. Nu va fi simplu.
Cum stăm noi acolo pe malul apei în locul în care a fost podul aud un suspin și chiar un hohot de plâns.
Mă uit cu atenție în jur și văd o femeie care jelește. Ne apropiem de ea.
– Buna ziua.
– Buna ziua sfințiile voastre.
– De ce plângi, femeie?
– Trebuie să ajung repede în sat, și podul nu mai este.
– Ne uităm unul la altul. Anton este speriat.
Eu nu mai stau pe gânduri. O iau pe femeie în brațe și intru cu ea în apă. Încet-încet înaintez prin curentul puternic. Cu greu reușesc să ajung în partea cealaltă. Femeia îmi multumește și pleacă. Anton ajunge și el lângă mine. E supărat și mă privește cu reproș. Știe că nu avem voie să atingem vreo femeie.
Eu nu spun nimic și îmi continui drumul. Tăcerea se întinde de la malul apei până aproape de sat.
– Cum ai putut să faci asta? Cum ai putut să o iei în brațe pe acea femeie? Știai că nu ai voie?
– Nu eu ci Dumnezeu a ajutat acea femeie să treacă râul. El s-a manifestat prin brațele mele. Și totuși, eu am lăsat-o din brațe la malul râului, dar văd că tu încă o porți cu tine.
Tu, cel care citești aceste rânduri, ce porți încă cu tine?
Autor text: Răzvan
Comentarii (16)
Dă-i un răspuns lui Lylly Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Pe Dumnezeu ,, Îl onorăm prin ceea ce facem, prin ceea ce suntem și prin ceea ce gândim. ,,
Adevarat ai grait , draga Razvan….
Cat la intrebarea ,, ce porti inca cu tine ? ,, Nu trebuie sa stau prea mult pe ganduri sa pot raspunde :
Imi port pe brate inima mea !
Multumesc Razvan ! Fii Binecuvantat ca sa poti Binecuvanta pe altii !
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne binecuvanteze in continuare !
Foarte frumos. Mulțumesc pentru aceste cuvinte minunate.
O zi plina de bucurie sa aveti!
Pana acum ceva timp am dus pe umerii mei , dublura mea, si ma chinuiam sa trec apa , mai aveam un pic pana la celelalt mal, dar cu cat ma apropiam parca distanta se departa,Ma simteam obosita aproape de mal, simteam ca nu mai am putere si vroiam sa ma odihnesc ,sunt atat de mult obosita ,nu mai am putere in mine.Inchid ochii si-mi revad toata viata mea bucuriile dar si suferintele.
Ma vad rugandu-ma :Doamne iti multumesc pentru binefacerile din viata mea,Doamne de ce mai pedepsit? si tot asa parca sunt intr-un cerc si nu reusesc sa ies .
Ma vad cu ultima putere scriu despre mine , din cuvintele mele se simtea nevoia de ajutor..si-l , primesc cu bucurie ,imi scrie Razvan ,Batranul Dan ,si alte persoane,si-mi zic Doamne la cineva strain chiar ii pasa ?
Am simtit in acel moment cum ,cercul s-a rupt din jurul meu si eu inot usoara si ajung la mal, si pentru prima data inteleg invataturile Mantuitorului:
.
“Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi. Cunoaște-te pe tine însuți.
Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă .Fii tu insuti.Ai cazut – ridica-te si mergi mai departe. Trebuie sã vã iertati pe voi însivã.
In lume multe necazuri ve-ti avea, indrazniti, Eu am biruit lumea.”
Cine este in Hristos,este o faptura noua,cele vechi sau dus(Pavel)
Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.(Luca)
Va multumesc si va sunt recunoscatoare ,voua oamenilor minunati !
Noi vă suntem recunoscători pentru că ne urmăriți, pentru tot ceea ce spuneti și pentru gandurile bune.
Daca noi sau cei care comenteaza v-au fost vreodata de ajutor, inseamna ca ne-ati primit in casa sufletului dumneavoastra. Pentru acest lucru va multumim.
Daca vorbesti cu un surd sau cu unul care are inima impietrita de Ego-ul sau in sintagma „eu am mereu dreptate” atunci nu vei ajunge nicaieri. Pe de alta parte, cand iti deschizi inima si cel cu care vorbesti face la fel, atunci, pe undele armoniei, comunicarea poate avea loc.
O zi minunata sa aveti!
Personal , am CONVINGEREA ca ” Ce Semeni Aceea Culegi ” . Asa ca eu consider ca tu ai semanat ….si acum ….ai cules . Te imbratisez
Si eu multumesc ,,, tie si tuturor celor care comenteaza ,la anumite postari de suflet ,,,facute de ingerasi (probabil pentru unii ,,,sigur pentru altii ) ,prin inermediul ,,,dragului nostru Razvan ,,, gazda noastra draga ,,,
multi ducem cu noi ,,,,,,in carca ,,cum spune Romanul ,,,trairi ,,suferinte ,,frustrari dar mai ales multe conditionari care ne limiteaza orizontul ,,,
binecuvantarea lui DUMNZEU sa fie cu noi toti Romanii !!!!
Foarte frumoasa povestirea scrisa de tine. Ceva in genul asta vorbea si Parintele Arsenie Boca.El te intreba ce faci ca sa meriti iubirea lui Dumnezeu si mai ales a Sfintei Maici ce se roaga pentru tine, daca faptele tale, gandurile tale, inima ta este deschisa a intelege, a iubi si a respecta orice creatie a lui Dumnezeu. Cei ce l-au cunoscut din lumea laica i-au apreciat in primul rand intelepciunea si puterea viziunii realitatii imbinata cu o spiritualitate practica, de mult bun simt. „O dovada de iubire de Dumnezeu este modul cum te porti cu tine si cu ceilalti in fiecare zi , cu fiecare gand, cu fiecare fapta” – spunea Parintele. Curatenia trupului, mintii si sufletului era principalul sau deziderat. Era oricand curat, avea ceva ce eu nu am intalnit la multi prelati – pur si simplu radia prin toata fiinta sa ordine, curatenie, respect si o mare intelegere a univesului fizic si mental al omului fie femeie, fie barbat , fie tanar, fie batran. Au aparut multe carti despre el. Eu l-am cunoscut in copilarie cand era greu de ajuns la el, dar atunci era o sarbatoare pentru bunicii mei si pentru mine asa incat eu mult timp am crezut ca el este Isus in viata printre noi reluandu-si calvarul uman doar pentru ca este bun si drept. Vorbele lui mi-au ramas in suflet nu pentru ca erau simple ci pentru ca erau atat de usor de tinut minte pentru ca erau din exemple practice de viata universal valabile. Personal cred din drumetiile din tara ca erau foarte multi oameni intelepti si iubitori de tara care au platit iubirea de neam cu propria viata. Ei erau si au transmis acolo unde au avut urmasi sau oameni deschisi la minte si suflet stiinta lor. In Romania nu prea s-a scris si invatatura s-a lasat in forma orala – tocmai pentru a nu ajunge la cei ce nu o pot respecta si duce mai departe. Dar …..poate a fost o greseala ca noi acum nu ii mai avem in viata de la cine invata stiintele acestui pamant. Desi multi ne-au cotropit casele si trupurile, undeva stiinta acestor locuri s-a pastrat si se va pastra. De aceea inca o data va rog cunoasteti-va batranii neamului si intrebatii cu respect ce dar au a va lasa de transmis mai departe. Si daruiti-l generatiilor ce vin cu acelasi respect si invatatii ce inseamna valorile sufletului si neamului romanesc pe aceste meleaguri. Toate famiile au povestile lor si sacrificiile lor pentru a fii, cu bune si mai putin bune – dar pe langa s-a transmis si adevarata intelepciune. In el va este puterea familiilor si darul vostru purtat de neam de neam de nemurire. Cu drag si cu respect.
Multumesc pentru apreciere. Tocmai am terminat urmatoarea carte, care contine povestiri mai multe si mai complexe decat aceasta. Acum este la tipar asa ca in curand va fi gata publicata.
O zi minunata!
Succes. Sunt sigura ca din tot ce si noi oamenii obisnuiti am mai comentat pe ici pe colo, ti-a aratat ca universul acesta este atat de frumos echilibrat intre masculin si feminin fara de care viata nu exista. Si daca ai stiut a pune in pagini frumusetea si nobletea sufletului uman chiar si in mizerie inseamna ca ai atins desavarsirea. Ramane ca oamenii sa o inteleaga asa cum ai simtit-o tu. Fiecare scriere lasata urmasilor este o picatura din intelepciunea infinitului. Ma bucur ca datorita tie multi oameni ce nu au curajul a isi deschide sufletele si as indrepta vietile de teama de a fi inca o data raniti, au facut-o, castigandu-si stima de sine, libertatea de gandire si a de a se accepta asa cum sunt si de a deveni cu adevarat fericiti in propria viata. Cu drag si cu respect
Minunata povestioara in care ne sunt prezentati doi oameni supusi acelorasi dogme bisericesti dar cu atitudini total diferite fata de situatia prezentata- intalnirea unei femei aflata pe malul raului care dorea sa ajunga pe malul celalalt , dar caruia ii era frica . Tot atitudini complet diferite au avut si dupa ce femeia a fost trecuta de catre unul din ei pe malul celalalt .Oare , care au fost cauzele manifestarii total diferite a celor doi calugari ? Consider ca merita sa ne facem putin timp si sa cautam raspunsuri . Multumesc draga Razvan . Va imbratisez.
Unul isi asculta propria inima ,iar altul…dogma nascocita de altii si care urmareste incarcerarea indivizilor slabi in reguli absude ,ce nu au nici o legatura cu Viata Reala.Asculta-ti puritatea dezinteresata a inimii si nu murdaria spirituala interesata a dogmelor!
„Povestioara” este foarte frumoasa si pilduitoare, numai ca nu este a ta.
Buna seara Dragos,
Ma bucur ca ti-a placut.
Ideea acestei povesti este una veche care circula de mult pe Internet, dar povestea am scris-o eu. Personajele sunt asa cum mi le-am imaginat eu, interactioneaza intre ele asa cum am crezut ca e mai bine sa interactioneze, dialogurile si atmosfera, totul este original.
Deci este povestea mea si este inspirata dupa o idee veche.
Sa ai zile minunate!
Intr-o alta forma ,dar aceeasi idee,povestirea se afla si in cartea lui Eckhart Tolle,Un nou pamant.
Mi-a placut cum ati scris-o.
„Carand trecutul in spinare”,dam putere trecutului,cand ii luam puterea,traim in PREZENT.
Multumesc.
Eu port cu mine: puterea gandului, intuitia sufletului, lumina ochilor, claritatea auzului, dragostea inimii, vesnicia sufletului.